URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 16 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Orice proiect european are și constrângeri. În afara faptului că banii sunt mai greu, spre imposibil de furat, odată terminate investițiile, acestea nu pot fi utilizate după bunul nostru plac. Așa ne-am trezit că, în pustia noastră Cetate, hotelul a trebuit să-și închidă porțile fiindcă vreme de 5 ani nu e voie ca să se producă profit acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate vă şochez: mie mi-a plăcut sâmbăta trecută la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor! Recunosc, am avut o plăcere sadică, pe care am savurat-o ignorând că unii din cei 648 delegaţi veniseră la sărbătoarea de partid cu maşinile primăriilor. La fel, nu mi-a păsat nici că rezultatul "alegerilor" îmi era clar încă de două săptămâni: pentru că n-a îndrăznit nimeni să-l concureze, Mang a fost reales printr-o simplă ridicare de mâini.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pe o străduță din Oradea țevile pocnesc mai des decât dopurile de șampanie prin restaurantele elegante. De câte ori apa rece, apa caldă sau agentul termic se infiltrează la suprafață din străfundurile bătrânei instalații, apare o echipă cu un scenariu bine stabilit: decopertează asfaltul, sapă tranșeea, ajunge la țeavă, taie bucata bolnavă, o sudează pe cea nouă, acoperă la loc, tasează pământul și betonează. Ulterior vine o altă echipă cu o basculă de asfalt și mai multe lopeți, după care, în sfârșit, pe străduța ghinionistă se lasă liniștea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
04 Martie 2019, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Șeful APIA, Florian Pavel, este acuzat că a colectat șpăgi de la angajați

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Pavel e un şpăgar"

Acuzaţii grave la adresa şefului APIA Bihor, PSD-istul Florian Pavel: a colectat bani de la subalterni folosindu-se de partid şi de numele ministrului Petre Daea. Tovarăş de partid şi fost director adjunct în vremea când Pavel conducea Direcţia Agricolă judeţeană, Ioan Bodea susţine că acesta făcea şedinţe lunare tocmai ca să strângă cotizaţiile de la angajaţi, iar succesorul său, Nicolae Hodişan, îl bănuieşte că şi-a păstrat obiceiul şi la APIA, "ciupind" fermierii din judeţ în schimbul unor favoruri care implică inclusiv bani europeni.

Ţiriac, "vânătorul" de păduri

Ion Ţiriac şi silvicultorii se bat în justiţie pentru cele peste 1.000 hectare de pădure de la Balc. În timp ce Direcţia Silvică Bihor susţine că magnatul ocupă abuziv pădurea de trei ani şi îi cere 1,7 milioane lei pentru pagubele provocate de mistreţi, Ţiriac vrea fostul domeniu al lui Ceauşescu până în 2054 sau 17 milioane de lei, profit pe care l-ar fi făcut până atunci.

Boierii de la stat

Veniturile bugetarilor au atins noi culmi, câştigul mediu bătând spre 1.000 euro, iar al şefilor depăşind şi 3.000 euro lunar. Legea salarizării în sectorul public a născut o sumedenie de anomalii: pe lângă leafă, bugetarii primesc sporuri, vouchere de vacanţă şi bani de hrană, funcţionarii comunelor şi ai oraşelor mici câştigă peste colegii din Primăria Oradea, iar angajaţii instituţiilor de control sub cei din serviciile deconcentrate.

Risipă gârlă!

Huzur pe bani publici: Administraţia Bazinală de Apă Crişuri a "spart" anul trecut peste 3,7 milioane euro pe bunuri şi servicii achiziţionate fără licitaţii. Instituţia şi-a permis adevărate extravaganţe, plătind 18.000 euro pe telefoane ultimul răcnet, 7.500 euro pentru asigurările de viaţă ale tuturor angajaţilor, inclusiv ale celor din birouri, şi 250.000 euro către o firmă de casă, căreia i-a comandat de la tablete şi bocanci până la lucrări de construcţii.

Casa speranţei

Mamă a unui băieţel diagnosticat cu leucemie, o orădeancă a înfiinţat o asociaţie care oferă cazare gratuită în Oradea bolnavilor oncologici şi însoţitorilor acestora care vin aici pentru tratamente. Întoarsă acasă după ce un an a stat la Roma pentru tratamentele copilaşului, Mădălina Maiorescu a vrut să dea o mână de ajutor altor persoane puse pe drumuri în lupta lor pentru viaţă şi, cu sprijinul unor binevoitori, a amenajat un apartament cu 3 camere în Rogerius, la câteva minute de Centrul Oncologic.

10 pentru Oradea

Orădenii şi-au ales cele zece investiţii pe care le doresc în oraş, după o campanie tensionată, marcată de acuzaţii de nereguli şi tentative de vot multiplu. Lista celor mai votate lucrări e deschisă de un proiect respins în 2018, pentru iluminarea trecerilor de pietoni, urmat de propunerile PPMT pentru reamenajarea cimitirului evreiesc, a turnului de apă din strada Lacul Roşu şi a Parcului Petőfi.

Alo, Primăria!

Orădenii au făcut anul trecut 10.500 de reclamaţii şi sesizări cu privire la nereguli din oraş. Cele mai multe reclamaţii înregistrate de Primărie şi de Poliţia Locală sunt legate de maşini care ocupă parcările de domiciliu, căile de acces sau pistele pentru biciclete, tulburarea liniştii publice, disciplina în construcţii, deranjul provocat de lucrări, calitatea apei şi a serviciilor de termoficare.

Bujorii discordiei

În căutarea faimei pe care nu a cunoscut-o niciodată, un fost profesor de biologie o acuză de plagiat pe... Anna Marossy. Iosif Petruţ susţine că defuncta ecologistă i-a furat ideea de a propune înfiinţarea unei rezervaţii dedicate bujorului banatic, motiv pentru care a reclamat-o la Poliţie, laolaltă cu Asociaţia Aqua Crisius, care deţine custodia rezervaţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Doi spagari si un betiv
S-au gasit doi spagari si un betiv sa se ia de Pavel. Hodisan jr. e in concediu medical de 180 de zile si se plimba toata ziua la cafele la cafeneaua lui de pe Alecsandri. Nu il vede nimeni? Hodisan Sr. A matrasit 800.000€ cu amenajamente pastorale si nu stie cum sa se victimizeze, ca poate poate scapa. Bodea e mai mult beat decat treaz, la orice ora din zi.. iata ca datele acestea nu le ancheteaza nimeni de la publicatia aceasta.
Postat 04 Martie 2019, 16:36 de MareleAlin
Hodisan Hotul !
O fi Pavalut spagar,dar hot mai mare ca Nicu Hodisan nu este in Bihor !!
Postat 04 Martie 2019, 08:48 de bogdan1
Sfanta zeciuiala...
...Si tabla impartirii! Nu-i asa, dle Nelu?
Postat 04 Martie 2019, 08:30 de vineri
RAR Bihor
Sa vedeti voi ce spagar e seful Rar Bihor si cativa dintre lucratori...daca ai pe unu cunoscut sau daca esti samsar de masini nici nu trebuie sa iti mai faci programare ca te baga la rand inaintea "fraierilor" care stau la rand cu programare...totul este sa fii darnic si sa vorbesti cu seful sau cu unii dintre lucratori...ca vorba aceea...sunt ei spagari dar nu toti din Rar Bihor, asa ca mai ganditi'va cum va place mai tare: sa stati dupa o programare o luna sau poate chiar mai mult sau dati spaguta si intrati la verificare in cateva zile (2-3 maxim) ca doar pentru bani si ursul joaca.nu?
Postat 04 Martie 2019, 00:26 de Dan1977
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.379 RON
  • 1 EUR = 4.7646 RON
  • 1 HUF = 0.0141 RON