URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Decembrie 2019, 07:57

Voluntari pe butuci: Primarul din Holod a desființat serviciul de urgență din comună, fiindcă șoferul e… în concediu medical

Voluntari pe butuci: Primarul din Holod a desființat serviciul de urgență din comună, fiindcă șoferul e… în concediu medical SUB CHEIE. 12 comune din Bihor au propriile autospeciale de stingere a incendiilor, între care se numără şi Holodul. Primarul Ioan Horga (foto) a preferat însă să tragă maşina pe dreapta decât s-o lase la dispoziţia voluntarilor dispuşi să dea o mână de ajutor în caz de nevoie...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La începutul lunii decembrie, la distanţă de două zile, două case din Holod au fost distruse de flăcări. Până au ajuns acolo pompierii militari, flăcările au devastat locuinţele şi au luat tribut viaţa unui bunic.

Sătenii spun că tragediile puteau avea o anvergură mai mică dacă primarul Ioan Horga n-ar fi desfiinţat, cu de la sine putere, serviciul de pompieri voluntari. Dotat cu o autospecială şi compus din 29 voluntari şi doi şoferi angajaţi ai Primăriei, serviciul nu mai este funcţional fiindcă un şofer este în concediu medical, iar edilul nu lasă maşina pe mâna altora...

Suspendat temporar

Legea obligă toate primăriile de comune din ţară să aibă servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă (SVSU), adică să formeze grupuri de săteni dispuşi să dea o mână de ajutor la incendii, inundaţii sau alte dezastre. Dacă au banii necesari, primăriile se pot dota inclusiv cu autospeciale pentru intervenţii la incendii, ceea ce 12 comune din Bihor au şi făcut.

Primăria Holod se numără printre ele. De aproape două decenii, comuna are o autospecială marca Roman, cu tanc de apă şi furtun sub presiune, extrem de utilă când sunt incendii prin sate. Cei doi şoferi ai Primăriei au primit ca sarcină inclusiv să conducă autospeciala, în caz de nevoie. În plus, SVSU Holod are înregistraţi 29 voluntari din rândul localnicilor, dispuşi să ajute la nevoie.

În octombrie, însă, Primăria a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana că a desfiinţat temporar serviciul. "Pe 24 octombrie, am fost notificaţi că autospeciala nu se află în stare de intervenţie până la sfârşitul anului", spune maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU. Asta, deşi maşinăria e perfect funcţională...

Voluntarii din vecini

Desfiinţarea SVSU Holod s-a făcut din dispoziţia primarului PSD Ioan Horga, după ce unul dintre cei doi şoferi şi-a fracturat un picior şi a intrat în concediu medical. "A închis serviciul pe motiv că nu-i cine să conducă autospeciala. Dar uită că mai are un şofer, care e rezervă pe autospeciala de incendii, tocmai pentru o situaţie din asta", zice un localnic membru în SVSU.

Voluntarul e convins că decizia primarului este cât se poate de păguboasă pentru oamenii din comună. "Serviciul funcţiona foarte bine. Eram anunţaţi de Primărie când era un incendiu şi mergeam să stingem focul, până când ajungeau echipajele ISU. Acum oamenii se uită la case cum ard, în timp ce maşina Primăriei stă în garaj, pentru că primarul face economii la motorină". Altfel spus, SVSU Holod exista nu doar pe hârtie, ci era cu adevărat folositor comunităţii.

Lipsa serviciului s-a simţit în seara de Moş Nicolae, când un bătrân de 87 de ani din Holod a murit carbonizat în casa ce-i fusese cuprinsă de flăcări, dar şi două seri mai târziu, când o altă casă, din satul Dumbrava, s-a făcut scrum. În ambele cazuri au intervenit doar pompierii de la Tinca, cea mai apropiată subunitate ISU. "Dacă autospeciala noastră ar fi fost în funcţiune, casele alea poate nu erau distruse de tot", spune voluntarul nemulţumit.

La anul!

Situaţia din Holod a ajuns în atenţia pompierilor ISU Crişana, care s-au dus săptămâna trecută în control la Primărie. "Este un control de fond, anual, pe care colegii mei îl desfăşoară, dar vor verifica toate aspectele care ţin de normele de securitate la incendiu", spune maiorul Roşca.

Primarul Ioan Horga n-are nimic să-şi reproşeze şi afirmă că acuzaţiile ce i se aduc sunt răuvoitoare. "Astea-s texte de campanie. Nu puteam să ţin funcţional serviciul cu un singur şofer, că omul trebuie să aibă şi zile libere. Să angajăm pe altcineva nu se pune problema, că n-avem pe cine şi, oricum, suntem constrânşi de buget", spune edilul.

Horga ignoră, însă, că menirea SVSU este să funcţioneze non-stop, deci inclusiv în afara orelor de program de la Primărie, incendiile neputând fi, bineînţeles, anticipate. Aşadar, chiar dacă ambii şoferi ar fi apţi de muncă, la incendiile care izbucnesc noaptea ar conduce autospeciala tot în timpul liber. Totuşi, primarul promite că, din ianuarie, când şoferul va reveni la muncă, va reînfiinţa serviciul de voluntari.

Localnicilor le rămâne doar să spere nu numai că nu vor avea parte de incendii, ci şi că angajaţii Primăriei nu se vor mai îmbolnăvi...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Holodenilor, nu va plăcut de fostul primar Cioloș ...
... că era "băsist" !?! Cu Horga ăsta Holodul ar trebui să închidă toate structurile publice făcute până în urmă cu un deceniu ... ca să redevină o comună obișnuită din seria satelor ce formează Cucul Măcăii !?!
Postat 19 Decembrie 2019, 09:54 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON