URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Ianuarie 2020, 08:01

Lecţia de... lăcomie: Directoarea unui liceu din Oradea şi-a tras un salariu "nesimţit", de 15.400 lei/lună!

Lecţia de... lăcomie: Directoarea unui liceu din Oradea şi-a tras un salariu 'nesimţit', de 15.400 lei/lună! ŞI CE DACĂ? Directoarea Liceului Special, Ileana Varga (foto), nu vede nicio problemă în faptul că şi-a încărcat orarul cu numărul maxim de lecţii pe care ar putea să le ţină. "Nu am făcut nimic ilegal", spune profesoara. Nici când BIHOREANUL a prins-o că, de fapt, nu-şi ţine orele, lipsind din şcoală chiar când ar trebui să fie în faţa elevilor, directoarea n-a avut regrete: "Recuperăm lecţiile neţinute, copiii nu pierd nimic". În schimb, ea are numai de câştigat...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe cât de sărace sunt şcolile româneşti, pe-atât de bogaţi sunt cei care le conduc. Un exemplu elocvent îl reprezintă directoarea Liceului Tehnologic Special nr. 1 din Oradea, Ileana Varga, care deţine chiar un record local în privinţa salariului: are un venit lunar brut de 15.420 lei, ceea ce înseamnă că ia în mână peste 9.000 lei.

Cum a ajuns să câştige aşa mult? Simplu: Deşi, la fel ca toţi directorii, este scutită de lecţiile predate la catedră, Varga şi-a încărcat programul cu ore suplimentare, pe care, însă, nici măcar nu se oboseşte să le ţină. BIHOREANUL a căutat-o când avea ore cu elevii şi surpriză: nu era în şcoală!

Picată, dar promovată

Ileana Varga a ajuns la conducerea Liceului Tehnologic Special nr. 1 în anul 2018, numită de inspectorul şcolar general Alin Novac Iuhas, după ce directorul care câştigase concursul pentru această funcţie, Tiberiu Sâncelean, fusese demis. El a plătit cu funcţia două scandaluri uriaşe din şcoală, ajunse de notorietate publică, cu acuzaţii privind agresiuni sexuale între elevi şi torturi cu electroşocuri pe care pedagogii le-ar fi aplicat tinerilor.

Profesoară de Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor (TIC) de peste 25 de ani, Varga nu era străină de conducerea unei şcoli. Ani la rând a fost director la Liceul Tehnologic Ioan Bococi, care în 2017 a fuzionat cu Liceul George Bariţiu, formând Liceul Special nr. 1, unde învaţă acum circa 300 de elevi, toţi cu cerinţe educaţionale speciale, cauzate de diferite afecţiuni. 

După comasare, Varga a pierdut funcţia de conducere deoarece la concursul organizat de Ministerul Educaţiei, în ciuda anilor în care a stat în scaunul de director, a picat examenul. De ce, după această ruşinoasă "performanţă", a fost numită interimar şefă în Liceul Special, numai şeful IŞJ Bihor poate şti. Nu e deloc exclus ca numirea să aibă legătură cu preocupările politice ale lui Varga, simpatizantă a PSD Bihor, partidul lui Novac Iuhas. 

Ore din plin

Cert e că Varga e departe de a fi un bun manager de şcoală, după cum spun profesorii Liceului Special. "Este total netransparentă, ia singură toate deciziile legate de bugetul şcolii şi care ar trebui discutate în Consiliul de Administraţie. De altfel, nicio hotărâre a CA-ului nu se găseşte pe site-ul şcolii", a reclamat BIHOREANULUI un dascăl nemulţumit, care preferă, însă, protecţia anonimatului, de teama răzbunării directoarei. 

Lipsa de transparenţă nu este singura hibă a lui Varga. Directoarea a ajuns să încaseze un salariu record, pentru că s-a încărcat cu numărul maxim de ore suplimentare permis de lege! Asta, în condiţiile în care Legea Educaţiei, dimpotrivă, scuteşte directorii de o parte din orele pe care ar trebui să le predea, tocmai pe motiv că au sarcini manageriale. În timp ce norma unui cadru didactic obişnuit este de 16 ore pe săptămână, directorii trebuie să predea doar 6 ore.

"Totuşi, Varga predă 16 ore, pentru că are 10 ore suplimentare, la plata cu ora. Şi-a luat maximul de ore suplimentare permis de lege, deşi este evident că nu are timp să predea atât de mult, şi să fie şi director", spune reclamantul. 

Salariu record

În mod normal, orele suplimentare trebuiau împărţite între ceilalţi profesori de TIC din şcoală sau, dacă aceştia refuzau, scoase la concurs, pentru dascăli din afara Liceului Special. "Varga nu vrea să dea orele nimănui, pentru că este lacomă. Dar în realitate, ea nici măcar nu ţine aceste ore, ci tot alţi colegi, cei neplătiţi, care însă nu îndrăznesc să comenteze", spune profesorul. 

Miza acestor ore suplimentare o reprezintă, desigur, banii. Mai cu seamă în Liceul Special, tocmai pentru că sunt doar elevi cu deficienţe, profesorii primesc şi un spor special, de 15%. Cât de bănoase sunt aceste ore suplimentare se vede în salariul directoarei, "deconspirat" pe site-ul liceului. Pe lista veniturilor salariale, un document pe care toate instituţiile trebuie să îl publice, se vede că Varga încasează lunar un venit brut de 15.420 lei, din care rămâne "în mână" cu peste 9.000 lei! "Niciun alt director de şcoală din Oradea nu câştigă atâta. Cred că şi primarul Bolojan o invidiază pentru salariu", spune dascălul reclamant. 

Verificările făcute de BIHOREANUL confirmă: în Oradea nu mai există niciun director cu un salariu atât de mare ca Ileana Varga, cel mai apropiat fiind directorul Colegiului Economic Partenie Cosma, Virgil Blage, cu un salariu brut de 12.353 lei. 

Chiul plătit

Ca să nu iasă în evidenţă cu leafa uriaşă, pe lista salariilor Varga s-a trecut defalcat, pe două poziţii, ca şi cum ar fi vorba de persoane diferite: la o poziţie, 109, şi-a declarat salariul aferent funcţiei de director, de 11.356 lei, iar la următoarea, cu numărul 110, pe cel didactic, de 4.064 lei. "E singura care ocupă două poziţii pe listă şi a făcut asta tocmai ca să nu se vadă cât câştigă, că lista de pe site este anonimizată. Dar în şcoală se ştie adevărul", zice reclamantul. 

BIHOREANUL s-a convins şi de faptul că directoarea Liceului Special nu pune mare preţ pe orele suplimentare. Reporterul a căutat-o la şcoală într-o zi de joi, la ora 11, când, conform orarului, trebuia să fie la catedră, având lecţii între orele 9 şi 14, fără întrerupere. Numai că directoarea nici măcar nu era în şcoală, darmite la clasă! 

Sunată, Varga a pretins că se află în apropierea unităţii de învăţământ: "Am ieşit să-mi iau o plăcintă". Când reporterul i-a spus că o aşteaptă, a avut o altă versiune: a trebuit să meargă la ASCO, pentru un caz social din şcoală. "A fost o excepţie. De regulă, îmi ţin orele", s-a scuzat directoarea.

Fără argumente  

Întrebată de ce s-a lăcomit la ore suplimentare, când legea o scuteşte de predat tocmai pentru că are treburi administrative, Varga a refuzat să dea un răspuns concret: "Nu am făcut nimic ilegal". Despre moralitatea gestului ei nu a vrut să vorbească, la fel cum n-a comentat nici faptul că este directoarea cu cel mai mare salariu din Oradea. 

"Nu mă interesează ce salarii au alţii. Dacă cineva e invidios pe salariul meu, să vină în locul meu, nu mă supăr. Dar să ştiţi că, dacă sunt probleme la şcoală, eu vin şi noaptea, şi în weekend", pretinde Varga. Întrebată de ce s-a trecut pe două poziţii pe lista salariilor, directoarea n-a mai dat nicio lămurire: "Nu eu am făcut lista". Ca şi cum contabilele şcolii ar putea acţiona fără consimţământul ei...

Nici şeful IŞJ Bihor, Alin Novac-Iuhas (foto), nu vede o problemă în faptul că Varga şi-a încărcat norma. "Legea le permite directorilor să-şi ia ore suplimentare, mai sunt şi alţi directori în această situaţie. Din ce am discutat cu doamna Varga, a luat aceste ore pentru că nu sunt alţi profesori dornici să le predea". Cât despre faptul că directoarea nu-şi ţine orele, şeful IŞJ spune că n-a avut nicio reclamaţie în acest sens. 

La sugestia BIHOREANULUI, a promis însă că va face verificări neanunţate în toate şcolile, pentru a vedea dacă directorii îşi ţin orele sau doar încasează banii. Doar să nu fie o verificare de formă, aşa, ca între colegii de partid...


CU EXPERIENŢĂ
Metehne vechi cu salariile

Ileana Varga a mai avut probleme legate de banii achitaţi la plata cu ora, însă nu doar pentru sine. În 2012, când era directoarea Liceului Ioan Bococi, un audit comandat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, pe atunci condus de PNL-istul Daniel Negrean, a scos la iveală că mai mulţi profesori ai şcolii, inclusiv directoarea, au fost plătiţi ilegal. Mai precis, diverse ore rămase neocupate au fost împărţite unor dascăli care nu aveau specializările necesare şi care ar fi trebuit plătiţi ca profesori necalificaţi. Varga i-a încadrat pe toţi ca profesori calificaţi şi i-a plătit ca atare. Prejudiciul de 10.000 lei găsit atunci de IŞJ Bihor a fost recuperat, dar directoarea n-a fost sancţionată, ci doar mustrată. Aşa că nu-i de mirare că a prins curaj...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
Asta-i nimic!
De ce nu scrieti despre veniturile si bonusurile nesimtite pe care le platim trantorilor din primarie si nu e vorba de cativa, e vorba de cateva sute!!! Bani de haine, bani de hrana, bani de Pasti, de Craciun, de... Ajunge orice lipitor de afise pripasit prin primarie sa taie frunza la caine pe 5-6 mii de lei!!!
Postat 03 Februarie 2020, 05:56 de pinonel
@profesorul special
Aveti dreptate! Va sustinem ! Legat de ...cotizatie ....se stie foarte bine ce face dumneaei! Ia cota parte apoi cotizeaza mai departe. Mai tineti minte, unii, cum umbla cu sarsanalele pe la inspectorat ? Ma intreb: cine are curajul sa accepte rolul de conducator de doctorat pentru asa o nulitate ? Probabil mai apare o teza plagiata, pentru ca competente...IOC !!
Postat 01 Februarie 2020, 14:02 de marialupalut
Nu va luati de ei...
...sunt doar niste bieti bugetari,indoiti de povara grea a numeroaselor vacante platite regeste: la corpul didactic calculam 3 sapt iarna, 2 la paste si 3 luni vara.E mult mai greu decit la corpul juridic.Ceilalti, la munca, ca acusi faceti 70 de ani...
Postat 01 Februarie 2020, 11:16 de excalibur
capuse
atat stiu sa faca gunoaiele: sa capuseze statul prin orice mijloace. Uitati-va la ei ce priviri inteligente au, atat novac cat si directoarea. Cine se aseamana se aduna. El nu vede o problema in nimic deoarece el insusi este o problema a sistemului, problema care va fi extirpata cat de curand. Sper sa scapam in curand de astfel de specimene la toate nivelurile.
Postat 01 Februarie 2020, 09:52 de oradea_mea_si_a_ta
Raspuns greşit!
Răspuns greşit domnule Inspector General! Nu trebuia să discutaţi cu Varga, trebuia să-i verificaţi încadrarea sau şi mai simplu, să verificaţi dacă orele au fost vacantate, dacă şcoala a organizat concurs şi nu s-a prezentata nimeni...şi atunci jos pălăria. Dar încadrarea sună aşa: o parte din orele de TIC din catedra doamnei au mers la plata cu ora la profesorul care îi ţinea orele iar dânsa şi-a luat ore de Cultură de specialitate din catedra inginerului titular căruia i s-a completat norma cu ore în altă specialitate. Ce ziceţi de asta? Nimic ilegal!Că nu erau doritori, iarăşi greşit, mai ales că mai este un titular pe TIC în unitate plus alţi profesori abilitaţi să predea această disciplină! Dar cum să le dai altora aceste ore că riscai să nu "cotizeze" (altă meteahnă veche a daomnei- trebuia să mergi cu fluturaşul!) şi atunci adio cotizaţie la PSD şi alte instituţii abilitate, adio doctorat, adio....Şi încă ceva: PNL-istă BA, PSD-istă DA!
Postat 31 Ianuarie 2020, 18:15 de profesorulspecial
Vai
Și eu care credeam că femeile nu se bagă la jmeckerii dâmbovițene.Credeam că îi împing pe soții lor.Cele ce fac jmeckerii tot posibil nu au bărbați?Sau cum?
Postat 31 Ianuarie 2020, 16:25 de crisan
Nu te supăra frate
Aș avea curajul să pariez pe faptul că "dascălul nemulțumit" a deținut o funcție de conducere până acum vreo doi ani și este femeie, nu de alta, dar tactica asta "mușcă și fugi" o cam dă de gol, o folosește prea des. Tind să cred că totul este făcut din răzbunare, nu neapărat pentru binele elevilor. Asta e, când ai fost boss (la feminin) ai dictat, acum scrii după dictare.
Postat 31 Ianuarie 2020, 16:22 de Phoenix
@1×1
Omule ți-ai ales foarte inspirat numele de user,e exact numărul de neuroni funcționali pe care-i ai,nu de sinapse, nu..pt.că asta te-ar fi ajutat să pricepi mai bine despre ce e vorba aici. PS. Bolojan a "chiulit" pt. a se umili pe la ușile ticăloșilor de prin ministere,ca tu și miile de melteni care au invadat acest oraș să traiești într-un oraș încă suportabil.
Postat 31 Ianuarie 2020, 14:30 de altoradean
100 de zile pe an lipsa se pune la "chiul platit"?
La fel a facut si Bolojan cand si-a dublat salariul. Atunci nimeni n-a fost revoltat, desi omul era mai mult plecat din oras. Cred ca se califica mai mult ca oricine din Oradea la "chiul platit". Dar nu-i nimic, cum zicea Mircea Bradu, totul se iarta daca versi niste lacrimi de ziua nationala. Acuma ca te strang pantofii noi cumparati din Bruxelles sau e tare frig, nu mai conteaza. Important e sa ti se vada lacrimile.
Postat 31 Ianuarie 2020, 14:01 de 1x1
Halucinant răspunsul politrucului
Măi liberalii lu' pește prăjit,unde sunteți,de ce nu reacționați,vi se pare ca această investigație jurnalistică se încadrează la "light news" ?,i-a uitați-vă puțin la vizualizări.Aveți o Mariuță la Învățamânt care-i ahtiată să schimbe inspectorii ca pe șosete,evident dacă nu le au galbene :) și imprimate cu sageată.Da-ți un semnal că vă interesează,macar sigurul lucru care ne mai poate salva,Educația,că la celelalte suntem praf. PS. Pt.măscaricii de la Usr-plus,dormiți bine fraților?,bravo!
Postat 31 Ianuarie 2020, 13:57 de altoradean
O directoare care face rusine sistemului...
...si stiu ce vorbesc 1. Orele de tIC nu si le tine odata pentru ca de cand o stim la catedra este o chiulangita. Umbla dupa afaceri proprii, ba cand era cazul sa-si rezolve copilul, ba sa faca alte aranjamente pur in interes propriu. Si nu le mai tine, pentru simplul motiv ca...nu stie !!!!!!!!!!!!!! Habar nu are cu ce se mananca Tehnologia informatiei. A luat si ea o diploma candva, gurile rele spun ca la examen ii soptea examinatorul unde sa puna mouse-ul...... 2. Toate controalele in scoala/scolile pe care le conduce / condus, plecau bine burdusite cu tot ce se poate, inclusiv cu ce se ia din mancarea bietilor copii ! 3. A propos, cate cofraje de ora duci doamna directoare acasa? cate tavi cu prajituri ? Si cate le duci pe unde ai sa-ti rezolvi interesele ??????????? Multe sunt de verificat aici! Si copiii stiu...si parintii stiu...si noi profesorii stim... 4. Da, e razbunatoare. Te calca in picioare daca i te opui pentru ca...e sustinuta ! Ia ghiciti de unde ???????? Pai sunt 2 foruri pe la care trece prima data...Ghiciti care ????? 5. De ce n-a dat ore altora ? pai sunt cadre didactice la care nu a vrut sa le asigure norma si au norma impartita prin judet, in timp ce s-a inconjurat de suplinitoare...mamăăăă !!!, aur curat au dat !!!!!!!!!!! Si cota din salar spun unii..asta chiar ar fi prea mult !!!!!!!!!! Ia verificati cativa ani Statul de functii sa vedeti cat suplinitori si cati titulari avea in schema ? Pe vremea scolii Bococi. Pai directoarea asta e manjita pana in varful unghiilor de la picioare !!!!!!!!!! Un caracter mizer si o drept-credincioasa falsa !!!!!!! 6. La cata lacomie are in ea, ma mir ca nu isi trece toate orele ei, sa le faca ea pe toate, ca oricum ia singura toate deciziile ! Restul suntem 0 barat. Numai ea stie, numai ea poate, datorita ei avem un post ......altfel am muri de foame...... 8.. Aaaaaaaa, stiti cand s+a renovat scoala Bococi ? Atunci s-a construit si casa doamnei !!!!!! Ia ghiciti de unde lua inclusiv muncitorii ???????? 7. Recomand: - curtea de conturi control la sange, fara ca cei din echipa sa fie cumparati !!!!!!!!!!!!!! - verificarea competentelor TIC a acestei super-directoare, la fel, de catre oameni integri _nu de la Inspectorat !!!!!!!! - examen psihiatric si psihologic al super-directoarei Si, profesori, elevi, parinti...chiar v-a pus pumnul in gutra tuturor ? Chiar atat de mult va terorizeaza ? Actionati ! Pana cand sa ne ascundem dupa degete si sa o lasam sa faca ce vrea ? Initiativa Bihoreanului e salutara , la fel si a profesorului care a avut curajul sa dea in vileag situatia. Nu va opriti aici ! Daca cercetati veti avea material cat pentru un foileton. Si o increngatura demna de Cosa Nostra. Mai suntem cativa prin scoala care sa mai avem un dram de curaj !
Postat 31 Ianuarie 2020, 12:37 de marialupalut
Chiar nu va e rusine ...d-nule inspector????????
Nu sunt alti profesori sa predea orele ? Clar e greu sa gasesti un profesor de calibrul dansei! (zero tact didactic) Cati profesori care erau in drept sa predea aceste ore de TIC nu au norme ??, sau cati tineri profesori nu au primit ore la inceputul anului???? intr-adevar acestia nu isi aduceau contributia la partid (PSD) Rusine sa va fie, pe cine credeti ca prostiti! Sunteti jalnic !! Nu uitati carmuiti dascali nu o turma de oi!
Postat 31 Ianuarie 2020, 11:07 de ana1234
Nu-i mai satură Dumnezeu pe unii...
Metehne vechi! Auzi - cică "a luat aceste ore suplimentare deoarece nu sunt profesori dispuși să le țină"... Mai bine spus - nu-i mai satură Dumnezeu pe unii... Și nu e singurul caz din Oradea... Cât despre moralitate - ce să mai vorbim...
Postat 31 Ianuarie 2020, 10:02 de Danutz
Calitatea de membru PNL al directoarei Varga ...
... o vor salva de acuzațiile de fals, fals intelectual și fals în declarații, dar cea de a fi ceea ce se vede, ca om și dascăl, o va pune la locul ei de drept !?!
Postat 31 Ianuarie 2020, 08:22 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON