URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 17 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum vreo 10 ani, marii consumatori de cultură din Oradea vituperau împotriva "ţăranului din Birtin" pe motiv că acesta nu face destule manifestări, care să satisfacă pretenţile celor care se trezesc pe Mezzo şi adorm pe Arte. Ei bine, acum lucrurile artă cu totul altfel...
Zic şi eu
Adrian Cris
Şeful Consiliului Judeţean ne ia de proşti. Vinerea trecută, Pásztor Sándor s-a înfoiat în faţa presei locale că a „purtat discuţii” cu nişte nemţi din districtul Steinfurt, pe care l-a prezentat drept „motorul Germaniei”, deşi în realitate doar landul din care face parte, Renania de Nord - Westfalia, este o „locomotivă”, nicidecum districtul respectiv, eminamente rural.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre necesitatea construirii şi modul în care se va realiza viitorul pasaj subteran Magheru, care va lega pe sub bulevard Aleea Ştrandului de Pacul Traian?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Motivul principal pentru care Avocatul Poporului cere declararea Codului administrativ neconstituțional, în ansamblul său, este tocmai ce am arătat săptămânile trecute, respectiv adoptarea acestuia în procedura de urgență a ordonanței guvernamentale, cu ignorarea rolului de legiuitor al Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...

OTL: Traseul şi programul de circulaţie a autobuzului de agrement şi a tramvaiului de epocă pentru 26 mai 2019

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

SC OTL SA reaminteşte orădenilor că şi în această duminică, 26 mai 2019, se pot face plimbări de agrement cu autobuzul cabrio şi cu tramvaiul de epocă.

Autobuzul va efectua curse cu opriri în următoarele staţii de pe traseu: Cimitirul "Rulikowski" - Universitate - Oficiul de Cadastru - Muzeul Ţării Crişurilor - Biserica cu Lună - Piaţa 1 Decembrie/Bloc Turn - Centrul Civic/CEC - Magazinul Crişul - Şirul Canonicilor - Gara Centrală - Episcopia Ortodoxă - Parcul Traian - Iosif Vulcan - Piaţa Ferdinand - Universitatea Partium - Autogara Decebal - Grădina Zoologică - Muzeul Ţării Crişurilor - Oficiul de Cadastru – Universitate - Cimitirul Rulikowski. Din staţia Cimitirului Rulikowski autobuzul va pleca în cursă, începând cu ora 10:00, la interval de o oră, până la ora 17:00 (ultima cursă), după care se va retrage de pe traseu de la Gara Centrală.

Preţul unei călătorii este de 15 lei, iar biletele se vor achiziţiona de la şofer, la urcarea în autobuz.

Tramvaiul de Epocă va efectua o singură cursă din cap linie Nufărul, începând cu ora 11:00, pe traseul Nufărul - Gara Centrală - B-dul Decebal - Piaţa Unirii - Nufărul.

Biletele, în limita a 50 de locuri (avându-se în vedere capacitatea de transport), se pot achiziţiona de la Autogara Nufărul, înainte cu maximum 15 minute de plecarea în cursă.

Bilete se vor vinde şi pe traseu, respectându-se aceeaşi regulă privind capacitatea de transport. Preţul unui bilet pentru adulţi este 8 lei, iar pentru copii 4 lei.

Vă dorim călătorie plăcută.

Carmen Tocuţ
Specialist relaţii publice

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2803 RON
  • 1 EUR = 4.734 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON