URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Iulie 2018, 00:00

Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doctor, pericol public!

Iertat de procurori de o acuzaţie de viol asupra unei paciente însărcinate, cu o simplă amendă administrativă, un ginecolog a ajuns acuzat de uz de droguri chiar la locul de muncă. Oricât ar părea de şocant, doctorul Racz Jozsef a fost filmat şi etalat pe internet de soţul unei colege de la policlinica Spitalului Orăşenesc din Aleşd, în timp ce zăcea în instituţia de sănătate publică "anesteziat" de stupefiante, al căror consum a şi fost confirmat prin analize ale Laboratorului de Medicină Legală.

Răsplată pentru lene

În timp ce firmele din zonă caută neîncetat angajaţi, statul plăteşte sume enorme asistaţilor din Brusturi, unii plecaţi în Occident la furat, cerşit sau chiar la muncă. Angajatorii au ajuns să facă petiţii la AJOFM cerând lucrători, însă primind birocraţie, iar primăriţa Livia Bârlău, care ceruse unei firme să "fabrice" şomeri, consideră că ajutoarele plătite de Guvern sunt o... "plusvaloare".

Pericolul din umbră

Obsedatul sexual prins de polițiști și dat în vileag de BIHOREANUL, care i-a publicat fotografia, a mai făcut victime și în trecut, dar nu a fost reclamat. Reţinut pentru 24 de ore şi dus în faţa instanţei pentru arestare, Teofil Gurău a primit interdicția de a părăsi comuna Ineu, unde locuiește, judecătorul considerând că nu de cătușe are nevoie, ci de un… psiholog!

Succes fără cuvinte

Chiar dacă în cei 4 ani de liceu n-a auzit nicio explicaţie a profesorilor, o orădeancă suferindă de surzenie a dat o pildă de ambiţie, promovând Bac-ul cu brio. Absolventă a Colegiului Naţional "Iosif Vulcan", Paulina Temelie şi-a susţinut examenele la limba română, istorie şi geografie într-o sală separată, după ce un interpret mimico-gestual i-a "tradus" cerinţele pe înţelesul ei.

Probleme la etaj!

Primarul Ilie Bolojan insistă pentru adoptarea regulamentului privind alinierea la înălţime şi la frontul stradal al caselor din centrul istoric al oraşului. Normativul de numai trei pagini e contestat de orădeni pentru că nu s-a bazat pe niciun studiu, va reduce valoarea caselor vizate, iar imobilele construite legal vor fi supraimpozitate fără a da proprietarilor posibilitatea să se conformeze noilor reguli.

Stegarul Marii Uniri

Cel mai important succes politic şi diplomatic din istoria României, Unirea Transilvaniei cu Ţara Mamă, a avut un prim punct declanşator în Oradea. Avocat, parlamentar şi primar al oraşului, orădeanul Aurel Lazăr a fost personajul care a propus semnarea Declaraţiei de Independenţă a românilor ardeleni în oraşul de pe Crişul Repede.

Stop, parcarea mea!

Poliţiştii locali se mişcă greu la reclamaţiile privind ocuparea abuzivă a parcărilor de domiciliu. Conducerea Primăriei orădene, care încasează anual aproximativ 2 milioane lei din taxarea parcărilor rezidenţiale, refuză să angajeze mai mulţi poliţişti, preferând să ceară modificarea legii, pentru revenirea la ridicarea maşinilor parcate neregulamentar.

O vară ca-n filme

În Oradea, şi miezul verii e plin cu evenimente. După ce la început de iulie orădenii au călătorit în timpuri străvechi, la Festivalul Medieval al Cetăţii, în perioada următoare ei vor fi îmbiaţi cu alte oferte tentante.
Între acestea se numără seri cu proiecţii de filme artistice sub clar de lună, în Parcul Cetăţii, unele însoţite şi de concerte. De asemenea, Carnavalul Florilor îi va aduce în premieră la Oradea pe cei 100 de muzicieni din Orchestra Simfonică Ţigănească din Budapesta, care vor susţine un concert în Piaţa Unirii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON