URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Ianuarie 2020, 07:59

Lista lui Bolo: Primarul Ilie Bolojan vrea să lanseze anul acesta 172 de şantiere noi. Vezi ce ne aşteaptă! (FOTO)

Lista lui Bolo: Primarul Ilie Bolojan vrea să lanseze anul acesta 172 de şantiere noi. Vezi ce ne aşteaptă! (FOTO) TRAFIC "ÎNGROPAT". Săpăturile pentru primul tunel subteran din Centrul Civic sunt programate în a doua parte a anului. Pasajul va subtraversa sensul giratoriu din dreptul Pieţei Cetate, urmând să iasă la suprafaţă în zona Palatului de Finanţe şi să coboare iar în subteran după intersecţia cu strada Griviţei. Până când se va realiza, însă, tot traficul din zonă va fi perturbat...
Lista lui Bolo: Primarul Ilie Bolojan vrea să lanseze anul acesta 172 de şantiere noi. Vezi ce ne aşteaptă! (FOTO) SUB PĂMÂNT. Primăria Oradea are ambiţia de a demara în a doua jumătate a acestui an lucrările la două pasaje subterane în Centrul Civic, convinsă că până atunci va finaliza subtraversarea bulevardului Magheru (foto). Primul pasaj subteran rutier din Oradea se află deocamdată în faza săpăturilor şi a turnării piloţilor foraţi care vor constitui cele două margini ale tunelului
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă în 2019 municipalitatea orădeană a deschis 100 de şantiere, pentru anul acesta pregăteşte 172 de lucrări noi! 

"Lista e încă în lucru. Săptămâna aceasta vom încerca să corelăm lucrările Primăriei cu cele al Companiei de Apă şi Termoficare. Vor fi multe şantiere noi care vor genera deranj în trafic", avertizează primarul Ilie Bolojan. De parcă ambuteiajele nu ar fi deja cea mai bună măsură a bunei organizări a lucrărilor...

Primărie cu consum redus 

Primarul Ilie Bolojan (foto) a făcut public la jumătatea lunii ianuarie proiectul de buget al oraşului pe anul 2020. Conform estimărilor, oraşul se bazează pe un buget de 1,8 miliarde lei, cu 30% peste cel din 2019. Creşterea se datorează majorării veniturilor ca urmare a înmulţirii numărului de firme şi proprietăţi de pe urma căruia oaşul încasează taxe şi impozite, excedentului bugetar de 82,5 milioane lei moştenit de anul trecut şi unui credit de 100 milioane lei ce va fi accesat pentru ca municipalitatea să poată finanţa 17 proiecte mari până la decontarea lor din fonduri UE.

Potrivit proiectului publicat pe site-ul Primăriei, 57% din banii oraşului (1,02 miliarde lei) vor fi alocaţi pentru cheltuielile de funcţionare (de la asigurarea serviciilor publice până la susţinerea aparatului administrativ), iar 43% (785,2 milioane lei) pentru dezvoltare. Aceasta e cea mai mare sumă alocată investiţiilor după 2015, când, pe finalul ciclului bugetar european, oraşul a implementat proiecte de 836 milioane lei. 

"Din 482 milioane lei pe care îi încasăm într-un an din taxe şi impozite, aproape o treime întoarcem către orădeni prin investiţii. Maşina Primăriei consumă destul de puţin. Alte primării alocă pentru investiţii mult mai puţin din banii contribuabililor", spune edilul.

Un proiect, mai multe lucrări

La sfârşitul săptămânii trecute, "lista lui Bolojan" era încă supusă negocierii. Cele 172 lucrări noi sunt destul de greu de cuprins în buget. "Fiecare director din Primărie îşi doreşte să abordeze cât mai multe lucrări. Săptămâna aceasta vom face o prioritizare, mai ales că multe investiţii depind de altele. Spre exemplu, nu poţi asfalta o stradă dacă nu ai rezolvat întâi problema reţelelor din subteran", spune Bolojan.

Volumul de muncă e ameţitor. Majoritatea proiectelor implică, de fapt, mai multe lucrări, cel mai bun exemplu fiind cel pentru "Asfaltare străzi în cartierul Veteranilor + pod peste Peţa". Cap la cap, numai acest obiectiv presupune asfaltarea a 5 străzi din zonă, între care Grigorescu, Radu Enescu şi Trotuşului (peste 4 milioane lei). La aceasta se adaugă construirea unui pod nou peste Peţa la capătul blocurilor din Aleea Călinului (încă 3 milioane lei). Investiţia e consistentă, dar la final locuitorii blocurilor ANL din Calea Aradului vor putea ajunge în oraş mai uşor, iar şoferii din Ioşia în şoseaua de centură fără a mai ocoli prin sensul giratoriu de sub pasarela peste DN 79.
Obiective similare sunt cele privind "Amenajare parcuri prin regenerare urbană: Veteranilor, Ciheiului, Ion Bogdan", ori "Asfaltare străzi Oncea", care vizează 6 străzi (între care Cucului, Gheorghe Pituţ şi Ioan Pop Reteganul) sau "Asfaltare drumuri în zona Gutenberg", care va cuprinde modernizarea a 10 străzi (între care Năvodarilor, Digului, Aurorei).

Tunel pe sub Piaţa Cetăţii 

Pentru a pune cap la cap un volum atât de mare de investiţii, primarul Bolojan negociază un calendar de lucrări cu cei doi viceprimari şi cu fiecare şef de direcţie.

Cea mai provocatoare lucrare, având în vedere deranjul pe care îl va genera, se anunţă construirea primelor două din cele şapte pasaje subterane din Centrul Civic. Derulată de Direcţia Tehnică, investiţia va fi coordonată de viceprimarul Florin Birta (foto). "Pentru a nu încurca şi mai mult circulaţia, lucrările la primele două pasaje vor începe în a doua parte a anului, după închiderea şantierului de la subtraversarea bulevardului Magheru", spune Birta. 

Şantierul din Centrul Civic va fi deschis de lucrările la tunelul pe sub sensul giratoriu din faţa Pieţei Cetate. "Vom începe cu el pentru că este mai simplu. Proiectul e aproape gata, iar prin iulie - august, după ce vom avea un constructor, lucrările ar putea începe". Investiţia de 36,3 milioane lei face parte dintr-un pachet de proiecte care mai cuprinde, pe lângă achiziţia a şase autobuze noi, şi construirea parcării subterane cu 277 locuri din jurul catedralei episcopale. 

Pasaj, legături, drumuri...

Printre lucrările trasate lui Birta pentru a doua parte a anului se mai numără amenajarea drumurilor colectoare şi a pasajului peste şoseaua din Calea Borşului care va asigura legătura la viitorul terminal intermodal din Episcopia Bihor (33,6 milioane lei), amenajarea drumului colector al şoselei de centură pornind din Nufărul până în zona străzii Ciheiului (3 milioane lei), amenajarea unei piste de alergare din tartan în Parcul Barcăului (2 milioane lei). 

"Primăria a obţinut avizul Autorităţii Aeronautice pentru ca drumul de legătură dintre Calea Aradului şi Calea Ogorului, prin spatele Era Park, să nu mai fie îngropat şi acoperit, ceea ce va mai reduce din costurile de 3 milioane lei", spune Birta. 

De asemenea, pe lista lui Bolojan se mai numără construirea drumului colector care va lega Calea Sântandreiului de Calea Aradului prin faţa viitorului magazin Hornbach, pentru evitarea giraţiei (2,6 milioane lei), prelungirea drumului de la Parcul Industrial II din strada Anghel Saligny până în Nojoridului, pentru un acces mai rapid în cartierul Grigorescu (1,4 milioane lei), precum şi asfaltarea a zeci de străzi şi sute de locuri de parcare din tot oraşul.

Lucrări în tot oraşul 

Pe lista celor 172 proiecte sunt şi zeci de intervenţii pe reţele. Primăria urmează să înlocuiască 23,1 kilometri de reţea magistrală şi 1,1 km de reţele secundare, să reabiliteze 42 puncte termice şi să instaleze 39 mini-puncte termice în a treia etapă de reabilitare a termoficării.

În plus, după ani de amânări, în 2020 va demara proiectul Nufărul Geotermal în valoare de 86,7 milioane lei, pentru trecerea cartierului Nufărul I pe încălzire cu mixt de apă geotermală.

Printre lucrările care urmează să fie lansate se mai numără reabilitarea termică a 47 blocuri (23,4 milioane lei), reabilitarea termică a Spitalului Judeţean (28,5 milioane lei) şi a celui Municipal (29,6 milioane lei), amenajarea centrelor de cartier Rogerius (8,1 milioane lei), Nufărul (6,5 milioane lei) şi Ioşia (12 milioane lei), construirea a două cămine studenţeşti în campusul Universităţii (4 milioane lei) şi altele. 

Forma definitivă a listei va fi publicată cel târziu săptămâna viitoare. Asta, dacă edilul va reuşi să coordoneze împreună cu directorii săi cele 172 lucrări noi. Cele 100 de anul trecut nu i-au ieşit toate...


NOI EXPROPRIERI
10 milioane lei 

a prevăzut municipalitatea în buget pentru despăgubirea orădenilor care vor fi lăsaţi fără case ori terenuri ce vor fi afectate de lucrările publice


BUGET PE ŞEST...
Dezbatere fără adunări

Proiectul de buget pentru acest an a fost postat pe portalul municipalităţii pe 17 ianuarie, spre consultare publică. Orădenii pot face propuneri pe marginea lui până pe 3 februarie, pe adresa de email primarie@oradea.ro ori prin poştă, pe adresa din Piaţa Unirii 1. 

Spre deosebire de anii anteriori, Primăria nu a anunţat data unei dezbateri publice în care orădenii să îşi spună părerile. Având în vedere că 2020 este an electoral, ceea ce poate explica numărul mare de lucrări propuse, primarul Ilie Bolojan s-ar scuti de discuţii cu potenţialii contestatari. 

"Legea bugetului nu impune neapărat organizarea unei şedinţe publice, ci a unei consultări publice", spune şeful Direcţiei Economice, Eduard Florea, iniţiatorul dezbaterilor pe buget. Potrivit acestuia, municipalitatea ar putea stabili o astfel de întâlnire înaintea şedinţei din februarie a Consiliului Local, când va fi votat bugetul, doar la cererea unor ONG-uri sau a unui grup de cetăţeni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
Nufarul ...epoca de piatra
Dl primar..Daca tot va lăudați ca tot deschideți pe santiere....între Oradea și santmartin a-ți uitat de noi..stam cu fose in curte și fântâni in 2020..ca boschetarii..dc nu trimite-ți un reprezentant sa n-e întrebe și pe noi ce doleanțe avem..nu ne mai mintiti ca traim Bine in Oradea..de Ce Nu n-e da-ti la Santmartin..poate cei din santmartin sant mai ingaduitori..imi este risible da spun ca sant Oradean si traim ca sobolanii ...da da va fie rusine..2020..ce naiba
Postat 30 Ianuarie 2020, 00:56 de German
oradeaveche
" Am dubla personalitate si-o dezvolt pe-a treia " . " Noi " eu și orădenii
Postat 29 Ianuarie 2020, 14:18 de sandu1260
sandu
“Noi”? Ai personalități multiple. Bravo!
Postat 29 Ianuarie 2020, 13:10 de oradeaveche
oradeaveche
Argumentul tau se rezuma la prostia pe care o ai in cap. Toate aceste șantiere se fac pt tine. Daca nu-ți convine fă-ți flotant de Bârlad, noi nu avem nevoie de tine aici în Oradea.
Postat 29 Ianuarie 2020, 12:32 de sandu1260
sandu
Ăștia ca mine? Argumentu tău se reduce la presupuneri. Nu la duzina de șantiere mereu în întârziere construite prost de aceleași firme pe motiv că altele nu sânt când de fapt sânt doar prietene. Nu creditele liberale date pe ochi frumoși ca plăvanu să-și ia bloc și două-trei mașini deși nu și le permite ca apoi să justifice construcția de străzi, pasaje și parcări. Taxa pe opinie lipsește.
Postat 29 Ianuarie 2020, 07:32 de oradeaveche
oradeaveche
Atunci ăștia ca tine nu ar mai circula cu mașina prin centru, și eu as fi fericit.
Postat 28 Ianuarie 2020, 23:04 de sandu1260
sandu
După ce le-a provocat, ar fi maestru în aplicat.
Postat 28 Ianuarie 2020, 22:44 de oradeaveche
Sper că Bolojan
Să introducă o taxa de congestie și poluare ca în Londra, nu suntem o capitală dar se poate aplica.
Postat 28 Ianuarie 2020, 21:52 de sandu1260
CrisDumi
Felicitări dacă beneficiezi de CARPO, eu nu mă încadrez
Postat 28 Ianuarie 2020, 19:40 de sandu1260
Sănduțo ...
... vrei să-ți fac programare la ORL ?!? Apropo, mai ai mult până la pensie ... să te înscriu la CARPO ?!?
Postat 28 Ianuarie 2020, 19:31 de CrisDumi
Felicitări
Toate lucrurile sunt utile, e că se face, dar se poate și mai mult. ApropoS nu am auzit un pensionar sa se plângă de taxe mărite.
Postat 28 Ianuarie 2020, 16:33 de sandu1260
pt?
e bine ca se face, foarte bine. Dar unele lucrari sunt cu semnul"?" . Pasajele subterane in centrul orasului nu prea isi au locul, ca si teorie. O decongestionare si o deviere a traficului din centru cu inele pe arterele principale rezolva problema. Sa mergi din Nufarul pana in Rogerius prin centru...e non sens. N.B. Pasajul Michelangelo din TM e un fiasco. Sper sa nu fie si la noi, si sper sa invatam din greselile altora.
Postat 28 Ianuarie 2020, 10:06 de Christa
sunt curios
Sunt curios cu o sa reuseasca cei de la CAO sa gestioneze primele ploi abundente la transeele din pupul orasului. Cum vor gestiona acumularile de apa din tunele? Sa vedem.
Postat 28 Ianuarie 2020, 09:04 de scortosul
"Diliul" șef vs. Carul dinantea Boilor !?!
La capitolul investiții și lucrări publice, municipalitatea ar trebui să aibă în cap de listă ... continuarea în următorii ani a centurii, cu implicarea evidentă a Guvernului PNL și CNAIR pentru conexiunea cu A3 pe lângă Cetariu, de la est de la vest pe partea nordică a orașului. Totodată, crearea unui drum obișnuit de legătură, în regim de urgență, din capătul Oșorhei pe la Alparea, Felix, Nojorid, Sântandrei și conexiunea directă la viitorul drum expres început de CNAIR deja pe relațiaSatu-Mare către Arad și A1 !?! Dacă astea s-ar demara, urmare poziției și influenței de prim rang a "diliului" orădean în partidul aflat la guvernare ... nimic nu ar trebui întors cu fundu-n sus în oraș, cu șantiere interminabile, pentru că tot traficul blocant de astăzi s-ar degreva, iar Nufărul, Cantemir, Magheru, Dacia și Rogerius, ar putea respira la jumătate cel puțin, ca număr de mașini și supra-aglomerarea fără noimă !?! Studiul făcut în acest sens a ajuns de mai bine de un deceniu pe masa lui Bolojan, fiind un proiect vizionar chiar la vremea aceea dar ... unde nu-i cap, vai de picioare !?! În loc să se înconjoare de oameni deștepți, Bolojan i-a preferat pe pupincuriștii amatori ... iar împreună au îngropat și vor mai îngropa mulți bani, ai orădenilor, în loc să rezolve problemele orașului pe banii altora, așa cum ar face orice edil responsabil !?!
Postat 28 Ianuarie 2020, 08:39 de CrisDumi
Utilitate.
Nu cred că pasajele astea subterane au în prezent o utilitate, nu văd volumul de trafic auto sau pietonal să le justifice iar viitorul nu cred că are nimeni glob să-l prezică. În ce stadiu sânt lucrările mă îndoiesc că pasaju sub Magheru va fi gata anul ăsta. Blocurile din jurul catedralei ar trebui reabilitate altfel degeaba faci pietonal, turistul în drum spre cetate vede cât de oribile sânt.
Postat 28 Ianuarie 2020, 08:18 de oradeaveche
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON