URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Decembrie 2020, 19:07

Un tânăr bihorean în scaun cu rotile vrea să participe la Jocurile Paralimpice. Cum îl puteţi ajuta (FOTO / VIDEO)

Un tânăr bihorean în scaun cu rotile vrea să participe la Jocurile Paralimpice. Cum îl puteţi ajuta (FOTO / VIDEO) (Foto: Facebook - Florin Mihut)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Florin Mihuţ, un tânăr bihorean în vârstă de 25 de ani, ţintuit într-un scaun cu rotile, are nevoie de ajutor pentru a-şi cumpăra o bicicletă specială care se conduce cu mâinile. Cu o astfel de bicicletă, a cărei costuri se ridică la peste 11.000 de euro, tânărul vrea să participe la Jocurile Paralimpice din 2024 de la Paris.

Accidentul

Până în anul 2019, Florin Mihuţ a avut o viaţă normală. Sportul era cea mai mare pasiune a sa, el practicând fotbal, înot şi mersul pe role. În primăvara anului trecut el a şi reuşit să obţină locul I la un concurs de patine cu rotile la categoria 200 de kilometri, desfăşurat în Ungaria. "Îmi plăcea să fiu pe role, să fiu atât de rapid", spune tânărul.

În vara anului trecut însă, cu câteva săptămâni înainte de a participa la cea mai importantă competiție de viteză pe role în Berlin, acesta s-a accidentat grav în timp ce conducea o motocicletă. "S-a întâmplat pe serpentinele de la Şinteu, două secunde nu am fost atent la drum şi am derapat până într-un parapet", îşi aminteşte tânărul. În urma accidentului, Florin s-a ales cu răni grave la coloana vertebrală şi la unul dintre picioare, acesta rămânând invalid.

O nouă viaţă

De atunci, bihoreanul recunoaşte că ceea ce l-a ajutat să treacă peste depresie a fost credinţa, prietenii şi sportul. El povesteşte într-un videoclip publicat pe contul său de Facebook că merge în continuare la sala de fitness şi că acum îşi doreşte să fie din nou un campion.

"Îmi doresc un handbike, o bicicletă cu trei roţi unde sunt folosite mâinile pentru a pedala. E o bicicletă special creată pentru persoane cu dizabilităţi şi îţi oferă şansa să fii din nou sportiv", povesteşte tânărul în video. Cu ajutorul ei, Florin vrea să participe la Jocurile Paralimpice din 2024, dedicate sportivilor cu handicap. Ediţia va avea loc la Paris, iar bihoreanul crede că până atunci poate fi pregătit.

Pentru ca visul să i se împlinească tânărul are nevoie de ajutor. O asemenea bicicletă poate fi cumpărată din Italia, iar costul uneia începe de la 11.000 de euro. Cea pe care şi-a ales-o Florin costă 12.000 de euro, bani de care, însă, nu dispune.

Cei care doresc pot să doneze orice sumă de bani în conturile RO08BTRLRONCRT0277002801 în lei, RO55BTRLEURCRT0277002801 în euro şi RO13BTRLGBPCRT0277002801 în lire. De asemenea se mai pot face donaţii şi în contul de Revolut: RO77 BREL 0005 5060 8806 0100, titularul fiind la toate conturile Florin Mihuţ.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON