URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am lipsit câţiva ani din ţară şi, la întoarcere, am aflat de nişte datorii la fisc de care nu aveam habar. Nu fusesem niciodată notificat pentru ele. Pe vremea aceea, ANAF-ul era mai puţin activ ca astăzi, iar tăcerea sa mă făcuse dator cu câteva mii de euro la bugetul de stat, o bună parte fiind penalităţi. Dacă aş fi ştiut de datorii, le-aş fi achitat din timp, astfel că nu s-ar mai fi adunat ditamai purcoiul de bani...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
02 Martie 2020, 10:03

Jurnal de coronavirus: Cât de expus este Bihorul, cât de pregătiți suntem, ce avem de făcut?

Jurnal de coronavirus: Cât de expus este Bihorul, cât de pregătiți suntem, ce avem de făcut? ÎN ALERTĂ. De săptămâna trecută, toţi călătorii prin vămile bihorene sunt verificaţi dacă au simptome similare gripei şi sunt întrebaţi dacă vin din zone afectate de coronavirus. Dacă fac declaraţii în fals, riscă închisoarea!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi Bihorul e judeţ de graniţă, mai expus riscurilor răspândirii coronavirusului, oamenii au evitat panica, în schimb autorităţile, deşi organizate, au gafat la comunicare. În timp ce singurii doi suspecţi de îmbolnăvire s-au dovedit sănătoşi, o doctoriţă a refuzat să lucreze la trierea călătorilor în vămi, şeful Consiliului Judeţean a deconspirat unde este centrul de carantină, putând isca o răzmeriţă, iar prefectul a recunoscut că izolaţii la domiciliu pot ieşi din case.

Poartă de intrare în România dinspre vestul Europei, Bihorul este unul dintre judeţele cu risc ridicat la îmbolnăvirile cu noul coronavirus originar din China, COVID-19, răspândit deja în întreaga lume. Chiar dacă specialiştii dau asigurări că mult mai periculoasă a fost gripa sezonieră care în 2018-2019 a provocat la nivel mondial îmbolnăvirea a 41 milioane de persoane şi decesul a 61.000, „molima chinezească” provoacă o îngrijorare fără precedent. Cum au reacţionat bihorenii după ce în judeţ au intrat primii oameni care puteau aduce virusul, dar mai ales autorităţile, vă spune BIHOREANUL, cu detalii de culise atât din pregătirile acestora, cât şi din prestaţia lor efectivă.

„Desant” în vamă

Până pe 23 februarie, majoritatea bihorenilor, mai preocupaţi de problemele cotidiene decât de cele planetare, auziseră de coronavirusul chinezesc doar de la televiziuni. În acea duminică, prin Borş au intrat însă sute de români din Italia, cu epidemie declarată în două regiuni, Lombardia şi Veneto.

Autorităţile ştiau încă de la amiază că seara urmau să ajungă două autocare cu elevi şi profesori din Bihor şi unul din Alba. O reuniune a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit ce trebuiau să facă reprezentanţii fiecărei instituţii - Prefectura, ISU, Direcţia de Sănătate Publică, UPU-SMURD şi Serviciul judeţean de Ambulanţă, spitalele, Poliţia Bihor, Jandarmeria, Poliţia de Frontieră. Fiecare persoană trebuia consultată de un medic şi, dacă nu avea simptome de îmbolnăvire, să fie izolată la domiciliu pentru 14 zile, iar apoi monitorizată telefonic. În schimb, dacă prezenta simptome, trebuia izolată la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal (sub pază), pentru prelevarea de probe şi analizarea acestora la unul din cele două centre regionale (Cluj şi Timişoara).

În vamă, BIHOREANUL a constatat că nu totul a fost chiar ca la carte: doctoriţa care a urcat în autocare să controleze pasagerii avea echipament de protecţie, dar nu şi un termometru pentru a verifica dacă aveau ori nu febră, bazându-se exclusiv pe declaraţiile din chestionarele pe care aceștia le-au scris.

Din mers

A doua zi, celula de criză a CJSU (reprezentanţii Prefecturii, DSP, UPU-SMURD, ISU şi ai Spitalelor Municipal şi Judeţean) a completat procedurile. Concret, a fost asigurată permanenţă medicală în toate punctele de trecere a frontierei, rutiere şi feroviare (Salonta, Borş, Episcopia Bihor şi Valea lui Mihai) şi au fost stabilite două spaţii pentru carantină, unul cu 48, altul cu 50 de locuri.

Prefectura a anunţat că UPU-SMURD a cumpărat de urgenţă termo-scannere pentru măsurarea fără contact a temperaturii persoanelor ce urmau să intre în ţară, aparatele fiind de altfel primite şi deja distribuite a doua zi, marţi, în toate vămile.

La solicitarea prefectului Dumitru Ţiplea, au fost suplimentate liniile telefonice şi numărul dispecerilor de la 112, în plus fiind deschisă şi o linie tel-verde, pentru informarea publică privind coronavirusul: 0259-418.638 (disponibilă între orele 8.00 - 20.00).

Tot la propunerea lui Ţiplea, formularele chestionarelor din vămi au fost modificate, aşa încât a fost adăugată o menţiune, că semnatarii îşi asumă corectitudinea informaţiilor, conform articolului 352 din Codul Penal, care prevede între 6 luni şi 2 ani de închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Panică evitată

Marţi a fost ziua cea mai dificilă în Bihor, dar cei implicaţi au trecut-o cu bine. Încă de dimineaţă, marile magazine au reumplut rafturile golite în ajun de orădenii care începeau să-şi facă stocuri, aşa încât oamenii s-au convins că nu e cazul să se panicheze.

Tot marţi a fost raportată prima suspiciune de coronavirus în Bihor: o orădeancă de 52 ani revenită din Italia care a sunat din proprie iniţiativă la 112, cerând ajutor pentru că avea febră, dureri musculare şi dificultăţi de respiraţie. A doua zi, miercuri, rezultatul analizelor de la Timişoara avea să ateste că nu era infectată cu coronavirus, iar vineri, după o nouă testare, a fost şi externată.

La fel s-a întâmplat, apoi, şi cu al doilea suspect, un şofer de 50 ani din Piatra Neamţ care lucrase într-o zonă afectată din Italia. În Borş, omul a completat corect chestionarul, dar iniţial s-a opus internării. „Lucrează în străinătate câte 3 luni, după care vine la familie pentru o săptămână. Normal, nu i-a convenit să fie izolat aici, dar n-a avut încotro”, a explicat şefa DSP, dr. Daniela Rahotă (foto). Şi bărbatul, însă, a fost externat tot vineri, după ce rezultatul analizelor a ieşit negativ, inclusiv la repetarea testării.

Vestea i-a liniştit şi pe alţi şoferi care „fac Italia”. Unul dintre aceştia, orădean, s-a plâns BIHOREANULUI că firmele de transport au fost contactate de Poliţie, iar autorităţile ştiu care unde este în cursă, fiind pregătite să-i izoleze la întoarcere dacă ar fi trecut prin zone afectate. „Pentru noi ar însemna să pierdem bani. Avem rate pe care nu le putem plăti din concediul medical, cu 75% din salariu”, a zis un şofer. Faptul că un coleg a scăpat după doar două zile i-a calmat, însă, şi pe şoferi.

Doctoriţă dezertoare

Nu toate lucrurile au mers, însă, ca pe roate. La un instructaj susţinut miercuri de epidemiologii DSP şi urgentiştii UPU-SMURD la Spitalul Municipal, în momentul când rezidenţilor în medicină de familie li s-a comunicat că vor trebui să asigure triajul în vămi, o doctoriţă şi-a manifestat refuzul, motivând că este însărcinată.

Asta, însă, nu o scutea de a-şi îndeplini obligaţiile asumate la absolvirea facultăţii prin jurământul de medic. „Am întrebat-o cum ar reacţiona dacă ar fi în cabinetul propriu şi ar avea un pacient cu gripă. L-ar refuza? N-a ştiut să-mi răspundă. Ca regulă, e clar: nu se poate ca un medic să-şi asume doar beneficiile, nu şi îndatoririile profesiei”, a declarat BIHOREANULUI şeful UPU-SMURD, dr. Hadrian Borcea (foto).

Incidente similare, cu cadre medicale dezertoare ori sabotoare au fost consemnate şi în alte părţi din ţară. În Gorj, de exemplu, şefa DSP a fost demisă fiindcă nu a organizat spaţii pentru carantină, iar un echipaj al SAJ va fi cercetat fiindcă a refuzat să transporte probe biologice.

Gafe de oficiali

Nici şefii unor instituţii n-au evitat greşelile. Joi, preşedintele Consiliului Judeţean, Pasztor Sandor, a deconspirat o informaţie ţinută până atunci confidenţială de sute de persoane care o ştiau, şi anume localizarea centrului de carantină. Fără să-şi dea seama că putea provoca o „răscoală” a localnicilor, el a dezvăluit că centrul de carantină din Bihor a fost amenajat într-o clădire a DGASPC din Pădurea Neagră.

A doua zi localnicii au şi vrut să facă un protest, fiind meritul unui consilier local din Aleşd, Ioan Joldea (foto), că i-a oprit. „E normal că s-au speriat de ceva ce nu cunosc, mai ales că spaţiul DGASPC e în sat, nu izolat. Am stat de vorbă cu oamenii şi s-au mai liniştit”, a povestit Joldea BIHOREANULUI. Dacă nu ar fi reuşit, probabil ar fi izbucnit şi acolo o mică răscoală, cum s-a întâmplat la Bechet (Dolj) şi Nucşoara (Argeş).

„Centrul de carantină ar putea să nu fie folosit niciodată, dar trebuia pregătit. Acolo ar fi duse, la nevoie, doar persoane suspecte, fără semne de boală, care au fost în contact cu persoane bolnave”, a lămurit şefa DSP Bihor.

Liberi să se mişte

O gafă a făcut şi prefectul Dumitru Ţiplea (foto), contactat vineri de Antena 3 pentru a prezenta măsurile luate în Bihor. După ce a explicat că fiecare persoană pusă în autoizolare la domiciliu (în total, în judeţ, erau 180) este verificată zilnic, prin telefon, de medicii de familie şi, aleatoriu, şi de epidemiologii DSP, prefectul a declarat că, în plus, echipe mixte ale DSP şi ale Poliţiei verifică prin sondaj dacă oamenii rămân în case ori nu. Or, în două cazuri, nu au fost găsiţi la adresele controlate.

„Poate au ieşit la cumpărături”, şi-a dat cu presupusul Ţiplea, pentru ca apoi, presat de jurnalişti, să admită că orice persoană izolată la domiciliu poate ieşi din casă. „M-au interpretat greşit, au tras concluzia că ceea ce am spus eu este că persoanele izolate au permisiunea să iasă din casă ca să meargă la cumpărături, deşi am vrut să spun că există această probabilitate. Iar ea chiar există, fiindcă nu putem pune un poliţist la domiciliul fiecărei persoane”, s-a explicat ulterior prefectul. Cu unii, poate altfel nici nu se poate...


CUM TE PROTEJEZI
Reguli sanitare

Potrivit unui ghid informativ difuzat de autorităţi, noul coronavirus COVID-19 poate afecta atât oamenii, cât şi animalele. Persoanele infectate pot avea simptome uşoare (febră, nas înfundat, tuse). Mortalitatea medie e similară gripei (circa 2,2% din cazuri), dar creşte în cazul persoanelor vulnerabile (circa 15%), cu afecţiuni cronice şi în vârstă.

Virusul nu se transmite prin contact epidermic (atingere), ci prin secreţiile respiratorii. Cea mai importantă măsură de prevenire a îmbolnăvirii este igiena (spălarea mâinilor cu apă şi săpun ori soluţii cu alcool), păstrarea distanţei faţă de persoanele care tuşesc şi strănută (1-1,5 metri), evitarea atingerii nasului şi gurii cu mâinile.

Deocamdată nu există remedii specifice pentru tratarea bolnavilor cu COVID-19. „Pacienţilor confirmaţi li se administrează tratament simptomatic, pentru înlăturarea febrei, tusei, dificultăţilor respiratorii şi durerilor musculare”, spune dr. Daniela Rahotă.


POVESTEA COVID-19
Un virus ”made in China”

Noul coronavirus, pe care epidemiologii l-au denumit COVID-19, îşi are originea în provincia chineză Hubei, în centrul căreia, în oraşul Wuhan, au apărut pe 12 decembrie 2019 un grup de persoane cu pneumonie de origine necunoscută, autorităţile punând îmbolnăvirile în relaţie cu piaţa de animale vii din oraş, care a fost închisă la 1 ianuarie 2020, pentru ca la 23 ianuarie oraşul să fie complet închis.

Din China, virusul s-a răspândit progresiv în întreaga lume, din Asia până în America, Africa şi, bineînţeles, în Europa. Până săptămâna trecută, la nivel mondial au fost raportate peste 85.000 îmbolnăviri şi peste 2.900 decese. A doua ţară intens afectată este Coreea de Sud, cu 3.100 cazuri de infectare. Italia, a treia ţară după intensitatea afectării, a devenit şi focarul european al coronavirusului, cu şapte regiuni în care acesta a fost confirmat, 900 persoane infectate (din care 400 fără semne de boală) şi 11 decese.

Prezenţa COVID-19 a mai fost confirmată şi în Japonia, Franţa, Spania, Danemarca, Norvegia, Islanda, Marea Britanie, Republica Moldova, Nigeria, Mexic, Algeria, Egipt, Australia, Iran, SUA, Canada, Brazilia, Israel, Liban, Grecia, Austria, Elveţia, Croaţia, Emiratele Arabe Unite şi alte state din Orientul Mijlociu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Haz de necaz
Se vede o isterie pe tema coronavirus cand colo nu este mai periculos dacat gripa de sezon!!!!!!!
Postat 08 Martie 2020, 18:52 de K62i
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3983 RON
  • 1 EUR = 4.8254 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON