Maica Mina, făcătoarea de şmenuri

Venită în Bihor la mijlocul anilor '90 cu sora sa, Paraschiva, pusă stareţă la Mănăstirea Bunavestire din cartierul Episcopia, Maica Mina Bădilă a absolvit, la fel ca ea, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea, după care a primit de la fostul primar Petru Filip 10 hectare pentru a-şi ridica aşezământul din strada Făcliei pe care, de atunci, îl conduce cu mână de fier. Maica Mina nu s-a mulţumit, însă, cu atât, astfel că a mai pus ochii şi pe alte aproape 25 de hectare, eliberate de fosta unitate de tancuri în marginea şoselei de centură.

Pentru a se înstăpâni pe ele, Mănăstirea s-a judecat cu Guvernul şi cu Primăria, iar anul trecut, după ce a pierdut procesele, a inventat o şmecherie pentru a nu rămâne, totuşi, fără teren: l-a dat pe 80 de ani unei firme conduse de o bigotă bănuită de schizofrenie. Motivul declarat de ambele părţi e halucinant: SRL-ul şi Mănăstirea, ca părţi ale unei "Reţele Energetice a Bisericilor Ortodoxe", vor folosi pământul pentru a face din România o adevărată "grădină a Maicii Domnului" din punct de vedere energetic...

Ochii pe pământ

În 2005, la un an după ce România intra în NATO şi, ca urmare, trebuia să-şi desfiinţeze unităţile militare combatante din apropierea graniţelor vestice, stareţa Mănăstirii Sfintei Cruci, Maica Mina Bădilă, vedea în integrarea euro-atlantică o "oportunitate" cât un miracol: printre unităţile dislocate din Oradea se număra şi UM 01343, posesoarea a peste 24 de hectare numai bune să sporească averea Mănăstirii. După un lobby demn de iezuiţii papistaşi, stareţa a obţinut o Hotărâre de Guvern (HG 1043/2005), prin care Mănăstirea primea în administrare (nu în proprietate!) un teren de 8.764 mp şi un altul de 238.426 mp din incinta fostului tancodrom, "în vederea realizării unei producţii agricole necesare traiului celor 70 de călugăriţe".

Minunea nu a ţinut decât trei ani, timp în care Mina a sperat în zadar că Mănăstirea va deveni proprietară cu acte pe teren. Explicaţia? Fost secretar general al Guvernului şi pregătit să devină primar al Oradiei, Ilie Bolojan îl convingea pe premierul Tăriceanu să emită un alt act normativ, HG 1.561/2008, prin care cele 24,71 hectare erau trecute din domeniul public al Statului Român şi administrarea Mănăstirii în proprietatea publică a Municipiului Oradea şi administrarea Consiliului Local.

Cuvioasă la procese

Neîmpăcată cu pierderea terenului care chiar şi în criză valora 8,5 milioane euro, în ianuarie 2009 Mina a intentat Guvernului un proces la Curtea de Apel Bucureşti, cerând anularea HG 1.561/2008. Motivele? "Guvernul a acţionat discreţionar şi nu s-a consultat cu Mănăstirea" (ca şi cum era obligat!), iar călugăriţele au rămas fără mijloace de subzistenţă, fiind nevoite să facă naveta cu autobuzul până "în apropierea municipiului Turda" pentru a munci un teren! În plus, pe o parte din teren s-a pus "fundaţia unui schit". Detaliu adevărat, dar ruşinos, căci în toamna lui 2008 episcopul Sofronie sfinţise terenul, iar Mina poruncise turnarea unei fundaţii deşi nu avea nici acte de proprietate, nici autorizaţie de construcţie! Fapt pentru care, de altfel, Mănăstirea avea să fie amendată cu 1.000 lei şi obligată să demoleze construcţia ilegală.

Ca proprietar, Primăria Oradea a făcut cerere de intervenţie în proces, dar Curtea de Apel Bucureşti i-a respins solicitarea. Ulterior, după ce Guvernul (a cărei conducere între timp o preluase Emil Boc) a manifestat o suspectă lipsă de interes pentru a se apăra, Curtea a dat câştig de cauză reclamantei, anulând în aprilie 2010 actul normativ emis de Tăriceanu. Pe 24 martie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat decizia Curţii de Apel, recunoscând Municipiul Oradea ca proprietar de drept al celor 24,71 hectare. Mai ales că, între timp, Primăria a prezentat instanţei şi actele de carte funciară ce atestau că a deţinut terenul până în anii '50, când acesta a fost trecut în administrarea Armatei.

Contractul-minune

În loc să se împace cu gândul că nu primeşte ceea ce nu i se cuvine, Maica Mina a recurs la un truc vecin cu Codul Penal. Concret, pentru că nicio altă instanţă nu este "mai superioară", a apelat la o cale de atac extraordinară împotriva deciziei ÎCCJ, cerând aceleiaşi instanţe revizuirea propriei sentinţe. Avocata ei, Monica Moraru, susţinea că Mănăstirea a intrat în posesia unei noi probe, pe care "din motive independente de voinţa noastră" n-a putut-o prezenta anterior, şi anume un contract de comodat încheiat de stareţă cu o anume Iulia Platona, patroana firmei Pivex Platform SRL din Oradea.

Potrivit documentului încheiat la 27 februarie 2011 la notarul Ioana Bot (fiica deputatului Octavian Bot, pe atunci PDL), Mănăstirea ceda până în 27 februarie 2091 folosinţa gratuită a terenului, pentru ca firma să-l utilizeze pentru "interconectarea reţelelor Pivex Platform de transport a energiei din România spre ţările UE, producţie de energie verde, terminal transport, aeroporturi/heliporturi, antene radio şi turnuri de comunicaţii".

Firma a atacat şi ea decizia ÎCCJ tot printr-o cerere de revizuire, motivată cu "importanţa geopolitică şi geostrategică a Programului Pivex Smart Grid Black Sea" şi cu "necesitatea de accesare a fondurilor europene care asigură României un rol strategic în arhitectura regională a Mării Negre Black Sea şi în Strategia Dunării". Practic, atât stareţa cât şi patroana arătau că, vezi Doamne, terenul ar fi imperios necesar pentru un program de importanţă europeană, astfel încât interesul local al Primăriei, ca proprietar, ar păli în comparaţie cu cel al Statului, de a deveni un "jucător" pe piaţa energetică europeană.

Tăcere monahală, delir de enoriaşă

BIHOREANUL a încercat să afle dedesubturile afacerii, dar s-a izbit parcă de un zid impenetrabil. Căutată la Mănăstire, Mina a poruncit unei călugăriţe să spună că nu se afla acolo, pentru ca apoi, fiindcă reporterul a surprins-o, să-i refuze orice discuţie. "Dacă vă temeţi de Dumnezeu, nu puneţi întrebări!", a decretat ea, poftindu-l pe jurnalist să plece.

În schimb, Platona, pe care BIHOREANUL a căutat-o iniţial la sediul firmei din strada Cuza Vodă (o casă incredibil de sărăcăcioasă şi dărăpănată) şi despre care a aflat că fusese până acum 4 ani lector la Facultatea de Ştiinţe Economice, după care s-a mutat la Bucureşti, a oferit o lungă predică telefonică. Întâi despre importanţa energiei verzi şi oportunitatea ca România "să joace un rol geostrategic şi geopolitic fără egal în Spaţiul Mării Negre", apoi despre cât este ea de credincioasă.

După 10 minute, femeia a pus brusc punct "dialogului" în momentul când reporterul i-a cerut să precizeze scopul şi conţinutul contractului de comodat. "Nu vă spun, pentru că vorbiţi nepoliticos. Nu e politicos să spuneţi "Maica Mina", ci "Sfinţia Sa"", a cerut Platona, pentru ca apoi să promită, cu multă greutate, că va acorda jurnalistului "o audienţă de 10-15 minute după data de 20 martie, pentru că până atunci agenda mea profesională este extrem de încărcată, fiindcă eu locuiesc şi la Bucureşti şi la Bruxelles". Nu fără a preciza, grijulie: "Vă primesc, dar numai dacă până atunci veţi ţine post şi faceţi o pregătire duhovnicească corespunzătoare!". No comment...

Poliloghie "bruxelleză"

În pofida străşniciei cu care Maica Mina şi patroana SRL-ului încearcă să păstreze secretul afacerii făcute, BIHOREANUL a aflat că ambele femei joacă la cacealma. Iar asta pentru că Pivex Platform nu are, în realitate, nicio contribuţie în vreo activitate de producţie şi transport a energiei dinspre România spre statele membre UE, şi nici nu poate avea, întrucât deţine doar un acord de principiu prin care se angajează să sprijine politica europeană de reducere a poluării prin promovarea alternativelor "verzi".

O spune chiar singura piesă nouă depusă la dosarul procesului de revizuire, un aşa-numit "acord de parteneriat între Direcţia Generală pentru Energie a Comisiei Europene şi Asociaţia Pivex Energy Municipality", încheiat la 11 iunie 2011. Impresionabil doar pentru proşti, documentul e, însă, apă de ploaie, căci nu conţine nicio referire la faptul că UE ar acorda fonduri europene pentru vreun proiect, fiind un acord general între Direcţia de specialitate a CE şi un ONG pe care Platona l-a creat paralel cu SRL-ul Pivex Platform. "S-a hotărât de a recunoaşte Pivex Energy Municipality ca susţinător al Acordului de reducere a emisiilor de dioxid de carbon. Pivex Energy Municipality se angajează să promoveze Pactul prin traducere de materiale promoţionale, să apere interesele comune pe plan naţional şi european, să joace rolul de intermediar între membrii săi şi Biroul de la Bruxelles al Pactului Primarilor pentru reducerea poluării".

De asemenea, într-un act anexă se vorbeşte despre un "Program Pivex realizat în asociere cu Bisericile Ortodoxe pentru dezvoltarea unei reţele energetice inteligente (sic!) şi racordarea la alte reţele din Spaţiul Mării Negre", "Biserica Ortodoxă" fiind definită ca "producător şi beneficiar de energie produsă şi transportată prin reţeaua inteligentă Pivex". Conform actului, "Reţeaua Inteligentă Pivex are rolul de a transporta din regiunea Mării Caspice o parte din energia suplimentară necesară pentru a diminua capacităţile nucleare în unele ţări europene".

În fine, despre Mănăstirea Sfintei Cruci se arată că e "membră a Asociaţiei Pivex Energy Municipality şi a Reţelei Energetice Pivex a Bisericilor Ortodoxe, implicată în coordonarea reţelei de sfinte Biserici şi sfinte Mănăstiri pe teritoriul cărora va fi construită Reţeaua Inteligentă Pivex de transport a energiei". Din nou, orice alte comentarii sunt de prisos...

Relevanţă zero

Cum era de aşteptat, Primăria a cerut ÎCCJ să respingă cererile Mănăstirii şi SRL-ului de revizuire, argumentând, pe de o parte, că aşa-zisul contract de comodat nu are nicio importanţă în ce priveşte dreptul de proprietate al oraşului asupra terenului, iar pe de alta subliniind că în acordul invocat nici măcar nu este parte SC Pivex Platform SRL, ci Asociaţia Pivex Energy Municipality. Adică fundaţia creată paralel cu firma, faţă de care nicio autoritate europeană nu şi-a luat vreun angajament financiar de a-i da fonduri, din simplul motiv că nici aceasta nu este proprietară sau chiriaşă legală a unui teren pe care să-şi deruleze eventuale proiecte europene.

Juriştii Primăriei au obiectat, de asemenea, că "dacă anterior, Mănăstirea a invocat în proces un interes specific instituţiilor de cult religios, acum a convertit acel interes într-unul economic, pe care a încercat să-l alăture unui interes general european privind utilizarea energiilor nepoluante".

"În plata Domnului"

Primarul Ilie Bolojan e convins că pretinsul contract de comodat încheiat de Maica Mina şi patroana Pivex Platform SRL nu e decât "un artificiu care să dea aparenţa unei baze legale pentru dorinţa Mănăstirii de a folosi în continuare terenul oraşului". Aşa că, spre deosebire de dăţile trecute, când nu a pretins ca Mănăstirea să achite Primăriei vreun leu pentru cheltuielile de judecată, acum a decis să întoarcă foaia. "Nu se poate ca juriştii noştri să fie purtaţi pe drumuri la Bucureşti şi municipalitatea să cheltuiască bani pentru proces, iar partea care pierde să nu plătească".

Poziţia primarului este, totuşi, foarte blândă, căci dacă Bolojan s-ar îndârji i-ar putea pricinui Maicii Mina mult mai mult rău. Potrivit Codului Civil, contractul de comodat dintre aceasta şi patroana Pivex SRL poate fi socotit ca un "contract în simulaţie", încheiat pur formal, pentru a ascunde scopul real, care este acela de a păstra în mod mascat, printr-un interpus, folosinţa terenului.

Ceea ce, în limbaj penal, s-ar numi înşelăciune, infracţiune pedepsită cu închisoarea între 3 şi 15 ani. Poate, cine ştie, spre deosebire de primarul care a hotărât s-o lase pe Maica Mina "în plata Domnului", se va găsi totuşi vreun procuror care va fi mai decis să cerceteze şi să ceară aici, pe pământ, pedeapsa cuvenită pentru potlogăria cuvioasei stareţe...

STĂREŢIE PE HOŢIE
Mănăstire cu japca

Râvna cu care feţele bisericeşti ortodoxe vânează terenuri din patrimoniul oraşului a început în anii '90, chiar Mănăstirea Sfintei Cruci fiind ridicată pe un teren furat din domeniul public cu complicitatea conducerii de atunci a Primăriei. Povestea a început în 1992, când consilierul economic Vasile Sabău şi episcopul Ioan Crişanul cereau Primăriei "refacerea patrimoniului spiritual şi moral al Episcopiei", adică un teren "pentru construirea unui schit", cu indicaţia că "cel mai potrivit este cel din strada Făcliei 24, aflat în folosinţa Staţiunii de Cercetări Pomicole". Iniţial, primarul Petru Filip a respins cererea, argumentând corect că legea nu permitea decât reîmproprietărirea parohiilor şi mănăstirilor din mediul rural. După trei ani, însă, în 1994, acelaşi Filip a încălcat legea, semnând pentru 9,03 hectare acordate nu Episcopiei, ci Mănăstirii Sfintei Cruci, recent înfiinţate sub conducerea Maicii Mina, o apropiată a PD unsă ulterior, în 2007, ca cetăţean de onoare al Oradiei, la iniţiativa consilierilor PDL.

Ilegalitatea ar fi rămas necunoscută dacă în 2005 proprietarul real al terenului, stabilit în Germania, nu ar fi cerut anularea titlului de proprietate emis pe numele "cetăţeanului Mănăstirea Sfintei Cruci". Omul a câştigat procesul, instanţa obligând Primăria să-i atribuie un teren în altă parte, în locul celui făcut cadou Maicii Mina.