URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cele 100 proiecte aflate în derulare, primarul Bolojan vrea să mai implementeze încă 172, dacă tot a reuşit să rezolve accesarea banilor de la UE. Practic, în felul acesta, în 2020 Bihorul are pe rol 273 lucrări, pentru că vine şi Consiliul Judeţean cu o investiţie. Mă gândesc că au de gând să termine terminalul neterminat, care trebuia terminat cu doi ani în urmă.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu un deceniu, când îşi începea primul mandat, primarul Ilie Bolojan socotea corect că Oradea trebuie înnoită radical, atât prin refacerea sistemelor de apă-canalizare şi de termoficare, cât şi prin reabilitarea clădirilor din centrul istoric, aşa încât acestea să devină atractive inclusiv turistic. Apoi a declanşat cele mai vaste operaţiuni în ambele direcţii, în ciuda contestărilor formulate de adversari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Colica renală este o durere intensă la nivelul regiunii lombare şi abdominale determinată de obstacole organice sau funcţionale ale rinichilor şi căilor urinare. Obstacolele organice cele mai dese sunt calculii mobili din litiaza renală, cheagurile de sânge sau fragmentele de puroi din infecţiile cronice sau tumorile renale şi stenozele ureterale (modificări ale calibrului ureteral) din tuberculoza renală. Cele funcţionale sunt reprezentate de spasme ale musculaturii căilor urinare, care pot fi independente sau asociate cu obstacolele organice.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
12 Ianuarie 2020, 10:38

Oradea „anului zero”: Cum arăta orașul de pe Criș în 1990, primul an cu adevărat liber, în democrație

Oradea „anului zero”: Cum arăta orașul de pe Criș în 1990, primul an cu adevărat liber, în democrație COADĂ LA VOT, COADĂ LA TOT. Primele alegeri libere după mai bine de 45 de ani au scos oamenii din case, masiv. Pe 20 mai 1990, orădenii formau cozi în faţa secţiilor de votare, aşa cum s-a întâmplat şi în faţa fostului cinema Patria (foto mare), punând umărul la victoria zdrobitoare a lui Ion Iliescu şi instalarea sa ca preşedinte. Dar cozile erau peste tot: deşi pe piaţă ajungea mai multă marfă decât în anii ’80, oamenii aşteptau la rând să "prindă", de pildă, câte ceva de-ale gurii de la Alimentara (medalion)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La 30 de ani după căderea regimului comunist, BIHOREANUL vă invită la un tur prin Oradea anului 1990. În plin început al tranziţiei de la dictatură la democraţie şi spre economia de piaţă, viaţa urbei era plină de probleme: de la puţinătatea mărfurilor în magazine la lipsa apei, de la alegeri şi proteste la fuga spre Occident. Toate alcătuiau cotidianul unui oraş aflat parcă într-o criză permanentă.

FSN şi... ceilalţi

După 22 decembrie 1989 a urmat o schimbare rapidă de putere: locul reprezentanţilor Partidului Comunist Român (PCR) a fost luat de cei nou-intraţi în Frontul Salvării Naţionale (FSN). Bihorul era condus de un Consiliu Judeţean al FSN, care avea Comisii pentru gestionarea activităţilor în administraţie, economie, turism, tineret, învăţământ, urbanism, precum şi pentru distribuirea ajutoarelor sosite din străinătate.

"Primarul judeţului Bihor" era inginerul Dorel Drăghici, secondat de juristul Ştefan Herchi, ulterior preşedintele rebotezatului Consiliu Judeţean Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) fiind inginerul Constantin Bozântan. În plan local, în Oradea exista un Consiliu Municipal al FSN, transformat în Consiliu Municipal de Uniune Naţională, iar pe parcursul anului 1990 oraşul a avut trei primari. Primul, Horia Văideanu (fost director al IJGCL), a stat în funcţie două luni, fiind urmat de Octavian Bot, iar apoi de Matei Ivan.

Opoziţia FSN pe judeţ s-a adunat în Alianţa Democratică din Bihor, creată pe 1 octombrie 1990 de PNL, PNŢCD, UDMR, PSD (condus în acea vreme de Sergiu Cunescu) şi Mişcarea Ecologistă, cu scopul dărâmării puterii. Cu câteva zile înaintea finalului de an, scriitorul orădean Traian Ştef anunţa înfiinţarea Alianţei Civice.

Libertatea asocierii politice era dublată, în sfârşit, de cea a călătoriilor. După deschiderea graniţelor, blocate în anii comunismului "muritorilor de rând", tot mai mulţi orădeni se pregăteau să plece peste hotare, măcar în vizită. Presa locală susţinea că doar în perioada ianuarie-martie 1990, în Oradea au fost eliberate circa 80.000 de paşapoarte, noi birouri fiind create prin oraş pentru ca oamenii să-şi depună actele necesare.

Căldură da, apă ba

Schimbările politice au modificat şi traiul de zi cu zi. Dacă anii ’80 au rămas cei mai negri din cauza lipsei căldurii şi apei din locuinţe, în 1990 lucrurile au progresat, dar foarte puţin. Deşi în Oradea funcţionau două CET-uri, nu puteau face faţă cererii de încălzire, stocurile de cărbune fiind doar la jumătate faţă de necesar. În iarna 1989-1990 s-a renunţat la programul de raţionalizare a căldurii (cu program de câteva ore pe zi), temperatura din apartamente putând urca până spre 20ºC.

Frecvente erau întreruperile în furnizarea apei, în blocurile înalte neputând ajunge la etajele superioare din cauza presiunii scăzute. Ca să mai reducă din presiune pe ţevile învechite ce crăpau frecvent, autorităţile lansau apeluri către populaţie să "economisească sever" şi să folosească apa numai pentru "nevoile igienico-sanitare" (foto), spălarea străzilor şi maşinilor fiind interzisă.

La fel de preţioase ca apa şi încălzirea erau şi buteliile de aragaz, distribuite cu maşini speciale, în anumite zone şi la anumite ore, doar pe tichet. Uneori, însă, nu se făceau transporturi chiar şi cu săptămânile, primele măsuri - importuri din Ungaria - fiind luate abia după "buteliada" de vară, un protest prin care cetăţenii au blocat mai multe străzi cu butelii.

Oradea Bazar

Aprovizionarea populaţiei cu mărfuri de consum zilnic se făcea în magazinele de stat, cele private fiind, încă, rarisime.

Pe rafturile alimentarelor, aprozarelor şi măcelăriilor ajungeau în iarna 1989/1990 mai toate mărfurile produse local, exporturile fiind oprite. Li se adăugau ajutoarele trimise de statele occidentale, aduse cu trenuri şi TIR-uri prin Borş. Deşi marfa era mai multă, cozile la pâine, zahăr şi lapte au rămas. Orădenii se puteau bucura de carne suficientă, de smântână, iaurt şi frişcă produse de Întreprinderea de Industrializare a Laptelui, precum şi de legume şi fructe vândute la colţul străzii, direct din camioane.

Mărfurile nealimentare erau puţine. La fel ca mâncarea, în anii ’80, producţia internă mergea îndeosebi la export, pe piaţa autohtonă rămânând produse puţine şi de calitate slabă. Având comenzi neonorate chiar şi cu anii, magazinele duceau lipsă de sobe de încălzit, burlane, faianţă, tuburi de neon, vopsele, becuri, uscătoare de păr, frigidere şi televizoare...

Pentru obţinerea unui TV color, doritorii se înscriau pe liste de aşteptare. La jumătatea anului 1990 erau înregistrate 24.000 cereri, dar puteau fi onorate doar câteva sute de comenzi, prin tragere la sorţi. Sătui să tot aştepte, unii orădeni se prezentau în audienţe la primar pentru obţinerea aragazului, frigiderului sau televizorului mult dorit...

Stocurile de medicamente din farmacii şi spitale erau compensate din ajutoarele aduse din străinătate, cum au fost cele sosite dinspre Germania de Vest în aprilie 1990, împreună cu aparatură medicală.

Cetăţenii se plângeau ziarelor de aspectul de bazar al oraşului, cum era cazul pietonalei Republicii, datorită plăcintăriilor, gogoşeriilor şi magazinelor de lenjerie deschise într-un timp scurt. Intrând în "marele bazar" al Pieţei Cetate, trecătorul devenea "un martor la porţile Orientului", cum arăta ziarul Crişana. Piaţa Rogerius devenise raiul bişniţarilor cu produse aduse din Occident şi al cumpărătorilor dornici să obţină blugi, cafea, Pepsi, săpun, condimente şi ciocolată.

Investiţiile, în aer

Până în 1989, statul investea sume considerabile în construcţii noi, ridicate de întreprinderile locale. Degringolada de după 22 decembrie 1989 a oprit însă finanţările şi şantierele, iar constructorii mergeau să-şi caute de lucru prin alte locuri.

În ciuda problemelor, Primăria promitea, însă, că oraşul va deveni mai frumos. Între priorităţi erau mutarea Pieţei Cetate pe fostul amplasament al depoului de tramvaie (unde se şi află azi), proiectarea unui pod nou peste Crişul Repede în zona Ioşia-Nord (actualul pod Sovata), precum şi extinderea zonelor salubrizate şi a iluminatului public. Străzile arătau rău, gunoiul era tot mai mult, pe măsură ce oamenii consumau mai mult, pasajele pietonale subterane erau întunecate şi se inundau la fiecare ploaie, iar fântânile arteziene erau lăsate... baltă.

Sistematizarea oraşului a fost oprită, toate demolările programate pentru 1990 fiind anulate, iar şantierele începute au devenit semi-abandonate. Constructorii abia dacă primeau materii prime şi erau trimişi de pe un şantier pe altul fiindcă nu puteau lucra. În Velenţa, blocurile aproape finalizate au fost jefuite, fiind furate clanţe, instalaţii sanitare şi linoleum, iar în Nufărul şi pe strada Dragoş Vodă macaralele au încremenit.

În schimb, autorităţile se pregăteau să parceleze locuri de case pentru cei care voiau să-şi ridice singuri locuinţe. De altfel, în oraş existau deja 13.000 cereri pentru locuinţe, pe care Primăria nu avea cum să le satisfacă. Pretendenţii formau cozi la serviciul Spaţiu Locativ şi la biroul primarului, în speranţa că vor prinde un apartament.

Frenezia zilelor de la finalul lunii decembrie 1989 s-a stins rapid, populaţia revenind la starea de apatie din perioada comunistă, dezamăgită că schimbările "peste noapte", aşteptate de mulţi, nu s-au produs. Dereglajele şi problemele din viaţa de zi cu zi nu erau cauzate doar de un centralism încă imposibil de eliminat, ci şi de greutatea adaptării la noua economie, din care reformele întârziau. Unele s-au rezolvat în ani mulţi, care au necesitat răbdare...


GOLANII ORĂDENI
"Mai bine mort decât comunist!"

Pe lângă primele alegeri libere după comunism, anul 1990 a rămas în istorie şi pentru primele proteste anticomuniste. Din 22 aprilie până în 13 iunie, Piaţa Universităţii din Bucureşti a fost locul de desfăşurare a "Golaniadei", un protest maraton împotriva puterii FSN-iste şi a liderilor acesteia, veniţi din eşalonul doi al PCR. Zecile de mii de protestatari voiau respectarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, care interzicea foştilor comunişti să ocupe funcţii publice, fiind etichetaţi de Ion Iliescu drept "golani" şi apoi reprimaţi cu ajutorul minerilor aduşi din Valea Jiului.

Proteste similare au avut loc şi în ţară, inclusiv în Oradea, unde lideri au fost scriitorul Radu Enescu (foto), fost redactor-şef adjunct al revistei Familia, actorul Daniel Vulcu şi profesorul Virgil Blage.

Radu Enescu, fost redactor șef adjunct al Revistei Familia

"Mica golaniadă" s-a comprimat aici, însă, în ziua de 6 mai, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, declarată "zonă liberă de neocomunism". Câteva mii de oameni au scandat paşnic, existând şi unele mici provocări. A doua zi, locul a fost evacuat cu forţa de circa 30 de civili rămaşi neidentificaţi.

Un nou miting a fost ţinut pe 13 iulie, cu 10.000 de manifestanţi solidari cu cei arestaţi în Bucureşti. Cu toţii cântau Imnul Golanilor al lui Cristian Paţurcă, strigând: "mai bine golan decât activist, mai bine mort decât comunist!".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2976 RON
  • 1 EUR = 4.7792 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON