URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 14 AUGUST 2022
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vă mai amintiți ce circ a fost cu construirea podului din zona Sovata? Sau ce scandal cu drumul expres, unde specialiști în trafic (probabil în traficul de țigări) estimau că pe acesta nu va circula nimeni, iar acum se merge aproape bară la bară? Dar despre inutilitatea pasajului Magheru, unde Primăria e acuzată că n-a făcut destul de larg subteranul, pentru parcarea mașinilor celor care își scot copiii de la Oltea Doamna?
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Mândria orădenilor (oricum umflată by default, căci bihorenii-s nialcoși încă din și prin născare) că au cea mai modernă Unitate de Primire a Urgențelor din țară poate suferi serios după ce, accidental, a ieșit la iveală că noua clădire are câteva beteșuguri. La fel și mândria Primăriei.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Primarul Florin Birta propune reabilitarea pietonalei Republicii, prin pavarea cu porfir și revenirea la modelul estetic cu cercuri, din perioada comunistă. Ce părere aveți?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Potrivit noii reglementări, contestaţia este de competenţa instanţei ierarhic superioare, care o soluţionează în complet format din 3 judecători. Când procesul se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se soluţionează în completul de 5 judecători, iar când procesul îl judecă un complet de 5 judecători, contestaţia se soluţionează de un alt complet de 5 judecători.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Clima (de la grecescul klima care înseamnă înclinaţia razelor solare) reprezintă regimul caracteristic al vremii unei regiuni pe timp îndelungat. Regimul climatic se caracterizează printr-o relativă stabilitate, modificările putând fi urmărite numai prin observaţii îndelungate şi pe perioade lungi de timp.
06 Iunie 2022, 15:48

Un Volkswagen, confiscat în Bihor după ce șoferul a fost prins aruncând deșeuri la marginea unui drum județean. În plus, s-au dat amenzi usturătoare (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Camerele de supraveghere video montate pe marginea drumurilor județene din Bihor continuă să facă „victime”.

Consiliul Județean Bihor a anunțat, luni, că în cursul lunii trecute au fost surprinse cu ajutorul camerelor de supraveghere patru persoane care au aruncat deșeuri pe marginea drumurilor județene, acestea fiind identificate de Poliția Bihor și sancționate de comisarii Gărzii de Mediu cu amenzi în valoare totală de 70.000 lei.

„Uneia dintre persoanele amendate i-a fost indisponibilizat autovehiculul”, se arată în comunicatul CJ Bihor, care a pus la dispoziție și imagini video care au stat la baza luării măsurilor de sancționare a șoferilor.

Într-unul dintre filmulețe se vede cum șoferul unui Volkswagen Golf și o pasageră au oprit pe marginea unei șosele, fiind surprinși de camerele de supraveghere. În urma anunțării unui echipaj de Poliție aflat în zonă, practic acesta a realizat un flagrant. „Mașina a fost confiscată deoarece fapta a fost surprinsă în flagrant”, a declarat BIHOREANULUI Bianca Firezar, consilier în cabinetul președintelui CJ Bihor, Ilie Bolojan.

Administrația județeană amintește că astfel de acțiuni „au caracater permanent, dispozitivele fiind amplasate aleatoriu în parcări de pe drumurile județene, fie la sesizarea autorităților locale, fie în urma observațiilor agenților de poliție din teren”, în acest mod dorindu-se „descurajarea persoanelor care depozitează ilegal deșeuri și, implicit, menținerea curățeniei în județul Bihor”.

Camerele de supraveghere au fost achiziționate de CJ Bihor și puse la dispoziția Inspectoratului de Poliție Județean și a Gărzii de Mediu. Ele permit identificarea persoanelor și a autovehiculelor, inclusiv pe timp de noapte sau în condiții meteo nefavorabile.

În paralel cu drumurile județene, sunt monitorizate și parcările de pe drumurile naționale din județul Bihor, cu nouă camere de supraveghere video montate în cinci parcări unde se aruncă cel mai frecvent deșeuri.

Imaginile video transmise de Consiliul Județean Bihor:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Camere
Trebuia sa puneti si un cos de gunoi in parcari daca tot ati avut bani de camere
Postat 07 Iunie 2022, 09:55 de Adrican
Foarte bine
De acum o sa povestească cat de idioți au fost.
Postat 06 Iunie 2022, 19:56 de Sandu2100
pacat ca doar in Bihor
Astfel de actiuni ar trebui facute in toata tara, nu doar in Bihor, pentru ca la noi nu merge cu bunul simt, doar cu pedeapsa.
Postat 06 Iunie 2022, 17:25 de marius_ro
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7494 RON
  • 1 EUR = 4.909 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON