URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Decembrie 2015, 19:00

Şeful OTL, Csuzi Istvan: "Deşi suntem criticaţi, transportul public din Oradea e la nivel european"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pomenit în "rugăciuni" de călătorii prinşi fără bilete ori de cei nimeriţi iarna într-un tramvai friguros, directorul OTL, Csuzi Istvan, susţine că transportul public din Oradea a ajuns la standarde europene.

Pentru o modernizare completă a sistemului, spune el, ar fi necesare investiţii de 20 milioane de euro, sumă pe care vrea s-o obţină prin proiecte, din fonduri UE. Directorul a prezentat, pentru cititorii BIHOREANULUI, planurile de viitor ale societăţii, fără a ocoli însă discuţiile despre condiţiile oferite în prezent pasagerilor.

Bilete piperate, dar şi abonamente ieftine

- Oradea are cel mai scump transport public din ţară. De ce?

- Această idee e falsă. 55% din veniturile OTL provin din bilete şi abonamente. În Cluj, procentul este de sub 50%, în Timişoara sub 40%, iar în Bucureşti nici 25%. Restul sunt subvenţii date de primării, dar tot din taxele cetăţenilor. Or, corect e să plătească direct cel care utilizează serviciul. În Oradea este avantajat călătorul loial, care plăteşte cel mai ieftin abonament din ţară, doar 70 lei. Asta înseamnă 0,7 lei pe călătorie dacă luăm o medie lunară de 100 de validări. Pentru călătorii ocazionali avem într-adevăr un preţ mare, de 2,5 lei pe călătorie, utilizat însă şi în alte oraşe.

- Sunt serviciile oferite de OTL pe măsura celor 2,5 lei?

- Putem să ne mândrim cu unul din cele mai performante servicii de transport public din ţară. Avem 10 tramvaie noi, cu podea joasă, deci cu acces pentru persoanele cu dizabilităţi, iar autobuzele au media de vârstă sub 8 ani. Avem 12 midibuze Isuzu şi Karsan, cumpărate anul acesta, 12 autobuze Solaris, vechi de 4 ani, 12 autobuze Volvo, de 6 ani, respectiv 27 Mercedes Conecto, de 9 ani.

- Călătorii se plâng totuşi de condiţiile din tramvaie. Ce face OTL pentru îmbunătăţirea acestora? Cum vă asiguraţi că, de exemplu, oamenilor nu le este frig în tramvaie?

- Avem un regulament clar care obligă conducătorul de vehicul să pornească instalaţia de încălzire. În unele situaţii, avem staţii mai apropiate, iar deschiderea uşilor provoacă un disconfort termic, care nu se poate recupera imediat. Reclamaţii cu privire la aceste situaţii există, dar din ce în ce mai puţine.

- Ce buget a avut OTL în 2015? De unde provin banii? Şi în ce măsură se poate autosusţine societatea?

- Sarcina principală a OTL este de a respecta programul de transport, sistemul de tarifare şi facilităţile stabilite de Consiliul Local, adică reducerea de 50% pentru elevi şi studenţi, respectiv de 100% pentru pensionari. Ca atare, structura încasărilor este oarecum predefinită de hotărârile municipalităţii. Procentul de încasări proprii, de 55%, este unul dintre cele mai bune din ţară. Cifra de afaceri anuală a OTL atinge 49 milioane lei, circa 11 milioane euro. Din aceasta, OTL primeşte în jur de 6,7 milioane lei pentru facilităţile sociale şi 16 milioane lei sub forma subvenţiilor în exploatare, acordate prin lege.

Abonamente cu călătorii limitate pentru pensionari

- Cât de mare este parcul de vehicule? Care sunt nevoile cele mai stringente în acest sens?

- Avem 73 tramvaie şi 85 autobuze, în prezent suficiente. În cazul în care ne extindem serviciile ori traseele trebuie să ne gândim la noi achiziţii.

- Câţi călători are OTL într-o zi? Câţi sunt şi plătitori de bilete sau de abonamente?

- Avem zilnic 150-160.000 călători. Două treimi circulă cu tramvaiul, iar o treime cu autobuzul, dar ponderea pensionarilor depăşeşte jumătate din numărul total de călători. În octombrie am vândut aproape 20.000 de abonamente (10.000 cu tarif întreg, aproape 6.000 către elevi şi 4.000 către studenţi). În aceeaşi lună am vândut aproape 150.000 bilete la chioşcuri şi 10.000 de călătorii prin SMS.

- La începutul anului trecut aţi externalizat serviciul de control. Aţi avut plângeri de atunci?

- Sistemul funcţionează destul de bine. Numărul persoanelor verificate a crescut de trei ori, s-au înmulţit şi biletele de suprataxă. Întotdeauna există, însă, şi nemulţumiri legate de activitatea de control. Unele se pot rezolva, dacă sunt dovezi suficiente, la sediul OTL. Dar dacă s-a emis proces verbal, litigiul poate fi rezovat doar în instanţă. Mai avem şi alte probleme. Recent am descoperit un fals controlor care se legitima cu un ecuson de acces de la o companie din Parcul Industrial.

- Nu demult un vatman a ajuns în spital după ce a fost agresat de un călător fără bilet. Aveţi des asemenea incidente?

- În ultimii 6 ani am avut 8 cazuri de şoferi şi vatmani agresaţi, chiar ameninţaţi cu arma şi înjunghiaţi. Încercăm să evităm conflictele, dar trebuie să aplicăm regulamentul.

- Pensionarii beneficiază de transport gratuit. De ce, totuşi, sunt obligaţi să-şi valideze abonamentele, ba chiar amendaţi dacă nu o fac?

- Trebuie să avem o imagine clară asupra numărului de călători care utilizează un vehicul pentru a ne stabili graficele. De aceea, orice călător primeşte 10 lei amendă dacă nu şi-a validat legitimaţia de călătorie, respectiv 50 lei dacă nu o deţine. Nici în ţară, nici în Europa nu există gratuitate totală pentru pensionari. Şi la noi, pe viitor, e posibil să introducem un abonament gratuit, dar cu număr limitat de călătorii.

Autobuze oprite la Frontieră

- Cum vedeţi traficul în centru după reabilitarea Pieţei Unirii?

- Am propus Comisiei de Circulaţie o reconfigurare a traficului în zonă, inclusiv a transportului public. Ne dorim ca la finalizarea lucrărilor unele curse de autobuz să nu mai intre pe strada Independenţei şi în Piaţa Unirii, ci să oprească în apropiere. Înainte existau 31 de curse pe oră care intrau în centrul oraşului şi, ca atare, creau congestie. Am vrea să rămână cam 10 curse pe oră, ale liniilor 14 şi 10.

- OTL este operator regional de transport. În ce localităţi din Zona Metropolitană aveţi curse? Sunt ele rentabile?

- OTL a primit prin delegare de la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transregio cursele spre Sînmartin şi Borş. Astăzi sunt la limita rentabilităţii, poate cu puţin profit. Avantajul îl au navetiştii, care economisesc lunar 30-40 lei, plătind un abonament metropolitan de 110 lei, valabil atât spre Oradea, cât şi în oraş.

- Se va extinde societatea şi spre alte comune?

- Decizia aparţine comunelor, dacă doresc să intre în ADI Transregio. Până atunci, navetiştii au facilităţi. Prezentând un abonament de navetist, îşi pot cumpăra unul pentru Oradea cu doar 50 lei.

- Aţi reluat la sfârşitul verii cursa Oradea-Biharkeresztes, printr-un parteneriat cu Auchan. Cât de utilă şi rentabilă este? Plănuiţi şi alte curse în Ungaria?

- Nu ar fi o cursă rentabilă fără ajutorul Auchan. Călători există, dar numărul a scăzut cu circa 15% după introducerea controalelor riguroase la frontiera Borş, unde s-a stat chiar şi o oră. În aceste condiţii, nu avem în plan o altă cursă spre Ungaria.

Fan e-ticketing

- Ce schimbări a adus construirea autogării Nufărul?

- Civilizarea zonei e incontestabilă, iar autogara şi-a dovedit rentabilitatea prin chirii şi taxa de utilizare. Deocamdată nu am găsit o firmă care să exploateze spaţiul destinat unei cafenele la etajul 1.

- Atât dvs. cât şi primarul Ilie Bolojan aţi acuzat concurenţa neloială a aşa-zişilor "piraţi". S-a schimbat situaţia?

- Din păcate avem piraţi care se plimbă chiar şi prin autogară şi încearcă să-şi găsească clienţi. OTL nu este atât de afectat pe cât sunt operatorii judeţeni. Legislaţia actuală este destul de permisivă cu pirateria. Şoferii pot spune că pasagerii le sunt vecini, cunoscuţi, şi scapă nepedepsiţi...

- În ce stadiu se află proiectul amenajării unei autogări şi lângă Gara Centrală? La ce ar ajuta?

- Avem o autogară în lucru pe Bulevardul Decebal, iar cea de la Gara Centrală e în faza de reproiectare. Când toate cele trei autogări vor fi funcţionale, traficul din centrul oraşul va fi decongestionat de autobuzele din judeţ.

- De aproape trei ani, în transportul local a fost introdus sistemul e-ticketing de validare a biletelor şi abonamentelor. Ce avantaje a adus acesta? Dar dezavantaje?

- Sistemul ne oferă informaţii concrete şi detaliate privind utilizarea autobuzelor şi tramvaielor, ceea ce ne permite să ajustăm curse, să ne dezvoltăm şi să ne perfecţionăm. Cardul e-ticketing a devenit o obişnuinţă pentru mulţi călători. Un neajuns e că n-am reuşit încă să montăm aparate de validare la fiecare uşă a vehiculelor.

Tramvaie în Parcul Industrial!

- De curând, OTL şi-a stabilit priorităţile pe următorii ani şi aţi anunţat că veţi încerca să atrageţi fonduri europene. Care sunt aceste priorităţi?

- Dorim să creştem confortul şi atractivitatea transportului public. Ne dorim modernizarea tramvaielor şi extinderea liniilor către sud şi către vest, amenajarea autogării de lângă Gara CFR, achiziţia de autobuze ecologice, montarea validatoarelor la fiecare uşă a vehiculelor şi introducerea sistemului de bike-sharing. Mai exact, vrem să existe centre de închiriere a bicicletelor în mai multe zone ale oraşului lângă staţii de transport public. Investiţiile s-ar ridica la 20 milioane euro, sumă pe care vrem s-o accesăm prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. În paralel, suntem parteneri în mai multe proiecte, ce-i drept mai mici, cu finanţare direct de la Bruxelles.

- Între ele se află şi extinderea liniei de tramvai atât spre Calea Borşului, cât şi pe Calea Aradului spre malul Peţei. Cum au fost stabilite cele două direcţii şi cum ar schimba transportul public?

- Zona de vest a Oradiei creşte prin Parcul Eurobusiness, unde se preconizează angajarea a încă 5.000 de persoane. Suntem prezenţi acolo cu autobuze, dar tramvaiul se opreşte la Sinteza. Ne-am dori să continuăm linia până la benzinăria Mol şi să găsim în zonă spaţii pentru un mic depou de tramvaie şi o autobază. Am economisi, astfel, combustibilul folosit pentru retragerea în depou în fiecare zi. Pentru zona de sud dorim să refacem intersecţia Primăriei-Decebal-Aradului astfel încât tramvaiul să poată merge direct din Rogerius spre Ioşia. Ne propunem şi extinderea liniei pentru a lega oraşul de centrele comerciale din această zonă, dar şi de Piaţa Ocska. Linia ar merge din Calea Aradului pe malul stâng al Peţei în sus, trecând pe lângă Universitate, şi urcând tot pe mal, pe lângă depou, până în Cantemir.

- Conducerea OTL e implicată într-un proces privind achiziţionarea a 12 maşini pentru Primărie, cazul ajungând şi în atenţia DNA. Aţi fost chemat la declaraţii? De ce a cumpărat OTL, până la urmă, acele maşini?

- Am aflat că avem un dosar la DNA de la colega dvs. (n.r. - BIHOREANUL a relatat recent situaţia într-un articol). Nu ştiu ce conţine el. Achiziţiile au fost, zicem noi, perfect legale. De altfel, maşinile fac obiectul unui contract de prestări servicii către Primărie şi instituţiile subordonate.

- Ce vă supără cel mai mult la transportul public la ora actuală? Ce aţi schimba de mâine, dacă aţi putea?

- Aş reorganiza transportul prin introducerea unor linii de autobuz mai scurte, cu frecvenţă mai mare, dar într-adevăr cu transbordări (n.r. - schimbarea mijlocului de transport). Până atunci, însă, trebuie să schimbăm mentalitatea unor călători care-şi doresc transport public de la ei de acasă până la serviciu. În rest, deşi unii cetăţeni îl privesc cu ochi critici, vă asigur că transportul public din Oradea e la nivel european. Ne-au spus-o şi turiştii. Acest lucru se datorează şi colaborării bune cu Primăria.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
PITYUKAM , NE HAZUDJ
Csuzi Ur ! Nu cred ca OTL -ul e la nivel european dar nici catastrofa nu e ! Atentie la vara 2016 !'Poate iti amintesti ca anul acesta am cam facut presiuni ca sa te induri sa dai drumul la aerul conditionat ! Nu da vina pe soferi ca am discutat cu cativa si mi-au spus clar ca au interdictie ( sa nu zici ca nu stiai , am e-mail-urile via Tocut ). Iti reamintesc ca te-am atentionat acum mai bine de un an in legatura cu autoturismele folosite de nea Ilie si restul ! Nu te da fata mare ca ti-am scris demult despre asta ( via Tocut ! Eu stochez TOT ! ). Aszt hissem hogy most nagyon tiszta az egesz ! Jo mondom ?
Postat 14 Decembrie 2015, 19:50 de TDS
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON