URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 18 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Faţă de ediţiile de mai demult, la Gala Premiilor lui Bihorel de anul acesta au lipsit aproape toţi destinatarii înţepăturilor publice cu parfum de premiu. Nu a fost o surpriză pentru nimeni. Din păcate, acesta este un semn că, deşi râde tot mai mult, clasa politică se află într-o pierdere constantă a simţului umorului. Premiile lui Bihorel nu au vrut să umilească niciodată, ci doar au luat în balon lucruri cunoscute de toată lumea: derapaje pe lângă lege, tare de comportament, învârteli şi mânăreli făcute pe sub masă, eşecuri profesionale sau chiar condamnări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
17 Iunie 2014, 08:10

Închis degeaba! Primăria a închis Ştrandul Municipal, deşi Aquaparkul nu are nici măcar proiect

Închis degeaba! Primăria a închis Ştrandul Municipal, deşi Aquaparkul nu are nici măcar proiect AUTODEMOLARE. În plin sezon, angajaţii ADP au fost puşi să scoată dalele, să desfiinţeze vestiarele şi să mute echipamentele din Ştrandul Municipal în cel din Ioşia, după care au fost trimişi în preaviz. "Dacă făceam o minimă investiţie astă-primăvară, acum puteam funcţiona fără probleme, dar ne-au dat afară pe toţi", spune administratorul Florian Anton
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Gata cu bălăceala familiilor cu copii aflaţi în vacanţă! Orădenii care vor să fugă de vipia verii au de ales între spălătura bătrânească din Ioşia, scalda contravenţională în Crişul Repede, îmbăierea de fiţe în piscinele din oraş sau cele din Felix. Ştrandul Municipal nu şi-a mai deschis de anul acesta porţile.

"Săptămâna viitoare vor fi scoase la licitaţie lucrările de construire a viitorului Aquaparc", spune primarul Ilie Bolojan. Numai că până să fie săpate primele şanţuri vara va fi deja de mult trecută...

Soluţia comodă

Au ales soluţia comodă! Închis în septembrie 2013 pentru pregătirea lucrărilor la viitorul Aquaparc Nimphaea, o investiţie de 20 milioane euro, Ştrandul Municipal rămâne vara aceasta sub lacăt. Dacă în primăvara anului trecut Primăria şi Administraţia Domeniului Public au recunoscut că şansele să demareze peste vară investiţia erau nule şi au deschis bazinele în ultima clipă, anul acesta refuză să repete "greşeala".

Orădenii care au copiii în vacanţă sau care, pur şi simplu, nu-şi pot permite concedii în afara oraşului pot alege, deci, între a ieşi la scaldă pe malul Crişului, cu riscurile de rigoare, sau în Ştrandul Ioşia, laolaltă cu pensionarii. Nu de alta, dar pentru majoritatea familiilor piscinele din oraş şi din Băile Felix, unde numai intrarea costă 25 lei, sunt prohibite! "La Ştrandul Municipal ne convenea, că era aproape, aici în oraş, avea multă umbră, copiii se puteau juca fără să deranjeze bătrânii, iar intrarea era doar 10 lei. Acum l-au închis şi pe ăsta!", reclamă un orădean.

"Puteam deschide"

Deşi la această oră municipalitatea nici măcar nu a recepţionat proiectul după care vor fi făcute lucrările, cu atât mai puţin să fi scos execuţia la licitaţie, din primăvară ADP nu a mai bugetat Ştrandul Municipal cu cheltuieli de reparaţii. Dimpotrivă, a început demolarea! Directorul Liviu Andrica a ordonat demontarea dalelor şi a tuturor pieselor care se pot strămuta în Ştrandul Ioşia, de la vestiare la panouri de baschet, iar când treaba a fost terminată, săptămâna trecută, cei cinci angajaţi de aici au fost preavizaţi în vederea concedierii.

02_Florentin_Anton_bihoreanul.jpg"Puteam deschide fără probleme. Eu am cerut să funcţionăm cu două bazine mari şi unul pentru copii. Cu 20.000 lei făceam lucrările de întreţinere şi curăţenie, iar acum aveau orădenii unde să vină", spune fostul administrator Florentin Anton (foto). În loc să încaseze banii pe biletele de intrare, bărbatul aşteaptă acum să predea inventarul...

Anton spune că anul trecut, fără nicio publicitate, Ştrandul Municipal atrăgea 1.000 de clienţi pe zi. Sâmbăta, numărul urca la 1.500, iar duminica se tripla la 3.000. "Şi dacă aveam preţuri ca anul trecut, când mulţi orădeni nici nu ştiau că ştrandul e deschis, tot ieşeam pe zero, şi toată lumea era câştigată", zice bărbatul.

O vară pierdută...

Primarul Ilie Bolojan nu îşi ia, însă, cuvântul înapoi "Şinem ştrandul închis pentru că acolo trebuie să înceapă cât mai repede lucrările la Aquaparc", zice edilul. Teoretic, are dreptate. Potrivit calendarului stabilit iniţial cu finanţatorul european, la această oră aquaparcul trebuia să fie funcţional de opt luni, termenul fiind amânat anul trecut pentru decembrie 2015 întrucât Primăria a cerut refacerea proiectului plin de greşeli.

Culmea, însă, reproiectarea n-a fost recepţionată nici până acum, iar asta înseamnă că, practic, primarul greşeşte ţinând ştrandul închis! Având în vedere formalităţile impuse de lege, Primăria va scoate lucrarea la licitaţie cel mai curând la sfârşitul acestei luni, după care aşteaptă oferte timp de 52 de zile, iar apoi, în alte două săptămâni, va stabili câştigătorul, şi numai dacă perdanţii nu depun contestaţii, poate semna contractul cu câştigătorul, undeva în septembrie. Adică, după o vară pierdută atât pentru lucrări, cât şi pentru scaldă! În cel mai păgubos stil românesc...


CÂT UN CARTIER
63.901
de orădeni s-au răcorit vara trecută în Ştrandul Municipal


"Am creat condiţii excelente în Ştrandul Ioşia. Avem bazine de înot, în unul am ţinut apa mai rece pentru cei mai tineri... Dacă sunt nemulţumiţi, eu personal le dau banii înapoi"

Liviu Andrica, directorul ADP Oradea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Hadade
Andrica a vrut sa inchida strandu el ia decizi singur ce il duce capu vrea sa promoveze iosia si pe betivu ala de administrator onciu si cateii lui hadade si ardelean sasi faca ei toate smecherile firmei ,pacat ca era un strand frumos pt oradeni .....
Postat 17 Iunie 2014, 20:20 de Andrica
dar de ce Nimphaea?
Oradenii, probabil, nu vor avea acces la mega cheltuiala asta nici cand va fi gata, la 20 de milioane de euro(!) investiti nu vor fi bilete la preturi acceptabile. Un grup mic se va bucura de golania asta, restul fiind directionati spre Iosia, unde oamenii stau in bazine ca niste sardele in conserva. Am o intrebare, Ilie asta a fost la strand macar io singura data in viata?
Postat 17 Iunie 2014, 14:55 de AB
Erată
A se citi în în completarea "..." şi desăvârşit !?!
Postat 17 Iunie 2014, 13:02 de Carp III
Să nu facem confuzie între "sulă" şi "prefectură" !?!
Nu Primăria Oradea a decis să închidă ştrandul, ci "boul" acela care locuieşte în clădirea instituţiei, la etajul 1 apartamentul 101 !?!
Postat 17 Iunie 2014, 12:58 de Carp III
fsafdsfsda
Nu la fel a facut bolojan si cu parcarea de la statuia lui Eminescu din centru? se vede cata competenta...
Postat 17 Iunie 2014, 09:44 de dracu
Taranului pocait nui place strandul
"Am creat condiţii excelente în Ştrandul Ioşia. Liviu Andrica, directorul ADP Oradea Sa mergi tu mata in pisatoarea aia din Iosia ,,, gunoi nesimtit lacheu deal Bolovanului ... auzi tu facem aqua park de 4-5 ani tot inl faci... la anul si la anul ... taran prost de Birtin
Postat 17 Iunie 2014, 09:43 de Johny B
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Cartea 'România, te iubesc' a fost lansată la Oradea. Jurnalistul Alex Dima: „Aici este dovada că se poate!” (FOTO/VIDEO)
  • Drumul nou dintre Oradea şi Sântandrei, deschis circulaţiei. Cei doi primari au anunţat noi investiţii în traficul dintre cele două localităţi (FOTO/VIDEO)
  • Zăpada face ravagii în Bihor: 79 de localităţi fără curent, peste 28.000 de cetăţeni afectaţi! (FOTO)
  • A venit zăpada! Utilajele RER Vest au ieşit pe străzile Oradiei (FOTO)
  • „Lumea contemporană. Puncte de vedere”: La Muzeul Țării Crișurilor a fost vernisată expoziția de sculptură a artistului Ovidiu Pascu (FOTO)
  • Gala Premiilor lui Bihorel 2018. Petrecere cu poante video, caricaturi şi concert Compact la Majoratul BIHOREANULUI. Vezi câteva momente! (FOTO / VIDEO)
  • Campionul K1 Adrian Maxim, prins de procurorii DIICOT Oradea cu un kilogram de cannabis. Sportivul a fost arestat şi trimis în judecată (FOTO)
  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)
  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON