URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Octombrie 2019, 17:15

PSD a pierdut majoritatea în Parlament. Moţiunea de cenzură va fi citită joi în plen 

PSD a pierdut majoritatea în Parlament. Moţiunea de cenzură va fi citită joi în plen  (foto: wall-street.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Partidul Social Democrat a pierdut majoritatea în Parlamentul României după ce, miercuri, calendarul moţiunii de cenzură, prin care PSD a propus ca aceasta să fie citită miercuri şi votată, sâmbătă, într-o zi liberă, a fost respins cu 194 voturi împotrivă, 181 pentru şi o abţinere, în timp ce trei parlamentari nu au votat.

Cei trei parlamentari care nu au votat sunt PSD-işti: Paul Stănescu, Radu Preda și Viorel Arcaș.

În şedinţa de miercuri, preşedintele PNL Ludovic Orban a demascat tertipurile la care a recurs PSD, încercând să programeze votul asupra moţiunii de cenzură într-o zi nelucrătoare, când erau şanse mari ca mulţi parlamentari să lipsească, iar moţiunea să nu treacă. 

"Respingem toate tertipurile jenante şi penibile pe care acest partid le face pentru a-şi bate joc de demersul constituţional al moţiunii de cenzură. În ceea ce ne priveşte pe noi, vom apela la toate pârghiile procedurale pentru ca moţiunea să fie dezbătută şi votată într o zi în care toţi parlamentarii să poată fi prezenţi.  În 30 de ani de parlamentarism eu nu-mi aduc aminte ca vreo moţiune să fi fost programată într-o zi care e liberă, sâmbătă sau duminică", a declarat Orban. 

După ce programul propus de PSD a fost respins, Florin Iordache, cel care a condus-o şedinţa, a declarat-o închisă, în timp ce mai mulţi parlamentari huiduiau. 

După şedinţa parlamentară, preşedintele Camerei Deputaţilor, PSD-istul Marcel Ciolacu a declarat că, până la urmă, moţiunea va fi citită joi în Parlament şi va fi suspusă votului joia viitoare, adică pe 10 octombrie.

 "Mâine (joi - n.r.) o citim şi joia viitoare vom face votul, la ora 10.00. Este minimul trei zile. În cinci zile de la depunere, maximum trebuie citită şi după minimum 3 zile poate fi dezbătută şi votată. Toată lumea am picat de acord cu acest program. Merge la Birourile permanente reunite unde vom vota în unanimitate acest program. După trei zile înseamnă că nu puteţi înainte de trei zile", a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri, la Parlament, potrivit Mediafax.ro. 

Întrebat dacă într-adevăra PSD a pierdut majoritatea în Parlament, acesta a reiterat că din punct de vedere matematic, da, însă rămâne de văzut la moţiune, dacă opoziţia va strânge cele 233 de voturi necesare adoptării.

La votul de miercuri au fost absenţi 24 de PSD-işti, după cum a subliniat unul dintre liderii social-democraţilor Mihai Fifor. De asemenea, de la partidele de opoziție au absentat 60 de parlamentari.

După şedinţa de miercuri, Victor Ponta le-a spus jurnaliştilor că încă trei parlamentari ai PSD au trecut la Pro România, adăugând că "forţele de stânga", inclusiv PSD-işti, îl vor susţine pe Mircea Diaconu care ar urma să ajungă în turul al doilea la prezidenţiale. 

Moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie la adresa Guvernului Dăncilă are 237 de semnături de la parlamentari PNL, USR, PMP, UDMR, PRO România, ALDE, doi deputaţi ai minorităţilor naţionale, patru parlamentari PSD şi un deputat independent, după cum a anunţat prim-vicepreşedintele liberalilor Raluca Turcan. Dacă moţiunea va fi adoptată prin votul a jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, adică 233 de parlamentari, Guvernul va fi demis.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON