URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 18 NOIEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când avem și Piața Unirii, și Cetatea renovate, suntem în situația măgarului lui Buridan. Bietului animal i-a pus stăpânul două grămezi de fân și măgarul a murit de foame pentru că nu se putea hotărî din care să mănânce. La fel pățim și noi când e vorba de locurile unde să organizăm evenimentele importante. S-au încercat variante, ba în Piață, ba în Cetate, ba în ambele locații concomitent.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe scurt, doi parlamentari implicaţi şi cu bun simţ. Ambii, însă, au dat-o în bară, şi încă rău de tot, cu o lună în urmă, când alături de alţi 8 colegi din PNL, 3 de la PSD şi câte unul de la ALDE şi Minorităţi, au semnat "Întrebarea nr. 5759A/10-10-2018", către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Sâmbătă, la orele 17, ora României, în sute de oraşe de pe continent, printre care şi Oradea, a fost proclamată Republica Europa, ca viitoare formă de organizare a actualelor state europene. "Prin acest gest simbolic, europenii de pe întreg continentul îşi exprimă voinţa de a trăi într-o Europă unită, cu drepturi şi îndatoriri egale pentru toţi cetăţenii, care să fie principalii actori ai unei democraţii reale".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Incidenţa cancerului de col uterin este semnificativ crescută la femeile din clasele socio-economice inferioare, cu debut al vieţii sexuale la vârstă tânără, parteneri sexuali multipli, istoric de promiscuitate sexuală, număr mare de sarcini şi, nu în ultimul rând, fumătoare.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
25 Februarie 2018, 10:07

Inimă „reîncărcată”: O echipă de chirurgi orădeni a realizat cu succes prima implantare a unui stimulator cardiac

Inimă „reîncărcată”: O echipă de chirurgi orădeni a realizat cu succes prima implantare a unui stimulator cardiac CA NOU. La trei zile după operaţie, primul pacient cu pacemaker implantat de chirurgii din Oradea, Gavril Vid (foto), se simţea "verde" şi abia aştepta să se întoarcă acasă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Programul de dotare cu echipamente moderne început de spitalele locale şi cel de perfecţionare a medicilor orădeni în ţară şi peste hotare încep să aibă rezultate care se măsoară în vieţi salvate.

Cea mai recentă performanţă aparţine Clinicii de Cardiologie a Spitalului Judeţean, unde o echipă de chirurgi a făcut prima montare de stimulator cardiac unui pacient care, astfel, ar mai putea trăi încă mult şi bine.

Moş Gavril cel "verde"

Un octogenar, Gavril Vid, un ţăran din Cotiglet, comuna Ceica, a intrat în istoria medicinei orădene: pe 9 februarie a devenit primul pacient operat aici, de către medici orădeni, pentru a i se implanta un "motoraş" care să-i ajute inima să bată normal.

La începutul săptămânii trecute, BIHOREANUL l-a găsit într-un salon unde era cel mai vioi "locatar". Plin de energie, doar asistenta venită să-i schimbe pansamentul l-a putut face să stea culcat pe pat. Se fălea cu sănătatea de care se bucură fiindcă n-a fumat şi n-a băut peste măsură niciodată, în schimb a muncit mereu. Nici n-avea cum altfel: în copilărie, după ocupaţia horthistă, familia sa a trebuit să se refugieze, iar apoi a tras cot la cot cu părinţii pentru a reface gospodăria.

Nu s-a lăsat de muncă nici la bătrâneţe. Până astă-toamnă a lucrat la câmp, în grădina de legume, în ocol, unde ţine animale. Atât îl supăra numai, inima, dar medicii l-au "tomnit". "Îs doctori foarte buni. Umblă după noi, umblă după sănătatea oamenilor! Aiştia ar trebui plătiţi, doctorii, nu acolo, Dragnea şi ăia care... ce fac? Numa’ mâncă ţara!", făcea moş Gavril politică, în aprobarea colegilor din salon. Avea să-i părăsească înainte de sfârşitul săptămânii, ca să se întoarcă "la baba mea" şi să-şi reia viaţa dintotdeauna, cu munca cea de toate zilele.

Premieră de nevoie

Alegerea unui octogenar n-a fost, cum ar crede cinicii, rezultatul unui calcul, pe considerentul că, la vârsta lui, un rateu ar fi durut mai puţin. De altfel, până să ajungă aici, cardiologii orădeni au fost instruiţi de colegi din Cluj şi din America, iar o echipă de la faimosul spital West Florida din Pensacola le-a şi făcut demonstraţii practice chiar aici.

"Alegerea pacientului, practic, nu ne-a aparţinut. Dânsul a mai fost internat cu bradiaritmie (n.r.- frecvenţă cardiacă scăzută), dar acum avea nevoie absolută de stimulator. Transportarea în alt centru ridica riscuri pe care familia nu şi le-a asumat. Aşa s-a ajuns la intervenţie", a explicat dr. Mihnea Nichita-Brendea (foto), cel care împreună cu un confrate tot din generaţia tânără, dr. Dinu Dragomir, a realizat operaţia, sub coordonarea şefului clinicii, prof. dr. Mircea Popescu.

Modest, medicul spune că operaţia în sine nu este una revoluţionară. În lume se practică din anii ’60, când chiar şi în România, la Fundeni, a fost realizat un pacemaker extracorporal de mari dimensiuni. Dispozitivele electrice care au rolul de a normaliza activitatea cardiacă atunci când pulsul scade sub 50 de bătăi pe minut sunt acum miniaturizate. Costă cam 500 euro, sunt cât un ceas şi conţin un generator de puls cu baterie litiu-ion (ce ţine până la 10 ani) care se implantează subcutanat în dreptul inimii, plus electrozi care se introduc printr-o venă în muşchiul acesteia pentru a-i stimula activitatea. De altfel, spune dr. Nichita-Brendea, operaţia n-a durat mai mult de o oră şi jumătate.

Mii de vieţi salvate

Faptul că intervenţia a devenit posibilă şi la Oradea se datorează, însă, unui efort colectiv şi de durată, început cu un deceniu în urmă, odată cu înfiinţarea Compartimentului de Cardiologie Intervenţională, dotat cu Laborator de Angiografie ce permitea realizarea de coronografii (vizualizarea vaselor inimii), iniţial doar pentru diagnosticare. După alţi doi ani, în 2010, s-a făcut prima stentare ("desfacerea" arterelor obturate pentru a planta un tubuleţ care menţine fluxul sanguin spre inimă), un alt pas decisiv datând din 2014, când clinica a intrat în programul naţional de infarct.

"De atunci facem cam tot ce se face în oricare centru de tradiţie din România şi din străinătate. Oradea a devenit al şaselea centru din ţară unde se pune pacemaker", spune şeful clinicii, prof. dr. Mircea Popescu (foto).

În prezent, 95% din patologia cardiacă poate fi soluţionată aici, cu câştiguri imense atât pentru sistemul sanitar (pacienţii nu mai sunt transportaţi cu elicopterul în Timişoara, Cluj sau Târgu Mureş), dar mai ales pentru bolnavi, ale căror vieţi sunt nu doar prelungite, ci pur şi simplu salvate. În 2017 la Oradea s-au făcut doar anul trecut 1.700 de coronografii, jumătate fiind urmate de stentări, şi 500 de intervenţii în infarcte, ceea ce înseamnă aproape 1.300 de vieţi salvate. De acum, prin implantul de pacemaker, se vor adăuga anual încă 150. Poate spune cineva că e puţin?

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
VA POT SPUNE-ACUM LA RÂNDUL MEU/ ALFABETUL NU E GREU !
@Sandu1201: Iar du-te se scrie cu CRATIMĂ ! Nici măcar un text nu ești în stare să-l scrii CORECT ? Unul? Mai lasă-mă de deșteptul lui Bolojan ce te dai ! Bă, da de-al naibii aș sta să scriu literă cu literă....
Postat 25 Februarie 2018, 17:49 de TDS
PLM ( adica prostia la maxim-um )''
@Sandu1201: Afli numele și mai departe ce faci? Nu ești cur ios? Vedeai naibii și anunțul de la decese! Eu dacă scriu sandu oricum nu aflu nimic!
Postat 25 Februarie 2018, 17:43 de TDS
Tds
Search on Google " TDS ORADEA EBIHOREANUL " si dute la comentarii
Postat 25 Februarie 2018, 15:11 de Sandu1201
SCUZE D-LE PROFESOR POPESCU
@Sandu1201: Ai zis că ai căutat pe Google! Păi dacă realmente făceai asta găseai si anunțul meu! Dar ești MINCINOS! Ție ți s-a dat în plic numele meu! Îmi este jenă ca la un articol de bine despre medici din Oradea ajungem să scriem ce scriem! Chiar dacă pacientul a zis de Dragnea, Abrudan nu trebuia să pomenească nimic! Iar tu te băgași conform regulei ca musca!
Postat 25 Februarie 2018, 12:36 de TDS
Tds
No si eu am crezut altceva
Postat 25 Februarie 2018, 12:28 de Sandu1201
E " DĂ " DREAPTA! POATE ZICE !
@Sandu1201: De data asta chiar SĂ-ȚI FIE RUȘINE ! A fost un deces ! Suprapus stării de sănătate precare a tatălui !
Postat 25 Februarie 2018, 12:11 de TDS
Tds
( urmare a unor evenimente neplăcute din familie ). Adică te-o batut neamurile.
Postat 25 Februarie 2018, 11:57 de Sandu1201
!!!!!!!!!!!!
Da, dr. Mircea Popescu are calitățile unui foarte bun profesionist ( pleonasm asumat). În ianuarie am fost examinat de dumnealui ( urmare a unor evenimente neplăcute din familie ). Mi s-a spus că nu am nimic! Pe lângă pricepere are o voce plăcută și mult tact! Așadar dușmanilor mei le transmit că nu am nici pe dreaq'! PS: Dl Abrudan nu a ratat ocazia de a-i mai trage o smetie lu' Dragnea !
Postat 25 Februarie 2018, 10:36 de TDS
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Mai mult decât i s-a cerut: RER Vest a pregătit de iarnă 40 de utilaje, peste necesarul impus de Primăria Oradea (FOTO/VIDEO)
  • 'Mondialele'. Profesorul Constantin Butişcă şi-a lansat cartea despre istoria campionatelor mondiale de fotbal (FOTO)
  • Investiţie de 800.000 euro: Parcul Palatului Baroc îşi va recăpăta splendoarea şi va găzdui o grădină biblică! (FOTO/VIDEO)
  • Accident pe Clujului: O fetiţă de 6 ani a fost rănită şi dusă la spital (FOTO)
  • Artă cu renume la Muzeul Ţării Crişurilor: a fost deschisă expoziţia de lucrări van Gogh şi Renoir (FOTO)
  • Noul Ford EcoSport, produs în România, te așteaptă în showroom-ul Ford Carbenta Com! (FOTO)
  • Termen: 1 Decembrie. Constructorii au montat grinzile podului din strada Universităţii din Oradea (FOTO)
  • Parcarea de la intersecţia străzilor Transilvaniei cu Moldovei a fost reabilitată (FOTO)
  • Cel mai 'hot' show: Modele celebre au defilat în lenjerie Victoria's Secret. Adriana Lima s-a retras (FOTO/VIDEO)
  • Karoy de România: Povestea sculptorului orădean interzis de comunişti, care şi-a făcut renume în America (FOTO)
Ultimele Comentarii
  • Stire Asta cu ONG-urile finanțate de Soros, nu... Postat 18 Noi 2018, 01:22 de danioan
  • Kid Ăștia din tăiatul pădurilor își fac... Postat 18 Noi 2018, 00:14 de Sandu1206
  • unom In ce tari ai fost la viața ta?? Postat 18 Noi 2018, 00:06 de Sandu1206
  • Pentru guvernanți Uite ca se poate face treaba si se poate... Postat 17 Noi 2018, 22:53 de Adrian_Preda
  • do ba îi fruncea Dobai...firește! Postat 17 Noi 2018, 22:18 de unom

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON