URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 18 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când s-a lucrat la brandul pentru Oradea, s-au făcut niște studii care să afle de la cetățeni percepția despre instituţiile orașului, despre modul de trai etc. Punctajul pe fiecare domeniu a fost de la 1 la 5, aceasta fiind nota maximă. Deși eșantionul era alcătuit din toate mediile, inclusiv din cel universitar, singurul punct în care Oradea a stat catastrofal, adică de nota 1, a fost Universitatea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Cu mai puține spectacole decât în anii trecuți, mă așteptam să văd mai mulți spectatori la FITO 2019. Dar, la unele, mai ales la cele înscrise în concurs, au fost multe locuri libere în sală. Am bifat 5 zile din cele 8 ale festivalului și voi face o scurtă trecere în revistă a ceea ce am văzut.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede reguli cu privire la persoana care suportă cheltuielile ocazionate de derularea unui proces, stabilind ca regulă de principiu că acestea vor fi suportate de către partea care pierde procesul. În ce condiţii, însă?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată. Boala se caracterizează prin anomalii metabolice şi prin complicaţii tardive ce afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
28 Ianuarie 2019, 10:35

Telefonul cu secrete: Avocatul Răzvan Doseanu dezvăluie sursa înregistrării care trădează practicile din DNA Oradea

Telefonul cu secrete: Avocatul Răzvan Doseanu dezvăluie sursa înregistrării care trădează practicile din DNA Oradea CARIERĂ TUMULTUOASĂ. În 2013, la numai 33 de ani, Ciprian Man (foto) devenea cel mai tânăr procuror şef din DNA, deşi avea o vechime ca magistrat de numai 9 ani şi o activitate de doar 3 ani în cadrul DNA Oradea. O carieră cu debut fulgerător, dar cu viitor învăluit de incertitudini...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procurorii anticorupţie din Oradea au ajuns subiect de dezvăluiri „pe propria mână”, după ce s-au înregistrat pe ascuns în şedinţe interne, vorbind deschis despre mersul dosarelor penale. Şi nu doar deschis, ci şi mult şi despre toată lumea, asemenea babelor nesătule de bârfă, care îşi pierd vremea pe băncuţele din marginea uliţelor.

În premieră, BIHOREANUL a aflat care este sursa înregistrării compromiţătoare dezvăluite de avocatul Răzvan Doseanu, ce i-a transformat pe procurorii orădeni din acuzatori în suspecţi. O poveste decupată parcă din filme, cu un telefon pierdut, cu tot cu secretele pe care le conţinea, şi ajuns, printr-un straniu concurs de împrejurări, taman pe mâna cui nu ar fi fost de dorit să ajungă...

Somaţi să plece

Scandalul „interceptărilor” din sediul DNA Oradea, cu 5 dintre cei 6 procurori ai Serviciului Teritorial vorbind despre complete „favorabile” şi „nefavorabile” şi despre dosare care i-ar putea „linişti” pe judecătorii ostili, ţine de la începutul anului pagina 1 a ziarelor şi prime-time-ul unor televiziuni. Săptămâna trecută, o nouă ştire a dat amploare lanţului de dezvăluiri pornite de avocatul Răzvan Doseanu: prin adjunctul şefului structurii centrale, procurorul Călin Nistor, conducerea DNA cere revocarea procurorilor Ciprian Man şi Cristian Ardelean, de la Oradea.

Apărută pe surse în presa centrală, informaţia a fost confirmată de cei doi procurori orădeni. BIHOREANUL a aflat că li s-au cerut demisiile încă de acum două săptămâni, dar pentru că au refuzat li s-a adus la cunoştinţă că vor fi revocaţi. În aceeaşi situaţie este şi poliţistul judiciarist Traian Surducan, care, somat să părăsească DNA, şi-a depus cererea de pensionare.

Motivele oficiale ale revocării nu se cunosc, dat fiind că solicitarea nu a fost trimisă până vineri nici CSM, nici celor vizaţi, înştiinţaţi doar telefonic, dar e evident că demersul are legătură cu scandalul înregistrărilor, care a afectat imaginea instituţiei şi a ridicat semne de întrebare asupra conduitei anchetatorilor din DNA Oradea. 

Serviciu decimat

La solicitarea BIHOREANULUI, nici unul dintre cei doi procurori vizaţi nu a dorit să facă vreun comentariu, motivând că „nu ni s-a imputat nimic concret, nu ni s-au cerut puncte de vedere în cadrul controlului, nu ştim ce conţine raportul” (Cristian Ardelean) şi „nu ştiu care sunt motivele revocării” (Ciprian Man). Cert e că, dacă revocarea va deveni efectivă, amândoi se vor întoarce la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, unde au activat înainte.

Nu se ştie de ce măsura nu i-a fost aplicată şi procurorului Lucian Rus, aflat şi el între cei înregistraţi la vestita „şedinţă de lucru” din 19 ianuarie 2018 şi rămas de atunci în cadrul Serviciului. În înregistrarea de 36 minute şi 55 secunde realizată în sediul DNA se mai aud vocile procurorilor Adrian Muntean, la vremea respectivă delegat la şefia serviciului (între timp plecat din DNA şi ajuns la conducerea Parchetului Marghita), și Cosmin Pantea (întors ca simplu procuror la Parchetul Beiuș). Practic, singura voce absentă din înregistrare este a celui de-al şaselea procuror, Felicia Popovici, actuala şefă a DNA Oradea. 

Motivele îndepărtării sunt necunoscute și în ce-l privește pe comisarul şef Traian Surducan. Acesta nu a participat la discuția „interceptată”, dar la rândul său a fost acuzat de avocatul Doseanu şi de alţi inculpaţi anchetaţi de DNA Oradea de practici abuzive. „Surducan este, de fapt, creierul DNA Oradea”, susţine avocatul, care a şi creat un personaj fictiv, Surduman, vinovat de toate relele anticorupţiei locale.

Trădat de tehnică

Şi totuşi, revocarea procurorilor nu e cea mai proastă variantă dintre toate. Lucrurile s-ar putea sfârşi şi mai rău pentru aceştia dacă noile informaţii proaspăt ajunse în posesia BIHOREANULUI - care indică sursa înregistrării, dar şi faptul că aceasta nu e nici pe departe singura - sunt adevărate.

Într-un interviu exclusiv acordat BIHOREANULUI, avocatul Răzvan Doseanu explică de ce este sigur că fostul şef al DNA Oradea, Ciprian Man, este autorul înregistrării, punându-se pe sine, dar şi pe ceilalţi colegi şi întreaga instituţie în ansamblul ei într-o situaţie cât se poate de ingrată: fişierul audio al înregistrării provine din iPhone-ul lui Man, pe care acesta nu a fost suficient de abil să-l „cureţe”, ştiut fiind că lasă „urme” în cloud. Iar telefonul conţine, din câte se pare, o adevărată colecţie de înregistrări făcute pe ascuns, cu colegi, dar şi cu persoane din SRI, structură care a contribuit cu suport tehnic şi operativ la anchetele anticorupţie.

Telefonul cu secrete

Potrivit lui Doseanu, la un moment dat, anul trecut, Ciprian Man şi-a schimbat telefonul lăsându-l pe cel vechi la un dealer din Beiuş, de unde a fost cumpărat de un „anonim” care a găsit în el celebra înregistrare, în care se vorbea şi despre el. Auzindu-i numele, anonimul i l-a dus taman lui Doseanu.

Aşa a ajuns pe pagina de Facebook a avocatului înregistrarea despre care acesta spune că dezvăluie „un grup infracţional organizat de 5 procurori care pun la cale infracţiuni faţă de unii judecători, ca să bage frica în ei”, numai fiindcă îndrăzneau să studieze atent dosarele, descoperindu-le vulnerabilităţile. Şi e doar „vârful unui iceberg”, căci telefonul, cu tot cu tainele sale, a fost predat Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie a Parchetului General, care deja a pornit o anchetă.

Doseanu povesteşte despre abuzurile „găştii de la DNA Oradea”, zicând că procurorii se credeau mici Dumnezei, folosind puterea sistemului inclusiv pentru răfuieli personale, alegându-şi ţintele, căutându-le fapte imputabile şi denunţători care să-i „toarne”, de cele mai multe ori din penitenciare.

Nu-i al meu

La fel ca la începutul scandalului, Ciprian Man neagă că şi-ar fi înregistrat colegii ori că telefonul despre care vorbeşte avocatul Răzvan Doseanu i-ar aparţine. „Eu am iPhone de 5-6 ani, dar nu am vândut niciun telefon în ultimul an. Deci susţinerea lui nu are nicio legătură cu realitatea. Înregistrarea nu a fost făcută de mine, n-a fost făcută cu telefonul meu. În rest, nu vreau să intru în polemică cu nimeni, voi da explicaţii instituţiilor abilitate. Asta e. Sunt riscurile meseriei, tragem ponoasele pentru că ne-am făcut treaba”, susţine procurorul.

Cristian Ardelean, care a şi depus o plângere penală, solicitând identificarea autorului înregistrării şi cercetarea lui pentru „violarea vieții private”, s-a declarat surprins de dezvăluirea avocatului. „Eu ce să spun? Prefer să nu mă pronunţ, pentru că nici nu ştiu cum să reacţionez. Eu oricum am cerut să fim testaţi la poligraf, cu toţii, pentru a se stabili dacă persoana care a făcut înregistrarea este dintre noi. Aştept să se lămurească lucrurile în cadrul anchetei”, a declarat Ardelean.

Anchete în toi

Ce urmează? Dacă în final se stabileşte că înregistrarea a realizat-o fostul şef al DNA, aşa cum susţine avocatul Doseanu, Man s-ar putea alege atât cu un dosar penal, dacă se dovedeşte că le-a realizat în scopuri ilegale, cât şi cu unul disciplinar, în această situaţie sancţiunile putând merge până la excluderea din magistratură.

Cât despre avocat, acesta promite să continue dezvăluirile pe Facebook, iar în paralel a înaintat şi el o plângere penală împotriva procurorilor DNA Oradea, reclamând că a fost interceptat mai multe luni, pentru fapte care „nu există”. Ca atare, scandalul e departe de a se fi terminat. De fapt, abia începe...

Citiţi dezvăluirile avocatului Răzvan Doseanu marţi, pe www.eBihoreanul.ro!


DERANJ MARE

DNA Oradea, o vulnerabilitate

Augustin Lazăr, procurorul general al RomânieiFaptul că scandalul de la DNA Oradea este deosebit de serios, concurându-l, prin posibile consecinţe, pe cel de la DNA Ploieşti, unde doi procurori, inclusiv fostul şef al serviciului, au fost puşi sub acuzare pentru constituire de grup infracţional organizat, e întărit şi de declaraţiile procurorului general Augustin Lazăr (foto). Acesta a anunţat primul că vor urma revocări din DNA, justificate tocmai prin decredibilizarea instituţiei de către procurori.

„După ce unii procurori au fost revocaţi din DNA pentru anumite conduite care par a nu fi în regulă, în perioada următoare e posibil ca şi alte persoane să părăsească DNA... Unele persoane care au obosit, din diverse considerente, revin la unitățile de Parchet de unde au plecat, asta nu înseamnă că îi dăm afară, în timp ce alții, care s-au dovedit a fi vulnerabili, pot fi revocați și chiar se recomandă. Am discutat cu colegii noștri, cei care au vulnerabilități să facă demersurile necesare pentru a părăsi DNA”, a spus procurorul general, dând ca exemplu DNA Oradea, unde „s-au înregistrat unii pe alţii”, probabil din dorinţa de a se proteja de eventuale acuze cu privire la munca depusă.

„Un magistrat trebuie să fie echilibrat, încrezător în ceea ce face, în colegi, în misiunea Ministerului Public de a apăra ordinea de drept și în situația de garant al respectării drepturilor fundamentale. Noi nu putem trece peste drepturile fundamentale, pentru a face un dosar cu încălcarea acestor drepturi”, a arătat Lazăr.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
Ca la Oradea....
Cum au cazut,,greii’’ din Oradea.....Trebuia sa cada si,,MANdarinele!!!! Sa vedem...ajung la ,,beci’’....cine sapa groapa Altuia.....cade sigur in Ea....sa vedem...
Postat 29 Ianuarie 2019, 00:27 de German
Intreb pentru mine
Razvanele, chiar am sesizat o problema. In urma cu vre-un an, am primit si eu scrisoare acasa ca am fost interceptata. La naiba ca nu am bagat-o in seama atunci si te intreb daca ma ajuti sa inaintez si eu o plângere penală împotriva Ministerului Public, DIICOT Oradea, reclamând că am fost interceptata mai multe luni, pentru fapte care „nu există”. Hai ca daca o gasesc, ti-o trimit, anonima... Poate reusim sa scoatem ceva bani de la statul roman.
Postat 29 Ianuarie 2019, 00:05 de MIG
Mă refeream ( UZZY din BUG )
Ca sa înțeleagă și restul ::::))))))
Postat 29 Ianuarie 2019, 00:03 de Sandu1206
razvanstiut
CORECT. Avocatul legal, legiuitor, înțelept, deștept, latrina3, PARADOX cu METAFORĂ ( dar nu metafora lui UZZY ), a încercat să se facă auzit peste HOTARE, și are succes cu guvernul Dragnea. HAI să hotărâm noi soarta lor, că dacă ei hotărăsc soarta noastră eeeeee, ca și cum nu ai avea AUTOSTRĂZI, spitale, educație, ETC, dar pe HARTIE AVEM. ATENȚIE LA TELEFOANE VÂNDUTE. :::''))))))""***))//::::))))?)))?)))::::)))
Postat 29 Ianuarie 2019, 00:01 de Sandu1206
Si marmota invelea ciocolata in staniol.
Vad ca "Dosianu" zice odata ca e din telefon, apoi zice ca e din cloud. Hm... Mai bine ar recunoaste ca l-a hack-uit, i-ar fi mai usor. Noroc ca statul paralel mai lucra pe vremea aia, nu! Si se vedea pe unde a trecut norisoroul (termenul "cloud" e prea complex pentru spumegatorul diavolescu de aici). Pana una alta, foarte tare asta cu anonima, ca si aceea cu tarnul din Teleroman care a mers taman la Rise. Mai Dosianu, asta esti in cele din urma, o copie kitch-oasa a unei chestii foarte tari, cum chiar au fost cei de la RiseProject. Un star whannabe care se descalifica la latrine.
Postat 28 Ianuarie 2019, 23:47 de razvanstiut
Bai DIAVOLESCU
Ai grija unde îți vinzi telefonul :::::)))) dacă ai ::::)))) poate o dai pe SZALONTA LEAKS
Postat 28 Ianuarie 2019, 21:39 de Sandu1206
acum vorbesc foarte serios mai MAN.....
niciun Judecator nu iti va acorda circumstante atenuante avind in vedere ca ai complotat alaturi de ciracii tai,la condamnarea unor MAGISTRATI ABSOLUT NEVINOVATI. AI O SOLUTIE ONORABILA MAI MAN, CA SA IESI DIN INCURCATURA....E O SOLUTIE GREA LA CARE AU RECURS MILITARI DE CARIERA SI CU ONOAREA IN SINGE - DESI MA INDOIEAC CA TU O AI - ..... SOLUTIA A FOST FOLOSIREA PISTOLULUI DE LA SOLD. GOOD LUCK !!!!
Postat 28 Ianuarie 2019, 21:35 de DIAVOLESCU
MANuela sau MANivela ??
depinde de atitudinea spasita in FATA ONORATEI INSTANTE. Fii ma MANivela baiat destept si pune in balanta:ce te asteapta la ROBIE ? PEDEAPSA MULTA + RIDICAT MULT SAPUNU, sau PEDEAPSA MULTA + RIDICAT SAPUNU MAI RAR ))))). You Choose))))))))
Postat 28 Ianuarie 2019, 21:26 de DIAVOLESCU
Bai DIAVOLESCU
Te-ai trezit??
Postat 28 Ianuarie 2019, 21:08 de Sandu1206
bai MANualule.....
iti repet de cite ori e nevoie:schimba-ti prapaditu de postac,pentru ca elucubratiile IDIOTULUI( cind ajungi la SENTINTA ) o sa-ti aduca MAXIM DE PEDEAPSA + SPOR pentru Ticalosie
Postat 28 Ianuarie 2019, 21:02 de DIAVOLESCU
bai Man....
fii barbat si tu una data in viata ta si recunoaste spasit ca ai fost un "dobitoc" - si poate vei avea parte de nitzica intelegere din parte ONORATEI INSTANTE. Desi, desi, la ce infractiuni ai comis si pe care le-ai facut publice din PROSTIE CRASA, crede-ma, simpla punere la zid A TA aduce prea putina satisfactie celor pe care i-ai nenorocit
Postat 28 Ianuarie 2019, 20:57 de DIAVOLESCU
ha ha ha
MANcurtu e la fel de prost ca si hotii filmati in timp ce se chinuiau sa dea o spargere,ramanind blocati in fereastra de la buda . HA HA HA
Postat 28 Ianuarie 2019, 20:51 de DIAVOLESCU
Din înregistrare nu rezultă nimic
Doar dorința avocatului de a se face cunoscut pe plan național și la antene. Corupții la închisoare , și se pot alege cu zile libere dacă muncesc la spart de piatra pt autostrăzile mult dorite.
Postat 28 Ianuarie 2019, 11:33 de Sandu1206
Nu mor caii cand vor cainii, nici DNA cand vor stapanii...!"
Dle procuror Man C, nu te lasa...! Te sustinem si ne rugam pentru dnta! P.S.Vezi sa nu-l uiti si nici sa-l ierti pe M.zis si Nelu!Prietenii stiu de ce...! Iar cu av Dos., sa da ide toti peretii...! Marketing pe seama altora! Nu-i mai ajunge!Si mai sunt si altii...
Postat 28 Ianuarie 2019, 11:04 de vineri
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1899 RON
  • 1 EUR = 4.7228 RON
  • 1 HUF = 0.0147 RON