URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 17 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum vreo 10 ani, marii consumatori de cultură din Oradea vituperau împotriva "ţăranului din Birtin" pe motiv că acesta nu face destule manifestări, care să satisfacă pretenţile celor care se trezesc pe Mezzo şi adorm pe Arte. Ei bine, acum lucrurile artă cu totul altfel...
Zic şi eu
Adrian Cris
Şeful Consiliului Judeţean ne ia de proşti. Vinerea trecută, Pásztor Sándor s-a înfoiat în faţa presei locale că a „purtat discuţii” cu nişte nemţi din districtul Steinfurt, pe care l-a prezentat drept „motorul Germaniei”, deşi în realitate doar landul din care face parte, Renania de Nord - Westfalia, este o „locomotivă”, nicidecum districtul respectiv, eminamente rural.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre necesitatea construirii şi modul în care se va realiza viitorul pasaj subteran Magheru, care va lega pe sub bulevard Aleea Ştrandului de Pacul Traian?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Motivul principal pentru care Avocatul Poporului cere declararea Codului administrativ neconstituțional, în ansamblul său, este tocmai ce am arătat săptămânile trecute, respectiv adoptarea acestuia în procedura de urgență a ordonanței guvernamentale, cu ignorarea rolului de legiuitor al Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
06 Septembrie 2019, 12:31

Medici la raport: Avocatul Poporului anchetează cazul pacienţilor plimbaţi degeaba din Beiuş la Oradea

Medici la raport: Avocatul Poporului anchetează cazul pacienţilor plimbaţi degeaba din Beiuş la Oradea CIFRELE VORBESC. Şeful UPU-SMURD, dr. Hadrian Borcea (medalion), a ajuns la cuţite cu colegii din Spitalul Beiuş (foto) deoarece i-a dat de gol că adesea îşi trimit nejustificat pacienţii la Oradea. Registrele, însă, îi dau dreptate. În prima jumătate a acestui an, dintre cei 730 de bolnavi trimişi la Oradea din Beiuş, 414 au plecat acasă, iar 68 au fost retrimişi pentru internare la spitalul beiuşean
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a demarat o anchetă în cazul Spitalului Municipal Beiuş după un articol al BIHOREANULUI ce dezvăluia că numeroase cazuri care puteau fi gestionate local au fost pasate la Oradea, pacienţii fiind obligaţi să facă, astfel, 120 de kilometri, chiar şi pentru afecţiuni banale.

Urmarea? Medicii beiuşeni s-au repezit să se răzbune pe şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, cel care a oferit publicaţiei cifre şi cazuri concrete de bolnavi plimbaţi degeaba, reclamându-l, pentru denigrare, la Colegiul Medicilor. "Foarte bine că au făcut sesizarea. Abia aştept ancheta", răspunde Borcea.

Ping-pong cu pacienţii...

BIHOREANUL a publicat articolul care a atras atenţia Avocatului Poporului, dator să apere drepturile cetăţeneşti în raport cu autorităţile şi instituţiile publice, la începutul lunii iunie, pornind de la cazul unui beiuşean în vârstă de 69 ani care, pe 1 iunie, într-o zi de sâmbătă, căzuse victimă unui accident rutier şi a suferit o fractură de gambă. 

Dus iniţial la Compartimentul Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal din Beiuş, bărbatul nu a fost tratat, fiind urcat din nou în Ambulanţă şi transportat la UPU din cadrul Spitalului Judeţean Oradea, unde a primit îngrijiri medicale şi a fost trimis acasă.

Nu era defel singurul plimbat între spitale, după cum a aflat BIHOREANUL. Deşi CPU din Beiuş are trei medici şi alţi 4-5 doctori care fac gărzi, toţi plătiţi cu salarii de bază între 12.000 şi 17.000 lei, în anul 2017 au fost trimişi la Oradea, chiar şi pentru o beţie sau o simplă răceală, 1.670 pacienţi. 

Problema a fost discutată în ultimii doi ani de mai multe ori cu conducerea spitalului beiuşean, care a promis să ia măsuri, dar "tradiţia" a rămas neschimbată, ajungându-se ca în unele zile să trebuiască să fie trimise de la Oradea autospeciale de transport victime multiple, atât de mare fiind numărul de pacienţi. Într-un singur an, acest obicei al transferurilor a generat cheltuieli suplimentare de 500.000 lei pentru UPU şi un evident disconfort pentru pacienţi, după cum a explicat şeful UPU-SMURD Bihor, Hadrian Borcea. 

... şi cu Constituţia

La scurt timp după publicarea articolului, pe 27 iunie, Avocatul Poporului notifica Spitalul Judeţean şi pe cel din Beiuş că s-a sesizat din oficiu şi face verificări pentru "o posibilă încălcare a articolului 34 din Constituţia României, privind dreptul la ocrotirea sănătăţii". 

Conducerile celor două unităţi au fost chemate să lămurească "toate aspectele semnalate în presă", solicitând să comunice numărul bolnavilor transferaţi de la Beiuş la Oradea în perioada ianuarie 2018 - iulie 2019, al celor retrimişi la Beiuş în aceeaşi perioadă, toate procedurile şi condiţiile în care se fac transferuri între unităţi, dar şi să ia "măsurile legale ce se impun" şi să informeze Biroul Teritorial Oradea al Avocatului Poporului despre aceste măsuri. 

Cu pâra la Colegiu

Până săptămâna trecută, cele două spitale nu au trimis Avocatului Poporului datele cerute. În loc de asta, consiliul medical al unităţii beiuşene şi-a găsit timp pentru a sesiza Colegiul Medicilor Bihor, forul care supraveghează modul în care medicii îşi exercită profesia, cerând să-l cerceteze pe şeful UPU-SMURD, Hadrian Borcea, fiindcă i-ar fi denigrat prin declaraţia dată BIHOREANULUI, încălcând astfel Codul deontologic. 

În sesizarea semnată de 13 medici şi înaintată Colegiului pe 20 august, doctorii beiuşeni afirmă că au făcut o verificare internă la Compartimentul Primiri Urgenţe, concluzionându-se că "informaţiile prezentate în presă de medicul şef UPU Oradea nu au susţinere reală şi argumentată". Potrivit documentului, în 2017 s-au prezentat la CPU Beiuş 14.855 persoane, din care au fost trimise la Oradea 1.530 de cazuri, nu 1.670, cum susţinuse dr. Borcea, din care doar 153 au fost returnate la Beiuş. În 2018, din 15.797 pacienţi ajunşi la CPU Beiuş, au fost trimişi la UPU Oradea 1.516 şi doar 237 întorşi la Beiuş. 

Ceea ce medicii au omis însă să consemneze în sesizare este că în unele cazuri pacienţii nici nu au mai intrat în triajul spitalului beiuşean, fiind "consultaţi" în ambulanţă şi trimişi direct la Oradea, fără să fi fost înregistraţi în scriptele locale. În plus, după cum arată registrele UPU Bihor, grosul pacienţilor "pasaţi" la Oradea se întorc acasă, nu la spitalul beiuşean, tocmai pentru că nu au o problemă gravă care să necesite o internare. În 2018, în această situaţie au fost 675 persoane, din care 43 copii. 

"Un atac" 

Contactată pentru a explica demersul, directorul medical al Spitalului Beiuş, dr. Monica Teaha (foto), susţine că, de fapt, plângerea către Colegiul Medicilor nu ar fi o reclamaţie, ci o invitaţie la... discuţie. "Vrem o discuţie, să cerem părerea Colegiului, care ne reprezintă, dacă e corect, colegial. Avem un Cod deontologic care trebuie respectat", spune Teaha, explicând că declaraţiile lui Borcea reprezintă "un atac asupra spitalului", fiindcă ar sugera că la Beiuş "nu se dă asistenţă medicală". 

"S-a sesizat şi Avocatul Poporului. Vă daţi seama? Nu suntem ca medicii din UPU, care sunt mulţi şi sunt cunoscuţi de pacienţi doar după titulatura de medic sau asistent medical, fără nume, fără nimic. Noi aici trăim într-o comunitate mică, în care toţi ne cunoaştem unul pe celălalt. Vă daţi seama în ce situaţie ne-a pus, ce efect a avut articolul asupra spitalului, asupra colegilor...", se plânge directoarea, refuzând însă să discute fondul problemei, pe motiv că... "chestiile astea nu se fac aşa cum a făcut dr. Borcea" şi că "vom discuta între noi".

Pe de altă parte, doctoriţa recunoaşte că spitalul din Beiuş "are anumite limite": "Noi suntem spital de categoria a lV-a, cu anumite limite, ceea ce nu se înţelege. Dacă se trimite un bolnav la Oradea, e pentru binele lui, nicidecum ca să-l plimbăm şi să-l trimită înapoi. Eu am statistica mea, datele mele, le-am pregătit pentru Avocatul Poporului. Dar astea sunt lucruri pe care le vom discuta în Colegiu", zice dr. Teaha, promiţând să furnizeze informaţii complete după finalizarea anchetei. 

Să se facă lumină!

Şeful UPU-SMURD Bihor are, la rându-i, propriile date, cifre şi rapoarte. Dr. Borcea susţine că toate informaţiile prezentate BIHOREANULUI sunt susţinute de acte medicale. 

"Nu înţeleg această sesizare, cu ce anume i-am denigrat pe cei din Beiuş. De 6-7 ani, m-am dus acolo aproape trimestrial, ca să găsim soluţii, totul pe banii şi pe timpul meu liber. Am făcut cu ei cursuri, în care am explicat protocoale, proceduri, ca să vadă că nu e greu. Dar nu se vrea. Abia aştept ancheta, să se facă lumină!", spune şeful UPU-SMURD Bihor. 

Oricare ar fi rezultatul anchetei, să sperăm că de câştigat vor avea pacienţii, pe care medicii îi vor trata mai cu atenţie. Măcar de teamă că BIHOREANUL o să-i ruşineze din nou...


PROBLEME
Un caz "dezgropat"

În sesizarea depusă la Colegiul Medicilor Bihor, şefului UPU-SMURD, lui Hadrian Borcea, i se impută şi o declaraţie de presă publicată cu 4 ani în urmă în cotidianul Crişana, despre cazul unui nou-născut prematur, decedat la câteva ore de la naştere în spitalul din Beiuş, după un stop cardio-respirator. 

Deşi puteau transfera copilul la Oradea, medicii beiuşeni nu au făcut-o, solicitând tardiv un echipaj de urgenţă. "Doamna doctor care o avea în grijă pe fetiţă nu a recunoscut stopul cardiac. Dispecerul de la 112 şi-a dat seama că fetiţa este în stop şi a trimis la caz Ambulanţa de la Beiuş", declarase dr. Borcea. 

Atât directorul de atunci al spitalului, Aurica Boitor, cât şi neonatologul Alina Cosma au respins acuzaţia de malpraxis, iar cazul a fost închis. Până acum, când Consiliul Medical al unităţii cere Colegiului Medicilor să aibă în vedere că "nu este pentru prima dată când domnul dr. Borcea denigrează în presă corpul medical al Spitalului Municipal Beiuş". 

"În acel caz, familia nu a depus reclamaţie la Colegiul Medicilor, ci a luat legătura cu ziarul, iar eu, când m-au sunat, le-am spus situaţia reală, care a şi fost consemnată. În plus, există înregistrările de la 112, care dovedesc acest lucru. Acum, dacă tot au "dezgropat" cazul, Colegiul Medicilor va trebui să deschidă o anchetă şi sper să iasă la lumină adevărul", spune dr. Borcea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Spitalul din Beius probabil cel mai groaznic spital din tara
Nu stiu unde sunt toti banii din spitalul din Beius deoarece de multe ori pacienții sunt rugați să aducă siringi si cele necesare, paturile au si saltelele au 50 de ani, băile ruginite, curățenie lasa de dorit, mâncarea este apa cu vegeta in conditiile in care bolnavii au mare nevoie de vitamine si mancare sănătoasă, angajații toti nervosi si aroganți ca si cum nu din banii nostri ai pacienților sunt platiti, iar anumite servicii care ar trebui sa fie gratuite nu întotdeauna sunt posibile daca pacienții nu plătesc extra. Pe lângă asta au avut un pacient adus acolo practic in comă, lovit de un polițist, iar interesul lor era sa ii faca analizele sa vada daca e drogat, plus poliția aștepta la usa . Ce sa spun o adunătură de corupti si hoti, acesta este spitalul din Beius. Toti angajați pe pile, nimeni nu lucrează acolo pentru ca isi iubesc meseria si vor sa ajute oameni.
Postat 08 Septembrie 2019, 00:14 de Binehai
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2803 RON
  • 1 EUR = 4.734 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON