URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Iunie 2019, 11:35

S-a trezit Traian… Vicepreşedintele CJ Traian Bodea "divorţează" de Pásztor şi Mang?

S-a trezit Traian… Vicepreşedintele CJ Traian Bodea 'divorţează' de Pásztor şi Mang? "UN DRAM DE PENIBILITATE". După trei ani ca vicepreşedinte, Traian Bodea (foto) admite că se simte ridicol vorbind cu atâta întârziere despre "reformarea" CJ Bihor. "Sunt conştient că nasc un dram de penibilitate", recunoaşte el, adăugând însă că "nu poţi să treci patru ani printr-un loc şi să nu aduci nicio schimbare". În septembrie, însă, expiră ultimatumul dat aliaţilor Pásztor Sándor şi Ioan Mang, şi atunci se va vedea dacă întoarce instituţia "cu fundu-n sus", aşa cum zicea că-şi doreşte, sau dacă se acoperă de "penibilitate"
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trei ani s-au împlinit de când coaliţia UDMR-PSD-ALDE a preluat şefia Consiliului Judeţean, perioadă în care şefii celor trei formaţiuni au umplut statele de plată cu lipitori de partid şi au tocat bani pe protocoale şi voiaje, în timp ce proiectele de infrastructură moştenite stau blocate, iar cele noi sunt încă la stadiul fie de simple intenţii, fie de licitaţii neadjudecate.

După ce a asistat la toate fără împotriviri, reprezentantul ALDE, vicepreşedintele Traian Bodea, a explodat brusc joia trecută, anunţând printr-un interviu că vrea "eficientizarea" CJ prin reducerea personalului şi comasări de structuri care risipesc sume uriaşe.

Ceea ce Bodea n-a zis în interviul acordat Jurnalului bihorean a spus BIHOREANULUI: dacă până în septembrie aliaţii Pásztor Sándor şi Ioan Mang nu-i aprobă "reforma", Bodea va "divorţa" de UDMR şi PSD.

Nu va pleca din funcţia de vice, dar va vota împotriva lor, trimiţându-le, practic, în opoziţie.

Putere decorativă

După alegerile locale din 2016, când liberalii încercau să rămână la conducerea judeţului împreună cu UDMR, iar PSD-iştii voiau să le ia locul, tot cu UDMR, minusculul ALDE a jucat rolul de balama rezervat până atunci maghiarilor. PNL avea 17 mandate, iar PSD şi UDMR doar 16, astfel că de cei doi consilieri ALDE a depins cine să fie la butoane.

Cum se ştie, aceştia s-au coalizat cu cele două formaţiuni, Pásztor Sándor devenind preşedinte, iar Ioan Mang şi Traian Bodea vicepreşedinţi.

Dar, deşi avea două voturi "de aur" în baza cărora putea emite orice pretenţii, reprezentantul ALDE a devenit de atunci irelevant, luând act, doar, de deciziile celor doi game-makeri.

Teoretic, Bodea a primit în responsabilitate Direcţia Economică, adică cea care trebuie să procure banii, dar cheltuirea acestora o hotărăsc omologul responsabil cu Direcţia Tehnică, adică Mang, şi ordonatorul principal de credite, Pásztor.

În plus, Bodea nu şi-a impus niciunul din proiectele cu care a candidat: extinderea parcurilor industriale în judeţ, stimularea turismului prin investiţii mari, de 10-15 milioane euro (inclusiv pentru amenajarea unor linii de teleferic la munte şi parcuri de tip adventure), îmbunătăţirea infrastructurii rutiere şi înfiinţarea unor puncte zonale de preluare a produselor agricole.

"O reformă la sânge"

Deşi între timp s-a ales cu statutul de "a cincea roată la căruţa" CJ, joia trecută Bodea pare să se fi răzvrătit împotriva propriei condiţii.

Într-un interviu acordat Jb, a afirmat că ar concedia 20% din personalul instituţiei, zicând că în sectorul public "se ajunge în vârf prin oportunism şi prin alte metode: să fii pupincurist, să fii amantul/amanta sau rudenia cuiva, sluga cuiva", "pentru că te recomandă partidul".

Mai mult, Bodea a afirmat că este necesară "o reformă la sânge pe aparatul bugetar", care trebuie redus cu o cincime.

"Credeţi-mă, Consiliul Judeţean poate să funcţioneze cu 20% personal mai puţin şi sigur nu ar funcţiona mai prost ca azi, cu toate instituţiile subordonate. Dacă dai 20% afară din personal, nu faci altceva decât să dai de muncă la mediul privat din Bihor. Şi aşa nu avem forţă de muncă".

În acelaşi interviu, întrebat dacă are "o nemulţumire personală" în legătură cu organigrama CJ, umflată chiar de UDMR-PSD-ALDE, vicele a confirmat: "Aşa este".

Precaut, a adăugat totuşi că nu poate vorbi "împotriva aliaţilor", spunând doar că "anumite chestiuni puteau fi făcute altfel".

Reprezentantul ALDE, partid care la europarlamentarele din 26 mai nici n-a atins pragul de 5%, s-a referit şi la viitorul său politic, mărturisind că îşi doreşte nici mai mult, nici mai puţin decât să ocupe "o funcţie în care să am decizia la mine, să nu mai fiu secund", adică ţinteşte chiar şefia judeţului.

"Doresc să candidez la preşedinţia Consiliului Judeţean, pentru că aş putea pune în aplicare tot ce am învăţat despre această instituţie, în acest mandat, şi am şi o viziune despre ce ar trebui să devină", a transmis Bodea, convins că ALDE l-ar sprijini, ba poate şi PSD şi UDMR.

Asta cu toate că în propriul partid e simplu membru, Călin Popescu Tăriceanu înlocuindu-l la şefia organizaţiei judeţene în 2017, sub pretextul că nu îşi plătise cotizaţia.

Un an de la "reorganizare"

BIHOREANUL a vrut să afle cât de hotărât e Bodea să "întoarcă totul cu susu-n jos" la CJ, cum declara în 2016, mai ales că vara trecută organigrama instituţiei a fost deja modificată radical, tocmai în numele "eficientizării", dar cu efecte contrare.

Dornici să scape de indezirabili "moşteniţi" de la liberali, dar şi de funcţionari neafiliaţi, Pásztor şi Mang au impus, de pildă, desfiinţarea Direcţiei Programe şi Proiecte cu Finanţare Externă, a Direcţiei de Administraţie Publică Locală şi a Serviciului Audit, transformarea Serviciului de Relaţii cu Publicul în Serviciu de Relaţii Internaţionale cu şef UDMR-ist, fixând ca obligatorie cunoaşterea limbii maghiare, ş.a.m.d.

În locul maziliţilor, peste tot au ajuns favoriţi din PSD, UDMR şi, mai puţin, din ALDE, atât în aparatul propriu al Consiliului, cât şi în instituţiile subordonate, de la Ecoland, Ecolect şi Fundaţia Euroregiunea Bihor - Hajdu Bihar până la Agenţia de Dezvoltare Durabilă, Agenţia de Management al Destinaţiei, Direcţia Dezvoltare Implementare Proiecte, Direcţia Social-Comunitară etc.

Nebăgat în seamă

Bodea recunoaşte că la baza reorganizării din 2018 nu a stat o analiză atât de aprofundată precum pretindea atunci preşedintele Pásztor şi vicele Mang, iar el consideră că "trebuia făcută mult mai amplu".

Concret, trebuia analizată fiecare instituţie şi fiecare angajat, şi trebuia stabilit "un număr maxim de persoane de care este nevoie", ceea ce nu s-a întâmplat.

Surprinzător, Bodea admite, abia acum, că niciuna dintre propunerile pe care le-a făcut încă de la începutul mandatului n-a fost băgată în seamă de Pásztor şi Mang.

"Am avut atunci o discuţie, că aş pune cartele electronice de prezenţă pentru toţi angajaţii, aşa încât să mă asigur că personalul intră la serviciu la ora 8.00 şi iese la 16.00. De asemenea, mi-aş fi dorit să montăm GPS-uri pe toate autoturismele, pentru a reduce orice suspiciune de utilizare inutilă". Niciuna nu s-a aplicat.

"Nu mi s-a spus (n.r. - de către cei doi aliaţi) nici că sunt de acord, nici că nu sunt, dar eu consider că nu este târziu nici acum s-o facem".

Instituţii "inutile"

Vicele e convins că trebuie analizat "dacă tot personalul îşi justifică locul de muncă" şi în baza evaluării trebuie decisă reducerea de personal, comasarea ori chiar desfiinţarea unor instituţii.

Deşi iniţial s-a ferit să nominalizeze asemenea instituţii, Bodea s-a referit totuşi la câteva dintre cele unde, după el, ar fi necesare restructurări.

De pildă, la cele două reviste de cultură, Varad (în limba maghiară, şi Familia), deoarece rolul CJ "nu este de a tipări reviste", la cele două teatre, Regina Maria şi Szigligeti, la Biblioteca Judeţeană, care a ajuns să aibă 80 de angajaţi, la Monitorul Oficial, care în plină epocă a internetului nu face decât să tipărească hotărârile lunare ale CJ, disponibile oricum pe site-ul instituţiei, la Fundaţia Euroregiunea Bihor - Hajdu Bihar, dar şi la posibila "fuziune" între DDIP şi DSC, care ambele iau bani din bugetul judeţului pentru a-i aloca unor ONG-uri, deci "s-ar putea uni între ele".

"Vreau reguli"

Bodea susţine că "în 2-3 luni" va înainta aceste propuneri aliaţilor din PSD şi UDMR, de la care aşteaptă ca din septembrie să se introducă în CJ şi în instituţiile din subordine sistemul de monitorizare electronică a prezenţei funcţionarilor, montarea de GPS-uri pe maşinile de serviciu, stoparea angajărilor, "reducerea personalului şi fuziuni de instituţii".

Ce se va întâmpla dacă va fi refuzat? Răspunsul lui Bodea e direct: "Nu îmi dau demisia, nu plec, pentru că m-au ales 14.000 de bihoreni să-i reprezint şi asta încerc să fac, dar voi analiza dacă mai pot să susţin şi să votez toate proiectele care vor fi puse pe ordinea de zi de colegii mei".

Mai pe româneşte, dacă nu-i acceptă condiţiile, coaliţia UDMR-PSD-ALDE ar putea rămâne cu un vot mai puţin, la egalitate cu opoziţia PNL.

Adică, practic, va deţine funcţiile de conducere, dar acestea vor deveni la fel de decorative cum a fost, până acum, cea a lui Bodea însuşi.

Asta, bineînţeles, dacă politicianul îşi va duce la îndeplinire promisiunea şi nu va "uita" de ea, aşa cum a făcut cu celelalte, de trei ani încoace...


ARMATE DE BUGETARI
Toată lumea vrea la stat

Amintindu-şi, dintr-o dată, de partea "liberală" din denumirea ALDE, Traian Bodea afirmă că România a devenit raiul bugetarilor, societatea "ducând o încărcătură nefundamentată de 1,4 milioane de bugetari", motiv pentru care, înainte să vină o nouă criză, ar trebui restructurate toate instituţiile publice din ţară, cu "organigrame mai suple", personalul concediat din sectorul public urmând să suplinească deficitul de forţă de muncă din privat.

"În administraţie s-au mărit salariile, dar s-a mărit şi eficienţa? Suntem în plină epocă a internetului, dar ce folos dacă noi mărim întruna armatele de bugetari? Acum în România toată lumea vrea la stat, că sunt salarii mari, vouchere de vacanţă, norme de hrană, maşini de serviciu, avantaje pe care privatul nu le are, deşi el le plăteşte".

Politicianul afirmă, de asemenea, că este necesară, cât mai urgent, şi o reformă administrativ-teritorială, pentru că sunt prea multe primării care nu reuşesc să-şi susţină nici măcar cheltuielile de funcţionare, necum să asigure servicii cetăţenilor.

"Cine va desfiinţa în Bihor 30 de comune riscă să piardă alegerile apoi. Dar cineva trebuie să ia taurul de coarne", crede Bodea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
O porcareala politica!
O porcareala politica! Dupa ce s-au sutinut pe interes acu se fac ca se cearta! Pai bai traienut, tu fara astia ajungi la coada de matura. Cate lucrari in subantrepreiza ai de la CJ? Pai te mai plateste pasztor daca nu esti cu el? Nu, asa ca fenta asta nu tine numai la consumatorii de mici si bere calda!
Postat 24 Iunie 2019, 12:43 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON