URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 25 IUNIE 2022
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Pentru că era acuzat de Occident că pune pumnu-n gură poporului, Ceaușescu a convocat o mare adunare populară în care să le dea vești proaste românilor. Prin asta spera ca lumea să se revolte și să vadă și capitaliștii că la noi e democrație și sunt proteste împotriva politicii partidului. I-a anunțat că salariile se reduc la jumătate și se dublează orele de muncă. Oamenii, în loc să protesteze, au scandat „Ceaușescu - PCR”.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu surparea dealului Ciuperca e marele eşec al primarului Bolojan, chiar dacă ani de zile a fost tema preferată a opoziţiei locale, subiect de hate pe Facebook şi sursă de meme. Eşecul a fost invalidarea referendumului pentru Oradea Mare, prin unificarea cu Sânmartin, boicotată de UDMR şi de PSD. Dacă alde Szabó Ödön a avut o motivaţie practică, teama că în Oradea Mare UDMR ar fi urmat să aibă mai puţini consilieri şi postul de viceprimar pierdut (ceea ce oricum s-a întâmplat), PSD-ul lui Ioan Mang şi-a făcut socoteala că-i musai să moară capra vecinului liberal. N-a câştigat nimic din asta, dar Oradea a pierdut. Ura!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Primarul Florin Birta propune reabilitarea pietonalei Republicii, prin pavarea cu porfir și revenirea la modelul estetic cu cercuri, din perioada comunistă. Ce părere aveți?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 8 iunie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională, cu unanimitatea voturilor judecătorilor, o lege adoptată recent de Camera Deputaților prin care se prevedea, în esență, că neexecutarea în termen de 30 de zile a unei hotărâri prin care o amendă este înlocuită cu munca în folosul comunității constituie infracțiune.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Infecţiile urinare sunt printre cele mai frecvente infecţii bacteriene, fiind determinate de prezenţa şi multiplicarea unor germeni patogeni în orice loc al tractului urinar, de la rinichi, uretere şi vezică urinară, la uretră. Aceştia depăşesc numărul de 100.000 pe un mililitru de urină.
14 Martie 2022, 10:34

Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Conferință și lansare de carte Adrian Cioroianu la MȚC

Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Conferință și lansare de carte Adrian Cioroianu la MȚC sursa foto: www.forbes.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 14-21 MART IE 

EVENIMENTE

Colocviile Muzeului Țării Crișurilor: conferința „Constanțe istorice și rupturi generaționale. Scrierea și rescrierea istoriei sub ochii noștri”, susținută de prof.univ.dr. Adrian Cioroianu, și lansarea cărții „A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român. 1921-2021. Pentru o istorie dezinhibată a „viitorului luminos”, editor prof.univ.dr. Adrian Cioroianu, manager al Bibliotecii Naționale a României, miercuri, ora 17, sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor

Comuniteca: Ateliere gratuite pentru copii - luni: educație pentru siguranță, ora 14.30; marți: de biologie, orele 16 și 17; de tobe africane, ora 17; de teatru, ora 18; miercuri: imprimare 3D, ora 17, Lego, ora 16, Toastmasters, ora 19.30; joi atelier antidrog, ora 14; de teatru, ora 18; vineri: Stropi își face prieteni noi, ora 9, educație pentru siguranță, ora 10.30; biologie, ora 12, de caligrafie cu bucurie, ora 15.30; sâmbătă: Bright Citizen, ora 12, Crișul Shopping Center

Welcome back students party, joi, ora 19, Green Pub

Quiz Urban, concurs de cultură generală, diverse domenii, pe echipe, joi, ora 19, Urban Place

Tribute Concert Creedence Clearwater Revival, vineri, ora 20, Urban Place

Apple Room Drum&Bass Vol. 17: Sub:liminal - Late Nights, EP Showcase, vineri, ora 22,  Apple Room Techno Session: Hydra live, sâmbătă, ora 18, Moszka Cafe


FILARMONICA DE STAT

Concert simfonic Medalion Mozart. În program: Uvertura Cosi fan tutte, K. 588, Concert nr. 12 pentru pian și orchestră în La major, K. 414, Simfonia nr. 39 în Mi bemol major, K. 543. Solist: Nagy Gergő, pian, dirijor: Jankó Zsolt. Joi, ora 19, Sala Enescu-Bartok


TEATRUL REGINA MARIA

...ESCU, de Tudor Mușatescu, regia Claudiu Goga, miercuri, ora 18, Sala Mare

Opera de trei parale, de Bertolt Brecht și Kurt Weill, vineri, ora 18, Sala Mare

Punguța cu doi bani, de Ion Creangă, regia: Szőke Kavinszki András, duminică, orele 10 și 12, Sala Arcadia


TEATRUL SZIGLIGETI

La Belle Epoque, premieră marți, ora 19, Sala Mare

Undeva în Europa, miercuri, ora 18

Arca pleacă la ora opt, vineri, ora 10

Prietenul meu: Nu, sâmbătă, ora 11, Sala Arcadia

Vizita bătrânei doamne, duminică, ora 18, Sala Mare


EXPOZIŢII

PIAȚA UNIRII

- expoziție „Femeia”, 140 de imagini, pe panouri mari, care prezintă tinere, femei mature şi bunici, realizate de 18 membri ai clubului Varadinum: Adela Rusu, Anca Molnara, Mariana Scubli, Horváth Márta, Roxana Condrea, Ecaterina Kiss, Raul Ghima, Marian Plaino, Doru Petruţiu, Ovidiu Ilisie, Ionuţ Jarca, Hihai R. Bogdan, Kornal Popa, Claudiu Guraliuc şi Cătălin Arcu, Ionel Gurzun, Adelin Gruian şi Ovi D. Pop (până în 9 aprilie)

PALATUL BAROC

- expoziția „Bijuteria regilor. Ladislau – Opera și munca regelui” - cărți, tablouri, plachete, monede, relicvariul confecţionat din argint, pietre preţioase şi semi-preţioase, rubine şi perle, un desen realizat de Maria Tereza în 1771, marți, joi și sâmbătă, pe bază de programare

- expoziția tezaurului Episcopiei Romano-Catolice, etajul 1

GALERIILE DE ARTĂ REPERAJ

- Expoziția Națională de Artă Contemporană „Excentric”, lucrări realizate de 60 de artiști plastici din Oradea, Timişoara, Cluj, Satu Mare, Bucureşti, în diferite tehnici: acryl pe pânză sau pe placă, ulei pe pânză, din material textil, pictură pe sticlă, instalaţii, tehnică mixtă pe carton, cărbune pe pânză, tuş pe hârtie, fotografie procesată sau video

MUZEUL FRANCMASONERIEI

- expoziţie de documente în maghiară și germană ale lojii masonice „Regele Ladislau”, estaurate de specialiştii Arhivelor Naţionale: acte de corespondenţă, solicitări de adeziune, scrisori ale unor membri către lojă, un act cu numele celor 47 de „fraţi” înscrişi în lojă în 1876, o pagină de ziar care menţiona acte de caritate ale masonilor, un proces verbal privind rezultatele alegerilor din lojă din anul 1929, un document în ebraică, 2 steaguri vechi de 100 de ani

TURNUL PRIMĂRIEI

- expoziție organizată de Oradea Heritage în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana": trei scenarii din activitatea pompierilor, incendiu, salvare de persoane blocate în turn și salvare de la înălțime, costume, în cadrul butaforiilor realizate în turn

- 4 niveluri: I - mecanismul orologiului, „ceasul mamă”, care cântă la ore fixe „Marşul lui Iancu”, II - panoramă, III - ciocane uriaşe funcţionale, care bat de câte trei ori la fiecare sfert de oră, nivelul IV – telescop

CASA DARVAS-LA ROCHE – MUZEU ART NOUVEAU

- expoziții dedicate interioarelor de case, decoraţii şi obiecte din „La Belle Époque”, video mapping, panou interactiv, expoziţia Muzeului Parfumului din Bucureşti

- expoziția aniversară de gravură „Goya 275 de ani de la naştere”, dedicată pictorului spaniol Francisco de Goya

MUZEUL ISTORIEI EVREILOR, SINAGOGA ORTODOXĂ AACHVAS REIN

- istoria comunității evreiești din Oradea, documente, fotografii, pietre de litografie ale familiei Sonnenfeld, obiecte şi cărţi de cult, ororile Holocaustului

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR ORADEA - COMPLEX MUZEAL

- expoziția „Artiști plastici orădeni între 1860-1940”

- expoziția permanentă de Științele Naturii

- expoziția permanentă de Arheologie și Istorie

- Lapidariul

- Vivariul

MUZEUL MEMORIAL „AUREL LAZĂR”

- expoziția Bihorul... la spargerea lumii (12 octombrie 1918-20 aprilie 1919)”

MUZEELE MEMORIALE „ADY ENDRE” ȘI  „IOSIF VULCAN”

- expoziții permanente

CETATEA ORADEA

Expoziții temporare

- expoziția itinerantă „Caravana Eroilor”, dedicată martirilor români din temnițele comuniste, fotografii, scrisori, schițe și desene, bilete de eliberare, cărți scrise de foștii deținuți politic bihoreni, panouri cu etape ale regimului comunist în România (până în 9 aprilie); lansarea proiectului muzeal „Uitarea înseamnă o nouă condamnare”, adresat elevilor de liceu care vor putea urmări documentare video realizate cu foștii deținuți politic bihoreni (toată luna martie)

- expoziția personală de pictură Ovidiu Sălăgean

- expoziție internațională „Spații fluente. Hărți ale spațiului dunărean 1650-1800”

- „Oradea în machete” – expoziție de monumente emblematice: Primăria, Palatul de Justiție, Complexul Baroc, Teatrul de Stat, Bazarul, Sinagoga Sion, prezentate în miniatură, din lemn, carton, plastic, PVC

- expoziții Club EuroFoto Art: expoziția „Firul vieții” a artistului fotograf Luca Sebastian Vasile (Turda) (până în 10 aprilie); expoziţia "Femeia", 72 de imagini cu femeia în diferite ipostaze: copilă, adolescentă, partener de viaţă, mamă, bunică, fotografii realizate de artişti din România, Italia, Serbia şi India, Slovacia, Malta, Ungaria, Arabia Saudită, Japonia, vernisaj marți, ora 16 (până în 6 aprilie)

- expoziția de icoane a artistei Titiana Marcu, „Permanența Icoanei”

- expoziția „În atelierul lui Dumnezeu”, pentru a marca împlinirea a 360 de ani de la editarea Bibliei la Oradea, lucrări de inspirație biblică realizate de ceramistul și sculptorul Árpád Zsombori

- „Invențiile Evului Mediu. Leonardo da Vinci - apă, vânt și foc"

- expoziție Leonardo da Vinci: „De la masa de proiectare la realizare”

- expoziția cu joc interactiv „Last Day on Tower”

- „50 de ani de grafică românească – 1970-2020”, expoziţie de artă contemporană românească

- expoziția „Matia Corvin – Viața la Curtea Regală”

Expoziţii permanente

- Discoteca anilor ’70-’80; expoziţia închinată Primului Război Mondial şi lui Traian Moşoiu; Evoluţia oraşului Oradea în regimul comunist (1945-1989); Istoria fotografiei orădene; Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar; expoziţiile cultelor religioase; Sala cu Grifoni; Lapidarium; Renaștere prin restaurare


CINEMA PALACE

RECOMANDĂRI

Ambulance

În doar câteva ore pe străzile din L.A., trei vieți se schimbă pentru totdeauna. În acest thriller alimentat de adrenalină, veteranul decorat Will Sharp, disperat să facă rost de bani, cere ajutorul fratelui său vitreg, Danny. Un infractor de carieră, Danny îi oferă în schimb un jaf: cel mai mare furt bancar din istoria Los Angelesului. Dar când evadarea lor merge spectaculos de prost, frații disperați deturnează o ambulanță.

Regia: Michael Bay

Cu: Jake Gyllenhaal, Eiza González, Yahya Abdul-Mateen II, Devan Long

Belfast

În vara lui 1969, Buddy, în vârstă de nouă ani, știe exact cine este și unde îi este locul. Face parte din clasa muncitoare din nordul Belfastului, e fericit, iubit și în siguranță. Dar totul se transformă într-un coșmar. Mai întâi un atac mascat, apoi o revoltă și, în cele din urmă, un conflict la nivel de oraș, cu religia aprinzând flăcările mai departe. Catolicii versus protestanții, vecini iubitori au început să fie dușmani de moarte acum.

Regia: Kenneth Branagh

Cu: Caitriona Balfe, Jamie Dornan, Judi Dench


PROGRAM 16 - 17 martie

Ambulance avanpremieră, miercuri, joi 16.45, 19.20, 20.20, 22

Belfast avanpremieră, miercuri, joi 18, 21.35

Turning Red premieră, miercuri, joi 14.40, 15.40, 17.50 (3D); 15.55 (dublat maghiară)

The Batman miercuri, joi 15.10, 16, 18.30, 17.10, 20.40, 21.55

A kuflik es az Akarmi miercuri, joi 14.55

Nightmare Alley miercuri, joi 22.20

Dog miercuri, joi 19 (2D); 14.30 (dublat maghiară)

Uncharted miercuri, joi 15.20, 17.40, 20, 21.05, 22.20 (2D); 16.30 (dublat maghiară)

Death on the Nile miercuri, joi 19.55

Marry Me miercuri, joi 19.25

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7068 RON
  • 1 EUR = 4.9464 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON