URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Septembrie 2019, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Primăria care cheltuie degeaba banii publici, în lucrări care nu folosesc nimănui

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 30 septembrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii inedite şi exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Aşa ne învaţă PSD!

Primăria comunei Sâmbăta demonstrează cum se cheltuie degeaba banii publici, pentru lucrări complexe, despre care se dovedeşte că nu folosesc nimănui. 

După ce a investit peste 800.000 lei primiţi prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală în reabilitarea a trei grădiniţe pe care apoi a fost nevoită să le închidă pentru că în sate nu mai sunt copii, primăriţa PSD Mariana Laza refuză să spună de ce a făcut asemenea investiţii nesăbuite ori ce va face cu imobilele renovate la cheie, dar care acum stau nefolosite. 

Politruci "zburaţi"

Deznodământ-surpriză în scandalul de la Aeroportul Oradea: PNL-iştii din Consiliul Judeţean au demis Consiliul de Administraţie cu sprijinul ALDE.

După ce şeful CJ Pásztor Sándor a fost acuzat de sabotaj, iar administratorii Aeroportului de ilegalităţi în organizarea concursului pentru noul director, ALDE ajută PNL să pună un CA mai puţin politizat decât cel controlat de UDMR şi PSD. O primă veste bună, după mult timp, pentru Aeroportul orădean...

Păcatele tinereţii

Preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania, orădeanul Csomortányi István, imortalizat făcând salutul nazist alături de alţi confraţi maghiari.

BIHOREANUL a descoperit că fotografia compromiţătoare, despre care liderul PPMT pretinde că ar fi "manipulată", este cât se poate de reală şi a fost realizată în 2006, în timpul Taberei Tineretului Maghiar din Ardeal, organizată în Harghita şi susţinută financiar de partidul ultranaţionalist Jobbik. De asemenea, BIHOREANUL vă prezintă şi dovada!

INTERVIUL BIHOREANULUI

Constantin Bungău, rectorul Universităţii din Oradea: "Universitatea nu trebuie schimbată, doar îmbunătăţită"

În această săptămână începe anul universitar 2019-2020, iar în campusul Universităţii din Oradea vor fi mai mulţi studenţi decât în ultimii ani. Într-un interviu acordat BIHOREANULUI, rectorul Constantin Bungău vorbeşte despre tinerii care au ales facultăţile orădene, de ce au făcut-o şi ce le oferă Universitatea.

Totodată, cu câteva luni înainte de încheierea ultimului mandat, rectorul îşi evaluează reuşitele şi nerealizările, respingând acuzaţia că ar fi protejat colegi cu probleme de integritate, precum senatorul PSD Florian Bodog. Legea, susţine el, nu i-a permis să aplice sancţiuni...

Sex sub preş

Caz extrem de grav la Liceul Tehnologic Special Nr. 1 din Oradea, unde un copil ar fi fost agresat sexual în camera de internat.

În loc să anunţe Poliţia, conducerea şcolii s-a limitat să-l trimită pe agresor acasă, iar victima a fost mutată într-o altă cameră, limitându-se să rezolve problema "în familie" pe motiv că agresorul e dintr-o familie bună, dusă la biserică! Poliţia Municipiului şi DGASPC au început să ancheteze cazul abia la sesizarea BIHOREANULUI.

Un taxi, vă rog!

Primăria Oradea a prelungit reautorizarea taximetriştilor pentru ca aceştia să-şi poată cumpăra maşini noi.

Începând din noiembrie, peste 60% din parcul auto se va înnoi, confortul călătorilor urmând să crească, în condiţiile în care operatorii promit că nu vor majora tarifele, printre cele mai mari din ţară, chiar dacă Oradea nu pare să intre în atenţia firmelor de ride-sharing de tip Uber. BIHOREANUL vă spune cât de pregătiţi sunt taximetriştii pentru aceste schimbări...

Spaima paznicilor

Recent extrădat în Ungaria ca să fie judecat pentru uciderea fostei amante, medicul orădean Dan Stamatiu îşi exasperase gardienii din penitenciarele româneşti.

Condamnat în ţară la 3 ani şi 4 luni de detenţie după ce fusese prins cu arma crimei, din spatele gratiilor Stamatiu a deschis 18 procese, reclamând mizeria, mâncarea proastă, lipsa confortului şi stresul provocat de colegii deţinuţi, care l-ar fi agresat şi poluat fonic cu... manele. Unele procese le-a pierdut, altele sunt încă în derulare...

ACTUALITATE LOCALĂ

Nu rataţi nici selecţia ştirilor de actualitate realizată de BIHOREANUL! Printre subiecte: Bătaie de joc în Consiliul Local Oradea: Expropriații din Cantemir au fost lăsați să vorbească doar după ce hotărârea a fost luată; „Pásztor Sándor from Hungary” vânează antilope în Africa!; Tânăr de 18 ani, arestat după ce a tâlhărit cinci copii într-un parc din Oradea; Spitalul Municipal are un director medical nou: doctorul Ovidiu Burtă; Mang raportează depăşirea planului la covoare asfaltice; „Talibanii” ortodocşi cer caterisirea episcopului Sofronie pentru că a participat la o slujbă a greco-catolicilor; Scut în jurul lui Bodog: Senatul nu permite urmărirea penală a fostului ministru, care se pretinde victima unei răzbunări; Camere de supraveghere vor fi montate în defileul Crişului Repede, pentru a-i prinde pe cei care aruncă gunoaie; Şcoala părinţilor: Cursuri gratuite pentru părinţii orădeni, la Colegiul Onisifor Ghibu; L-au prins pe fostul lichidator Florin Anghel, cel care fura din banii unor firme în insolvenţă; Un cunoscut hoţ de buzunare a ajuns la închisoare. 

TIMP LIBER

Festivalul surprizelor

Aşa cum au promis organizatorii, festivalul Toamna Orădeană, "rebranduit" Oradea FestiFall, care se va desfăşura în acest weekend, în Piaţa Unirii, pe pietonala Vasile Alecsandri şi în Pasajul Vulturul Negru, aduce multe noutăţi.

Printre acestea se numără o instalaţie luminoasă uriaşă suspendată, sub forma Terrei, un tunel futurist numai bun pentru poze "instagramabile", o zi dedicată talentelor orădene şi mâncare pentru toţi pofticioşii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON