URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Iunie 2019, 14:31

The Color Run se întoarce în Oradea: Se anunță o cursă plină de culoare, sâmbătă, în centrul orașului

The Color Run se întoarce în Oradea: Se anunță o cursă plină de culoare, sâmbătă, în centrul orașului (foto: The Color Run România)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădeni de toate vârstele sunt aşteptaţi să participe sâmbăta aceasta la noua ediţie The Color Run, o cursă plină de culoare, ce nu urmăreşte să stabilească învingători, ci are ca scop voia bună a participanţilor. 

Cursa "fericită"

Cursa a fost anunţată, vineri, într-o conferinţă de presă de către Radu Condrea, reprezentant The Color Run, alături de directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune, Mihai Jurca.

Evenimentul va începe în Piaţa Unirii, de unde pe un traseu prestabilit de 5 kilometri, supranumit şi "Happiest 5k on the Planet", alergătorii vor fi vopsiţi din cap până-n picioare. 

Accesul în zona de eveniment va începe la ora 16, urmat de o încălzire oficială. Vor fi apoi mai multe starturi succesive, începând cu ora 18, astfel încât toţi participanţii să poată fi coloraţi, cu pudră 100% naturală, pe bază de amidon de porumb, la fel cum s-a întâmplat şi în prima ediţie The Color Run din Oradea, care a avut loc anul trecut. 

Pe traseu vor fi patru puncte în care participanţii la cursă vor fi acoperiţi cu pudră multicoloră. De asemenea, înainte de final, ei se vor bucura de un val răcoritor de spumă, despre care organizatori spun, de altfel, că este cel mai îndrăgit de participanţi, dornici să se răcorească. 

După cursă, urmează şi o petrecere pe măsură în Piaţa Unirii, de la care nu va lipsi muzica şi care va fi acompaniată de un nor de culoare, ce îi va acoperi din nou pe cei care tocmai au terminat "maratonul". 

Circa 1.000 de participanţi

După cum o prezintă organizatorii, cursa este una necompetitivă, la care sunt aşteptate persoane de toate vârstele. De altfel, aceştia au dat exemplul unei orădence de 73 de ani care, anul trecut, a participat şi ea la cursă. 

La ediţia de anul acesta s-au înscris aproximativ 1.000 de participanţi. Merită precizat că înscrierile se mai pot face, vineri, online, pe site-ul oficial al evenimentului, respectiv sâmbătă, la faţa locului, adică în Piaţa Unirii.

Conceptul de anul acesta, Love Tour, se anunţă a fi cel mai colorat de până acum, după cum promit organizatorii. Aceştia spun că noul concept nu constă doar în personalizarea kiturilor de participare (tricouri, medalii, etc.), ci în experienţele pe care le vor avea participanţii, totul concentrându-se în jurul temei iubirii şi prieteniei. 

Pachetele sunt de trei feluri: Standard First Love (110 lei), Premium Big Love (150) şi VIP All Love (210). Pachetele diferă în funcţie de conţinutul lor, mai precis de produsele inscripţionate cu evenimentul pe care alergătorii le primesc.

Anul acesta, cauza socială care acompaniază cursa este lupta împotriva cancerului de sân. The Color Run Love Tour susţine Fundaţia Renaşterea şi femeile ce devin super-eroine învingând această boală. 

Întrebat de jurnalişti, Radu Condrea (foto) a specificat, vineri, că o parte din banii adunaţi din vânzarea biletelor va merge spre Fundaţia Renaşterea, adăugând că procentul diferă de la oraş la oraş. 

Atenţie, trafic restricţionat!

În cadrul aceleiaşi conferinţe, organizatorii au subliniat că traficul rutier va fi restricţionat în partea centrală a oraşului, în zona de start-finish pe perioada evenimentului. 

Concret, traseul pe care vor alerga orădenii şi, implicit, care va fi închis circulaţiei este: Start din Piaţa Unirii (din faţa Bisericii cu Lună) - Strada General Traian Moşoiu - Strada Piaţa 1 Decembrie (până la intersecţia cu Bulevardul Dimitrie Cantemir - fără afectarea traficului rutier din Bulevardul Dimitrie Cantemir) - aleile Parcului 1 Decembrie- Strada Mihai Viteazul- Strada Vasile Alecsandri-Strada Iuliu Maniu (până la intersecţia cu Strada Lunga), dublu sens-Strada Avram Iancu (până la intersecţia cu Strada Cuza Voda) - Sosire în Piaţa Unirii.

Evenimentul The Color Run a debutat în anul 2011 în Statele Unite ale Americii, iar în 2014 acesta a ajuns şi în Romania, în oraşe precum Bucuresti, Cluj, Timişoara şi Iaşi. În 2015 peste 5 milioane de alergători au participat în mai mult de 225 de evenimente din peste 50 de ţări. În Romania s-au adunat până acum peste 115.000 de alergatori în 33 de evenimente.

Iulia Vanţ, elevă

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON