URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 18 NOIEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când avem și Piața Unirii, și Cetatea renovate, suntem în situația măgarului lui Buridan. Bietului animal i-a pus stăpânul două grămezi de fân și măgarul a murit de foame pentru că nu se putea hotărî din care să mănânce. La fel pățim și noi când e vorba de locurile unde să organizăm evenimentele importante. S-au încercat variante, ba în Piață, ba în Cetate, ba în ambele locații concomitent.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe scurt, doi parlamentari implicaţi şi cu bun simţ. Ambii, însă, au dat-o în bară, şi încă rău de tot, cu o lună în urmă, când alături de alţi 8 colegi din PNL, 3 de la PSD şi câte unul de la ALDE şi Minorităţi, au semnat "Întrebarea nr. 5759A/10-10-2018", către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Sâmbătă, la orele 17, ora României, în sute de oraşe de pe continent, printre care şi Oradea, a fost proclamată Republica Europa, ca viitoare formă de organizare a actualelor state europene. "Prin acest gest simbolic, europenii de pe întreg continentul îşi exprimă voinţa de a trăi într-o Europă unită, cu drepturi şi îndatoriri egale pentru toţi cetăţenii, care să fie principalii actori ai unei democraţii reale".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Incidenţa cancerului de col uterin este semnificativ crescută la femeile din clasele socio-economice inferioare, cu debut al vieţii sexuale la vârstă tânără, parteneri sexuali multipli, istoric de promiscuitate sexuală, număr mare de sarcini şi, nu în ultimul rând, fumătoare.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
26 Februarie 2018, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Se dau în bărci!

Administraţia Bazinală de Apă Crişuri îşi îngraşă firmele de casă abonându-le la contracte fără licitaţii, iar pentru şefi şi-a tras maşini de top şi o ambarcaţiune de... agrement. Sub conducerea fostului director Dorel Dume, recent promovat la Bucureşti ca director adjunct al Apelor Române, ABA Crişuri a cumpărat în ultimii doi ani 13 autovehicule, toate vârf de gamă, dar şi o barcă pentru agrement şi pescuit, în valoare de 41.000 euro, pe care a trecut-o în acte ca fiind ambarcaţiune pentru intervenţii.

Bani negri la PSD

Autoritatea Electorală Permanentă a amendat PSD Bihor pentru că n-a declarat fondurile filialei. Un control AEP a scos la iveală că organizaţia condusă de Ioan Mang nu are niciun document contabil care să justifice veniturile şi cheltuielile pe anul 2015, dar şi că în 2016 a încasat ilegal cotizaţii şi nu a făcut publice numele celor mai mari contribuabili la partid.

Gropar de verde

Directorul Administraţiei Domeniului Public nesocoteşte interdicţia de tăiere a copacilor impusă de viceprimarul Florin Birta după masacrul din Parcul Bălcescu. Sub pretextul pagubelor produse mormintelor, Liviu Andrica a comandat o mega-defrişare, ordonând tăierea a 200 de copaci din Cimitirul Municipal, operaţiune ilegală stopată de comisarii Gărzii de Mediu, care au constatat că ADP nu are autorizaţie nici de la Agenţia de Mediu, nici de la Primărie.

Funcţionarul titirez

Scandalos: un bugetar "obez" garantat de UDMR schimbă pentru a treia oară într-o singură lună instituţia publică unde se instalează pe funcţie de şef. Fost director adjunct la Protecţia Copilului, transferat la CAS Bihor la mijlocul lunii ianuarie, Szarka Arpad s-a mutat săptămâna trecută încă o dată, la Casa de Pensii, ca să redevină director ca acum 9 ani.

Ia de-aici!

În timp ce orădenii care vor să construiască se judecă cu municipalitatea pentru a nu-i da gratis teren pentru drumuri, în alte părţi oamenii oferă... străzi gata pietruite. Două familii care vor să-şi ridice case în Sânmartin oferă Primăriei terenuri în valoare totală de 50.000 euro, iar un sătean din Oşorhei vrea să cedeze un drum de 25.000 euro, dar nu au cui: edilii refuză să le accepte.

Pensionari în anchetă!

Casa de Pensii Bihor verifică peste 160.000 de dosare după ce a descoperit beneficiari cu pensii "umflate" prin acte falsificate, dându-i pe câţiva pe mâna anchetatorilor. Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Bihor a primit peste 80 de plângeri, o primă anchetă finalizată vizând un bărbat din Ştei care s-a folosit de acte false cu sigla Companiei Naţionale a Uraniului şi a încasat ilegal pensii de 244.000 lei.

Căminul fără sfârşit

De 20 de ani, Universitatea din Oradea se tot chinuie să ridice un cămin pentru studenţi. Construcţia a început pe vremea rectorului Teodor Maghiar, care a încredinţat-o unei firme de casă, a fost recepţionată parţial de Cornel Antal, iar acum trebuie relicitată deoarece Constantin Bungău, care a şi fost anchetat penal din pricina contractului, l-a reziliat.

Relaxare călare

Calul nu e doar un animal de povară, ci şi unul nobil, bun şi vechi prieten cu omul. În spinarea lui, călăreţul stă cu spatele drept, dar totodată relaxat, cu centrul de greutate în bazin şi vârfurile tălpilor bine înfipte în scăriţă. Aşa începe aventura...
Bihorenii pot descoperi bucuriile călăriei în patru centre din judeţ, deschise în mijlocul naturii, însă aproape de oraş. Pe lângă plimbări şi lecţii de echitaţie, unele oferă şi şedinţe terapeutice, precum şi activităţi complementare, cum ar fi plimbări cu hidrobicicleta şi ture cu tiroliana. 

ORADEA NOASTRĂ:
Oradea face party!

Orădenii se pot pregăti de distracţie. Consiliul Local a aprobat luna aceasta creşterea bugetului alocat pentru organizarea de evenimente de la 3,2 milioane lei, cât a fost anul trecut, la 4,2 milioane lei. Banii vor fi investiţi în concerte şi festivaluri menite să acopere cât mai multe preferinţe.
"Dorim să îmbunătăţim evenimentele şi să le transformăm în nişte ancore care să atragă nu numai orădenii, ci şi pe turişti", spune Mihai Jurca, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR).

Prietenul câinilor

Pentru orădeanul Alexandru Bondar, câinii reprezintă, fără pic de îndoială, cei mai fideli prieteni. "Sunt cei mai dezinteresaţi şi cei mai sinceri prieteni ai mei", întăreşte bărbatul. Şi îşi cunoaşte foarte bine câinii, căci alături de ei câştigă concursuri importante.
Cea mai mare performanţă a lui Alex s-a petrecut în 2015, când, alături de Dilara, o căţeluşă din rasa ciobănesc belgian, a câştigat campionatul mondial de mondioring, cel mai dificil şi, totodată, important concurs de dresaj canin. Împreună, Alex şi Dilara au mai urcat de multe ori pe podium şi, cel mai probabil, o vor mai face...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Mihai Jurca esti genial ...
Excelenta formulare, de substanta: ancora tine vaporul pe loc, iar a ridica ancora inseamna a porni la drum. Daca vrei sa transformi evenimentele in ancora - adica sa le tii pe loc - atunci da esti binevenit. Si bugetul sa fie cat mai mare.
Postat 26 Februarie 2018, 10:13 de OradeanADN
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Mai mult decât i s-a cerut: RER Vest a pregătit de iarnă 40 de utilaje, peste necesarul impus de Primăria Oradea (FOTO/VIDEO)
  • 'Mondialele'. Profesorul Constantin Butişcă şi-a lansat cartea despre istoria campionatelor mondiale de fotbal (FOTO)
  • Investiţie de 800.000 euro: Parcul Palatului Baroc îşi va recăpăta splendoarea şi va găzdui o grădină biblică! (FOTO/VIDEO)
  • Accident pe Clujului: O fetiţă de 6 ani a fost rănită şi dusă la spital (FOTO)
  • Artă cu renume la Muzeul Ţării Crişurilor: a fost deschisă expoziţia de lucrări van Gogh şi Renoir (FOTO)
  • Noul Ford EcoSport, produs în România, te așteaptă în showroom-ul Ford Carbenta Com! (FOTO)
  • Termen: 1 Decembrie. Constructorii au montat grinzile podului din strada Universităţii din Oradea (FOTO)
  • Parcarea de la intersecţia străzilor Transilvaniei cu Moldovei a fost reabilitată (FOTO)
  • Cel mai 'hot' show: Modele celebre au defilat în lenjerie Victoria's Secret. Adriana Lima s-a retras (FOTO/VIDEO)
  • Karoy de România: Povestea sculptorului orădean interzis de comunişti, care şi-a făcut renume în America (FOTO)
Ultimele Comentarii
  • Stire Asta cu ONG-urile finanțate de Soros, nu... Postat 18 Noi 2018, 01:22 de danioan
  • Kid Ăștia din tăiatul pădurilor își fac... Postat 18 Noi 2018, 00:14 de Sandu1206
  • unom In ce tari ai fost la viața ta?? Postat 18 Noi 2018, 00:06 de Sandu1206
  • Pentru guvernanți Uite ca se poate face treaba si se poate... Postat 17 Noi 2018, 22:53 de Adrian_Preda
  • do ba îi fruncea Dobai...firește! Postat 17 Noi 2018, 22:18 de unom

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON