URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate vă şochez: mie mi-a plăcut sâmbăta trecută la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor! Recunosc, am avut o plăcere sadică, pe care am savurat-o ignorând că unii din cei 648 delegaţi veniseră la sărbătoarea de partid cu maşinile primăriilor. La fel, nu mi-a păsat nici că rezultatul "alegerilor" îmi era clar încă de două săptămâni: pentru că n-a îndrăznit nimeni să-l concureze, Mang a fost reales printr-o simplă ridicare de mâini.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pe o străduță din Oradea țevile pocnesc mai des decât dopurile de șampanie prin restaurantele elegante. De câte ori apa rece, apa caldă sau agentul termic se infiltrează la suprafață din străfundurile bătrânei instalații, apare o echipă cu un scenariu bine stabilit: decopertează asfaltul, sapă tranșeea, ajunge la țeavă, taie bucata bolnavă, o sudează pe cea nouă, acoperă la loc, tasează pământul și betonează. Ulterior vine o altă echipă cu o basculă de asfalt și mai multe lopeți, după care, în sfârșit, pe străduța ghinionistă se lasă liniștea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
17 Decembrie 2019, 13:01

Războiul lui nea Nadiş: Un veteran care a luptat pentru eliberarea Oradiei e "răsplătit" lunar cu 400 de lei

Războiul lui nea Nadiş: Un veteran care a luptat pentru eliberarea Oradiei e 'răsplătit' lunar cu 400 de lei "AŞA CUM A FOST...". Dumitru Nadiş, unul dintre cei 42 de combatanţi bihoreni care au supravieţuit până astăzi ultimului Război Mondial, ia ororile războiului ca pe un dat. "Sigur că îţi era frică, că explodau bombele şi aruncau pământ în sus şi nu ştiai niciodată când vine glonţul tău. Dar, aşa cum a fost, te-ai dus peste duşman, că de-aia erai acolo, să-ţi aperi ţara", spune modest veteranul de război
Războiul lui nea Nadiş: Un veteran care a luptat pentru eliberarea Oradiei e 'răsplătit' lunar cu 400 de lei SUPRAVIEŢUITORUL. Veteran şi mutilat de război, Dumitru Nadiş (foto) împlineşte săptămâna aceasta 97 de ani. Peste rănile căpătate pe front când era soldat, vârsta aduce şi durerile ei. "Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns vârsta asta, dar camarazii mei sunt morţi, prietenii mei sunt morţi. Nu mai ai cu cine vorbi, n-ai cui să scrii", spune el cu amar 
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bătrânul nu se ţine erou. Dimpotrivă. "No, dacă m-a lovit, am plâns puternic. Curgea sânge mult şi nu ştiam cum să-l opresc. Mi-am rupt cămaşa, ca să mă leg. Aveam prea puţine pansamente, pentru că treceau repede", povesteşte fostul vânător de munte Dumitru Nadiş.

Născut pe 17 decembrie 1923 în Copăcel, bărbatul a căzut rănit în octombrie 1944 lângă Debreţin. Mutilat la o mână şi un picior, bătrânul a înfruntat viaţa cu determinarea omului care şi-a văzut moartea cu ochii. Cât timp doare, ştii că trăieşti...

Nadiş din Copăcel...

Nea Dumitru Nadiş face săptămâna aceasta 96 de ani. Bărbatul aude mai greu, are mâna dreaptă întoarsă cârlig din încheietură şi piciorul stâng ţeapăn, dar umblă fără bota primită cadou la pensionare şi citeşte fără ochelari. Se încurcă uneori la nume. "No, mai uit...", spune el, jenat.

Stabilit în oraşul Pecica, pe la mijlocul distanţei dintre Arad şi Vama Nădlac, bătrânul îşi duce zilele în casa fiului său lângă o maşină de scris, înconjurat de tăieturi din ziare. "N-am avut tată de la 3 ani. Popa din sat l-a împuşcat din greşeală când îşi verifica arma", povesteşte bătrânul. După un secol, durerea este încă vie. "Dacă n-am avut tată, am fost slugă la oameni bogaţi".

Cedarea Ardealului şi intrarea României în al Doilea Război Mondial alături de Germania şi forţele Axei l-a găsit în Copăcel, rămas în România. Războiul golise satul de cai rechiziţionaţi de armată, de tineri chemaţi sub arme şi de bucate luate pentru front. La 58 de fete, abia dacă erau 24 de băieţi, majoritatea puşi la muncă forţată. "Eu am fost în locul stăpânului, în perioada mai - iunie 1940, şi am lucrat la săparea şanţului anticar de la Alparea", povesteşte bătrânul.

Căprărie cu cătane

De altfel "delegarea" aceasta avea tradiţie în România. "Armata erau ţăranii. Muncitorii erau mobilizaţi în fabricile de armament, bogătaşii rămâneau la moşii, iar şmecherii de la oraş îşi scoteau scutiri medicale. Linia întâi o ţineau săracii, cu trei-patru copii, care n-aveau bani să le dea comandanţilor să îi pună la aprovizionare", zice veteranul.

Dumitru a fost încorporat în Batalionul 6 Vânători de Munte din Beiuş în mai 1944, la vârsta de 21 de ani. Unitatea fusese înfiinţată în 1916 pentru lupte în pădurile montane, cu formaţiuni mici şi rapide, înzestrate cu armament uşor, ca la partidele de vânătoare. Instrucţia a însemnat înjurături şi bătaie. "Era obiceiul vechi, adus din Regat, să te cătănească: să te «puşte» cu degetul în nas, să te pună să vorbeşti la sobă, să chemi «la telefon» părinţii să te ia acasă, să te bată cu cureaua peste picioare, că nu te-ai spălat bine, sau cu lopata Liniman peste fund (n.r. - Mads Johan Buch Linneman e inventatorul lopăţicii de infanterie), pentru orice", spune bătrânul.

Căprăria pornea de la ofiţeri: "Căpitanul Mihai spunea că «la soldat trebuie să-i dai în cap ca la câinele turbat»", iar un maior din Oltenia care se ţinea că ne ajută la eliberarea Ardealului ne înjura întruna: «F... muma-n cur de bihoreni, să vă apăraţi meleagurile!»".

"Cu dreptul înainte, marş!"

Chiar şi aşa, cazarma a fost boierie faţă de front. După întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste, în toamna anului 1944, unitatea de vânători a ocupat poziţii pe aliniamentul Arad - Damiş pentru eliberarea Ardealului. "N-ai dormit în veci! Ajungeai într-un loc, îţi săpai groapa să te ascunzi de gloanţe, iar când gătai venea iară ordin de atac", spune veteranul. 

Ofensiva pentru Oradea s-a declanşat pe 11 octombrie 1944. "Comandantul batalionului ne-a adunat în careu, când încă nu se luminase de ziuă, şi ne-a spus: «Toată lumea se descoperă şi facem semnul Sfintei Cruci. Vom păşi cu piciorul drept înainte», adică invers de cum era în regulament, numai să ne meargă bine", povesteşte bătrânul.

Luptele pentru satele din jurul Oradiei au fost dure. Numai în Leş au murit peste 300 de vânători de munte. Rămăşiţele tancurilor distruse au zăcut pe loc până la începutul anilor ’50. "Înaintam pe burtă pe o mirişte, loviţi în cap cu gloanţe din podul gării. Din zece oameni câţi eram în grupă, am rămas doar eu şi sergentul. Opt au murit în câteva minute", povesteşte Nadiş.

"Legea frontului"

Frica de ofiţeri era mai mare decât cea de inamic: "Legea frontului zicea că dacă nu executai un ordin, te putea împuşca pe loc". În gara Leş, Dumitru a văzut primii duşmani de aproape. "Zece nemţi n-au avut timp să coboare din pod ca să fugă şi i-am luat prizonieri. I-am dat comandanţilor noştri. Dacă ajungeau la ruşi, îi călcau cu tancurile". 

Nemţii erau reci. "Aveau altă conduită decât noi. Erau foarte exigenţi. Aşa i-a crescut Hitler", zice Dumitru. În schimb, aliaţii ruşi erau puşi pe jaf. "Împuşcau gâştele în curţile oamenilor şi intrau în case după femei şi băutură. Mulţi umblau civil, fără cască, de-i cunoşteai doar după pistol. În Ungaria, când au dat de vin, mergeau la atac de-a valma cu olul (n.r. - damigeana) în spate. Pe legea frontului, puteau fi împuşcaţi pentru asta, dar nu le păsa", povesteşte Nadiş.

Rănit pe front

La sfârşitul lui octombrie, dincolo de Debreţin, nea Nadiş a căzut rănit. "Eram în cercetare. Trebuia să verific o pădure, să văd câţi inamici sunt, unde, cum sunt înarmaţi, şi să aduc date". Nu s-a putut, însă, apropia prea mult. "Duşmanul m-a văzut şi au tras un proiectil de tun. Pământul a zburat în sus, iar schijele s-au împrăştiat fierbinţi. Una mi-a lovit mâna dreaptă, alta piciorul stâng. Mi-a zdrobit toate venele. Curgea sânge mult. Am strigat după ajutor. Ştiam că dacă nu mă găsesc camarazii mei, mor", rememorează bătrânul.
Dumitru a fost auzit de o grupă de soldaţi, care l-au cărat în afara tirului inamic, pentru a fi evacuat la Debreţin, iar apoi la Oradea. "A venit la mine maică-mea, neamurile, multă lume... Mi-au adus pălincă de prune, să-mi treacă durerea. Am băut şi a fost şi mai rău!", zâmbeşte bătrânul.

Veşnică recunoştinţă!

Rănitul a fost transportat apoi la spitalul din Arad. "Zăceam pe targă şi, cât m-au dus să mă spele, cineva mi-a furat hainele. Am rămas fără cămaşă, izmene şi ciorapi, cu o cască de fier pe cap, nişte pantaloni rupţi şi o manta plină de sânge". Aşa a fost trimis la Spitalul ZI 303 Bucureşti şi aşa a trecut şi iarna. 

Sfârşitul războiului l-a găsit tot internat. "M-au clasat în iunie 1945 ca invalid de război gradul III, deşi eram foarte rău. Cu pensia aia nu puteai cumpăra măcar un kilogram de zahăr. Medicii aşteptau «ceva» ca să mă pună în drepturi". Membrii comisiei de evaluare le-au spus direct invalizilor ce-i aşteaptă: "Ţara e săracă, nu sunt bani, va trebui să răbdaţi. Mergeţi şi voi unde e aglomeraţie şi ridicaţi şapca", povesteşte Nadiş.

Ajutat de un anonim

Cu mâna dreaptă legată cu sfoară peste gât şi cu stânga ţinând cârja pentru piciorul rănit, invalidul s-a aşezat cu căciula în mână în gara Oradea. Avea 22 de ani şi niciun viitor. "Mi-a fost foarte ruşine. Auzeam cum ziceau alţii: «Uite bă, banditul ăla a furat, a fost închis, acuma vrea bani»", povesteşte bătrânul, izbucnind în plâns. Totuşi, a avut noroc. "Ei, dar un domn bine-făcut s-a apropiat şi m-a întrebat: «De unde eşti?». «Din Copăcel», zic eu. «Sunt profesor la facultatea din Oradea, vino cu mine!», a zis el. M-am dus şi datorită lui trăiesc astăzi".

Nea Nadiş nici măcar nu ştie numele bărbatului. "M-a dus în cancelarie, a pus să fiu ajutat, a sunat la Bucureşti pentru pansamente şi tratamente... N-am avut curaj să-l întreb cum îl cheamă. Peste ani, când m-am mai înzdrăvenit, n-am mai ştiut nici unde să-l caut", spune bătrânul. 

Necunoscutul i-a întins mâna de ajutor chiar când era la pământ. Şi, treptat, s-a ridicat. Invalid de război, a făcut cursuri de contabilitate la "fără frecvenţă", apoi s-a angajat, şi-a întemeiat o familie, a crescut doi copii, a ajuns contabil şef la Cooperativa din Copăcel şi chiar a scris monografia comunei, în care şi-a consemnat şi poveştile de front. 

Chiar şi aşa, pentru nea Nadiş războiul nu s-a sfârşit. Supurează şi acum din rănile pe care le pansează de două ori pe zi...


AU RĂMAS 42
Veteran cu 400 lei pe lună

În Bihor mai trăiesc 42 de veterani de război, din care 31 în Oradea. Filiala judeţeană a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război are 762 de membri, dar majoritatea sunt văduve de veterani. "Membrii sunt oameni ajunşi la 90 de ani. În fiecare săptămână mai mor doi sau trei", spune unul dintre reprezentanţii Asociaţiei, Dumitru Demian.

Veteranii beneficiază de scutiri de impozit pe proprietate, călătorii gratuite pe linia ferată şi alte ajutoare simbolice. "Cea mai mare indemnizaţie lunară se acordă invalizilor şi este sub 400 lei. Am înţeles că de anul viitor se va mări", spune Demian. Până atunci, însă, vor fi şi mai puţini...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Bine Bo$$ ! Cine are relatii ia sute de milioane lunar!
Adevaratii eroi primesc 400 lei lunar. Colonelu Ioan Rosie pensionat la 50 de ani cu 9300 lei pensie si suplimentar beneficiar al unei retributii lunare de 4500 de lei pentru "securizarea" Oradiei a fost mai nocos... Stiti cantecul: "I se spune norocosu, Uite-a venit Nelu nostru!". RUSINE ROMANIA !!!!
Postat 17 Decembrie 2019, 13:21 de Colonelu_Nelu
Bine Bo$$ ! Cine are relatii ia sute de milioane lunar!
Adevaratii eroi primesc 400 lei lunar. Colonelu Ioan Rosie pensionat la 50 de ani cu 9300 lei pensie si suplimentar beneficiar al unei retributii lunare de 4500 de lei pentru > Oradiei a fost mai nocos... Stiti cantecul: >. RUSINE ROMANIA !!!!
Postat 17 Decembrie 2019, 13:20 de Colonelu_Nelu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4 RON
  • 1 EUR = 4.7694 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON