URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Ianuarie 2010, 00:00

Nu rata noul BIHOREANUL tipărit!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Raita divorţează!

Hărţuit de procurori, furnizori, clienţi şi bănci, "superconstructorul" Călin Raita a ajuns în război acum şi cu nevasta. Cunoscutul afacerist orădean a înaintat cerere de divorţ împotriva soţiei sale, Alina Lăcrămioara, acuzând-o de "numeroase relaţii extraconjugale cu alţi bărbaţi", care i-au compromis căsătoria şi i-au obligat să se separe... "în cadrul aceluiaşi imobil".

Dragoste cu sila

Procurorii din Marghita au ezitat să cerceteze un viol doar pentru că agresorul este... soţul victimei. Melania Bakro a fost răpită din staţia de autobuz de propriul soţ, cu care e în divorţ, şi târâtă cu o funie de gât într-o pădure, unde bărbatul a bătut-o, a tăiat-o cu cuţitul şi a violat-o, ameninţând-o că o spânzură dacă nu se întoarce la el.

Palat în rahat

Dezafectată anul trecut, fosta Policlinică Mare a devenit adăpost pentru boschetari şi, complet vandalizată, a început să se dărâme. Revendicată de romano-catolici, clădirea aparţinând Consiliului Judeţean nu poate fi renovată fiindcă dosarul retrocedării e ţinut de opt ani la sertar. Între timp, CJ plăteşte chirii, inclusiv romano-catolicilor, pentru instituţiile din subordine care nu au sedii proprii.

În luptă cu Securitatea

Anticomunist convins, un orădean povesteşte cum a pătimit de pe urma poliţiei politice dinainte de 1989. Crescut de mic într-o aversiune totală faţă de regim, Gheorghe Bochiş trimitea în America, pe atunci tărâmul libertăţii absolute, documente privind bisericile dărâmate de comunişti, fiind reţinut de trei ori de Securitate şi scăpând de tortură ca prin urechile acului.

Top hârtop

După doar câteva săptămâni cu zăpadă, străzile Oradiei sunt pline de gropi şi denivelări. Taximetriştii se plâng că pierd sute de lei lunar din cauza drumurilor proaste şi spun că străzile cele mai distruse sunt Depoului, Gheorghe Doja şi Meşteşugarilor.

Proces pe cruce

După 15 ani de procese, Parohia greco-catolică din Sâmbăta a învins Statul Român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Fiindcă n-a vrut să judece un litigiu deschis contra ortodocşilor din comuna bihoreană, statul trebuie să plătească catolicilor, pentru că i-a discriminat, 15.000 de euro, iar avocatei lor, fostei ministre Monica Macovei, alţi 7.700 de euro.

Totul pe tavă!

După 20 de ani de la despărţirea de comunism, orădenii au redescoperit gustul cantinelor cu autoservire şi a mesei la pensiune. În ciuda recesiunii, criza de timp şi preţurile relativ mici practicate de cantinele cu autoservire au transformat orădenii cu venituri medii într-o clientelă stabilă a localurilor de tip "împinge-tava".

Împărţitori de pace

Mediatorii îi scapă pe bihoreni de nervi şi timp pierdut pe culoarele instanţelor de judecată. Prin tehnici de comunicare, mediatorii încearcă să transforme, în timp mai scurt şi cu cheltuieli mai puţine, un conflict într-o "win-win situation", adică o situaţie în care nimeni nu pierde.

Campionii impozitelor

BIHOREANUL vă prezintă în exclusivitate lista celor mai mari contribuabili la bugetul local, în 2009. Petrom deschide, cu peste 3,6 milioane de lei, topul celor mai mari contribuabili privaţi la bugetul local, urmat fiind de grupul de firme al fraţilor Micula, care au adus anul trecut oraşului 2,2 milioane de lei.

Şi cultură, şi "multură"

Orădenii sunt îmbiaţi la Filarmonică şi Teatru cu spectacole pentru toate gusturile. Publicul poate alege în săptămâna ce urmează între nu mai puţin de trei comedii la teatru, iar melomanii au ocazia unui regal cu "Anotimpurile" lui Vivaldi.

Fata de la service

Fiindcă îi place să fie admirată, Cristina se simte în largul ei înconjurată de bărbaţi. Deşi e absolventă de ştiinţe sociale, tânăra lucrează în contabilitatea unui service auto, unde este răsfăţată de complimentele generoase ale colegilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON