URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 NOIEMBRIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
După calculele edililor, iarna asta vom plăti mai mult la încălzire în sistem cetralizat, cu 40%. Iar Primăria va compensa creșterea gazului cu 25%. Problema nu e nici la Birta, nici la orădeni, nici măcar la Uniunea Europeană. Scumpirea gazului și a curentului se manifestă la nivel mondial, așa că nici Joe Biden nu ne-ar scuti de aceste măriri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Retrogradat de propriul partid dintr-un post de eurodeputat într-unul de consilier local în Oradea, PSD-istul Emilian Pavel a oferit vinerea trecută, în şedinţa "parlamentului" municipal, o mostră de satisfacţie pigmee. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre coaliţia între adversarii politici PSD şi PNL, care vor guverna România împreună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Practic, de pe o zi pe alta, după două săptămâni de vacanţă şcolară forţată în care nu au făcut absolut nimic, autorităţile au stabilit brusc că se vor deschide doar şcolile în care există o rată de vaccinare de peste 60% în rândul cadrelor didactice. Dincolo de faptul că măsura nu are o logică medicală, modul în care a fost dispusă nu are nicio legătură cu legea...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Campania de vaccinare gratuită a fetiţelor din clasa a IV-a reprezintă o şansă reală de prevenţie a cancerului de col uterin, boală a cărei mortalitate ne situează pe primul loc în Europa. Din păcate, politizarea şi informarea defectuoasă privind beneficiile acestei campanii, care s-a dorit a fi onestă şi benefică pentru sănătate, a determinat refuzarea vaccinării de către mulţi, mult prea mulţi părinţi, în necunoştinţă de cauză...
23 Octombrie 2021, 09:01

Un tânăr din Oradea a impresionat juriul emisiunii SuperStar cântând o piesă a lui Bruno Mars (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădeanul Ovidiu Lazăr, în vârstă de 27 de ani, a impresionat juraţii emisiunii de talente SuperStar – adică pe Smiley, solistul trupei Carla`s Dreams, Marius Moga şi Raluka - şi a reuşit să treacă în etapa următoare a concursului, interpretând piesa "When I was your man" a lui Bruno Mars.

Da x 4

Momentul artistic al tânărului a fost difuzat vineri seara, în cea mai recentă ediţie a emisiunii SuperStar de la ProTV. 

Înainte de a intra pe scenă, Ovidiu a spus că iubeşte muzica încă de când era mic, pasiunea fiind moştenită de la tatăl său, care a cântat într-o trupă, şi de la bunici, care cântau în corul bisericii.  

Pe scenă, orădeanul nu a interpretat doar vocal piesa "When I was your man" a cunoscutului artist Bruno Mars, ci și la pian.

Vezi mai jos momentul lui Ovidiu!

La finalul reprezentaţiei, artiştii i-au lăudat prestaţia. "Mi-a plăcut cântarea ta. Nu toţi care îşi aleg piesa asta pot să o ducă până la capăt, pentru că Bruno Mars putem spune că are patru plămâni", a spus solistul trupei Carla`s Dreams.

"În general muzica dacă trăieşte, spune o poveste. În seara asta tu ai reuşit să ne spui povestea asta. Ai făcut un fel de trailer de film ca să spun aşa. Mie mi-ai vândut filmul ăsta şi vreau să-l văd pe tot", i-a spus şi Smiley.

În final, Ovidiu Lazăr s-a calificat în etapa următoare a competiţiei, primind patru de "Da", deci fiind acceptat de toți jurații. Show-ul SuperStar se află la primul sezon la ProTV şi este difuzat în fiecare vineri şi sâmbătă, de la ora 20.30. 

Muzică în Milano

Ovidiu Lazăr a început cursurile de canto de la vârsta de 8 ani şi a participat la mai multe concursuri şi festivaluri de muzică din ţară şi străinătate, inclusiv Vocea României şi Vocea Italiei, potrivit descrierii publicate pe site-ul său, Ovidiulazar.ro. 

După ce a absolvit Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu, şi-a continuat studiile la Facultatea Centro Professione Musica din Milano, Italia, la specializarea canto.

În prezent, acesta este preşedintele Asociaţiei Enjoy Music, ce aparţine Episcopiei Greco-Catolice din Oradea. În vara acestui an, asociaţia a şi organizat un festival internaţional de muzică în Băile Felix, care a adunat peste 80 de copii talentaţi şi 10 juraţi renumiţi, între care Paula Seling și Aurelian Temișan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Frumos !
Felicitari !
Postat 23 Octombrie 2021, 11:20 de Olguta
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3853 RON
  • 1 EUR = 4.949 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON