URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Octombrie 2012, 07:48

Marea căpuşeală: Primăria Budureasa a ajuns raiul firmelor-căpuşă, care toacă banii publici pe lucrări fictive

Marea căpuşeală: Primăria Budureasa a ajuns raiul firmelor-căpuşă, care toacă banii publici pe lucrări fictive COMUNĂ FĂRĂ CRIZĂ. Austeritatea se opreşte la poarta comunei Budureasa (foto), pe care primarul Radu Olea (medalion) a spart 50.000 lei. Un mizilic faţă de achiziţiile unor lucrări care, spre deosebire de aceasta, nici măcar nu au fost făcute, deşi fuseseră generos plătite
Marea căpuşeală: Primăria Budureasa a ajuns raiul firmelor-căpuşă, care toacă banii publici pe lucrări fictive ÎN PATRU. 1,3 milioane de lei a costat construirea căminului cultural din Budureasa, bani împărţiţi frăţeşte între patru firme de casă ale edilului liberal. O parte din sumă a ajuns chiar la finul său, Cristian Clop, prin intermediul unei firme conduse în acte de mama acestuia
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lovite de criză, majoritatea oraşelor şi comunelor bihorene supravieţuiesc din bugete ciuntite şi încearcă să economisească reducând chiar şi din sumele alocate persoanelor cu handicap, reparaţiilor de străzi şi iluminatului public. În sărăcia generală, Budureasa face totuşi notă discordantă.

În 2012, la fel ca anul trecut, primarul liberal Radu Olea a avut de cheltuit un buget de aproape 6 milioane lei. De 20 de ori mai mult decât, de pildă, cei 300.000 lei ai comunei Uileacu de Beiuş, comparabilă atât ca suprafaţă, cât şi ca număr de locuitori. Banii s-au dus, însă, pe cheltuieli aberante. BIHOREANUL a descoperit că cea mai bogată primărie de comună a ajuns raiul firmelor-căpuşă, care cheltuie bugetul tocmai cu voia şi în beneficiul celor puşi să drămuiască cu grijă avutul public. De la primar până la consilieri...

Manual de tocat

Cheltuielile Primăriei Budureasa au devenit subiect de discuţii în timpul campaniei pentru alegerile locale, când au fost puse pe tapet de susţinătorii contracandidatului fostului şi actualului edil Radu Olea, UNPR-istul Georgel Goina. "Dorim să prezentăm realizările mandatului 2008-2012 într-o lumină reală, cu date, cifre şi fapte", specificau opozanţii în manifestele împrăştiate prin comună.

Conform acestora, sume uriaşe, în total 1,3 milioane lei, au fost risipite pentru construirea unui cămin cultural în centrul de comună, în vreme ce o construcţie similară în satul Cresuia a costat de patru ori mai puţin. Pe poarta de lemn montată la intrarea în comună, Primăria a dat 50.500 lei, pentru amenajarea a două terenuri sintetice de fotbal în satele Budureasa şi Burda câte 200.000 lei, iar realizarea unui sistem de supraveghere video în comună a costat 40.000 lei.

Primăria şi-a tras chiar şi asociaţie sportivă, cu echipă de fotbal, pe care aruncă aproape 160.000 lei pe an. În plus, a amenajat patru filigorii, una pe terenul de sport din Burda şi alte trei în cimitirele (!) din Saca, Sălişte şi Teleasc, în valoare totală de 30.000 lei, deşi asemenea construcţii din lemn pot fi cumpărate direct de la producători la jumătate de preţ.

Iertaţi de taxe

La nicio lună după alegeri, Primăria a fost călcată de auditorii Camerei de Conturi Bihor, care au verificat modul în care conducerea instituţiei a cheltuit bugetul pe anul trecut. Inspectorii au descoperit, astfel, că Primăria are debite neîncasate de 1,5 milioane lei, sau că primarul Radu Olea a protejat unele firme (precum Forest Serv SA, Razciuc SRL, Pro Ideea SRL, Timex BG SRL, sau CTHR Iadolina), cărora le-au fost calculate impozite sub valoarea reală.

Totodată, alte firme (cum sunt European Drinks ori Geoasset SA, care exploatează mina de brucit a lui Sorin Ovidiu Vântu), dar şi asociaţii urbariale (ca Poiana Budureasa, Alaria Burda, Dosul Rîturilor, Hiju Cărbunari) au fost lăsate pur şi simplu să nu-şi plătească dările. "Răspunzători sunt primarul Radu Olea şi consilierul Florica Oraş, cu atribuţii în stabilirea, evidenţierea şi urmărirea veniturilor", au stabilit auditorii.

Deconturi...

În timpul controlului, reprezentanţii Camerei de Conturi au verificat prin sondaj şi câteva capitole de cheltuieli, descoperind că primarul a aprobat mai multe plăţi nelegale. Cele mai multe priveau decontarea unor lucrări ale firmei Gamid Prodexim SRL, care pentru reparaţiile de străzi din satul Sălişte a decontat o cantitate de 3.600 mp de piatră spartă, deşi a pus doar 2.800 mp, iar în satul Budureasa a cerut bani pentru pietruirea a 2.305 mp de drum, deşi în realitate lucrarea s-a făcut pe numai 1.900 mp. În total, valoarea prejudiciului se ridică, doar în aceste cazuri, la aproape 50.000 lei. 

Auditorii au verificat în teren şi lucrări de asfaltări făcute de Gamid Prodexim, în valoare de 50.000 lei, şi plătite pe baza a trei facturi (emise pe 21 martie, 3 octombrie şi 5 decembrie 2011). Au descoperit, însă, că cei 750 mp de asfalt plătiţi de Primărie nu existau nici măcar în iunie 2012! Altfel spus, edilii au dat bani pe ceva ce nu există.

Luat la întrebări, primarul nu a avut nicio explicaţie, şi nici nu a mişcat vreun deget să recupereze prejudiciul în timpul controlului, motiv pentru care Camera de Conturi i-a fixat ca termen de "remediere" data de 30 noiembrie, când va avea loc un nou control.

Surse din instituţie au dezvăluit însă că, pe 30 iunie, imediat după plecarea auditorilor din Primărie, Olea a cerut firmei Gamid Prodexim să returneze o parte din sumele pe care i le plătise în plus, pentru ca - ulterior - aceleaşi lucrări şi aceleaşi sume să le plătească din nou firmei pe 3 iulie. Altfel spus, s-a prefăcut că recuperează prejudiciul, apoi a dat din nou banii către firmă.

Consilieri cu lipici

BIHOREANUL a aflat că neregulile găsite de Camera de Conturi sunt doar o mică parte din cele existente în Primăria Budureasa. Ilegalităţi crase s-au comis şi la modul de atribuire a contractelor de achiziţii publice, aspect neverificat de auditori. Căci volumul total de lucrări a fost fragmentat astfel încât valoarea fiecăreia să fie sub 15.000 euro, pragul prevăzut de lege pentru organizarea unor licitaţii. Iar unele lucrări au fost atribuite direct firmelor unor consilieri locali, deşi aceştia se aflau într-un flagrant conflict de interese, de vreme ce în calitate de aleşi gestionau banii comunei, iar ca afacerişti se înfruptau din ei.

Fostul consilier Gheorghe Mihoc, de pildă, a renovat şcoala din Burda, biserica din Budureasa şi pe cea din Sălişte de Beiuş, iar un alt fost consilier, Dan Cristian, a fost plătit anul trecut cu 130.000 lei pentru renovarea şcolii din centrul de comună. Şi asta nu e tot. În februarie 2011, Primăria a accesat fonduri europene şi guvernamentale de 1,4 milioane lei printr-un proiect de reconversie profesională manageriat de firma Romapisan, deţinută tot de un consilier local, Gheorghe Ţiţ, văr cu viceprimarul Vasile Grec, şi care a primit pentru serviciile sale 378.840 lei.

Asfaltări în nămeţi

Şi mai revoltător este că la Primăria Budureasa, când nu existau lucrări de făcut, ele au fost inventate. De exemplu, pe 10 ianuarie 2012, când primarul a cheltuit 200.000 lei ca să repare străzi asfaltate tocmai toamna trecută! Un contract de acest tip a fost dat firmei Gigi & Oni SRL pentru repararea străzii Burzea din satul Burda, iar un altul firmei Gauss Topo pentru reparaţii pe strada Racu.

Potrivit scriptelor, lucrările s-au făcut în timp record, fiind recepţionate pe 1 februarie 2012 şi, respectiv, pe 7 martie 2012, în condiţiile în care astă iarnă comuna s-a aflat sub un strat gros de nămeţi. "S-a făcut, doamnă, lucrarea, cum să nu se facă? Nu era zăpadă, era curat drumul, ca acum!", se jură Ionuţ Horge, unul dintre funcţionarii care au semnat recepţia lucrărilor.

"Căpuşe" la păşune

O la fel de profitabilă afacere este şi întreţinerea păşunilor comunale, comandată de Primărie şi plătită cu fonduri de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Anul trecut, pentru asemenea lucrări, la Budureasa s-au cheltuit 1,03 milioane lei, iar în acest an s-au alocat 855.000 lei.

BIHOREANUL a intrat în posesia unei liste cuprinzând firmele care au încheiat contracte pentru întreţinerea păşunilor, dar şi plăţile făcute în 2010 şi 2011 din fondurile de la APIA. Aproximativ 35.000 lei au fost dirijaţi către Întreprinderea Individuală Bozga Eugen, deţinută de vărul primarului, circa 200.000 lei spre firmele fostului consilier Cristian Dan, ONG Împreună şi Silva Expert, plus 300.000 lei către Întreprinderea Individuală Clop Eva, controlată de Cristian Clop, fin de cununie atât al primarului comunei, cât şi al edilului Beiuşului, Adrian Domocoş. Culmea, firma a încasat bani nu doar vara şi toamna, când se curăţă păşunile, ci şi iarna şi primăvara, când pajiştile montane sunt acoperite de zăpezi.

Nimeni, nimic

Descâlcirea afacerilor din Primăria Budureasa intră, cu certitudine, în competenţa organelor de anchetă penale, faţă de care edilii vor avea ocazia să-şi spună punctul de vedere pe care, în discuţia cu reporterii BIHOREANULUI, au avitat să-l facă cunoscut. Căci joia trecută, când au fost căutaţi la sediul Primăriei pentru a lămuri lucrurile, instituţia era goală-goluţă.

Pe primarul Radu Olea nu-l mai văzuse nimeni de două săptămâni, de când a plecat în concediu şi nici n-a mai răspuns la telefon, nici colegilor, şi nici ziariştilor. Viceprimarul Vasile Grec şi secretara Consiliului Local, Felicia Buştea, erau plecaţi la o şedinţă, însă prins pe telefonul mobil vicele a refuzat o întrevedere pe motiv că are treabă multă "într-o instituţie publică din Beiuş"; asta deşi în fundal se auzea clinchet cristalin de pahare. Apoi, vineri şi sâmbătă, nu a mai răspuns la telefon.

Cât despre secretară, dacă iniţial s-a arătat dispusă la o discuţie, ulterior a zis pas. Doar n-o să dea ea explicaţii pentru trântelile şefilor...


ANGAJĂRI
Mina cu pile

Camera de Conturi Bihor i-a imputat primarului comunei Budureasa, Radu Olea, şi faptul că în anii 2010 şi 2011 nu a încasat redevenţa cuvenită din partea Geoasset, care exploatează zăcământul de brucit pentru cei 273.000 mp de teren pe care le are în concesiune. Explicaţia pentru îngăduinţa edilului ar putea fi faptul că şefa exploatării este însăşi nepoata lui, Florina Roman, care recent a făcut şi alte selecţii relevante, afişate chiar pe uşa Primăriei: pe propriul soţ, Viorel Roman, pe ginerele viceprimarului, Nicolae Roman, şi pe fratele acestuia, Florin, pe nepoţii vicelui, plus un fost consilier, Vasile Galea, doi consilieri în funcţie, Dorin Bogdan şi Pădurean Gal, şi - vişină pe tort - până şi pe  preotul satului Burda, Adrian Ivancea, care o va face pe... şoferul. Cu toţii, au un singur lucru în comun: sunt membri ori simpatizanţi PNL şi au participat activ la campania primarului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
sant aceiasi
sant aceiasi alesi chiar daca au facut nereguli ,chiar si dupa ani , au fost prinsi dar tot conduc , acesti oameni cand erau bani multi la comuna pt ca acum abia au bani de salarii distrugeau familii daca nu le conveneau lor si chiar noco acum cu valurile de arestari nu-i trag nimeni la raspundere pt situatia deplorabila in care au adus comuna , poate totusi cineva-i intreaba
Postat 21 Mai 2015, 10:20 de paza
112
se angajeaza doar cu pile si bani-verisoare cele mai mari *, fine -idem d-a primarului
Postat 15 Ianuarie 2013, 23:50 de 112
curtea de conturi??????
Curtea de conturi,cea mai ineficienta institutie din Romania.Daca la Beius si-ar fi facut datoria,ar fi descoperit multe nereguli.Dar dece sa-si bata,ei,cuie in talpi cand pot bate palma cu primarul.De ce sa opreasca jafurile din bugetul local sau jafurile din bani alocati din diferite fonduri:europene,mediu etc.Nu stiu ce salarii au ce de la curtea de conturi,dar hainele ce le poarta nu sunt ieftine si sunt plini de fite.
Postat 07 Octombrie 2012, 20:02 de un oarecare
afaceristii si rudele
controalele astea ar fi bn venite anual peste acesti ``mici afaceristi`` si fara mila aplicatule cate un sechestru pe averile dobandite ilicit,pentru ca e clar si-au pus rudele pe functii si le-au acordat si banii pe lucrari fictive care in relitate nu au fot facute nici o lucrare,DNA-ul unde ii acum nu vede ar trebui din oficiu sa se autosesizeze ca doar conflict de interese se numeste asta si spalare de bani.La puscarie cu ei ca acolo nu si-or mai putea pune rudele pe functii si nici sa le acorde bonusuri
Postat 05 Octombrie 2012, 22:35 de ionut
sunt oameni ratati
acest imbecil cu nume de olea ar trebui sa se ia de mana cu viorel popa din padis si sa se ceara ei singuri la puscarie unde le e locul. o sa-i vedem cat de curand cand pierd procesul cu padisul si plangerile penale ce urmeaza dupa, asupra consilierilor spagari.sunt gunoaie de oameni acesti asa zisi alesi, sa le fie rusine in frunte cu dan cristiancare e om de afaceri si a lasat familia pentru o tiganca....
Postat 05 Octombrie 2012, 14:26 de ioan
pentru florin
Nu stiu care este comuna ta,dar spun si in comuna mea ,Rieni, se intampla la fel. Doua firme ale apropiatilor primarului,ale lui Gelu Nica si Alin Corb, fac lucrarile in comuna la preturi mult supraevaluate. In plus primarul a schimbat tigla foarte buna pe un camin cultural doar ca sa mai capuseze niste bani. Si multe altele. A avut bani din belsug pe vremea guvernarii pdl-iste.
Postat 04 Octombrie 2012, 10:52 de anonim
Spitalul Municipal Oradea
MA MIR CA PRIMARUL DIN BUDUREASA NU A REUSIT SA-I MITUIASCA PE CONTROLORII DE LA CURTEA DE CONTURI, CA IN GENERAL NU SE SCOT ASEMENEA LUCRURI LA IVEALA DACA MITUIESTI, EXEMPLU: SPITALUL MUNICIPAL ORADEA, CHIAR DACA MANAGERUL SI DIRECTOAREA ECONOMICA AU DELAPIDAT SUTE DE MII DE RON NU APAR IN PROCESELE VERBALE ALE CURTII DE CONTURI ACESTI BANI FURATI . DAR DACA SE VREA SE POT GASI FOARTE USOR.
Postat 04 Octombrie 2012, 10:34 de Dobrotin
kg
Daca nu facea atatea matrapazlacuri, credeti ca mai prindea un mandat la primarie? Nici vorba. Asa se castiga voturile cheltuind banul public fara rusine.
Postat 04 Octombrie 2012, 10:13 de ivan
comentariu
PACAT DE CE SA INTAMPLA CU BANII NOSTRI,CREDETI CA E SINGURA COMUNA? APROAPE TOATE COMUNELE FAC LA FEL.SI LA MINE IN COMUNA SE INTAMPLA LA FEL.
Postat 04 Octombrie 2012, 09:46 de florin
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON