URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Iulie 2010, 12:06

Record negativ: cea mai tânără traficantă de droguri din Bihor are 15 ani

Record negativ: cea mai tânără traficantă de droguri din Bihor are 15 ani SCUMP. În Oradea, cocaina este un produs de lux, preţul unui gram situându-se între 80 şi 100 de euro. În locul ei, consumatorii preferă "cocaina săracului", drogurile de sinteză care imită efectele cocainei, dintre care unele sunt vândute şi în weed-shop-uri, ca de pildă Spice Crystal, NRG-1 aka Energy-1 sau Special Gold (cunoscuta sare de baie)
Record negativ: cea mai tânără traficantă de droguri din Bihor are 15 ani PLANTĂ PĂCĂTOASĂ. Cocaina, unul dintre cele mai răspândite droguri care produc dependenţa, se obţine prin prelucrarea chimică a frunzelor arbustului de coca şi se găseşte sub formă de pastă (Basuca), cocaină hidroclorică (cocaina de stradă), care poate fi injectată sau prizată şi este solubilă în apă, şi cocaina bază liberă (Crack), obţinută prin extracţie cu solvenţi, de puritate 100 %, care este insolubilă în apă şi de aceea se fumează. În cantităţi mici, cocaina provoacă fericire, energie, agerime mintală, inhibă pofta de mâncare şi reduce nevoia de somn. În doze mari generează psihoze, iritabilitate, frică, paranoia, comportament violent şi provoacă greţuri, creşterea frecvenţei cardiace şi atac de cord
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O adolescentă de 15 ani, elevă la Colegiul Mihai Eminescu, a fost prinsă în flagrant în momentul în care încerca să vândă 25 de doze de cocaină unui poliţist sub acoperire.

Fata e, culmea, una cu pretenţii, iar drogurile i le-a trimis chiar mama ei, patroană a unui club în Belgia. Acum, femeia este în arest, iar minora i-a fost luată de sub tutelă şi îşi aşteaptă pedeapsa internată într-un Centru de primire pentru copiii străzii.

Plină de iniţiativă

Cunoscută printre colegi ca o răsfăţată, cu haine de fiţe, taxi la scară şi mereu cu bani în buzunar, Diana a vrut să-şi facă şi mai multe "lovele" de cheltuială. Iar cea mai bună metodă i s-a părut a fi traficul de droguri. "Ideea i-a venit în timpul vizitei pe care a făcut-o în luna martie la mama sa, în Belgia. Atunci a văzut cât de uşor se pot obţine acolo drogurile şi a luat 10 doze chiar de la fostul concubin şi angajat al mamei sale, un albanez pe nume Asan, urmând să-i achite contravaloarea după vânzare", se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT Oradea.

În inconştienţa sa, adolescenta nu s-a ascuns nici măcar în faţa amicilor. Ba chiar s-a lăudat unei prietene, după ce a revenit în ţară, că a adus ceva droguri cu ea, pentru că, "din traficul de droguri se pot face bani frumoşi, cât timp este cine să le cumpere".

Ghinionul micii "afaceriste" a fost că primul ei client s-a nimerit să fie un colaborator al poliţiştilor antidrog, pe care l-a agăţat într-un bar. Acesta i-a anunţat pe ofiţeri care, în prima fază, au pus-o la încercare, cumpărând prin intermediul informatorului un gram de cocaină. Văzând că fata nu glumeşte, ba chiar s-a oferit să le facă şi o reducere dacă vor cumpăra o cantitate mai mare, poliţiştii au decis să o pună sub supraveghere şi, pentru a stabili provenienţa drogurilor, au făcut o nouă comandă, de 25 de doze.

Biznis cu mama

Aşa au aflat oamenii legii că drogurile veneau din Belgia şi că în afacere, pusă la cale iniţial doar de adolescentă, a intrat şi mama fetei, Teodora C., patroana unui club belgian, care a pregătit şi trimis personal coletul cu drogurile, prin intermediul unui şofer de microbus.

Convorbirile dintre mamă şi fiică au fost şi interceptate, iar din discuţii reiese clar faptul că femeia şi-a încurajat odrasla să continue vânzarea cocainei. "Trebuie să-mi trimiţi în total 1.500 de euro, iar 700 îs ai tăi, mamă, că atât îţi vine ţie. Dar 1.500 de euro neapărat să-i trimiţi, maica mea. Şi îţi mai rămân şi ţie două doze, pe care poţi să le vinzi", i-a spus Teodora fiicei sale, într-una din convorbirile telefonice.

Flagrant pe după blocuri

Acţiunea de prindere în flagrant organizată de poliţişti a avut loc în seara zilei de 15 aprilie, ziua în care coletul trimis din Belgia a ajuns la Oradea. Iniţial, Diana a stabilit două întâlniri. Prima, la şcoală, unde să-i dea clientului o cantitate mai mică, în avans. "Dacă cumva ţi le trebe, vii la şcoală. Că te lasă să intri în şcoală. Mi-aduci banii şi îţi dau alea. Restul, când vin", i-a spus adolescenta la telefon poliţistului sub acoperire. Acesta a refuzat, însă, stabilind să se întâlnească seara, pentru a lua întreaga cantitate.

Cei doi s-au întâlnit chiar lângă blocul fetei, iar după tranzacţie adolescenta a fost reţinută de un echipaj de Poliţie. Condusă la sediul DIICOT pentru audieri, fata şi-a recunoscut vina. Mama ei, reţinută patru zile mai târziu, imediat după sosirea în ţară, a încercat în schimb să scape uzând de diverse tertipuri. Ba că nu a ştiut de preocupările progeniturii sale, ba că au fost obligate să vândă de fostul ei iubit, Asan, care ar fi fost un traficant violent.

"Apărările nu au putut fi luate în considerare, în condiţiile în care a refuzat să ofere amănunte. Pe de altă parte, traficantul violent figurează în telefonul mobil al adolescentei ca "tata Asan". E greu de imaginat că unei persoane care te ameninţă cu moartea îi salvezi numărul de telefon cu un apelativ atât de familiar", spun procurorii DIICOT.

Cu probleme

Fiind minoră, Diana a fost cercetată în libertate. Procurorii au dispus în cazul ei şi o expertiză psihiatrică, din care rezultă că fata prezintă tulburări de comportament, carenţe educative, personalitate în curs de structurare dizarmonică, probleme puse pe seama faptului că a crescut mai mult singură: tatăl ei a părăsit-o la naştere, iar mama, având afaceri în străinătate, era mai mult plecată. Însă, spun procurorii, discernământul îi este păstrat, motiv pentru care poate să răspundă pentru faptele ei.

Drept pentru care, săptămâna trecută, atât Diana, cât şi mama ei, au fost trimise în judecată pentru trafic internaţional de droguri de mare risc. Teodora C. în stare de arest, iar tânăra internată în Centrul de primire pentru copiii străzii. Din fericire pentru ea, nu va rămâne mult timp aici. Bunica fetei a depus deja în instanţă o acţiune pentru a obţine tutela ei, cel puţin până când judecătorii îi vor decide pedeapsa. Pe care o va ţine minte, cu siguranţă, toată viaţa...


PEDEPSE EDUCATIVE
La mâna judecătorilor

Pedeapsa în cazul infractorilor minori este stabilită de către judecători şi poate merge până la jumătate din cea prevăzută de Codul Penal. "Judecătorul stabileşte sentinţa. Poate să dispună ca minorul să nu primească nicio pedeapsă, ori să îl interneze într-un centru de reeducare. Însă tot atât de bine poate să dicteze închisoare cu executare. Depinde mult de comportamentul minorului şi, bineînţeles, de fapta comisă", spun surse judiciare.

Pentru traficul internaţional de droguri, pedeapsa stabilită de Codul Penal este închisoarea între 3 şi 15 ani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON