URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Noiembrie 2018, 11:54

S-a făcut mălaiul! Fermierii bihoreni au parte de cea mai mare producţie de porumb din istorie

S-a făcut mălaiul! Fermierii bihoreni au parte de cea mai mare producţie de porumb din istorie PRODUCŢII RECORD. După un an agricol ciudat, cu ploi prelungite alternate de perioade secetoase, fermierii bihoreni au parte de o recoltă de porumb record. „De când facem agricultură n-am avut aşa recoltă bogată. Noi ne-am închis cu 13,5  - 14 tone la hectar”, spune patronul Agroind Cauaceu, Dan Corbuţ
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Combinele au intrat în lanurile de porumb la începutul lunii septembrie. În unele locuri nu au ajuns la capăt nici acum!

„Recoltatul porumbului este finalizat în proporţie de peste 80%. Lucrările ar putea fi gata, dar mulţi fermieri preferă să îl lase în câmp până îşi negociază un preţ bun de vânzare. Recolta este atât de bună că hambarele sunt pline şi mulţi nu au unde o depozita”, spune şeful Direcţiei Agricole Bihor, Nicolae Hodişan.

Mai mult decât Franţa!

Fermierii români au reuşit o recoltă cum n-a văzut Parisul! Asociaţia Generală a Producătorilor de Porumb (AGPM) din Franţa a anunţat luna trecută o producţie românească de circa 15 milioane tone de porumb, cu mult peste cele 11,8 milioane de tone cât vor recolta fermierii francezi, principalii furnizori europeni. Inundaţiile din primăvară urmate în vară de secetă au diminuat randamentul agricultorilor francezi, de la 10,3 tone la hectar în 2017 la 9,3 tone anul acesta.

Încântat de cifre, ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a grăbit să declare România drept lider european la producţia de porumb, spre iritarea profesioniştilor. „Nu este normal să ne lăudăm că am ajuns primii în UE, când România cultivă porumb pe 2,6 milioane de hectare, în comparaţie cu Franţa, care cultivă porumb pe mai puţin de 1 milion de hectare. Hai să ne lăudăm când e cazul să ne lăudăm, nu aşa, comparând mere cu pere”, a ripostat preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice, Nicolae Sitaru (foto). Dar totuşi, un sâmbure de adevăr există...

Porumb mai ieftin, motorină mai scumpă!

Fermierii bihoreni se confruntă cu o recoltă de porumb istorică. Recoltele diferă în funcţie de zonă, precipitaţii şi tehnologiile folosite, dar oricum sunt peste aşteptări. Producţiile încep de la 8 tone la hectar în zona Cefa, cu un potenţial modest. „Din 800 de hectare, câte cultiv, am pus porumb doar pe 50 hectare, pentru că nu e cel mai bun pământ pentru aşa ceva, dar tot am scos 8 tone la hectar. La câţiva kilometri, în Berechiu şi Sânnicolau, unii au scos şi 12 tone la hectar”, spune fermierul Florian Rus.

Deşi iese pe plus, agricultorul spune că n-a făcut cea mai bună afacere. „În urmă cu patru ani motorina era 4 lei litrul şi am dat kilogramul de porumb cu 1 leu. Acum motorina e 6 lei litrul, iar porumbul l-am dat cu 58 de bani kilogramul”, spune Rus.

„Ca niciodată!”

În schimb, marii fermieri care au investit consistent în seminţe şi îngrăşăminte, vorbesc de producţii record. „Avem ferme unde închidem, ca niciodată, pe producţii de 14 tone la hectar. Fermierii care au investit în tehnologie şi i-au dat pământului tot ce îi trebuie nu cred că au închis sub 10 tone la hectar”, zice patronul Agroind Cauaceu, Dan Corbuţ (foto), care lucrează 3.200 hectare în zona Diosig. O parte din producţie a vândut-o în Germania, la „un preţ corect”, de 0,55 - 0,62 lei pe kilogram, iar o alta a depozitat-o.

De altfel, marii fermieri preferă însilozarea decât să înstrăineze producţia. Ioan Cuc, cel mai mare fermier din judeţ, care lucrează 8.000 hectare, şi-a adunat recolta în silozurile cu o capacitate de 40.000 tone pe care le deţine. „Una este să vinzi direct din combină şi alta să usuci şi să depozitezi porumbul până găseşti contracte mai bune”, explică el. Fermierul spune că preţul actual, de 50 - 60 bani pe kilogram, este bun, dar preferă să vândă la unul şi mai bun. Mai ales că viitorul an agricol se anunţă dificil...

Pământul ca asfaltul...

Agricultorii se plâng de condiţiile dificile de înfiinţare a viitoarelor recolte. Cea mai caldă şi secetoasă lună octombrie din ultimii 60 de ani a uscat pământul ca asfaltul. „Seceta cruntă, cum n-am mai prins până acum, ne va crea probleme mari la culturile de grâu şi rapiţă”, avertizează Dan Corbuţ.

Aratul în condiţiile unui sol uscat creşte şi cu 50% consumul de motorină al utilajelor şi ridică exponenţial costurile de mentenanţă a culturilor, pentru că plugurile se defectează. „Iarna bate la uşă şi de două luni n-a plouat deloc. Terenul este beton, aşa că avem consumuri mari de combustibil şi la piese de schimb. Am rupt trei pluguri până acum”, afirmă Ioan Cuc (foto).

Fermierii încă mai socotesc dacă efortul financiar este justificat. „Începând din august am semănat rapiţă, iar din septembrie grâu. Cu seceta asta, rapiţa e răsărită doar ici şi acolo, iar de grâu nici nu mai vorbesc. După ce vor da ploile vom fi nevoiţi să întoarcem o parte din culturi şi să semănăm altceva pe terenurile pe care n-a ieşit nimic”, spune fermierul. Aşa e în agricultură: un an bun e urmat de un an mai slab, iar ce câştigi la porumb pierzi la grâu...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON