URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 FEBRUARIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oamenii nu ar trebui să fie nervoşi neapărat pe scumpire, ci pe faptul că Primăria, tot din banii lor, a plătit în patru ani aproape 6 milioane de euro penalizări pentru că nu colectăm aşa cum ne cere UE. Aici sunt banii noştri! Ne plac fondurile nerambursabile, dar detestăm să respectăm condiţiile de aderare asumate de Statul Român.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Diferenţa dintre Forin Cîţu şi Ludovic Orban e precum aceea dintr-un rocker veritabil şi ceea ce ilustrează porecla de Şică Mandolină ce s-a lipit de şeful liberalilor, de când cu prestaţiile sale artistice îndoielnice de prin emisiunile TV, menite să mai aducă o brumă de popularitate. E diferenţa între sunetul grav al unei chitare electrice şi acordul fals al unei mandoline prost manevrate, de un artist preocupat mai degrabă de reacţiile publicului decât de sonorităţile propriei creaţii...
Zic şi eu
Adrian Cris
E momentul să ne gândim la deschidere, nu la noi închideri. Nu doar pentru că economiile se clatină şi oamenii o iau razna, ci şi pentru că, pur şi simplu, situaţia epidemiologică s-a îmbunătăţit. De la peste 10.000 noi cazuri descoperite zilnic în toamnă, am coborât la 2.000-3.000/zi, cu mai puţin de 1.000 de pacienţi în ATI şi sub 100 de decese. În Oradea, de la 450 de pacienţi, în spitalul Covid sunt mai puţin de 200...
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Înainte de a fi nemulţumiţi de această nouă scumpire, ar trebui să înţelegem că ridicarea, transportarea, depozitarea şi reciclarea deşeurilor pe care le producem sunt operaţiuni din ce în ce mai costisitoare. În plus, cred că sunteţi cu toţii conştienţi că producem tot mai multe deşeuri şi pe undeva era normal să ni se ceară mai mulţi bani pentru a fi scăpaţi de ele. Dacă ar fi să plătim după cât poluăm, ar trebui să plătim facturi de 10 ori mai mari...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre faptul că elevii pot din nou să meargă la școală în format fizic?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 3 februarie a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2021 prin care a fost modificat Codul administrativ în sensul în care funcţiile de prefect sunt definite ca funcţii de demnitate publică (politice), prefecţii nemaifiind înalţi funcţionari publici.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Astmul bronşic este o afecţiune a căilor respiratorii caracterizată printr-o reactivitate crescută a acestora la o multitudine de stimuli. Clinic se caracterizează prin paroxisme de dispnee (greutate în respiraţie apărută în crize), tuse şi wheezing (respiraţie ”şuierătoare”). Boala este episodică, manifestările acute alternând cu perioade asimptomatice.
02 Februarie 2010, 16:33

Unde ieşim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 1-7 FEBRUARIE

TEATRUL DE STAT

TRUPA "IOSIF VULCAN"

Cerere în căsătorie, de A.P. Cehov, regia artistică Petre Panait, miercuri, ora 18, Sala Studio

Între noi, actorii!, pe texte de A.P. Cehov şi N. Koliad, regia artistică Eugen Ţugulea, sâmbătă, ora 18, Sala Studio

TRUPA "SZIGLIGETI"

Bolnav (de) închipuit!, comedie, regia Arkosi Arpad, miercuri, ora 19 (abonament Partium), sâmbătă, ora 18, Filarmonica de Stat
Ali baba şi cei 40 de hoţi, musical, de Moravetz Levente şi Venczel Peter, regia Vadas Laszlo, duminică, ora 19 (abonament Halasi Gyula), Scena Teatrului


TEATRUL ARCADIA

Secţia română

Făt Frumos cel mofturos şi un zmeu întors pe dos, duminică, ora 11

Secţia maghiară

Ioan cel viteaz (Janos Vitez), text Szilagyi Dezso, regie Urban Gyula, sâmbătă, ora 11


FILARMONICA DE STAT

Concert simfonic extraordinar - "Ritmuri spaniole". Din program lucrări de F. Moreno Torroba, G. Gimenez, F. Caballero, E. Granados, Luis Cobos, P. Moncayo; dirijor Miguel Sanz (Spania), solistă soprana Pilar Tejero Pardo (Spania), joi, ora 19


EXPOZIŢII

GALERIA "EURO FOTO ART" (Piaţa 1 Decembrie nr. 12): Salonul Internaţional al Artiştilor Fotografi Români şi Maghiari de Pretutindeni

CLUBUL FOTOGRAFIC NUFĂRUL: expoziţia absolvenţilor cursului foto seria E/2008

GALERIA DE ARTE VIZUALE: expoziţia de artă fotografică "Israel - Arheologie privită de la înălţime", imagini realizate de Duby Tal şi Mony Harmati (foşti piloţi militari)

GALERIA TIBOR ERNO: expoziţia artiştilor plastici membri ai Clubului "Tibor Erno"

TEATRUL ARCADIA: expoziţia de icoane "Naşterea Domnului - Popas Duhovnicesc", organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor

MUZEUL "AUREL LAZĂR": expoziţia "Mişcare muzicală" a artistului fotograf Ovidiu Pascu

CERCUL MILITAR: expoziţia de artă fotografică "Pastel de iarnă" a artiştilor Gheorghe Vasile Petrila şi Cristian Ene

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR: "Salonul de artă contemporană Oradea-Debrecen" - lucrări de pictură, sculptură, grafică, artă decorativă realizate de artişti plastici români şi maghiari; expoziţia "Artişti plastici la Oradea (1850-1950)"

CAFENEUX: expoziţia de pictură "Universuri" a artistului plastic Radu Pământ

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ: expoziţia documentară comemorativă "Doi ierarhi ortodocşi români Andrei baron de Şaguna şi Roman Ciorogariu"


CENTRUL POSTICUM

Arta celor mici, curs de desen şi pictură pentru copii sub îndrumarea artistei plastice Buzaşi Andrea, joi, ora 16.30

Concert jazz Trio Midnight: Egri Janos (contrabas), Olah Kalman (pian) şi Balazs Elemer (tobe), sâmbătă, ora 19 (Jazzland)

Ore de germană în stil ludic, luni, ora 17

Expoziţia de pictură "Speech" a artistei plastice Dana Turcu (Sibiu); expoziţia artiştilor plastici Jakobovits Marta şi Miklos (de miercuri)


CLUBURI

BLUE MONDAY (Pasaj Vulturul Negru): joi Karaoke&Retro Dancing, ora 22; vineri concert A-live (DJ LX), ora 22; sâmbătă concert A-live (DJ Jolt), ora 22

BLUE MONDAY II (Traian Moşoiu 3): miercuri-sâmbătă Piano Night cu Levi Gy

CLUB HEAT: sâmbătă Party, ora 22

DESIRE'S CAFÉ LOUNGE AND CLUB: sâmbătă Party, ora 22

CLUB LADUEBO: joi Karaoke Night, ora 22; vineri şi sâmbătă Live Music, ora 22; duminică Latino Dance, ora 22

BALI CLUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 22

NO PROBLEM: Balul Balurilor, vineri, ora 18

BILLY ART CLUB (bar, bowling, biliard): joi-duminică DJ Party, ora 21; miercuri Salsa Party, ora 21

LOUIS ESPRESSO CLUB: vineri Seara de blues, ora 22

5TH CLUB: joi Sexy fete - Sexy Night, ora 22; vineri 5th Party, ora 22

BABYLON CLUB: joi-duminică Petrecere cu lăutari, ora 20

CLUB TRAFFIC: vineri şi sâmbătă Party cu Luci Sereş, ora 22

CLUB LORD'S: luni-duminică Chef a la Lord's, ora 22

CLUB DOWNTOWN: luni All Time Hits, ora 21; joi Super Party, ora 21; vineri Best Downtown Hits by MC Downtown, ora 21; sâmbătă Downtown Party, ora 21; duminică Night in Downtown, ora 21

CLUB SEVEN: vineri Muzică lăutărească ungurească, ora 22; sâmbătă Party, ora 22


CINEMA LOTUS

PROGRAM 29 ianuarie-4 februarie

Dr. Parnassus, premieră vineri, luni-miercuri, 14.30, 17, 19.30, 22, sâmbătă, duminică, 11.45, 14.30, 17, 19.30, 22

Din Paris, cu dragoste, avanpremieră joi, 14.30, 17, 19.30, 22

Poveste fatală vineri-joi, 22.30

Activitate paranormală vineri-joi, 16, 22.15

Vacanţă All Inclusive vineri, luni-joi, 16.30, 18.45, 21.15, sâmbătă, duminică, 13.15, 16.30, 18.45, 21.15

Alvin şi veveriţele 2 vineri, luni-joi, 15, 17.15, 19, 20.45, sâmbătă, duminică, 12.45, 15, 17.15, 19, 20.45

Vechi tovarăşi vineri, luni-joi, 14, 18, 20.15, sâmbătă, duminică, 12.15, 14, 18, 20.15

Avatar - 3D vineri-joi, 15.30, 18.30, 21.45

Toy Story - 3D vineri, luni-joi, 13.45, sâmbătă, duminică, 12, 13.45


CARTE

Dragostea. Citate
Paulo Coelho

O carte de neuitat, reunind citate ce surprind esenţa scrierilor lui Paulo Coelho, cu ilustraţii superbe semnate de Catalina Estrada.
"Forţa Iubirii - atunci când iubim, vrem totdeauna să fim mai buni decât suntem." (Alchimistul)

"Dragostea e cea mai importantă şi mai vulnerabilă trăire a oamenilor." (Brida)
"Iubirea renaşte prin dăruire deplină." (Învingătorul este întotdeauna singur)

"Eşti om şi, ca toţi oamenii, şi tu poţi iubi. Cum înveţi? Nu se învaţă: se crede. Se crede şi se iubeşte." (Vrăjitoarea din Portobello)
Cuprins: Dar, Transformare, Depăşire, Unitate, Afinitate, Căutare, Arta trăirii împreună, Măreţie.

Paulo Coelho, scriitor brazilian, s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Înainte de a deveni unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii şi un veritabil fenomen al culturii de masă, a fost un hippy rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera literară.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.01 RON
  • 1 EUR = 4.8743 RON
  • 1 HUF = 0.0136 RON