URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 23 AUGUST 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Numai o minune ar face ca aeroportul din Oradea să fie urnit și să poată face o concurență credibilă celui din Debrețin. Dacă ar exista respect pe lumea asta, primarul din Debrețin ar trebui să dea aeroportului din urbea sa numele Kiss-Pásztor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Primarul Oradiei a stârnit noi reacţii vehemente săptămâna trecută, cu propunerea ca municipalitatea să ofere, la preţuri sub cele ale pieţei, 10-12 locuri de casă unor români dornici să se repatrieze. Cei mai vocali au fost, previzibil, orădenii pur-sânge, cei pentru care locul de baştină e argumentul beton şi pedigriul mai valoros decât sinapsele neuronale.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La Untold trebuie să te obişnuieşti rapid cu marea frustrare că nu poţi fi în toate locurile în acelaşi timp. Dacă ai venit doar pentru anumiţi artişti, e simplu, mergi să-i vezi şi gata. Dacă dimpotrivă, vrei să vezi cât mai multe, ai o mare provocare. Nu numai suprapunerea orelor este o problemă, ci şi timpii de deplasare de la o scenă la alta. Când în festival sunt 90.000 de oameni pe seară, mişcarea e anevoioasă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre necesitatea construirii şi modul în care se va realiza viitorul pasaj subteran Magheru, care va lega pe sub bulevard Aleea Ştrandului de Pacul Traian?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în data de 26 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 152/2019 pentru modificarea Codului rutier. Pe lângă modificările aduse procedurii de suspendare a dreptului de a conduce în cazul săvârşirii unei contravenţii, noua lege aduce şi modificări cu privire la sancţiunile aplicabile în cazul cercetării pentru comiterea unor infracţiuni la regimul rutier.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În urma identificării unor cazuri de listerioză în Marea Britanie, este bine de ştiut că această afecţiune infecţioasă rară este transmisă de obicei la oameni prin consumul unor alimente contaminate cu Listeria (lapte insuficient pasteurizat, brânză şi alte produse lactate, carne insuficient preparată termic), sau, mai rar, prin contact direct cu alte persoane sau animale infectate. Listerioza afectează cel mai frecvent nou-născuţii, bătânii, gravidele şi persoanele cu un sistem imunitar scăzut.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
22 Iulie 2019, 00:00

Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit: Anchetă în Poliţia Bihor, după o scurgere de documente interne

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 22 iulie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit. Iată care sunt subiectele noii ediţii:

Scurgeri din Poliţie

Scandal în Poliţia Bihor: conducerea Inspectoratului a ordonat o anchetă pentru că mii de documente interne au ajuns la o firmă din Oradea. După ce un fost angajat l-a reclamat pe patronul Delforest, Déli Emeric, că face evaziune cu lemn, dezvăluind BIHOREANULUI că pentru uscarea acestuia ardea planuri operative şi procese-verbale ale Poliţiei Rutiere, investigatorii au descoperit la sediul firmei saci cu acte confidenţiale, care trebuiau distruse după reguli extrem de stricte, nu "scăpate" în mâinile unor privaţi.

Vară pierdută

În plină vară, când ar trebui să profite de relaxarea traficului auto pe fondul concediilor, municipalitatea orădeană tărăgănează lucrările de infrastructură. Anunţate de luni de zile, lucrări precum construcţia pasajului pe sub Bulevardul Magheru ori amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată din strada Uzinelor sunt amânate pentru sfârşitul verii, în vreme ce prelungirea drumului rapid şi reabilitarea Pieţei Ferdinand riscă să intre în întârziere.

Trânteală intelectuală

Se întâmplă şi la case mari: Revista Familia a măsluit un concurs ca să-şi reangajeze redactorul şef. Poetul Traian Ştef este unic "competitor" pentru funcţia din care abia s-a pensionat după ce, cu aprobarea Consiliului Judeţean, conducerea publicaţiei a impus condiţia unei vechimi de "cel puţin 5 ani în profesiunea de redactor şef la revista de cultură".

Transparenţă... soha!

UDMR primeşte fonduri de la buget pentru reprezentarea minorităţii maghiare, dar refuză să raporteze cum toacă banii publici. Deşi beneficiază de subvenţii de la stat şi principala sa activitate este politica, participând la fiecare scrutin şi promovându-şi membrii în funcţii şi demnităţi publice, UDMR Bihor pretinde că nu trebuie să dea socoteală fiindcă nu-i... partid.

A dat boala-n grâu!

Fermierii bihoreni se confruntă cu cea mai gravă infestare a grâului din ultimii 30 de ani. Ploile torenţiale din primăvară, urmate de caniculă, au provocat înmulţirea unei ciuperci periculoase, fuzarioza, din cauza căreia recoltele de grâu sunt şi la jumătate faţă de anul trecut, calitatea proastă făcându-le şi nevandabile.

INTERVIUL BIHOREANULUI:

Aurel Căuş, noul preşedinte al Senatului Universităţii din Oradea: "Sunt situaţii în care, la întrebarea dacă eşti coleg cu X, prefer să nu răspund"

Înainte de a intra în vacanţa de vară, universitarii orădeni şi-au ales un nou lider al Senatului. După demisia profesorului Sorin Curilă de la şefia forului academic, trei dintre membrii acestuia au concurat, lunea trecută, la alegerile pentru preşedinţia lui - Aurel Căuş, Ştefan Herchi şi Cornel Sabău, cel dintâi câştigând detaşat, cu 31 de voturi dintr-un total de 59.
Cadru didactic al Departamentului de Matematică şi Informatică din anul 1992 şi fost cancelar al Senatului între 2012-2016, conferenţiarul se bucură de o bună reputaţie în Universitate, iar alegerea sa poate însemna că Senatul îşi doreşte o împrospătare a instituţiei. Într-un interviu acordat BIHOREANULUI, noul preşedinte explică de ce consideră necesară restructurarea Universităţii, dar şi cum ar putea aceasta să scape de plagiatori şi impostori.

TIMP LIBER

Gimnastică pe cai

Amatorii de echitaţie şi în general de adrenalină pot învăţa acrobaţii ecvestre la doi paşi de Oradea. Lecţiile de călărie acrobatică sunt oferite de un club de echitaţie unic în Bihor, înfiinţat de singurii antrenori acreditaţi din judeţ şi la care activează cinci sportive cu performanţe remarcabile la concursurile de acest fel organizate în ţară.

Poeziile Cetăţii

În premieră, curtea Palatului Princiar din Cetatea Oradiei va fi, la finalul acestei săptămâni, o casă a artei. Aici va avea loc prima ediţie a festivalului Citadel Delivery, care programează evenimente de tip "slam poetry", în cadrul cărora tineri poeţi, şi nu numai, recită într-un spaţiu nonformal propriile creaţii sau pe ale altora, dar şi ateliere de improvizaţie de teatru şi proiecţii de filme.
Pe parcursul festivalului, orădenii vor fi provocaţi să-şi scoată creativitatea la iveală şi chiar să scrie, la rându-le, versuri...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
@ sandu
Vezi-ti tu de legheleu' tau si de gastele tale. Inca nu esti de oras.
Postat 22 Iulie 2019, 13:31 de oradeanbihor
Oradeanbihor
La FÂȘCA e locul tau
Postat 22 Iulie 2019, 09:39 de Sandu1206
@ sandu
Stiu ca ai vrea dar nu pot sa fac schimb cu tine
Postat 22 Iulie 2019, 09:04 de oradeanbihor
Oradeanbihor
Du-te amu in lanul de porumb, locul tau ne e la oraș
Postat 22 Iulie 2019, 08:44 de Sandu1206
O vara pierduta
Toate sunt calculate (ca de obicei), lucrarile se vor derula sub trafic o data cu inceperea scolii, cu aprobarea asazisei "comisii pentru circulatie" din primarie si face parte din planul de a reduce fortat numarul de masini din oras, de parca oradenii asta si-au dorit din totdeauna
Postat 22 Iulie 2019, 07:51 de oradeanbihor
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2652 RON
  • 1 EUR = 4.726 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON