URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 22 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În ultimii ani tot mai mulți tineri au început să-și lase barba să crească, generând o modă de impact global care a atins și România. Vedem pe stradă bărbați cu barbă stufoasă, spre deosebire de acum cinci ani, când moda încă nu prinsese amploare. În acest articol vom încerca să vedem ce stă la baza psihologiei acestui fenomen și de ce bărbații decid să-și lase barbă în încercarea de a atrage mai multe partenere.
15 August 2017, 11:14

Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai mari sărbători închinate Sfintei Fecioare. Tradiții și superstiții de Sfântă Mărie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai importante sărbători închinate Maicii Domnului, fiind celebrată de creştinii ortodocşi în fiecare an pe 15 august. 

Peste 2,2 milioane de români își serbează numele în această zi. Cu toate că potrivit dogmei pe 15 august nu se fac urări de „La mulţi ani” pentru că, de Adormirea Maicii Domnului, a avut loc moartea şi înălţarea Fecioarei Maria pentru români Sfânta Maria Mare este totuşi un motiv de bucurie şi transmit mesaje, urări şi felicitări de Sfânta Maria celor dragi.

Potrivit Adevărul.ro, pentru această zi, credincioşii se pregătesc timp de două săptămâni, prin post şi rugăciune.

În unele zone ale țării, bărbaţii schimbă pălăria cu căciula De Sfânta Marie Mare, există numeroase obiceiuri ce sunt păstrate cu sfinţenie din bătrâni.

Pe 15 august, femeile merg la biserică pentru a duce fructe, care să fie sfințite, iar apoi să fie date de pomană, în numele morților, iar apoi trec prin cimitir să tămâieze mormintele.

Ţăranii care aveau vii mari  tocmeau, la jumătatea lui august, pândarii pentru păzit viile. Din acest moment se  interziceau şi  scăldatul în apa râurilor,  spurcată de cerb, dar şi dormitul pe prispă.

Tot de Sfântă Mărie, se deschide sezonul nunţilor, care ţinea până la intrarea în postul Crăciunului.

În această zi se organizau târgurile şi iarmaroacele de toamnă, iar perioada dintre cele două Sântămării (pe 8 septembrie se sărbătorește Sfântă Măria Mică) se considera timpul optim pentru semănăturile de toamnă.

Pe 15 august se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că astfel vor dobândi virtuţi tămăduitoare. În familiile cu fete de măritat, icoana este "spălată" cu flori de busuioc pentru a aduce noroc în dragoste. De Sfânta Maria se culege năvalnicul, o plantă care trăieşte în păduri, în locuri ascunse cunoascute doar de femeile în vârstă. Planta este dăruită fetelor pentru a avea norocul să întâlnească un băiat gospodar şi iubitor, mai scrie Adevărul. 

În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate.

Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră.

Tot pe 15 august, în România se sărbătorește Ziua Marinei.

Citiți și: ”800 de poliţişti bihoreni, la muncă în minivacanţa de Sfântă Mărie

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Apel către mafioţi: Căraţi-vă!'. Orădenii au ieşit din nou să protesteze, în faţa Prefecturii (FOTO / VIDEO)
  • Lunga vară fierbinte: Compania de Apă Oradea investeşte 10 milioane euro în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare (FOTO)
  • Piaţa Unirii intră în reparaţii la doar doi ani de la inaugurare (FOTO)
  • Jurcuţ rade tot! Defrişat de speculanţii imobiliari, un deal din Paleu s-a prăvălit pe o stradă din Oradea (FOTO)
  • Statul paralel: Judecătorul orădean Ovidiu Galea, fost ofiţer de Securitate, suspendat din magistratură şi inculpat, a fost promovat la... Guvern (FOTO)
  • Dublu sau nimic! Bloc de 19 etaje în Oradea, construit printr-un proiect ambițios al magnatului Viorel Micula. Vezi cum va arăta! (FOTO)
  • Accident grav în Sîntandrei: Două persoane rănite, după ce un Audi s-a lovit cu un Peugeot (FOTO/VIDEO)
  • Gerovital, brandul nr. 1 în România, a deschis primul magazin în Oradea. Inaugurarea s-a făcut cu şampanie, o prezentare Eli Lăslean şi reduceri (FOTO)
  • Voluntariat. 20 de orădeni au plantat flori în piaţa Ferdinand într-o acţiune de înfrumuseţare a oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Kirchweih la Palota: Micuţa comunitate de germani şi-a sărbătorit întemeietorul şi protectorul spiritual (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON