Justin Bieber şi Hailey Baldwin şi-au unit destinele în cadrul unei ceremonii religioase, desfăşurată luni, în prezenţa familiei şi a prietenilor, într-o staţiune din Carolina de Sud.
Cei doi şi-au spus jurămintele într-o capelă din staţiunea Montage Palmetto Bluff, scrie adevărul.ro.
La eveniment au fost prezenţi circa 150 de invitaţi, printre care s-au aflat vedete precum Ed Sheeran, Kylie şi Kendall Jenner, Usher şi actorul Alec Baldwin, unchi al miresei.
Cântăreţul canadian Justin Bieber şi modelul Hailey Baldwin s-au căsătorit civil anul trecut, în luna septembrie, şi au confirmat evenimentul pe reţelele de socializare la două luni după ce s-a aflat că cei doi au certificat de căsătorie eliberat în SUA, scrie Agerpres.
Bieber, în vârstă de 25 de ani, şi Baldwin, de 22 de ani, s-au întâlnit pentru prima oară la începutul adolescenţei şi au început o relaţie serioasă în urmă cu doi ani, notează Reuters, potrivit stirileprotv.ro.
În septembrie anul acesta, vedeta pop a dezvăluit pe reţelele de socializare că a făcut numeroase greşeli în trecut, că a consumat droguri şi că, în ciuda succesului, "nu şi-a mai dorit să trăiască".
Tânăra vedetă, care a urmat un tratament împotriva depresiei, a dat vina pentru aceste lucruri pe faptul că a devenit star de la o vârstă precoce. "Din fericire am fost binecuvântat cu oameni extraordinari, care mă iubesc, iar acum traversez una din etapele cele mai fericite ale vieţii mele" referindu-se la recenta sa căsătorie cu Hailey Baldwin.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.