URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 06 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă tot nu s-au putut dărâma clădirile de pe Avram Iancu și Evreilor Deportați, Primăria încearcă să lărgească străzile, în detrimentul copacilor și al locurilor de parcare. Cel mai nou proiect este transformarea în drum cu două benzi pe sens a străzilor Armatei Române, Universității, Ceyrat și Atelierelor...
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Decembrie 2022, 11:25

Un adolescent de 14 ani a murit și peste 100 de persoane au fost arestate în zona Parisului, după meciul Franţa-Maroc (VIDEO)

Un adolescent de 14 ani a murit și peste 100 de persoane au fost arestate în zona Parisului, după meciul Franţa-Maroc (VIDEO) (Sursa foto: capturi video Daily Mail)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Incidente violente au avut loc, miercuri seara, în Paris, după ce echipa de fotbal a Franţei a câştigat meciul cu Maroc, din semifinala Campionatului Mondial din Qatar.

Potrivit site-ului Stirileprotv.ro, pe Champs-Élysées din Paris, în Bordeaux, Lyon sau Marsilia, calificarea Franţei în finala Cupei Mondiale la fotbal a fost sărbătorită până joi dimineaţa de mii de suporteri. În timp ce în unele zone fanii au fost paşnici, în altele au avut loc conflicte între francezi şi marocani, cei din urmă formând o comunitate numeroasă în Franţa.

Circa 10.000 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi în Franţa pentru a-i supraveghea pe suporterii celor două echipe, dintre care 5.000 s-au aflat în Paris şi regiunile apropiate capitalei. 

În noaptea de miercuri spre joi, poliţiştii parizieni au arestat peste 100 de persoane, iar la Montpellier, în Hérault, un băiat de 14 ani a murit după ce a fost lovit de un şofer, care intrase cu o autoutilitară într-un grup de fani marocani, printre care se număra şi adolescentul. 

Dailymail.co.uk notează că în aceeaşi noapte mai multe grupuri de fani marocani din Paris au incendiat cauciucuri şi cartoane pe străzi, iar atunci când au apărut forţele de ordine, aceştia au aruncat cu petarde. Pentru a-i calma pe scandalagii, oamenii legii au folosit tunuri cu apă şi spray lacrimogen.

Pe reţelele de socializare au fost publicate videoclipuri şi imagini de pe străzile din principale oraşe ale Franţei, imagini care arată impactul masiv pe care l-a avut semifinala dintre Franţa şi Maroc.

Finala Campionatului Mondial dintre Franţa şi Argentina se va disputa duminică în Qatar.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5669 RON
  • 1 EUR = 4.975 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON