URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Martie 2020, 13:21

Vicepremierul Raluca Turcan: Un scenariu pentru anul şcolar este repetarea lui. Ministrul Educaţiei exclude varianta

Vicepremierul Raluca Turcan: Un scenariu pentru anul şcolar este repetarea lui. Ministrul Educaţiei exclude varianta sursa foto: www.gov.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În timp ce părinţii, profesorii şi elevii se întreabă ce se va întâmpla cu anul şcolar, vicepremierul Raluca Turcan a anunţat, luni, că sunt în lucru trei scenarii: unul în care anul şcolar să continue, iar examenele naţionale să aibă loc conform calendarului, unul în care examenele vor fi decalate şi unul şi mai drastic, în care anul şcolar se va repeta.

”Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția”, a declarat Turcan, într-un interviu la RFI.

Vicepremierul a spus că ”toate scenariile sunt posibile, nu există o țară în care să nu fie luate în considerare toate scenariile”.

Fireşte, declaraţiile lui Turcan au stârnit controverse. Antonia Pup, preşedinta Consiliului Naţional al Elevilor, a spus că situaţia este regretabilă. “Regretabil, doamna viceprim-ministru Turcan, să propagați un astfel de mesaj menit să demoralizeze elevii (elevii care din solidaritate și responsabilitate trec acum prin momente de panică, anxietate, pentru că nu e ușor să fii adolescent în plin război epidemiologic), un mesaj scenaristic și total neprofesionist, inducând panică în populație în mod gratuit!”, a scris Antonia Pup.

De asemenea, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, Iulian Cristache, a întrebat ce sens mai au lecţiile online: “Dna Turcan vine şi aruncă-n spațiul public un scenariu care nu a fost luat în calcul de nimeni. Măcar să ne fi întrebat şi pe noi când lansează această idee. Dacă are de gând să repete anul școlar, de ce ne mai chinuim cu on-line-ul? Doar întreb”.

Ministrul Educaţiei: Nu luăm în calcul

În această controversă a intervenit şi ministrul Educaţiei, Monica Anisie, care a declarat că scenariul înghețării anului școlar nu este luat în calcul. 

"Vreau să îi asigur pe elevi, studenți și părinți că la acest moment nu luăm în calcul sub nicio formă înghețarea anului școlar sau să anulăm examenele naționale cu un an. Specialiștii din Ministerul Educației lucrează la mai multe scenarii, este adevărat, însă uitându-se cu atenție și la ceea ce se întâmplă în cazul sistemelor de educației din statele UE. Nu există un astfel de scenariu. În acest moment nu luăm în calcul sub nicio formă înghețarea anului școlar. Scenariile pe care le fac specialiștii din cadrul Ministerului vor fi făcute publice în momentul în care vom avea o situație clară. Toate aceste scenarii vor fi luate în calcul în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România. Fac un apel la calm. Îi rog pe elevi, pe părinți și pe studenți să stea acasă și să continue învățarea de acasă", a declarat Monica Anisie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
F bine..
Oricum nu invata nimic derbedeii baietei si fetitele sexperte!Poate in 2 ani de studiu mai ramine ceva in scoarta lor cerebrala!
Postat 24 Martie 2020, 05:39 de grigore
Stai acasa!
Duduie, nu auzi ce tot se spune zilele astea? STAI ACASA!
Postat 23 Martie 2020, 13:35 de neluhas
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON