URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 12 NOIEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
O alianță cu Debreţinul ar fi viabilă dacă cele două aeroporturi ar fi de puteri apropiate. Or, noi venim cu nicio cursă externă, cu un terminal neterminat și cu o conducere Pásztor-Mang impotentă, indolentă și ineficientă. Ei au o Primărie care chiar investește masiv în aeroport, au zeci de curse externe și, mai ales, un operator strategic ungar.
Zic şi eu
Adrian Cris
Duminică, prima oară în ultimii 30 de ani, am avut cu adevărat din ce alege la Preşedinţie, nu doar „răul mai mic”, ci şi binele, să zic aşa. Electoratul de dreapta (spre deosebire de simpatizanţii unor Dăncilă, Diaconu, Cumpănaşu etc, ale căror exigenţe sunt modeste) a acuzat, însă, o altă premieră, ruşinoasă: lipsa dezbaterii, a confruntării între pretendenţi...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când vorbim despre rasism avem tendinţa de a vorbi la persoana a II-a sau a III-a. Privindu-ne în oglindă, rasismul nu se vede ca un rid şi nici nu ustură ca o zgârietură. La fel şi xenofobia. Iar discriminarea nu se vindecă cu alifii sau pastile. Rasism, xenofobie, discriminare - păcate pe care le punem în cârcă altora fiindcă oglinda în care ne reflectăm este fermecată şi ne arată doar ce vrem să vedem noi...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine veți vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său. Procedura popririi presupune o adresă se înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc şi comunicată terţului poprit (care, de regulă este fie angajatorul debitorului, fie o bancă).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Infarctul miocardic acut (IMA) reprezintă necroza ireversibilă a unei părţi din miocard, aproape întotdeauna datorită aterosclerozei coronariene. Mecanismul de producere este scăderea bruscă a fluxului sanguin coronarian în urma fisurării şi ruperii unei plăci ateromatoase de la nivelul unei artere coronare afectate în prealabil de ateroscleroză, fapt ce determină formarea unui tromb care obturează artera şi necroza ulterioară a teritoriului deservit de această arteră.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
22 Octombrie 2019, 18:38

Toamna e mai frumoasă cu Audi. Oferte speciale pentru modelele din gama A și Q

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Octombrie ne-a surprins plăcut, ne-a adus temperaturi extrem de generoase pentru perioada în care suntem. Nu știm dacă e din cauza vremii sau nu, dar Audi vine și completează atmosfera frumoasă de toamnă cu o serie de oferte speciale dedicate modelelor din gama A și Q.

Tocmai pentru a avea din ce alege, Audi are pentru voi în ofertă noul A1, dar și mult apreciatul A3 Sportback, acompaniate de SUV-urile Q2, Q3 și Q5.

Pe lângă discount-uri, unele mașini sunt echipate cu faruri LED, inclusiv blocuri optice spate LED cu semnalizare dinamică, cutie de viteze S tronic®, Audi sound system, Audi virtual cockpit, volan multifuncțional plus cu padele, parking control plus și beneficiază de garanție extinsă.

Cinci modele așteaptă să le descoperiți, să le configurați și, de ce nu, să le luați acasă. Prețurile încep de la 18.530 EUR, fără TVA, pentru Audi A1, respectiv 44.400 EUR, fără TVA, pentru Audi Q5 Sport.

Informații suplimentare, dar și configurarea mașinii dorite, alături de posibilitățile de finanțare, le puteți obține de la dealerul autorizat D&C Oradea, Calea Clujului, nr. 289, telefon 0259 47 88 47, iar online pe www.dcvw.ro

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Nu-i bai
Da ce faina e iarna cu DACIA 1300 , tracțiune 4x1 , fără lanțuri.
Postat 23 Octombrie 2019, 00:24 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3164 RON
  • 1 EUR = 4.7627 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON