URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Aprilie 2020, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit, ediția cu numărul 1.000! O familie din Oradea, lovită de coronavirus, îşi împărtăşeşte public experienţa trăită

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 6 aprilie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, ajuns la numărul 1.000. El are un conţinut bogat în informaţii exclusive și variat, cele mai multe subiecte rămânând dedicate efectelor produse în toate domeniile de pandemia cu coronavirus. Iată ce puteți citi în numărul aniversar:

„Nu vă fie frică!”

Înviați din molimă! O familie din Oradea, lovită de coronavirus, îşi împărtăşeşte public, prin BIHOREANUL, experienţa trăită. Anca şi Samuel Puie, un cuplu cu trei copii mici, dar şi cu doi vârstnici internaţi la Infecţioase, povestesc încercările prin care au trecut de la primele semne ale bolii până la testare şi tratare, lăudând profesionalismul cadrelor medico-sanitare.

BIHOREANUL prezintă şi o primă mărturie din Spitalul Municipal Oradea, unde sunt îngrijiţi bolnavii. „Am devenit mai uniţi”, spune o angajată, mirată şi ea, parcă, de faptul că „toţi colegii se poartă frumos unii cu alţii şi cu bolnavii”. Oricât de greu le este să suporte măştile ce le zdrelesc feţele şi combinezoanele în care asudă ceasuri întregi, fără a putea nici măcar să bea apă. „Bine că noi le avem, nu ca în alte părţi...”, spun cei din prima linie.

Târguială pe viaţă

Accidentul mortal provocat de milionarul salontan Dorel Ungur a ajuns subiect de negocieri murdare între şoferul vinovat şi sora victimei.

Condamnat cu suspendare în primă instanţă, afaceristul pretinde că sora victimei sale îi cere despăgubiri de sute de mii de lei, însă femeia neagă, ba chiar l-a reclamat pentru şantaj după ce l-a înregistrat în timp ce Ungur îi cere să renunţe la continuarea procesului, altminteri îi va fi... duşman.

Muncă în criză

Pandemia de coronavirus a lovit crunt piaţa muncii din Bihor: peste 6.000 de angajaţi au fost concediaţi sau trimişi în şomaj tehnic în ultimele două săptămâni.

Din cauza restricţiilor impuse de starea de urgenţă sau pentru că nu mai au clienţi, firmele bihorene au concediat deja peste 1.000 de oameni, iar pe alţi 5.000 i-au trimis în şomaj tehnic, urmând ca statul să le plătească 75% din salarii, situaţie în care vor ajunge, până în luna mai, o treime din salariaţii judeţului. BIHOREANUL descrie fenomenul...

Izolați la datorie

Societățile de alimentare cu energie electrică, încălzire și apă încearcă să își protejeze personalul esențial de infectarea cu coronavirus prin izolarea la locul de muncă.

Pentru a-și putea asigura serviciile cu foc-continuu, Electrica și-a izolat dispecerii de restul personalului, Termoficare și-a închis în centrală 60 de oameni, fără niciun contact cu exteriorul, iar Compania de Apă Oradea pregătește primele echipe care vor fi consemnate două săptămâni la locul de muncă.

Criză cu veşti... bune

Nu v-ați săturat de vești rele? Ei bine, pandemia are şi efecte bune: reducerea poluării, a accidentelor, redescoperirea produselor locale.

După ce numărul maşinilor din trafic a scăzut cu 70%, aerul respirat de orădeni nu mai este la fel de poluat și numărul accidentelor s-a redus, iar pentru că evită magazinele mari, bihorenii şi-au adus aminte de producătorii locali de legume şi mezeluri.

„Nu cred că va fi o problemă cu medicamentele”

În vârstă de 41 de ani, Sebastian Nemeth este președintele Colegiului Farmaciștilor din Bihor din 2016, fiind reales recent pentru al doilea mandat.

BIHOREANUL l-a provocat să povestească despre cum sunt stocurile de medicamente în vremea pandemiei, dar și despre schimbările care au loc în acest domeniu.

Hai acasă!

Din 17 martie, de când a fost suspendată prin ordonanță militară activitatea hotelurilor, restaurantelor, cafenelelor și localurilor publice în general, pentru cele mai multe dintre firmele bihorene viitorul a devenit sumbru.

Și totuși, multe s-au reorientat, folosindu-se de singura oportunitate care putea să le salveze: livrările la domiciliu. Acum, printre companiile care au acceptat provocarea se numără inclusiv o plăcintărie din Oradea, ba chiar și un local de gaming!

„Academician” uitat

A murit Mircea Ifrim, primul „baron” al Facultăţii de Medicină şi unul dintre cei mai controversaţi profesori pe care i-a avut Universitatea din Oradea.

Pretins academician, deşi n-a făcut parte niciodată din Academia Română, Ifrim a fost cel care a reclamat că la Oradea s-au vândut diplome false, dar şi cel care ani de zile a stat la hotel pe banii Universităţii, a inventat o catedră la FMF pentru a-şi angaja ilegal soţia, o chinezoaică cu 20 de ani mai tânără, şi a înmatriculat studenţi străini care nu aveau acest drept. BIHOREANUL îi face necrologul...

Sus de pe canapea!

Sălile de fitness, terenurile de sport şi bazinele de înot au fost închise, ba chiar şi plimbările au fost limitate în perioada stării de urgenţă, aşa că oamenii consemnaţi la domiciliu riscă să-şi piardă tonusul, să ia în greutate şi să-şi pună în pericol sănătatea prin sedentarism.

Leacul recomandat de specialişti e simplu: mişcarea! În sufragerie, pe balcon, în grădină, doar să fie făcută măcar 30 de minute în fiecare zi... BIHOREANUL vă arată cum!

Coronavirus... în joacă

BIHOREANUL vă prezintă recomandările specialiştilor despre cum pot părinţii să-şi ţină copiii activi, veseli şi responsabili în plină pandemie.

În această perioadă, este esenţial ca părinţii să fie sinceri, dar optimişti, în legătură cu ceea ce se întâmplă în lume şi să le facă micuţilor un nou program, care să includă şcoală, îndatoriri, precum şi multă joacă.

Pandemiile Oradiei

Pandemia de coronavirus urmează unui șir de molime devastatoare care au lovit Bihorul de-a lungul istoriei.

Gripa provocată de Covid-19 a fost precedată de un lung şir de epidemii de ciumă, holeră, variolă, gripă spaniolă și alte boli care au făcut zeci de mii de victime, iar apoi au dispărut de la sine. Împreună cu istorici locali, BIHOREANUL face o trecere în revistă a acestor urgii...

ACTUALITATE LOCALĂ

Nu rataţi selecţia ştirilor de actualitate din BIHOREANUL tipărit! Printre subiecte: Bolojan anunță testare masivă cu termometre a orădenilor care merg la serviciu și în piețe;  Administratoarea şi casiera Asociaţiei Apateului 16, condamnate pentru un „tun” de peste 600.000 lei; Om de afaceri chinez din Salonta, acuzat că a violat timp de 9 luni o fetiță de 12 ani; Începe dezinfecția celor 2.600 scări de bloc din Oradea; Spitalele din Bihor trec în coordonarea Ministerului Sănătăţii, pe perioada stării de urgenţă; „Cei curajoşi înfruntă greutăţile”: Bolojan a mulţumit medicilor şi asistentelor din linia întâi; Bihoreanul Marius Vizer a donat 100.000 de euro pentru secţiile de terapie intensivă din România; Doi orădeni produc viziere reutilizabile, cu sprijinul Sapient Group, iar firma Valtryp a cumpărat 400 de viziere de protecţie pentru cadre medicale și militare...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON