URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Noiembrie 2010, 08:04

Jurnal de Bihorel

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Luni

Juji are spirit de observaţie. "Ai văzut că Primăria a fost scăldată într-o lumină albastră?". "Nu-i nimic suspect. E o formă de solidaritate cu persoanele bolnave de diabet". A rămas neîncrezătoare: "Hai mă, că mă minţi. Dacă pe Primărie e lumină albastră înseamnă că situaţia nu-i roză".

Marţi

Ţara noastră a fost primită în Academia Anticorupţie. Un organizator mi-a explicat: "N-avem mari speranţe că veţi lupta împotriva corupţiei, doar nu sunteţi sinucigaşi. Dar vă putem folosi la rubrica «Nu faceţi ca ei»". "Şi pe cine vedeţi voi ca reprezentanţi din partea noastră?". "Aveţi atât de mulţi încât ar fi o nedreptate să nominalizez pe careva. Aş propune întreg Parlamentul".

Miercuri

Vio către Ghiusi. "Ai văzut câţi bani s-au dat de la Guvern pentru biserici?". "Şi crezi că e normal?". "Cine? Boc? Niciodată n-am susţinut aşa ceva". "Nu mă refeream la el. Dar e normal, când lumea moare de foame, să îngrăşăm preoţii?". "E foarte normal. Că dacă noi murim, măcar să aibă cine să ne îngroape".

16 Traian Igas_jurnal.jpgJoi

Timidul ministru de Interne, la o conferinţă de presă în oraşul nostru. "Domnule ministru, ce măsuri trebuie să luaţi pentru a-i disciplina pe poliţişti?". "Ca să evităm orice interpretare, vor avea voie să se adreseze exclusiv câinilor poliţişti cu îndemnul «Ieşi afară, javră ordinară!». În plus, ca să nu mai aibă cu ce arunca spre Cotroceni, uniforma nu mai prevede caschete".

Vineri

Tanti Zoe pensionara, bucuroasă. "A început Postul Crăciunului. Să vă văd şi pe voi cum răbdaţi foame măcar şase săptămâni. Că eu de când am ieşit la pensie tot într-un post o ţin". "Cum o să vă descurcaţi cu noile creşteri de preţuri la alimente?". "Nu mă afectează. Eu de ani buni îmi mănânc numai nervii".

Sâmbătă

Abia acum au venit banii pentru reabilitarea drumurilor judeţene. Fratele de la Consiliu mi-a explicat: "Am să dau lucrarea acelor firme care fac şi deszăpezirea. Că întâi trebuie să dea zăpada şi gheaţa de pe drum. Apoi tot ei sapă gropile şi pun asfaltul. Iar la primăvară aceleaşi firme repară ce s-a sticat peste iarnă".

Duminică

Din cauza căldurii s-au înmulţit dăunătorii. Pe lângă cei patru duşmani tradiţionali ai agriculturii româneşti, primăvara, vara, toamna şi iarna, au mai apărut şi omizile.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON