URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 August 2019, 00:00

Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit: O peşteră din Bihor este scena unei descoperiri unice în România şi rară la nivel mondial, ţinută la secret de autorităţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 5 august, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii inedite. Dintre subiectele noii ediţii:

Peştera secretelor

BIHOREANUL vă dezvăluie în exclusivitate cum, de teama vânătorilor de comori, specialişti din Oradea, Cluj şi Bucureşti fac, în cea mai mare taină, cercetări într-o grotă în care s-au descoperit vestigii nemaivăzute până acum în ţară, dar ţinute departe de public: bijuterii, vase şi arme, toate din Epoca Bronzului, lângă osemintele unor tinere despre care se bănuieşte că au fost sau războinice, sau şamane.

Peştera din Bihor care ascunde urme ale locuitorilor acestor meleaguri din anul 1.600 î.e.n a fost descoperită acum 35 de ani, dar - oricât ar părea de straniu - cercetarea temeinică a bijuteriilor, vaselor, armelor şi, mai ales, a osemintelor umane a început abia anul trecut. Experţii încearcă să afle cine au fost femeile uriaşe înhumate în grotă, asemănătoare celei din imagine, ce statut au avut în comunitatea lor şi de ce aceasta a simţit nevoia să le protejeze trupurile, ascunzându-le într-o galerie greu accesibilă, pe care au şi „sigilat-o” cu blocuri mari de calcar.

Dispăruţi fără urmă

Crimele de la Caracal dezvăluie problemele sistemului 112, dar şi superficialitatea cu care Poliţia investighează dispariţiile, din cauza lipsei de pregătire şi a legislaţiei specifice.

În timp ce Poliţia Română raportează pe propriul site doar doi copii şi trei adulţi din Bihor dispăruţi, BIHOREANUL a descoperit că în realitate în judeţ sunt 38 de cazuri nerezolvate, cel mai vechi fiind din 2003, majoritatea ţinute la secret pentru că aşa vor familiile. O incursiune exclusivă, într-un subiect de mare actualitate...

Pasc, ultimul zbor

La un an după ce Aeroportul Internaţional din Oradea a încetat să-şi merite numele, şeful Consiliului Judeţean l-a „demisionat” pe directorul Gheorghe Pasc.

BIHOREANUL dezvăluie cum directorul a fost forţat să plece din funcţie în plină negociere pentru noi curse, în schimb „politrucii” din Consiliul de Administraţie rămân de neatins, iar preşedintele CJ Pásztor Sándor anunţă un concurs internaţional, aşteptând ca un manager profesionist să fie găsit tocmai de... aceştia. Nu ar fi, deci, deloc exclus să fie unul după chipul si asemănarea lor...

Pact cu diavolul

Împărţirea pur politică a banilor pentru comunele şi oraşele din Bihor este confirmată de recentul acord dintre PNL, UDMR, PSD şi ALDE, pe care ziarul îl întoarce pe toate feţele.

În timp ce Alianţa 2020 condamnă PNL că reface „un USL local”, Cseke şi Mang susţin că înţelegerea readună politicienii în jurul proiectelor judeţului, iar Bolojan că repară parţial o nedreptate şi previne altele, BIHOREANUL a aflat că pe primarul Oradiei l-au forţat colegi din judeţ gata să fugă la... PSD.

Plagiator validat!

Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare i-a revocat lui Florian Bodog unul din cele două titluri de doctor deţinute.

Fostul ministru PSD al Sănătăţii şi actualul prodecan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea va rămâne fără titlul de doctor în Management, după ce jurnalista Emilia Şercan l-a deconspirat că a plagiat, iar Universitatea de Vest din Timişoara a confirmat acest furt, despre care BIHOREANUL a scris în mod repetat, fără ca universitarii orădeni, colegi cu politicianul impostor, să fie impresionaţi.

Ştim noi mai bine!

Goana după bani europeni, dublată de absenţa unei consultări publice reale, face ca proiectele municipalităţii să fie încropite în dezavantajul orădenilor.

Implementate pe „repede înainte”, tot mai multe lucrări par sortite eşecului, transformând oraşul într-un mediu ostil trecătorilor, cu bănci fără spătar, spaţii publice fără cişmele şi intervenţii făcute după ureche, care afectează aspectul centrului istoric. BIHOREANUL a făcut o analiză critică, primind din partea edililor răspunsuri care de care mai curioase...

Prefectură vs. Primărie

La un an după ce Consiliul Local Oradea a votat Regulamentul privind administrarea şi întreţinerea spaţiilor verzi, Instituţia Prefectului Bihor a atacat în instanţă hotărârea cu pricina, astfel că aceasta este suspendată.

Acţiunea a fost introdusă în instanţă pe 19 iulie şi a fost anunţată de Prefectura Bihor, printr-un comunicat transmis după ce BIHOREANUL a solicitat informaţii pe această temă. De acum, obligaţia întreţinerii poate fi impusă doar prin referendum! Vezi ce probleme şi ce controverse naşte noua situaţie!

ACTUALITATE LOCALĂ
A ars BMW-ul şefului Poliţiei Rutiere Salonta!

Nu rataţi nici selecţia ştirilor de actualitate realizată de BIHOREANUL! Printre subiecte: Concursul pentru adjuncţi de la Ambulanță, reclamat la DNA; Cele mai bune şcoli din Bihor după rezultatele obţinute de elevi la examenele naţionale; Un nou val de spargeri de locuinţe în Oradea: Hoţii au luat la rând vilele din cartierul Grigorescu; Dosarul în care a fost inculpat primarul Beiuşului se întoarce la Parchet; A ars BMW-ul şefului Poliţiei Rutiere Salonta! Mână criminală sau scurtcircuit?; Din august, se scumpeşte apa şi încălzirea!; Accident teribil la Tileagd: Doi bunici au murit, iar nepotul lor este în stare gravă; Nu au condiţii! Spitalul Municipal închide bucătăria şi va asigura masa bolnavilor prin catering; Doi morți și șapte răniți, după ce un microbuz s-a ciocnit de un TIR; Spărgătorii lui „Păsulă” au ajuns din nou după gratii, ş.a.m.d.

TIMP LIBER
Seri ca-n filme

Timp de 10 zile, Parcul Cetăţii se va transforma în cinematograf în aer liber, unde orădenii se vor bucura, gratuit, de filme bune, alături de familie şi prieteni, savurând creaţiile din hamace şi de pe beanbags.

Ediţia a treia a Oradea Summer Film se va desfăşura în perioada 9-18 august şi cuprinde producţii interesante, bine primite la festivaluri prestigioase, precum cele de la Cannes, Veneţia şi Berlin. Vezi lista filmelor şi nu le rata pe cele care te atrag!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Așadar, așa arătau strămoașele noastre, ca în foto ...
... gata epilate !?!
Postat 06 August 2019, 09:44 de CrisDumi
1.600 î.e.n
Mai mult ca sigur nu erau Unguroaice.
Postat 05 August 2019, 00:43 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON