URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Mai 2011, 09:29

Unde ieşim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 30 MAI - 5 IUNIE

EVENIMENTE

Stand up Magic 2 cu Eduard şi Bianca, sâmbătă, ora 22.30, Republic Cafe

Cursa răţuştelor - jocuri în aer liber, tombolă, concursuri cu premii, sâmbătă, ora 17, pe platoul din Piaţa Independenţei

Ziua copiilor - jocuri, concursuri, concerte, spectacole de teatru, muzică şi dans, "În lumea basmelor" - program de divertisment cu personaje din poveşti, tombolă cu premii, de la ora 10, concert HiQ, ora 20.30, Orăşelul Copiilor


TEATRUL DE STAT

Trupa "Iosif Vulcan"

Îndrăgostiţii din Ancona, de Katalin Vajda, regia artistică Andrei Mihalache, marţi, ora 19, Casa de Cultură a Sindicatelor

Girondina, joi, ora 19, Sala Studio

Desculţ în parc, adaptare după un scenariu de Neil Simon, regia artistică Sebastian Lupu, sâmbătă, ora 19, Teatrul Arcadia

Trupa "Szigligeti"

Kozellenseg, de Tasnadi Istvan, regia Tasnadi Csaba, vineri, ora 17, Sala Studio

Leonce es Lena, de Georg Buchner, regia Baczó Tünde, sâmbătă, ora 19, Palatul Vulturul Negru


TEATRUL ARCADIA

Drama day - Festivalul Naţional de Teatru în limba engleză, vineri, ora 14

Secţia română

O poveste cu cântec, luni şi miercuri, ora 10, şi marţi, ora 9.30

Micul prinţ, spectacol prezentat de elevii Seminarului Teologic Ortodox, marţi, ora 17

Întâmplări cu Scufiţa Roşie, miercuri, ora 19

Secţia maghiară

Iepuraşul lăudăros, miercuri, ora 17, Orăşelul Copiilor

Hansel şi Gretel, duminică, ora 11


FILARMONICA DE STAT

Concert simfonic cu lucrări de A. Salieri (Concert pentru flaut, oboi şi orchestră în Do major), Fr. Schubert (Simfonia a V-a în Si bemol major, D 485) şi E. Lalo (Concert pentru violoncel şi orchestră în re minor), dirijor Janko Zsolt, solişti Csiszer Viola - flaut, Gati Sandor - oboi, Bogdan Cocora - violoncel, joi, ora 19


EXPOZIŢII

GALERIA DE ARTE VIZUALE: expoziţia de pictură şi sculptură "Perspectivă aeriană" a artiştilor vizuali Adriana şi Rudolf Bone

PODZ MUSIC PUB: expoziţia de grafică a artistei Dalina Zăpodeanu

TEATRUL ARCADIA: expoziţia de pictură şi grafică realizată de Cătălina Ionescu, îndrumată de Anca Chereji-Bulc

LOTUS CENTER: expoziţie 3D semnată Ovi D. Pop

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR: expoziţia de pictură Liviu Suhar, Palatul Baroc

BIBLIOTECA UNIVERSITĂŢII ORADEA: expoziţia foto "Miracoli di legno" a artistului fotograf Ovidiu Pascu, tema: bisericile din lemn din N-V României

VISUAL KONTAKT: expoziţia "Decoupage" a artiştilor Vincent Croguennec şi Mathilde Salaun

ASOCIAŢIA POSTICUM: expoziţia "12 months in my back" realizată de Varga Borbala

GALERIA KONSTANT: expoziţia de pictură a artistului Zoltan Jedlicska

GALERIA EURO FOTO ART: expoziţia foto Peng Da Li (Taiwan, China)

GALERIA NUFĂRUL: expoziţia "Debut" a absolvenţilor cursului de artă fotografică seria A-2011

MUZEUL "AUREL LAZĂR": expoziţia de costume de sărbătoare din Ţara Crişurilor

MUZEUL "IOSIF VULCAN": colecţia Revistei Familia; colecţia de piese memoriale "Iosif Vulcan"; colecţia de reviste literare şi istorice Luceafărul, Revista Fundaţiilor Regale, Foaie pentru inimă, minte şi literatură, Cele trei Crişuri

MUZEUL "ADY ENDRE": colecţia de volume, documente, manuscrise, periodice şi fotografii din opera şi viaţa scriitorului


CLUBURI

BALI CLUB: sâmbătă concert Akcent, ora 22

CLUB LIFE: vineri Party, ora 22; sâmbătă concert Connect R, ora 21

BLUE MONDAY: marţi Blues Night cu Dutka Andras Band, ora 22; joi Karaoke Show, ora 22; vineri şi sâmbătă Concert A-live cu DJ LX şi DJ Attila, ora 22

QUEENS PUB: joi-sâmbătă Queens Band, ora 21; Children's Party cu Alma Egyuttes, joi, ora 10

YELLOW SUBMARINE: joi Karaoke Party, ora 21; vineri Party, ora 22

CLUB LADUEBO: joi Karaoke Night, ora 22; vineri şi sâmbătă Live Music, ora 22; duminică Latino Dance, ora 22

CLUB DARK: sâmbătă Party cu DJ Coxxo, ora 22

CLUB MANAS: miercuri Retro Night live music, ora 21

CLUB LORD'S: luni-duminică Chef a la Lord's, ora 22

CLUB HEAT: sâmbătă Party cu DJ Lizard, rezident, şi afterhours cu DJ Adrianho, ora 23

CHANSON CAFE: sâmbătă Party, ora 22

CLUB DIVES: miercuri-duminică Petrecere cu Pufi, ora 22

SEVEN CLUB: joi, vineri şi sâmbătă Mega Petreceri, ora 21; vineri Retro Party, ora 22

CLUB ECLIPSE: sâmbătă Party, ora 22

CLUB CASIMO: vineri Latino Party, ora 22; sâmbătă Party, ora 22

BILLY ART CLUB: sâmbătă Clubbing; miercuri Salsa, ora 22; joi Karaoke, ora 22.30

CLUB LUNA: vineri şi sâmbătă Petrecere cu Darius de la Oradea şi MC DJ Ray


CINEMA LOTUS

Recomandări 30 aprilie-2 iunie

film the-hangover-part-ii.jpgMarea mahmureală 2 (Hangover 2)

Marea Mahmureală 2 este continuarea marelui succes din 2009, Marea Mahmureală, care a devenit comedia interzisă minorilor cu cele mai mari încasări din toate timpurile şi a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun film din categoria "Comedie sau Musical". Phil, Stu, Alan şi Doug călătoresc în exotica Thailandă, unde are loc nunta lui Stu.

După o petrecere a burlacilor de neuitat în Las Vegas, Stu nu vrea să rişte din nou şi optează pentru o variantă sigură şi liniştită: un simplu prânz cu prietenii înainte de ceremonie.

Totuşi, lucrurile nu merg întotdeauna aşa cum au fost plănuite. Şi dacă ce se întâmplă în Vegas, rămâne în Vegas, ce se întâmplă în Bangkok depăşeşte orice imaginaţie.

Regia: Todd Phillips

Distribuţia: Zach Galifianakis, Bradley Cooper, Ed Helms


film the-great-debaters.jpgLa început a fost cuvântul (The Great Debaters)

Filmul este inspirat din remarcabila poveste a echipei olimpice de dezbateri a Colegiului Wiley din anii 30'. În pofida legilor rasiste, The Great Debaters, urmăreşte drumul echipei Colegiului Wiley - antrenate de briliantul şi pasionatul profesor Melvin B. Tolson. Convingerea acestuia, şi  anume că puterea cunoaşterii reprezintă cel mai mare avantaj, a îndreptat aceşti studenţi către victorie, într-o perioadă în care totul era împotriva lor.

Profesorul Tolson îşi alege cu grijă echipa, nu doar din cauză că aceştia sunt cei mai buni elevi ai Colegiului Wiley, dar şi pentru că poartă în ei scânteia unei noi generaţii.

El îşi propune să îi încarce pe studenţi cu încrederea şi cu simţul răspunderii necesare nu numai în viaţa lor personală. În acelaşi timp, este conştient că trebuie să îi protejeze de propriile lui activităţi, fiind organizator al Sindicatului Fermierilor din Sud.

Regia: Denzel Washington

Distribuţia: Denzel Washington


PROGRAM

Marea mahmureală 2 avanpremieră, miercuri, 21; joi 19.30, 21.45

La început a fost cuvântul premieră, luni, marţi şi joi, 14, 18.30, 21; miercuri 14, 18.30

Ursul premieră, luni-joi 18, 22.15

Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi luni-joi 16, 18.45, 21.30

Paul. Un extraterestru fugit de acasă luni-joi 15, 20.30, 22.30

Măria Ta luni-joi 15.30, 20

Scream 4: Coşmarul continuă luni-joi 16.30

Matinal cu scandal luni-joi 17.30

Furios şi iute în viteza a 5-a luni-miercuri 14.30, 17, 19.30, 22; joi 14.30, 17

 

CINEMA LIBERTATEA

Castelul din nori s-a sfărâmat, regia Daniel Alfredson, distribuţia Noami Rapace, Michael Nyqvist, marţi şi miercuri, orele 17 şi 20; joi ora 20


CARTE

carte lumea ca ziar.jpgLumea ca ziar. A patra putere: Caragiale
de Ioana Pârvulescu

Caragiale a înţeles de tânăr că ziarul are două feţe, ca orice obiect al progresului, ca dinamita, de pildă. Dacă faţa bună e importantă, taie drumuri noi, ajută la aerisirea locurilor stătute, te apără şi dezvăluie minciuna, cea rea, la rândul ei, e departe de a fi neglijabilă. Ce "scrie la gazetă" devine mai adevărat decât adevărul. Personajele cărţii sunt Presa şi Caragiale. Între cei doi eroi ia naştere o poveste pe care jurnaliştii timpului, mari iubitori de adjective, ar fi numit-o, poate, palpitantă.
La sfârşitul unui drum - ilustrat cu zeci de fotografii - prin ziarele apărute între 1873 şi 1911, cât a durat experienţa de gazetar a lui Caragiale, se naşte o teorie nouă, surprinzător de simplă, cu privire la arta lui poetică.

Ioana Pârvulescu este conferenţiar universitar la Facultatea de Litere din Bucureşti, unde predă literatură română modernă, şi a fost timp de 18 ani redactor la România literară.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON