URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Decembrie 2010, 08:13

Justiţie perversă: taximetristul care a profitat de o fată de 14 ani primeşte despăgubiri de un miliard

Justiţie perversă: taximetristul care a profitat de o fată de 14 ani primeşte despăgubiri de un miliard GRĂBIT. Pe 29 noiembrie, taximetristul Nicolae Naprodean a provocat un accident pe trecerea de pietoni din apropierea Orăşelului Copiilor, lovind un bărbat care traversa strada pe trecerea de pietoni. După bunul său obicei, însă, a negat că ar fi avut vreo vină, declarând că pietonul i-a sărit în faţă şi n-a mai avut timp să-l evite
Justiţie perversă: taximetristul care a profitat de o fată de 14 ani primeşte despăgubiri de un miliard COMUNIST PE STAT DE PLATĂ. În vârstă de 64 de ani, Nicolae Naprodean (foto) s-a apucat de taximetrie doar după venirea în Oradea. BIHOREANUL a descoperit că, înainte de revoluţie, Naprodean a fost ani la rândul activist comunist, angajat în 1972 ca "lucrător cu munca politică" întâi la Consiliul municipal al UTC Petroşani, iar 3 ani mai târziu la o întreprindere minieră tot din Valea Jiului
Justiţie perversă: taximetristul care a profitat de o fată de 14 ani primeşte despăgubiri de un miliard RĂZBUNARE. La scurt timp după eliberarea din arest, autoturismul lui Naprodean, un Peugeot 406 cu geamuri fumurii, a fost incendiat cu un cocktail Molotov de către persoane rămase neidentificate până azi. Au ars întreaga banchetă şi mocheta din spate, tapiseria de sub plafonieră şi o parte a scaunului din dreapta faţă, prejudiciul fiind apreciat la peste 10.000 lei. Deşi a suspectat că incendiul a fost provocat de tatăl fetei care l-a acuzat de viol, bărbatul s-a ferit să-l indice direct
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O farsă judiciară de proporţii, pusă în scenă de procurorii orădeni, e pe cale să coste scump Statul Român. BIHOREANUL a descoperit că Nicolae Naprodean, taximetristul pervers care a profitat de o adolescentă de 14 ani şi s-a dat la numeroase altele, a beneficiat de clemenţă din partea anchetatorilor săi, care au decretat că omul n-a făcut nimic rău. Ba din contră, au apreciat că, de fapt, el ar fi fost exploatat de minoră!

Revoltătoarea poveste nu se termină aici. Profitând de soluţia dată de procurori, taximetristul a acuzat o "eroare judiciară" şi a obţinut despăgubiri de peste 100.000 lei pentru ancheta "nedreaptă" pornită împotriva sa şi pentru cele 7 zile petrecute în arest în 2007. "Abuzatul" nici măcar nu e mulţumit cu atât. În opinia lui, suma ce-i poate repara pe deplin "onoarea" ştirbită se ridică la 2 milioane de euro...

Un mic accident

Pe 29 noiembrie a.c., circulaţia în zona Pieţei Rogerius a fost oprită în jurul prânzului, după ce un taximetrist de la City Taxi lovise în plin un bărbat în vârstă de 57 de ani, pe trecerea de pietoni de lângă Orăşelul Copiilor. Victima traversase în grabă dinspre liniile de tramvai când Loganul venit cu viteză dinspre complexul Perla l-a lovit frontal, proiectându-l apoi într-un Volkswagen Golf, care se deplasa dinspre Piaţa Rogerius, dar oprise în faţa trecerii de pietoni.

01 Naprodean.jpgDe pe urma spectaculosului accident, pietonul a scăpat cu câteva leziuni, fiind internat doar pentru investigaţii şi supraveghere la Spitalul Judeţean, în timp ce taximetristul a fost dus pentru declaraţii la Poliţie. S-a aflat imediat că şoferul în cauză e un personaj controversat, Nicolae Naprodean (foto), arestat în urmă cu 3 ani pentru acuzaţii de viol asupra unei adolescente de 14 ani, pornografie infantilă şi hărţuire sexuală.

Cum de a ajuns să revină în taximetrie un astfel de individ? Pornind pe fir, BIHOREANUL a descoperit că, deşi pare greu de crezut, Naprodean a fost "spălat" complet tocmai de cei care, în mod normal, ar fi trebuit să-i dovedească vinovăţia şi să ceară tragerea lui la răspundere.

"Candy" taxi

În urmă cu 3 ani, povestea copilei de 14 ani abuzate de taximetrist, prezentată pe larg de BIHOREANUL, a şocat o întreagă comunitate. Bărbatul, atunci în vârstă de 61 de ani şi şofer sub cupola Fulger, o asalta pe minoră cu telefoane, invitaţii la îngheţată şi plimbări cu maşina, iar fata, ţinută din scurt de părinţi, a văzut în el o evadare. Când şi-a dat seama de greşeală, era prea târziu...

După câteva întâlniri, bărbatul a pus-o să-l satisfacă oral şi cu mâna, într-o cameră de hotel, fotografiind-o cu telefonul mobil. Apoi, când fata a refuzat să-l mai însoţească, a copiat pozele şi a ameninţat-o că va trimite imaginile părinţilor şi prietenilor ei. Ba chiar a dat o copie unei colege a adolescentei, care mai apoi a arătat-o prin şcoală, dar şi prietenului fetei, care, văzând-o în oribila ipostază, a întrerupt relaţia cu ea.

În arest

Disperată, adolescenta i-a destăinuit prietenului ce s-a întâmplat, iar băiatul le-a povestit părinţilor ei, care l-au reclamat pe taximetrist la Poliţie. La cererea procurorilor Parchetului Bihor, care au început cercetările în caz, Naprodean a fost arestat sub acuzaţiile de viol şi şantaj. Poliţiştii au descins la locuinţa taximetristului, de unde au ridicat cinci telefoane mobile pe care apăreau mesaje şi fotografii cu mai multe tinere în poziţii indecente.

Dar, cum probele nu au ajuns la timp la dosar, mandatul de arestare a fost revocat de Curtea de Apel Oradea, care a considerat că nu există suficiente dovezi să-i demonstreze pericolul social. Decizia s-a bazat, însă, şi pe unele "probleme psihice de natură sexuală" de care ar suferi Naprodean, invocate de apărătorul taximetristului. "La vârsta de 61 ani satisfacţia îi vine mai greu şi e mai lentă, iar prezenţa unei femei tinere l-a ajutat să obţină acea satisfacţie", arăta avocatul când solicita eliberarea din arest.

Obsedat

De unde a scos avocatul lui Naprodean problemele psihice nu e clar, deoarece în dosar nu există nici în prezent vreun act medical care să le confirme. În schimb, BIHOREANUL a descoperit încă de atunci dovezi care relevau clar pericolul pe care îl reprezenta bărbatul pentru clientele sale, motiv pentru care a şi solicitat public revocarea autorizaţiei de taximetrie emise pe numele lui.

În timpul anchetei jurnalistice, reporterii au găsit o agendă a lui Naprodean, cu o listă ce conţinea numerele de telefon a peste 40 de fete de liceu cu vârste sub 18 ani, fiecare având notată în dreptul numelui şi instituţia unde învaţă. Contactate de reporteri, fetele au dezvăluit că taximetristul le-a hărţuit, oferindu-le bani, cadouri sau invitaţii în oraş în schimbul unor partide de sex.

"Circulam des cu taxiul şi îl mai chemam la comenzi. Se vedea de la o poştă că e un afemeiat. Odată mi-a pus mâna pe picior şi m-a întrebat dacă nu vreau să mergem la hotel. Altă dată ne-a invitat pe mine şi pe colegele mele la pizza, crezând că-i vom ceda. M-a tot sunat o vreme, până când l-am repezit", a povestit una dintre victimele taximetristului.

"Boarfe"

Bărbatul a negat acuzaţiile, declarând că gesturile sale au fost prost înţelese. "Sunt bărbat, prezentabil, şi-mi plac fetele frumoase. Îmi încerc norocul. Unele sunt nişte "boarfe", pe care le-am transportat cu taxiul. Altele nişte nesimţite, puştoaice, mă sunau să mă provoace la discuţii erotice, să-mi ceară întâlniri, să le plimb cu taxiul ori să le transfer credite pe telefon. Oricum, lista pe care o aveţi e doar o mică parte. Am cel puţin 500 de numere", se fălea el.

Naprodean susţinea totodată că acuzaţiile de viol aduse de tatăl adolescentei de care îşi bătuse joc fuseseră inventate de părinţi pentru a-i salva acesteia onoarea. "Eu nu ştiam câţi ani are şi nici nu am întrebat-o. Arăta mai matură. Nu am violat-o. A venit de bunăvoie la hotel, la fel cum a venit în oraş, la îngheţată. Toate pozele mi le-a trimis ea mie. Chiar şi cea în care apare cu mâna pe un penis. Să dovedească cineva că e al meu!", declara individul BIHOREANULUI.

De la unul la altul

Ancheta demarată de Parchetul Bihor împotriva lui Naprodean pentru viol şi şantaj a fost de scurtă durată. Căci, imediat după descoperirea fotografiilor obscene cu adolescenta în telefonul taximetristului şi după declaraţiile date de apropiaţii fetei care susţineau că imaginile au fost date şi altor persoane, individul a fost pus sub învinuire şi pentru pornografie infantilă, iar ancheta a fost transferată la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Oradea.

Şi aici, Naprodean a negat categoric că ar fi pozat-o pe fată în timpul unei partide de sex oral pentru a o şantaja. "Poza am primit-o de la ea. Nu există vreo dovadă că e penisul meu". Declaraţia i-a fost contrazisă de victimă, care a descris procurorilor până şi data şi locul în care s-au realizat fotografiile aflate la dosar. "M-a fotografiat cu telefonul mobil când am întreţinut sex oral, precizez că în poză e penisul lui. M-a mai fotografiat îmbrăcată sumar, dezbrăcată şi în poziţii obscene, în autoturismul lui şi în camera de hotel", a declarat adolescenta, susţinută şi de fostul ei prieten, care a dezvăluit şi faptul că taximetristul i-a cerut să rupă relaţia cu ea, pentru că ar fi o uşuratică: "Mi-a spus că nu merită să mai rămân cu ea, că e de moravuri uşoare, şi mi-a arătat o poză în care ea se afla într-o poziţie obscenă".

04 Gheorghe Leuca.jpgCu toate acestea, câteva luni mai târziu, motivând că nu are probe suficiente pentru a demonstra acuzaţiile, procurorul DIICOT Gheorghe Leuca (foto) a trimis dosarul la Parchetul Oradea. Personaj ajuns celebru prin propria obsesie sexuală făcută pentru o proxenetă cercetată penal, Leuca a schimbat şi încadrarea juridică a faptelor imputate bărbatului, din viol, şantaj şi pornografie infantilă, în relaţii sexuale cu o minoră.

Anchetă fuşerită

04 Calin Roman.jpgPentru procurorul care a preluat dosarul, Călin Roman (foto), un alt ins controversat, exclus din magistratură în această vară după ce l-a luat de gât pe prim-procurorul Viorel Gavra, nici măcar această acuzaţie n-a ţinut. Şi nici nu avea cum, din moment ce anchetatorul nu s-a deranjat să o probeze. O arată chiar dosarul pe care l-a întocmit şi care, după cum a constatat BIHOREANUL, nu conţine decât fotografiile şi mesajele compromiţătoare din telefoanele taximetristului, extrase de poliţişti la începutul anchetei, respectiv declaraţiile date de părţile implicate.

Nu există, de pildă, la dosar declaraţii de la alte fete hărţuite de individ şi ale căror numere de telefon erau în agendele lui Naprodean, nu sunt date că ar fi fost audiate colegele ori prietenele victimei, cărora aceasta le-a povestit ce i se întâmplă, şi nici personalul motelului unde taximetristul a dus-o pe fată, şi unde numele lui apărea în registrul de clienţi. Procurorii n-au făcut, deci, nici măcar verificările elementare pe care BIHOREANUL le realizase acum 3 ani.

"Femeie uşoară"

Apare, în schimb, o nouă variantă prezentată de Naprodean, care spune că nu s-a atins de fată, ci doar... s-a masturbat. "A vrut să-mi arate chiloţii pe care i-a cumpărat cu o zi înainte. S-a dezbrăcat doar în chiloţi şi s-a aşezat lângă mine în pat. Eu am privit-o şi m-am excitat. M-am dezbrăcat complet şi m-am masturbat până am ejaculat într-un prosop", declara omul.

Mai mult, individul nu s-a sfiit să-şi denigreze victima, despre care afirma că avea relaţii cu mai mulţi bărbaţi. "De regulă partea vătămată poza într-o atitudine teribilistă şi avea obiceiul ca în cercul de prieteni să comunice anumite întâmplări în care era implicată, de regulă picanterii erotice. Avea un comportament necorespunzător, dansa la bară şi am identificat un bărbat din Zalău care mi-a comunicat că o cunoaşte atât el, cât şi alţi prieteni. De unde să ştiu că are doar 14 ani? După cum se comporta şi arăta, părea mai în vârstă", spunea perversul. Dovada minciunii sale era însă chiar în agenda telefonului lui mobil, unde numărul fetei era salvat cu "Delia - Eminescu Cl. Vlll-a"!

Final pe dos

Numai că procurorul nu a văzut această probă şi, luând de bune declaraţiile individului, a dispus scoaterea lui de sub urmărirea penală. "Din probele existente la dosar rezultă că inculpatul nu avea cum să îşi dea seama că minora era sub vârsta de 15 ani întrucât pare mai matură şi, totodată, conform mesajelor telefonice depuse la dosar, reiese buna credinţă a inculpatului şi faptul că acesta a fost exploatat de minoră", arată rezoluţia lui Călin Roman.

Culmea ciudăţeniei este alta! Anume că, în vreme ce făcea totul ca să-l "spele" pe Naprodean, magistratul l-a pus, în schimb, sub învinuire şi pe fostul prieten al fetei. Drept urmare, în final, în timp ce bătrânul pervers a scăpat fără vreo sancţiune, tânărul s-a ales cu o amendă administrativă pentru relaţiile sexuale pe care le-a avut cu adolescenta în perioada cât au fost împreună.

Euroii spală ruşinea

Cum era de aşteptat, nimeni nu s-a deranjat să verifice legalitatea soluţiei date de procurori, iar Naprodean a profitat, pentru a deschide un proces împotriva statului român, cerând despăgubiri civile de 50.000 euro, ca "beneficiu nerealizat", de la data arestării sale "abuzive", pe 5 aprilie 2007, şi până la scoaterea sa de sub urmărire penală, pe 1 iunie 2008.

De unde a adunat suma? "La momentul arestării obţineam un câştig de 40-50  milioane lei vechi pe lună, ca taximetrist, iar după ce a început ancheta, un an de zile am fost lipsit de mijloacele de subzistenţă, fiind obligat să vând locuinţa şi să ne mutăm cu chirie", pretindea taximetristul, arătând că, în urma scandalului, a rămas fără muncă pentru că i s-a retras autorizaţia de taximetrie, "care în  prezent costă 8.000 de euro". Ce n-a spus Naprodean e că cei 8.000 de euro reprezentau preţul de pe piaţa neagră, pentru că în realitate autorizaţia se eliberează contra unor sume modice de către Primăria Oradea. Restul era, de fapt, şpaga pe care a plătit-o, poate, pentru a o recupera...

Nota de plată prezentată de taximetrist mai conţinea şi cheltuielile de judecată, făcute de soţia sa cu avocatul, experţii, deplasările cu taxiul "în interesul reclamantului". Alte 12.000 lei. De departe, însă, cea mai mare sumă a fost pretinsă ca despăgubiri morale: 2 milioane de euro pentru etichetele de violator şi pedofil cu care s-a pricopsit şi care, zice el, nu au fost şterse nici în prezent din memoria colectivă, bărbatul fiind numit acum "Vio", de la violator.

"Relaţie prietenească"

Pentru a-şi susţine cauza, Naprodean a minţit cu neruşinare în faţa judecătorilor. "Nu am avut vreo relaţie sexuală cu reclamanta, dovadă fiind faptul că nu s-au găsit probe în acest sens", s-a jurat bărbatul, declarând că între el şi adolescentă a existat doar o relaţie ca "de la un prieten mai vârstnic şi mai trecut prin viaţă, la un copil".

"Am condus-o cu taxiul de mai multe ori şi, aflând că avea un comportament necorespunzător, i-am atras atenţia prin intermediul unor mesaje să aibă o atitudine normală, întrucât era prea tânără", a minţit bărbatul cu tupeu. Şi, având soluţia procurorilor în faţă, judecătorii l-au crezut.

Statul, bun de plată

"Arestarea reclamantului din prezenta cauză, urmată de soluţia scoaterii de sub urmărire penală, i-a adus reclamantului un prejudiciu moral şi material. În consecinţă, instanţa admite în parte acţiunea formulată de acesta şi obligă Statul Român să plătească reclamantului sumele de 76.394 lei daune materiale şi 30.000 lei daune morale, cât şi 12.030 lei cheltuieli de judecată", se arată în hotărârea Tribunalului Bihor, dată în luna martie a acestui an. În total, aproximativ 120.000 lei. Adică 1,2 miliarde de lei vechi!

Pe motiv că suma este prea mică în raport cu "suferinţele" sale, Naprodean a atacat sentinţa la Curtea de Apel Oradea, unde a avut totuşi mai puţin noroc, căci judecătorii i-au tăiat 20.000 de lei din daunele morale. Procesul se va muta, pentru sentinţa finală, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care poate repara tot ce au stricat magistraţii de dinaintea ei.

BIHOREANUL solicită, oricum, Parchetului redeschiderea dosarului lui Naprodean şi efectuarea unei anchete adevărate, care să ţină seama de probe şi nu să le ignore, ca până acum. Statul e prea sărac să răsplătească un pervers cu bani, după ce i-a dat libertatea de a-şi bate joc de victimă, lăsându-l să fie exemplu pentru alţii că fărădelegea poate rămâne nepedepsită.


MILOSUL "VIO"
Poveşti de şofer

Interpelat de BIHOREANUL pe marginea dosarului său şi a procesului pe care l-a pornit împotriva statului, pentru despăgubiri, taximetristul face în continuare pe prostul. "Nu a fost găsită nicio probă, nimic, degeaba sugeraţi asemenea lucruri...", spune Nicolae Naprodean.

Bărbatul pretinde că în urmă cu trei ani a dus-o la hotel pe adolescenta care l-a acuzat de viol pentru că aceasta voia să mănânce şi că au petrecut în cameră doar 40 de minute, timp prea scurt pentru "a se întâmpla ceva". "Fata voia să mănânce. Iertaţi-mi jargonul, dar eram sărit de 60 de ani. Pentru mine 40 de minute sunt suficiente să urc şi să cobor scările. Ca să discutăm cu cărţile pe faţă, în niciun caz eu nu îmi pot permite ca în 40 de minute, cât am stat acolo, să mă duc şi să comit un viol".

Bărbatul nu recunoaşte nici măcar că s-a întors împotriva statului pentru despăgubiri, declarând cu tupeu că nu are cunoştinţă despre proces. "Eu nu ştiu lucrul ăsta. Nu am acţionat nimic. Eu ştiu fazele mele până la scoaterea de sub urmărirea penală şi cu asta, la revedere"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
17 Comentarii
@perversu alias andrea
gunoiule, eu zic sa taci si sa/ti vezi de mizeriile tale. care animatoare, ca a fost la un concurs de frumusete iar tu balosai la pozele fetelor? Poate vrea sa stie lumea cum stai cu limba scoasa prin tufisuri pe la stranduri ca sa te uiti dupa pipite, mizerabilule. Aud ca esti fost turnator ordinar, cum te mai tine pamintul, nu pricep. Sa nu ai iar vreo surpriza iara cu masina aia, poate de mai prind pe linga vreo fata perversule ca/ti tai organu cu care zici ca nu mai poti nimic...
Postat 28 Decembrie 2010, 15:12 de city
andrea
ar trebui sa vedeti pe bihon pozele victimei cind avea 13 ani si afost 6 saptamini animatoare in clubul bali...........
Postat 27 Decembrie 2010, 00:18 de o colega a victimiei
Procurorul violator
E clar ca Leuca, el insasi un violator de tinere, l-a inteles pe bietul om si a zis...femeile is curve toate, tu om muncitor si la locul lui esti un exemplu pentru societate, te scot eu, ba mai mult las si o portita sa faci ceva parai. Is convins ca Leuca dupa ce a luat agenda cu numere de la Cikatilo asta le-a sunat el sa le cheme pe fetitze la o inghetzata. Vaisamar
Postat 23 Decembrie 2010, 17:53 de Leuca
a vazut in el o evadare!!!!! o fata de 14 ani cauta evadarea in picioarele unui mascul?asta e scuza
"Bărbatul, atunci în vârstă de 61 de ani şi şofer sub cupola Fulger, o asalta pe minoră cu telefoane, invitaţii la îngheţată şi plimbări cu maşina, iar fata, ţinută din scurt de părinţi, a văzut în el o evadare. Când şi-a dat seama de greşeală, era prea târziu..." cum a vazut in el o evadarea : CUM vede un copil o evadrea intrun BUNIC facandu i SEXXXX ORAL si lasandu se fotografiat NUD asta a fost trimis la PRODUS dar si a ales gresit masculul, parerea mea
Postat 23 Decembrie 2010, 13:59 de un cetatean
felicitari bihoreanului
legea e interpretabila si e mare lucru sa nu va dea in judecata pt ce sa scris deoarece are spate omul acesta,asa isi ameninta si colegii de servici care aveau curajul sa-i spuna ceva iar clienti!!! se intampla sa urce in masina si cind il vedeau se coborau sau chiar sunau la dispecerat sa solicite alta masina pt ca nu voiau sa circule cu acesta. buna ziua
Postat 23 Decembrie 2010, 10:57 de si eu
commentariu
Acuma lucreaza la firma "CITY".. cu indicativul 110.........
Postat 23 Decembrie 2010, 10:28 de liliana
laura gal a baut cand a scris acest articol!
eu o consideram o persoana serioasa dar prin fraza asta a spus TOTUL:""Am condus-o cu taxiul de mai multe ori şi, aflând că avea un comportament necorespunzător, i-am atras atenţia prin intermediul unor mesaje să aibă o atitudine normală, întrucât era prea tânără", a minţit bărbatul cu tupeu." A MINTIT barbatul CU TUPEU mai dusa cu capul ai fost acolo si le ai tinut lumanrea cum poti sa spui ca MINTE? si CU TUPPPEUUU cata nesimtire are femeia sata feresca cel de SUS mai respri?
Postat 22 Decembrie 2010, 21:50 de andrei
daca toti si ar face treaba nu am Fi VICTIME
"şi nici personalul motelului unde taximetristul a dus-o pe fată, şi unde numele lui apărea în registrul de clienţi. " BRAVOO au PENSIUNIILE, HOTELURILE< MOTELURILE in Oradea REGISTRE? cate raiduri pe zi se fac pentru a vedea cati clienti sunt in interior nu va e rusine sunteti mana in mana cu EVAZIUNEA, SPAGA sistemului evazionist, cum sa si faca omul dreptate daca toti incaseaza la NEGRUU? mai munciti nu asteptati salarul
Postat 22 Decembrie 2010, 21:46 de RUSINEEE
@anca
ai si momente de "trezie" ?? daca nici pozele.... poate niste martori care sa fi asistat...
Postat 22 Decembrie 2010, 18:24 de drive
iubiti isi trimit iubitele la prostitutie si repede
si repede auuu am fost violata de ce nu ne relatati retelele de trafic de carne vie care se desfasoara pe forumuri matrimoniale ce poze indecente ! acte sexuale cat se poate de indecente cand vad cum comenteaza unii ca nu si au vadut copilul bine pentru banii sa faca acte sexuale , cati copii nu sunt aruncati in strazi si abuzati sa comita acte sexuale sa atraga clientii si sariti pe un SIMPLU om, turma de nebuni sunteti cu o justitie care lasa infractorul liber da ti google sa vedeti cate fete fac PROSTITUTIE, inclusiv baieti si pe urma merg la politie m au violat
Postat 22 Decembrie 2010, 16:39 de e o moda in ziua
dar si copilul la scoala are poze indecente!
"de unde au ridicat cinci telefoane mobile pe care apăreau mesaje şi fotografii cu mai multe tinere în poziţii indecente. " dar cine interzice ca in telefonul personal ce sa stochezi, erau minore cumva cate nu spun ca au 18 ani la asta nu se gandeste NIMENI?
Postat 22 Decembrie 2010, 16:34 de !cetateanul roman!
hooo hoarde de NEBUNI!
ce de comentarii:)) dar omul a fost abuzat si in primul rand nu le purtati voi de grija fetelor, ele singure trebuie sa si poarte de grija , sa fi arestata pe nedrept cum ti se pare? sa dea cel de sus sa ajungeti in locul lui si sa nu va cereti drpatatea in instanta nu ca GOLANI pe strada, sa va intre bine in cap "daca pisica nu ridica coada motanul nu are cei face!" asca ca matelor mai cumintele ca nu se aresteaza asa usor un om pentru ca ai slabiciuni
Postat 22 Decembrie 2010, 16:19 de anca
cine a gresit, sa platesca !
Pentru justetea cu care au judecat, sa faca bine sa plateasca domnii care nu si-au facut treaba ! Si bravo celui care a cerut numarul taxiului, ca macar sa stim sa-l boicotam pe nemernic !
Postat 22 Decembrie 2010, 15:01 de ana
@silviu
kaboou, esti un k a k a t frustrat. marsh in puszta ma-tii!abet
Postat 22 Decembrie 2010, 12:24 de beni
si mai vrem ca europenii sa ne primeasca
asta-i justitia romana cu salarii nesimtite si corupti cit incape
Postat 22 Decembrie 2010, 11:48 de luky
INjustiţia română
"(...) exemplu pentru alţii că fărădelegea poate rămâne nepedepsită." Ba chiar mai mult, rasplatita. Asta-i justitia romana, astea-s institutiile si functionarii statului: mana in mana cu infractorii. Tara si oameni de k a k a t!
Postat 22 Decembrie 2010, 10:45 de Silviu
titlu
Care este numarul de masina al libidinosului? sa stim cu cine avem de a face.
Postat 22 Decembrie 2010, 09:37 de nume
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON