URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Ianuarie 2023, 10:30

Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Lista evenimentelor interesante din oraș

Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Lista evenimentelor interesante din oraș (credit foto: Remus Toderici / Teatrul Regina Maria)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 23-29 IANUARIE

EVENIMENTE

Stand Up Comedy cu Gabriel Gherghe și Edi Vacariu, marți, ora 20, Columbus Cafe

Cultura, între idealuri și ignoranță, conferință susținută de conf. univ. dr. Valy Ceia, prof. univ. dr. Gabriel Moisa și dr. Florina Ciure, în cadrul Colocviilor Muzeului Țării Crișurilor, joi, ora 17, MȚC

Comedia „1000 de motive” varianta B, cu Richard Balint și Sebastian Lupu, joi, ora 19, Noo'vo Resto Lounge

Atelier „Oricum mă îmbrac... sunt bine cu mine”, joi, ora 18, Hotel Maxim (100 lei)

Mexican day, vineri, orele 9.30-22.30, Euphoria Biergarten Oradea

Dinsubsol x Momente with Albui, Cosmin, R'K, vineri, ora 22, Inception

BASS Encounter: The Wormhole Effect, vineri, ora 22, Moszkva Cafe

Ia cina la Rivo și fă o faptă bună alături de Codin Maticiuc, cu preparate alese și muzică live. Banii strânși vor fi donați pentru proiectul „Spitale publice din bani privați”, vineri, ora 19, Restaurant Rivo

COMUNITECA

Ateliere gratuite pentru seniori: de limba engleză, marți, ora 12; de navigare pe internet, marți, ora 17, de limba franceză, miercuri, ora 12, de arte plastice, miercuri, ora 18, de sport și nutriție, joi, ora 9, Crișul Shopping Center

Ateliere gratuite pentru copii - luni: de biologie, orele 16 și 17, lego, ora 16, scriere creativă în limba engleză, ora 18; marți: atelier de sport și nutriție, ora 16; miercuri: art&design, ora 16, Toastmasters, ora 19.30; joi: fotografie, ora 16, tobe africane, orele 18, 19; vineri: caligrafie, ora 15, imprimare 3D, ora 17; sâmbătă: atelier de formare cognitivă MindLab, ora 16; duminică: CoderDojo, ora 10, Crișul Shopping Center

TEATRUL REGINA MARIA

Fiul, de Florian Zeller, regia Bobi Pricop, luni, ora 19, Sala Transilvania

Colivia nebunelor, de Jean Poiret, regia Daniel Vulcu, miercuri, ora 19, Sala Mare

Până când moartea ne va despărți (Liselotte și luna mai), de Pozsgai Zsolt, regia Daniel Vulcu, vineri, ora 19, Sala Transilvania

Ofertă atractivă, de Anton Fink, regia Elvira Rîmbu, avanpremieră sâmbătă, ora 19, Sala Arcadia

Ultimii, de Mimi Brănescu, regia Denisa Irina Vlad, duminică, ora 19, Sala Transilvania

Capra cu trei iezi, adaptare după basmul lui Ion Creangă, regia Daniel Vulcu, sâmbătă, ora 11, Sala Arcadia

TEATRUL SZIGLIGETI

Fântâna fermecată, de Pozsgai Zsolt, sâmbătă, ora 11, Studio Arcadia

FILARMONICA DE STAT

Shalom Chaverim, Ansamblul de suflători al Filarmonicii de Stat Oradea, dirijor Lorenzo Moroni, solo Szabo Elisabeta, alto, Cristian Andrei Stanciu, vioară. În program lucrări din cultura evreiască - Kess Vlak: Israel Shalom, Philip Sparke: Klezmer Karnival, Yosl, Yosl, Ale Brider, Abi Gezunt, Eva Fodor: Israeli Folk Songs, John Williams: theme from “Schindler’s List”, Johan de Meij: Klezmer Classics, John Book: Fiddler on the Roof, Bay Mir Bis Tu Sheyn, Rumania, Philip Sparke: Three Klezmer Miniatures, joi, ora 19, Sinagoga Neologă Sion

EXPOZIŢII

MUZEUL MEMORIAL „IOSIF VULCAN”

- retrospectivă expozițională de carte „De și despre Mihai Eminescu”, din colecția gen. (r) Lazăr Cârjan, cărți și documente rare legate de opera și exegeza eminesciană, scrisul olograf al poetului, o carte liliput a poeziei Luceafărul, ediții și manuscrise ale unor reputați eminescologi, ilustrații și insigne dedicate poetului (până în 9 februarie)

GALERIA ERA SHOPPING PARK

- expoziţia „Romania Grand Circuit”, fotografii premiate în cadrul saloanelor de fotografie Varadinum, Wallachia, Moldavia şi Transylvania (până în 31 ianuarie)

PALATUL EPISCOPAL ROMANO-CATOLIC

- expoziția „Altar cosmic”, 34 de lucrări ale artistului Jakobovits Miklós (1936-2012)

- expoziţia de artă plastică „Rugăciuni pe sticlă – Fantezii de cristal”, semnată de pictorul venețian Luigi Ballarin

CASA DARVAS-LA ROCHE – MUZEU ART NOUVEAU

- expoziția „Din budoar la bal”, corsete din secolul al XIX-lea, jupoane, articole de lenjerie intimă, alături de un kit complet de broderie, pelerine de pieptănat, evantaie, carnețele de bal (până în 1 martie)

- expoziții dedicate interioarelor de case, decoraţii şi obiecte din „La Belle Époque”, video mapping, panou interactiv, expoziţie de ținute, obiecte și accesorii de epocă

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR ORADEA - COMPLEX MUZEAL

- expoziția de bijuterii contemporane „Eu sunt tu” („i am you)” a artistei plastice Ana Dobraș

- expoziția „Artiști plastici orădeni între 1860-1940”

- expoziția permanentă de Științele Naturii

- expozițiile permanente de Arheologie, Istorie, Artă și Etnografie

- Lapidariul

- Vivariul, expoziția de tarantule vii „Taranterra Project Reloaded”

- expozițiile permanente ale Muzeelor Memoriale „Aurel Lazăr”, „Ady Endre”, „Iosif Vulcan”

CETATEA ORADEA

Expoziții temporare

- expoziția „Maramureș, centrul lumii”, a artistului fotograf japonez Kosei Miya (până în 17 februarie)

- expoziția personală „Drumul vieții lui Kölcsey” a artistului fotograf Ștefan Tóth István

- expoziția „Metamorfoza pietrei”

- expoziția „Seismograf 77. Represiune și detenție politică 1977-1989”, portretele și poveștile oamenilor care au dus un război cu regimul comunist, dar și ale celor care au fost protejați de dictatură

- expoziția „145 de ani de la nașterea martirului Ioan Ciordaș (1877-1919)”

- expoziția personală retrospectivă a artistului fotograf Sorin Markus (Sighetu Marmației) (până în 7 februarie)

- expoziția de icoane „Armonii sacre”, expun studenții departamentului de Arte Vizuale

- expoziția „Zestrea minerală a României”

- „Repere din istoria pompierilor bihoreni”

- expoziția „Peste un secol de audio-vizual la Oradea. Colecţia jurnalistului Dinicu Braghină – UARF”

- „Oradea în machete” – expoziție de clădiri realizate în miniatură

- expoziția „Caravana eroilor”

- „Invențiile Evului Mediu. Leonardo da Vinci - apă, vânt și foc"

- expoziție Leonardo da Vinci: „De la masa de proiectare la realizare”

- expoziția „50 de ani de grafică românească – 1970-2020”

- expoziția „Matia Corvin – Viața la Curtea Regală”

Expoziţii permanente

- Discoteca anilor ’70-’80; expoziţia închinată Primului Război Mondial şi lui Traian Moşoiu; Evoluţia oraşului Oradea în regimul comunist (1945-1989); Istoria fotografiei orădene; Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar; expoziţiile cultelor religioase; Sala cu Grifoni; Lapidarium; Renaștere prin restaurare

MUZEUL ISTORIEI EVREILOR, SINAGOGA ORTODOXĂ AACHVAS REIN

- expoziţia de documente și picturi „Biró József Remember 2022", 115 ani de la naşterea pictorului martir orădean

- istoria comunității evreiești din Oradea, documente, fotografii, pietre de litografie ale familiei Sonnenfeld, obiecte şi cărţi de cult, ororile Holocaustului

MUZEUL FRANCMASONERIEI

- expoziţie de documente în maghiară și germană ale lojii masonice „Regele Ladislau”: acte de corespondenţă, solicitări de adeziune, scrisori ale unor membri către lojă, un act cu numele celor 47 de „fraţi” înscrişi în lojă în 1876, o pagină de ziar care menţiona masonii, un proces verbal privind rezultatele alegerilor din lojă din anul 1929, un document în ebraică, 2 steaguri

TURNUL PRIMĂRIEI

- expoziție cu trei scenarii din activitatea pompierilor, incendiu, salvare de persoane blocate în turn și salvare de la înălțime, costume

- 4 niveluri: I - mecanismul orologiului, „ceasul mamă”, care cântă la ore fixe „Marşul lui Iancu”, II - panoramă, III - ciocane uriaşe funcţionale, IV – telescop

- expoziția de artă fotografică „Tramvaie din Oradea”, 22 fotografii realizate de Csíki János, Oros Claudiu, Ovi D. Pop, Demeter Constantin Liviu, Crăciun-Pelle Cedrin, Arman Georgescu, Grava Bianca-Adelina, Patrick Roșu (până la sfârșitul lunii ianuarie)

CINEMA PALACE

RECOMANDĂRI

Whats Love Got to Do with It?

Aplicația de întâlniri nu i-a adus lui Zoe decât bărbați nepotriviți. Pentru Kazim, prietenul din copilărie și vecin al lui Zoe, răspunsul pentru a găsi iubirea este să urmeze exemplul părinților săi și să opteze pentru o căsătorie aranjată cu o strălucitoare și frumoasă mireasă din Pakistan. În timp ce Zoe filmează călătoria plină de speranță a lui Kazim, de la Londra la Lahore, pentru a se căsători cu o străină aleasă de părinții săi, ea începe să se întrebe dacă nu cumva are ceva de învățat de la această abordare diferită a găsirii iubirii.

Regia: Shekhar Kapur

Cu: Lily James, Emma Thompson

Plane

În filmul de acțiune SOS: Aterizare Forțată, pilotul Brodie Torrance își salvează pasagerii de la o lovitură de fulger, făcând o aterizare riscantă pe o insulă sfâșiată de război - doar pentru a descoperi că supraviețuirea aterizării a fost doar începutul. Când majoritatea pasagerilor sunt luați ostatici de rebeli periculoși, singura persoană pe care Torrance se poate baza pentru ajutor este Louis Gaspare, un criminal transportat de FBI. Pentru a salva pasagerii, Torrance va avea nevoie de ajutorul lui Gaspare și află că el îi poate oferi mai mult decât pare la prima vedere.

Regia: Jean-François Richet

Cu: Gerard Butler, Mike Colter

PROGRAM 23-26 ianuarie

Whats Love Got to Do with It? avanpremieră, marți-joi 16

Plane avanpremieră, luni-joi 17.20, 19.30, 21.55

Babylon premieră, luni, marți 18.05, 21.40; miercuri, joi 18.15, 21.25

Taximetriști premieră, luni 18:30, 20:25, 22:15; marti, joi 14:45, 18:30, 20:25, 22:15; luni 16.10

Mummies luni, marți 12.35, 13.40, 15.30; luni-joi 16.40; miercuri, joi 14.25, 15.30

A Man Called Otto luni, marți 21.30; miercuri, joi 21.45

M3GAN luni 14.40; luni-joi 22.25

Finnick luni, marți 12.50

Operation Fortune: Ruse de guerre luni 14; marți 13.50; miercuri, joi 14.45

Romina VTM luni, marți 13.20, 15.10, 17, 18.55, 20.40; miercuri, joi 15.10, 17, 18.55, 20.40

Avatar: The Way of Water luni, marți 13.30, 17.05, 21; luni-joi 14.25, 16.30, 17.55, 20; miercuri, joi 17.05, 21

Puss in Boots: The Last Wish luni, marți 12.30, 14.30; miercuri, joi 14.30

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON