URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Martie 2013, 08:27

Jurnal de Bihorel

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni

Vio către Ghiusi: "Au montat ăştia camere de luat vederea". "Foarte bine, poate aşa nu mai sparg coşurile de gunoi toţi plăvanii cu pumnii tari fără să rămână neprinşi". "Dar treaba asta are şi un dezavantaj: nu te mai poţi uşura la umbra copacilor în parcuri. E un atentat la intimitate!", a insistat Vio. "Păi, dacă vrei intimitate, de ce nu mergi la tine acasă la baie?!".

Marţi

Consumatorii fruntaşi de la Leningrad Bar au ieşit în stradă. "Ce faceţi aici?". "Păi stăm în stradă pentru că Primăria ne-a închis bufetul". "Da' de ce se leagă de voi?". "Din motive etnice. Avem un vecin care nu suportă că poluăm fonic mai rău ca un compresor". "Şi care-i faza cu etnia?". "Reclamanţii au zis că era vorba de un compresor unguresc".

24 Cristi Bodea.jpgMiercuri

Circ în USL: un senator liberal l-a acuzat pe premier de dictatură. "Nu ţi-e frică să te pui cu toţi plăvanii?". "Mie nu are ce să-mi facă. Nu am nici funcţii, nici afaceri de la care să mă agaţe". "Lasă, că nici şeful vostru nu e cu mult mai breaz...". "Da, dar măcar Crinuţu' nostru doarme mult şi nu are timp să facă prostii". 

Joi

Tanti Zoe pensionara, cu trei sacoşe pline cu mâncare. "Faceţi bal de majorat?", am băgat eu o glumă deplasată. "Dragule, eu am trecut prin războaie şi prin crize. Şi n-am chef acum, la bătrâneţe, să mor de foame". "De unde până unde prevedeţi o criză alimentară?". "Am auzit la televizor că începând din seara asta vom rămânem fără papa".

Vineri

Ce fericire pe Juji, se dau mărţişoare. "Crezi că are vreo semnificaţie mărţişorul, draga mea?". "Sunt convinsă. Cel mai mult m-am bucurat când am primit un hornar". "Da' când ai primit tu un hornar, că eu nu ţin minte să-ţi fi oferit aşa ceva?". "Adevărul e că mi l-am oferit singură. Imediat ce s-a dat jos de pe casă l-am spălat, că era plin de funingine, şi l-am pus la mine-n piept".

Sâmbătă

Poştaşii au intrat în grevă. Liderul de sindicat s-a plâns: "Aşa nu mai merge! După ce că lucrăm în condiţii de secol XIX, mai şi vor să reducă personalul!". "Da' voi, dacă nu ar fi pensionarii, aţi mai avea de lucru?". "Asta ne îngrijorează: scrisori nu mai sunt şi, după cum merg treburile, în curând n-o să mai avem nici pensionari prea mulţi".

Duminică

La ce impozite se pun pe curţi, numai cultura de cannabis este rentabilă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
BODEA
Asta-i un prost si un incompetent ca si cine l-a promovat si sustinut .BODEA = ZERO BARAT
Postat 19 Martie 2013, 21:11 de UNU
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON