URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 21 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cu fiecare cretin care vandalizează mobilierul urban, ne dăm seama că încă suntem la stadiul de comună primitivă, intrată abuziv şi prin nebăgare de seamă în U.E.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
04 Decembrie 2017, 00:00

Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Politicieni de 2 bani

Puşi să gândească un proiect de 9,5 milioane euro pentru modernizarea sistemului sanitar al judeţului, aleşii bihorenilor au dat-o-n bară! În loc să conlucreze pentru realizarea obiectivelor din proiectul strategic al Bihorului, şi anume crearea unor centre medicale de urgenţă în Padiş şi Stâna de Vale, a unui sistem de telemedicină şi dotarea cu echipamente moderne a Centrului Oncologic, pentru care banii europeni erau ca şi "puşi deoparte", reprezentanţii puterii şi ai opoziţiei din Consiliul Judeţean s-au ţinut de circ ieftin, până când proiectul a eşuat.

Lupta cu porcăria

Dezbaterea despre reautorizarea fermei de porci s-a lăsat cu scandal: în frunte cu viceprimarul Florin Birta, orădenii au acuzat Agenţia de Mediu că ţine partea Nutripork şi au cerut o nouă întâlnire, cu oficiali de la Bucureşti. În timp ce orădenii ameninţă cu un boicot dacă nu se va ţine cont şi de părerea lor la eliberarea noii autorizaţii de mediu, pe încă 10 ani, BIHOREANUL vă prezintă soluţiile impuse la nivel european pentru ca fermele de porci să nu polueze oamenii.

Bolojan, ia-o încet!

Majorarea impozitelor şi a taxelor orădenilor ar putea fi anulată dat fiind faptul că Primăria nu a respectat procedura legală privind dezbaterea lor. Prefectura cere municipalităţii să clarifice modul în care a respectat Legea transparenţei decizionale, în condiţiile în care majorarea a fost anunţată chiar în ziua dezbaterii publice a noilor taxe, solicitând reluarea procesului de creştere a birurilor.

Beline de Bihor

După modelul Belina, sute de bihoreni s-au înstăpânit fraudulos pe porţiuni ale cursurilor de apă. Prin mutarea albiilor dintr-o carte funciară în alta, prin hotărâri nelegale ale consiliilor locale şi prin tranzacţii oneroase, diverse persoane fizice şi firme au devenit proprietari pe cursuri hidrografice care, conform Legii Apelor, aparţin statului.

Justiţie cu două feţe

După ce au vrut-o condamnată, procurorii solicită Curţii de Apel Oradea să respingă acuzele în procesul de malpraxis deschis doctoriţei Georgeta Călinescu. Instanţa urmează să pronunţe verdictul final în procesul medicului inculpat pentru ucidere din culpă în cazul Patriciei Aktaa, fetiţa de 5 ani care a murit în spital din cauza unei infecţii digestive.

"Pogromul" de la Oradea

Cel mai mare congres studenţesc organizat vreodată în Oradea s-a transformat, în urmă cu nouă decenii, într-o manifestare cu accente anti-evreieşti. Pe 5 decembrie 1927, după o provocare de care nu par să fi fost străine grupuri de evrei, comunişti şi maghiari, în centrul Oradiei au avut loc violenţe soldate cu răniţi, dar şi vandalizarea întregului centru istoric, fiind distruse numeroase magazine, sinagogi şi locuinţe evreieşti.

Vacanţă cu de toate

Oraşele din estul Ungariei îmbie turiştii români cu băi termale şi festivaluri de tot felul. Aflată la 125 kilometri de Oradea, Orosháza ademeneşte bihorenii cu pachete wellness la preţuri accesibile, iar urbea vecină, Gyomaendrőd, a atras chiar zilele trecute zeci de români la Festivalul Pomana Porcului şi Festivalul Pălincii Böllér.

Crăciun în Cetate  

De săptămâna trecută, odată cu debutul ediţiei 2017 a Târgului de Crăciun, Piaţa Unirii a devenit cartierul general al lui Moş Crăciun. Pe parcursul lunii decembrie, în piaţa centrală – pusă în evidenţă de mii de luminiţe şi "mobilată" cu o roată uriaşă de parc de distracţii, un patinoar şi un glob imens – vor cânta orădenilor colindători de seamă, precum Narcisa Suciu, Nicola, Boney M şi Ştefan Bănică jr. Piaţa Unirii nu este, însă, singura atracţie de sezon. Orădenii sunt chemaţi şi în Cetate, la un târg cu bunătăţi tradiţionale şi vinuri, la cina porcului, ateliere creative şi, fireşte, corinde.

ORADEA NOASTRĂ:

Lecţia de reciclare  

Pe lângă matematică, istorie, engleză şi alte discipline, tot mai mulţi elevi orădeni învaţă o altă lecţie importantă: colectarea selectivă a deşeurilor. Constrânşi să se încadreze într-un buget fix, directorii de şcoli caută să reducă cheltuielile, aşa dându-şi seama unii dintre ei că facturile pentru salubritate pot fi reduse dacă în loc să arunce de-a valma deşeurile, elevii şi profesorii le pregătesc pentru reciclare. În ultima lună, patru şcoli orădene au cerut operatorului licenţiat RER Ecologic Service să le suplimenteze numărul containerelor galbene, pentru colectarea materialelor refolosibile.

Preşedinta filialei Uniunii Artiştilor Plastici, Vioara Bara, vrea să "dezmorţească" artiştii:
"Trebuie să-i învăţăm pe orădeni să ne iubească"

În galeria pe care o deţine în corpul C al Cetăţii, Uniunea Artiştilor Plastici Oradea a vernisat recent Salonul Anual de Artă, în care sunt expuse lucrări de pictură, grafică şi sculptură realizate de 53 de artişti orădeni. A fost primul Salon organizat de noua preşedintă a UAP Oradea, Vioara Bara, reputată pictoriţă şi scenografă a Teatrului Regina Maria. Bucuroasă că a reuşit să reunească în expoziţie jumătate din membrii Uniunii, artista vrea ca de acum înainte orădenii să audă mai des despre artiştii propriului oraş. "Trebuie să devenim mai vizibili, este vina noastră că până acum nu am fost", admite pictoriţa într-un interviu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Joburi multe, pretendenţi mai puţini, la Bursa locurilor de muncă: 'Patronii angajează pe oricine are capul pe umeri!' (FOTO)
  • Fără precedent: 27 de ambasadori vizitează Oradea, la invitaţia Ministerului de Externe, dar gazdele nu ştiu să-i asculte şi să profite de prezenţa lor (FOTO)
  • A cincea ediţie a Festivalului Naţional de Artă Naivă s-a deschis la Muzeul Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Arhitectul Cristian Puşcaş spune povestea sinagogilor orădene, cele mai numeroase din ţară, într-un volum lansat la Humanitas (FOTO)
  • „Un milion de stele”: Bisericile catolice din Oradea, unite de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei (FOTO)
  • Jurnalişti şi scriitori dezbat la Oradea diferenţele şi 'complicităţile' dintre ei (FOTO/VIDEO)
  • Se lucrează la extinderea drumului expres spre Episcopia Bihor. Se va construi şi un viaduct înalt de 10 metri (FOTO/VIDEO)
  • Cum arată Podul Centenarului. Va fi inaugurat înainte de termen, pe 1 Decembrie (FOTO/VIDEO)
  • Copţi, dar buni! Oradea a dat trei campioni la Openul Austriei de Judo Masters! (FOTO)
  • Nu vă jucaţi cu focul! Opt incendii de vegetaţie uscată, într-o singură zi (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON