URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Iulie 2018, 15:10

Şedinţă cu scandal: Senatorii au adoptat modificările la Codul Penal. UDMR s-a abţinut, dar a asigurat cvorumul (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu 74 de voturi "pentru", 28 "împotrivă" şi 9 abţineri, senatorii au aprobat, marţi, modificările la Codul Penal, care redefinesc abuzul în serviciu. Camera Deputaţilor este forul decizional.

Prin aceste modificări, se introduce un prag minim de prejudiciu echivalent cu salariul minim brut pe economie, adică 1900 lei, şi o scădere a pedepselor până la 5 ani maximum, sau amendă.

Infracţiunea a fost redefinită aşa încât se consideră abuz în serviciu doar dacă se obţine folos pentru sine, membru de familie sau afini de până la gradul II, iar folosul trebuie să fie "material".

O altă prevedere adoptată a fost eliminarea din Codul penal a infracţiunii de neglijenţă în serviciu. 

Opozanţii PSD susţin că aceste modificări au fost făcute tocmai pentru a-l proteja pe Liviu Dragnea, şeful partidului. Concret, USR susţine că Dragnea ar uma să scape de dosarul "Bombonica" pentru că nu a săvârşit fapta de abuz în serviciu "pentru sine, o rudă sau un afin, ci pentru partid".

Înaintea votului final pe proiectul de lege, senatorii au dat vot pe amendamentele din Codul penal. Toate propunerile PNL şi USR au fost respinse.

Sedinţa s-a lăsat cu scandal. Reprezentanţii USR au adus cu ei bannere pe care scria "Fără penali". 

Potrivit news.ro, senatoarea PNL Alina Gorghiu a declarat, la dezbateri că acestea nu reprezintă decât "ambiţia absurdă a unui singur om", iar senatorul USR Nicu Fălcoi a afirmat că "PSD a inventat un nou mod de a fura".

Senatorul UDMR Attila Cseke a criticat faptul că deciziile CCR au fost transpuse abia acum în legislaţia penală şi a spus că UDMR nu este de acord cu abrogarea articolului privind la neglijenţa în serviciu şi nici cu unele modificări aduse articolului privind abuzul în serviciu, scrie aceeaşi sursă.

Senatorul PSD Şerban Nicolae, unul dintre iniţiatorii modificării Codului, a spus că majoritatea amendamentelor adoptate provin de la CSM şi asociaţiile profesionale.

PNL, USR şi PMP au părăsit iniţial sala de şedinţă a plenului Senatului pentru a nu fi asigurat cvorumul necesar.

Ulterior, senatorii UDMR s-au alăturat şedinţei de plen, astfel că a fost asigurat cvorumul. Drept urmare, opoziţia a revenit şi ea în bănci. Senatorii UDMR s-au abţinut de la vot.

Citeşte şi: 

Comisia Iordache a terminat modificările la Codul Penal: Abuzul în serviciu parţial dezincriminat, neglijenţa în serviciu a fost eliminată

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Coaliția și-a dat cu stângu-n deptul.
După doi ani de discuții și scandaluri pe tema codului penal, a făcut un caca mare. Practic, se poate desființa tot ce înseamnă DNA, pentru că nimeni nu o să mai vrea să fie corupt (ha-ha-ha) !?!
Postat 04 Iulie 2018, 08:37 de CrisDumi
@scortosul
udmr, magyar pesede a luat pozitia "nucilor" vrei sa spui? :)))) asista dar nu participa. iar daca nu iese treaba dau vina pe altii. mai sunt si ailalti de la halte minoritati care o sa moara in parlament la cate mandate au si care nu au venit cu o initiativa buna pentru tara in toata perioada asta. rusine sa le fie. modificata legea: te voteaza lumea, ai dreptul la un scaun de deputat sau senator. altfel la munca ca orice platitor de taxe si impozite si nu la intins mana.
Postat 04 Iulie 2018, 08:18 de User anonimizat
hudemereul...
Hungurii hudemeristi sunt ca organul ala care participa dar nu se baga! de 28 de ani, in toate guvernarile conduc Romania spre destramare, dezastru. Sunt poate cei mai vinovati caci totdeauna au sustinut miselia politrucilor romani aflati la guvernare!
Postat 03 Iulie 2018, 15:46 de scortosul
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON