URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Decembrie 2012, 00:00

Nu rata noul BIHOREANUL tipărit

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Vânzătorii de diplome

Deşi moartea fostului rector Teodor Maghiar părea că a îngropat şi problemele penale ale familiei, fiii acestuia, Adrian şi Doru, riscă până la 5 ani de închisoare pentru trafic cu acte de studii.

La capătul unei anchete în care iniţial erau suspectaţi că au eliberat fraudulos diplome doar în Medicină, procurorii au descoperit că fraţii Maghiar şi tatăl lor au semnat şi diplome în Economie, Drept, Psihologie, Arhitectură, Politologie şi Electrotehnică, pentru tot soiul de italieni care nici măcar nu trecuseră prin România.

"Poluaţii" de la Mediu

Comisarii de mediu arestaţi pentru corupţie, Gheorghe Raţiu şi Gabriel Varga, au fost interceptaţi târguindu-şi şpăgile ca la piaţă, dar se pretind victimele fostului lor şef, PDL-istul Călin Mocan.

DNA anchetează 5 comisari ai Gărzii de Mediu, un inspector al Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi 3 afacerişti, înregistraţi timp de 10 luni împărţindu-şi prăzile în maşini şi plângându-se că banii primiţi sunt aşa puţini că abia le ajung de... Nurofen.

Generalul lui Hitler

Avocatul orădean Cosmin Moraru şi soţia aveau de gând să scape fugind în America de Sud.

BIHOREANUL a aflat că avocatul suspectat că şi-a ucis soacra se dă "general în armata lui Hitler" şi cere arestarea socrului său, care i-ar fi intrat în casă, i-a omorât soacra şi a fugit cu cadavrul.

Adio, nuferi!

Catastrofă ecologică: din cauza exploatării sălbatice a apei geotermale, lacul cu nuferi din Băile 1 Mai, unic în Europa, a murit poate pentru totdeauna.

Deşi avertizate că rezervaţia e ameninţată de secătuirea izvoarelor termale, autorităţile n-au reuşit s-o salveze, iar după ce lacul a ajuns o băltoacă îngheţată de 10 metri pătraţi, dau vina acum pe custodele de la Muzeul Ţării Crişurilor.

Votul pedeapsă

Deşi sub camuflaj, PDL a suferit la alegerile parlamentare o înfrângere mai grea chiar şi decât triumful USL.

BIHOREANUL vă prezintă rezultatele complete ale unui scrutin cu totul neobişnuit, în urma căruia scorul câştigătorilor a depăşit pentru prima oară prognozele din sondaje, şi o analiză a consecinţelor votului asupra partidelor şi politicienilor.

Semne (g)rele anul are!

Municipalitatea orădeană pregăteşte o indexare a impozitelor pe locuinţe cu rata inflaţiei.

În vreme ce Consiliul Local ia în calcul majorarea impozitelor numai cu 4,2% şi introducerea unor noi taxe speciale pe 2012, pentru a creşte veniturile la buget, Guvernul pregăteşte de-a dreptul o indexare cu 16% a tuturor birurilor locale.

Inimă de ţigan

Înconjurat de prejudecăţi, un orădean a vrut să demonstreze că şi ţiganii pot fi oneşti şi muncitori.

La 23 de ani, Attila Hainer locuieşte cu părinţii şi fratele mai mare într-o singură cameră, dar soarta pare să li se schimbe, căci de curând a câştigat 20.000 euro la concursul "Dansez pentru tine".

TIME OUT
Anul Nou, acasă!

Şi de acasă se poate ura un sincer "La mulţi ani!", nu doar de pe coclauri. Orădenii care n-au fost dispuşi să strângă cureaua sau nu au avut de unde scoate bani pentru a petrece Revelionul într-o staţiune montană au şansa să se distreze la fel de bine şi în propriul oraş.

În funcţie de preferinţe, ei pot petrece noaptea dintre ani la restaurante, care anunţă oaspeţi de seamă şi meniuri apetisante, dansând în cluburi şi cafenele, ori asistând la recitaluri în centrul oraşului, încheiate, după cum cere tradiţia, cu spectaculoase artificii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Semne (g)rele anul are !?!
La Bucureşti, Oprescu a anunaţat că nu va propune consiliului nici un fel de mărire a texelor şi impozitelor (cu nici o rată, altfel spus, pentru că este vorba de o ordonanţă cu caracter orientativ şi nu e obligatorie). În acelaşi timp, la Oradea lui Bolojan, se dă vina pe Guvernul USL. De unde rezultă că cineva minte. După cum reiese din abordarea tabloidului Bihoreanul, Bolojan a trecut în opoziţie. Cu PDL-ul lui Găvrilă Ghilea, cu UDMR-ul lui Sany Kiss şi cu PPDD-ul lui Puiu Lascău.
Postat 17 Decembrie 2012, 18:09 de Carp III
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON