URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Iulie 2018, 14:55

Ultima ştire: Povestea tragică a jurnalistului orădean Andrei Şandor

Ultima ştire: Povestea tragică a jurnalistului orădean Andrei Şandor ALB-NEGRU. Ultima fotografie i-a fost făcută lui Andrei de prietena sa în urmă cu câteva săptămâni. "E una din puţinele poze în care zâmbeşte. Viaţa noastră se schimbase mult în bine. Ultimul an l-am trăit foarte intens, de parcă am fi ştiut ce scurt va fi timpul petrecut împreună", mărturiseşte Cosmina
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămâna trecută, conferinţele de presă din Oradea au început cu un moment de reculegere. Aleşi locali, parlamentari, şefi de instituţii şi oameni de presă şi-au plecat capetele într-un salut mut.

Jurnalistul şi DJ-ul Andrei Şandor a încetat din viaţă pe 14 iulie, după ce i se făcuse rău. Manevrele de resuscitare ale echipajelor medicale de intervenţie s-au dovedit zadarnice. Un cheag de sânge i-a blocat plămânii, făcându-l să-şi dea ultima suflare mult prea repede.

"Hold the line!"

Miercurea trecută, redacţiile s-au închis, neobişnuit, imediat după prânz. Timp de trei ore, a fost ca şi când în oraş nu s-ar fi întâmplat nimic, pentru că n-a fost cine consemna. Jurnaliştii şi-au condus pe ultimul drum unul dintre cei mai îndrăgiţi colegi. Şi-au strâns mâini altădată ţinute pumn, şi-au spus platitudini, au fumat în palmă, au privit în gol.

Când sicriul s-a urnit de la capelă, iar peste bătaia clopotului au ţâşnit acordurile uneia dintre piesele pe care Andrei le prefera, mulţimea a izbucnit în plâns. Bărbatul fusese unul dintre fanii înfocaţi ai trupei Toto, iar cântecul favorit, "Hold the line, love isn't always on time" (trad. - "Ţine linia, dragostea nu vine întotdeauna la timp"), răsuna sfâşietor de potrivit. "Hold the line", a şoptit mama sa, Dorina, deschizându-i alaiul mortuar...

"Nu se ştia bolnav"

Andrei a murit tocmai când soarta părea să-i surâdă. Căsătorit de tânăr la începutul anilor 2000, bărbatul cu chip de copil trecuse anul trecut printr-un divorţ din care s-a ales cu datorii suficient de mari încât să fie nevoit să-şi scoată la vânzare casa părintească.

Greul părea, însă, să fi trecut: ieşea în oraş cu prietena sa, profesoara Cosmina Balint (foto), iar pentru această lună plănuia o excursie la Şuncuiuş şi o întâlnire cu foştii colegi din Radio Sonvest. Era fericit. Ari, băiatul său de 14 ani, fusese admis la Colegiul Mihai Eminescu. "Cine e licean la Eminescu, ca bunu-său, tată-său şi frate-său vitreg? Cine? Ia ghiciţi...", scria mândru, acum două săptămâni, pe Facebook. Încet, îşi revenea. "Nu se ştia bolnav. Îşi făcuse de curând analizele pentru permisul de conducere", povesteşte Cosmina.

Un atac devastator

"Sâmbătă am ieşit la cumpărături. Era supărat şi palid, dar n-a spus că s-ar simţi rău. Am pus-o pe seama problemelor şi oboselii", zice prietena lui Andrei. În jurul orei 12 s-a prăbuşit pe stradă, scuturat de convulsii. Se lovise la faţă şi era plin de sânge. Un trecător a sunat Ambulanţa.

"Era perfect lucid, îşi dictase CNP-ul şi semnase că nu vrea să fie spitalizat. «Vă rog să mergeţi la spital, să vedeţi ce-a fost», i-a spus asistentul din echipaj. Andrei insista, însă, să se spele şi să se schimbe. Am spus: «Bun, te speli şi plecăm»", povesteşte Cosmina.

N-au mai apucat. După o oră l-a răpus a doua criză. De data aceasta, medicii SMURD nu l-au mai putut resuscita, iar decesul a fost declarat la ora 14:55. Autopsia a arătat că a avut o embolie pulmonară: un cheag de sânge i-a blocat artera ce duce la plămân, aşa că a murit sufocat. Optimiştii spun că dacă accepta internarea putea fi astăzi în viaţă, pesimiştii că şansele erau oricum minime. Realiştii îl regretă...

Totul despre rock

Într-o breaslă eminamente competitivă, Andrei Şandor s-a numărat printre jurnaliştii echilibraţi. "Eu n-am nimic cu nimeni, dar...", obişnuia el să-şi înceapă frazele prin care obiecta cu privire la declaraţii sau fapte, niciodată la oameni.

Fiul unor părinţi divorţaţi, crescut de mama care i-a rămas foarte apropiată inclusiv după ce s-a mutat în Franţa, Andrei vorbea fluent româna, maghiara, engleza şi franceza. Pasionat de muzica bună, care pentru el începea cu Toto, de filme şi de concerte live, Andrei punea suflet în tot ce făcea. "Ne-am cunoscut în anii ’90 la Radio Sonvest. Venea cu CD-uri şi cu benzi, copil hotărât să demonstreze că este om mare. Era atât de pasionat încât atunci când a renunţat la radio m-am şocat", îşi aminteşte Lucian Cremeneanu.

Ştia totul despre rock. "Avea o memorie fantastică. Într-o emisiune de noapte i-am cerut, pe la 2 dimineaţa, componenţa trupei de la albumul trei al trupei Chicago. Eu ştiam că sunt opt. El mi i-a enumerat!", spune şi Dajka Attila (foto).

Un om corect...

Andrei a fost coleg şi prieten bun. Dorina Ursente (foto), care a lucrat cu el la Sonvest, acum redactor la Naţional FM, şi-l aminteşte ca pe un frate mai mic. "Am vrut să-l aduc la Naţional TV, ar fi avut un salariu mai bun. N-a vrut. Mi-a spus: "Mihai Baneş (n.r. - proprietarul site-ului bihorstiri) e prietenul meu". Chiar dacă îl plătea cum îl plătea, iar lucrurile nu mergeau prea bine între ei...".

Disputele au apărut mai ales după ce Baneş, care este şi membru PSD, s-a angajat la Biroul de presă al Consiliului Judeţean şi i-ar fi cerut să-şi cenzureze criticile la adresa şefilor instituţiei, iar Andrei a refuzat. Pentru cine l-a cunoscut, era previzibil. "Era un om corect. Nu ţinea cu nicio tabără. Le spunea şi unora, şi altora, ce avea de zis, chiar dacă deranja", spune Papp István, redactor la Bihari Napló.

"Porcii din cucuruz"

Obiectivitatea lui a devenit, recent, incompatibilă cu interesele patronului. În martie, când compania Ryanair şi-a anunţat subit retragerea de la Oradea, jurnalistul a criticat conducerea CJ pentru că refuza să-şi asume eşecul.

"Dacă preşedintele CJ şi comandantul aerogării nu au fost informaţi despre intenţiile companiei, poate nu e deplasat să cred că niciunul dintre ei nu e considerat destul de mare (sau tare) pentru a fi tratat cu atâta respect încât să i se facă o asemenea dezvăluire. Iar asta, în opinia mea, nu înseamnă decât un singur lucru: nici  Pásztor Sándor, nici Gheorghe Pasc nu au ce căuta  în funcţiile pe care le ocupă acum!", îşi încheia Andrei editorialul "Porcii din cucuruz".

Materialul l-a enervat pe Mihai Baneş (foto) care, plătit să facă imagine Consiliului Judeţean, s-a trezit sabotat de propriul angajat. Cei doi au avut discuţii aprinse soldate cu ştergerea de pe site a articolului. Cenzurat, Andrei şi-a postat editorialul pe blogul personal, adâncind ruptura.

"Ştia că nu sunt salarii mari..."

Sâmbăta trecută, la o săptămână după decesul lui Andrei, bihorstiri încă nu publicase niciun rând despre tragicul eveniment. Un gest ce denotă totală lipsă de respect faţă de omul care, de altfel, se confunda cu site-ul, fiind singurul ziarist care muncea la el. Baneş zice că ar fi fost... nepotrivit: "Mi se pare aiurea ca cineva care scrie pentru tine să devină ştire pe site-ul tău".

Patronul-funcţionar neagă că ar fi avut o relaţie proastă cu angajatul din privat. "Pentru Andrei site-ul era totul. Poate că am avut de mai multe ori discuţii în contradictoriu, dar nu i-am cerut să scoată nimic de pe site", susţine Baneş.

Recunoaşte, însă, că Andrei putea avea probleme financiare fiindcă îl plătea cu salariul minim pe economie, pentru muncă non-stop, 7 zile din 7. "Site-ul nu produce mai mult. În 2009, când a venit pentru că se închisese contrastonline (n.r. - patronat de fostul preşedinte al CJ Alexandru Kiss), Andrei ştia că nu sunt salarii mari. Decât să scrie gratis pe blog, a preferat să câştige atâţia bani câţi erau", se scuză Baneş. Andrei a pus mereu suflet, până într-o zi când i s-a terminat...


"Andrei a fost omul absolut. Ştia să trăiască frumos, îşi dorea o familie, avea principii şi valori de neclinit... N-a făcut compromisuri. N-a renunţat, deşi ştim cât de puţin se câştigă în presă. Toată lumea îl sfătuia să facă altceva. Singura dată când am deschis subiectul mi-a spus: «Asta îmi place să fac. La asta mă pricep»"

Cosmina Balint


ON AIR ŞI ON LINE

23 de ani de presă

Spirit critic, DJ talentat şi bun coleg, Andrei Şandor a debutat în media în 1995 ca realizator de emisiuni la Radio Sovest Oradea, unde a rămas până în 2004, când postul a devenit Naţional FM, singura pauză fiind de un an, între 1996-1997, în care a avut propria emisiune la Radio Bocage din Moulins (Franţa). "S-a întors pentru că i-au lipsit prietenii şi forfota oraşului", spune tatăl jurnalistului, Andrei Şandor sr.

Ulterior, Andrei a lucrat ca editorialist la Jurnal bihorean, redactor-şef la www.contrastonline.ro şi, după închiderea portalului, pentru www.bihorstiri.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
o lectie pentru toti!
Dle Simai, felicitari pentru articolul scris, care este decent, realist si mai ales lectie pentru toti! desi multi citesc articolele dvs, prea putini lasa comentarii. de aceasta data va scriu ca sa va multumesc pentru eleganta si profesionalismul cu care ati tratat acest ultim reportaj dedicat lui Andrei. L-am cunoscut personal in urma cu peste 20 de ani, la radio, si imi pare bine sa vad ca si-a pastrat dupa alti 20 de ani aceleasi valori. spre deosebire de mihai banes, pe care la fel l-am cunoscut atunci, tot la radio, care vad ca isi urmareste interesul mai pervers ca oricând, facand cinste partidului psd pe care il slujeste - replica lui pe care ati publicat-o spune tot despre calitate umana si intelectuala a lui: "Mi se pare aiurea ca cineva care scrie pentru tine să devină ştire pe site-ul tău". oradenii care inca mai accepta sa lucreze pe salariul minim, sa invete lectia de mai sus si mai ales sa stie ca isi fura singuri palaria. o evitare falsa a trisarii cu taxele nu te face altceva decat un prost si un desconsiderat pentru oricate zeci de mii de talente crezi ca ai.
Postat 23 Iulie 2018, 20:35 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON