URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Februarie 2019, 08:03

Umfl-o, Ramona! Zeci de orădence au ajuns pe mâna Ramonei Fizeşan, o impostoare care se declara cadru medical şi le injecta acid hialuronic

Umfl-o, Ramona! Zeci de orădence au ajuns pe mâna Ramonei Fizeşan, o impostoare care se declara cadru medical şi le injecta acid hialuronic DOAMNA "DOCTOR". Cu toate că în actele oficiale Ramona Fizesan îşi descria salonul ca fiind de coafură şi pensat, panoul publicitar lângă care s-a pozat îi dă în vileag minciuna: printre serviciile enumerate apar şi intervenţiile cu acid hialuronic. Pe Facebook, femeia se populariza drept "cadru medical specializat în estetică facială" şi poza cu seringa în mână, chiar în timp ce injecta o "pacientă" încrezătoare în abilităţile "doamnei doctor"
Umfl-o, Ramona! Zeci de orădence au ajuns pe mâna Ramonei Fizeşan, o impostoare care se declara cadru medical şi le injecta acid hialuronic ÎNCHIS. Lăsată cu buzele umflate de poliţişti, care i-au ridicat toate produsele folosite pentru intervenţiile medicale ilegale, Ramona Fizesan (foto) a tras oblonul cabinetului clandestin. La fel, a închis şi paginile Facebook unde îşi promova serviciile şi unde acum bântuie sub nume fictive, ca să-şi înjure criticii
Umfl-o, Ramona! Zeci de orădence au ajuns pe mâna Ramonei Fizeşan, o impostoare care se declara cadru medical şi le injecta acid hialuronic RECLAMĂ. Ramona Fizesan şi-a tapetat pereţii "cabinetului" cu diplome obţinute la cursuri de "training", lăudându-se pe Facebook cu imagini din timpul procedurilor. Niciuna dintre clientele salonului Medical Beauty Ra nu ştia, însă, că nu avea calificarea necesară pentru a le efectua
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După descoperirile revoltătoare din Bucureşti, unde un italian cu opt clase profesa în baza unei parafe de chirurg plastician obţinute pe şest, iar o tânără din Ilfov, tot cu studii gimnaziale, lucra într-un spital de stat cu o diplomă de medic fabricată la imprimantă, un caz asemănător a fost descoperit şi la Oradea.

Poliţiştii au demascat o cosmeticiană autodeclarată "cadru medical" care de peste doi ani făcea intervenţii medicale pe feţele clientelor, într-un obscur salon de apartament. Dar nu e singura, zic oamenii legii, care verifică acum toate saloanele de înfrumuseţare din oraş, în căutare de alţi impostori. Între timp, adevăraţii medici avertizează: "tratamentele" realizate de persoane neavizate şi cu soluţii îndoielnice pot provoca probleme grave de sănătate...

Percheziţii la salon

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor au descins miercurea trecută la locuinţa şi totodată salonul "Medical Beauty Ra" deţinut în strada Cazaban de Ramona Fizeşan, 39 ani, într-o anchetă coordonată de un procuror al Parchetului Oradea pornită în urma unei sesizări din oficiu.

Poliţiştii primiseră informaţii că în salonul autorizat doar pentru activităţi de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare proprietara "ar fi efectuat mai multe acte medicale estetice faciale, prin injectare de acid hialuronic în buze şi cearcăne, fără a avea calitatea de medic". Motivul? Dacă pentru un pensat tariful era de 30 lei, pentru un tratament cu acid hialuronic pentru mărirea buzelor, preţul plătit de cliente urca la 170 euro. Chiar şi aşa, mult sub tariful unor clinici medicale, unde o astfel de procedură poate costa chiar şi de două ori mai mult...

De altfel, la percheziţii anchetatorii au şi găsit dovezile şarlataniei, ridicând mai multe agende cu programarea pacientelor, facturi de achiziţie a acidului hialuronic, bilete de tratament, declaraţii de consimţământ ale pacientelor, fillere cu acid hialuronic, precum şi sute de seringi folosite, pe care femeia le ţinea de decor, într-un bol de sticlă. Asta deşi, potrivit legii, deşeurile medicale de acest fel se predau unor firme specializate, pentru incinerare...

Pe lângă lege

Uimitor este că femeia nu deţine aviz de liberă practică nici măcar pentru a fi asistentă medicală, iar aşa-zisa clinică medicală de înfrumuseţare nu respectă minimele condiţii de igienă. Concret, a fost amenajată într-una din camerele unui apartament situat la parterul unui bloc, iar într-o încăpere alăturată, folosită ca sală de aşteptare, funcţiona şi un mic magazin de haine - "Ramona Boutique".

Daniela Rahotă, șefa Direcției de Sănătate Publică BihorPotrivit documentelor depuse la Direcţia de Sănătate Publică Bihor, în spaţiul în care funcţiona salonul a fost autorizată o întreprindere individuală profilată pe "comerţul cu amănuntul, coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare". "Dar numai pentru arhitectura sprâncenelor naturale. Pe româneşte, pentru pensare", spune directorul DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă (foto), precizând că dacă acuzaţiile aduse Ramonei Fizeşan se vor confirma, salonul va fi închis.

Pericolul din ac

Femeia este cercetată acum pentru exercitarea fără drept a unei profesii şi pentru înşelăciune, acuzaţii pe care le respinge. Într-o declaraţie dată postului TV Kanal D, orădeanca a pretins că are studii juridice, fără să spună unde le-a făcut, ba chiar şi că ar fi terminat o şcoală de asistente medicale în Zalău, iar în prezent ar fi studentă la Medicină în... Spania. Căutată de BIHOREANUL, Ramona Fizeşan a refuzat, însă, orice explicaţii. "Nu doresc să obiectez", a declarat ea, scurt, vrând probabil să spună că nu are nimic de comentat.

Pe lângă problemele legale la care s-a expus personal, rămân cele medicale la care şi-a expus clientele. Potrivit specialiştilor, femeile care au apelat la serviciile ei se puteau alege cu infecţii severe din cauza lipsei de igienă, iar injectarea defectuoasă într-un vas de sânge sau într-o direcţie greşită putea determina apariţia unor noduli sau asimetrii. "Asta e în cazul fericit. În cazul trist, apare ocluzia de artere, la buza superioară, la buza inferioară, infecţii, denivelări. Nu e chiar aşa de simplu (n.r. – să injectezi), iar pericolul mai mare este atunci când procedura se aplică în zona nasului sau a ochilor, unde sunt tehnici speciale. Acolo apar riscuri de necroze cutanate, mai complicat de rezolvat, şi problemele rămân pe termen lung", explică dr. Paul Nistor, specialist orădean în chirurgie plastică şi estetică.

"Am avut paciente care au venit cu probleme, unele chiar mari, după o astfel de procedură. Nu le-am întrebat pe unde au fost şi ce au făcut, dar întotdeauna le recomand să facă injecţiile numai în clinici specializate, care oferă condiţii de maximă siguranţă şi produse de calitate", a precizat medicul, arătând că produsele folosite în zona feţei trebuie neapărat să fie certificate. "Produsele de calitate sunt foarte scumpe şi, atunci, unii se duc şi cumpără produse ieftine, de la firme neautorizate", explică el explozia de saloane unde se fac astfel de tratamente.

Stomatologi... reprofilaţi

Legal, asemenea intervenţii pot fi efectuate numai în spaţii acreditate şi exclusiv de către medici specializaţi în chirurgie plastică, arată preşedintele Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş (foto). Aceasta spune că în ultima perioadă a întâlnit tot mai multe situaţii în care cei care încalcă legea sunt chiar medici, cu specialitatea stomatologie. În loc să trateze carii, dentiştii s-au reprofilat pe servicii de estetică, mult mai profitabile, iar unii au şi încheiat contracte cu saloanele de înfrumuseţare, pentru a realiza tratamentele în propriile cabinete.

La o simplă căutare pe internet, pe lângă saloanele de înfrumuseţare care se laudă cu astfel de proceduri - Beauty Secrets Salon & Day Spa, Dermalift Medical Spa, Estetic Dyn Clinic, Estetis Clinic -, apar o sumedenie de dentişti care le fac concurenţă. Alexandra şi Cristian Arcălean, Ioana Fiterău, Anca Bărui, Oana Chende, Roxana Popa sau Sabin Herman sunt doar câţiva dintre stomatologii din Oradea care s-au reprofilat pe tratamente estetice, cel din urmă lăudându-se inclusiv cu "lifting facial cu fire bioresorbabile"!

Injecţiile la control!

Aceste practici sunt interzise, însă, explicit de Colegiul Naţional al Medicilor Stomatologi, care, pe 8 septembrie 2018 a şi transmis membrilor săi o decizie conform căreia nu intră în competenţele stomatologilor "tratamentele în zona capului cu substanţe care conţin toxină botulinică (botox) sau acid hialuronic ori cu alte substanţe cu rol estetic", decât în situaţia în care "aceştia deţin studii complementare care conferă o astfel de competenţă recunoscută de Ministerul Sănătăţii ori sunt specializaţi în chirurgie oro-maxilo-facială".

Urmarea? În următoarea perioadă, potrivit unor surse judiciare, pornind de la cazul "doctoriţei" Fizeşan, poliţiştii bihoreni vor extinde ancheta, pentru a verifica toate saloanele estetice orădene, dar şi cabinetele stomatologice care oferă tratamente injectabile cu botox sau acid hialuronic, pentru a stabili care dintre acestea prestează ilegal servicii estetice. Cât despre clientele celor care nu respectă legea, au toate şansele să rămână cu... buzele dezumflate.


FABRICA DE DIPLOME
Şarlatani "made in Oradea"

Oradea are istorie în materia "producerii" de falşi specialişti medicali. Cel mai notoriu şi ruşinos scandal prin care a trecut Universitatea din Oradea a fost legat de eliberarea a zeci de diplome false de medici. În 2007, rectorul fondator Teodor Maghiar şi fiii acestuia au fost acuzaţi de procurorii Parchetului General că semnaseră în total 90 de diplome, pentru diverşi cetăţeni străini, ce atestau fraudulos absolvirea studiilor universitare şi postuniversitare, dar în final ancheta n-a dus la pedepsirea niciunui vinovat. Doru şi Adrian Maghiar (foto) au fost trimişi în judecată în 2012, la puţin timp după decesul tatălui lor, dar judecătorii au constatat că faptele de fals intelectual s-au prescris.

Lui Doru Maghiar i se imputa că, în calitate de rector al Universităţii, respectiv decan al FMF, a semnat şi eliberat 11 diplome de licenţă, 17 diplome de studii aprofundate, 3 certificate de absolvire de studii postuniversitare şi 2 diplome de conferire a titlului de doctor în Osteopatie, atestând în fals că titularii au absolvit studiile. În cazul lui Adrian Maghiar s-a stabilit că în perioada 2004-2006, ca decan al FMF, a semnat şi eliberat 6 diplome de licenţă pe numele unor italieni, atestând în fals că respectivii au urmat şi absolvit cursurile de stomatologie. Singura consecinţă practică a fost că diplomele false au fost anulate de Universitate.


CA LA NOI...
Din cabinet, în arest

Cel puţin şase persoane din diferite localităţi din România au fost puse sub acuzare în ultimele săptămâni pentru înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii medicale, după ce s-a descoperit că practicau în clandestinitate.

italianului Matteo Politi, fals estetician în BucureștiPrimul caz dezvăluit a fost al italianului Matteo Politi (foto), care a operat în mai multe clinici private din Bucureşti fără să aibă studii de medicină. Bărbatul a fost arestat preventiv, iar în timpul anchetei o clinică a fost închisă, iar alte trei au fost suspendate.

După scurt timp a fost descoperit cazul Ralucăi Bîrsan, fals medic ginecolog care a lucrat la Spitalul Judeţean Ilfov timp de zece ani, deşi n-a dat nici măcar examenul de capacitate, intrând la liceu cu media 1,68 şi abandonând în clasa a IX-a Şcoala de Arte şi Meserii Unirea.

Un fals medic din Republica Moldova avea un cabinet stomatologic în Prahova, iar un zidar din comuna ilfoveană Gruiu îşi amenajase un cabinet stomatologic lângă casă. Un escroc, prahoveanul Ionuţ Marian Grigore, se prezenta ortoped-traumatolog şi psiholog, oferind servicii de diagnostic, tratament şi fizioterapie care, în realitate, nu aveau nimic de-a face cu medicina.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Mizerie peste tot
Nu te poti duce sa. te tunzi fara sa risti sa te imbolnavesti.Pe strada Penes Curcanul e un salon unde proprietara isi aduce cainele.Daca nu a murit javra intre timp.
Postat 27 Februarie 2019, 08:03 de User anonimizat
Doar cei enumerati de "adevarat" si "oradea"???
Dar ...zecile de "spicari motivationali",specialisti de inalta clasa in dezvoltarea personalitatii,specialisti in terapii complementare,in reiki si cate-cate ..., niste no name,care iau bani frumosi,NEIMPOZABILI,din buzunarul naivilor ce se imbata cu apa rece si le curg balele dupa acesti guru.Iar ei invataceii,la scurta vreme se transforma step by step,in fiinte la al caror nas nu mai ajungi cu prajina."Simt" intocmai ca specialistii,si nu te poti pune cu ei. "Magistrii",cu portofelu' gros,isi permit vacante de lux,croaziere si de 3 ori pe an. Cata prostie in jurul nostru.....
Postat 26 Februarie 2019, 09:38 de Nofan
sorin
bine punctat pe nutritionistii astia care fac tot felu de retete pentru detoxifiere si minciuni cine ii ia la puricat?.
Postat 26 Februarie 2019, 08:21 de oradea
Falși, falși, falși
E plină țara si orasul de falși nutriționiști,falși instructori de fitness.Pe aceștia nu-i ia nimemi la puricat?
Postat 26 Februarie 2019, 08:13 de adevarat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON