URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

În paza Domnului: Parcurile din Oradea sunt vandalizate constant din cauză că Primăria vrea să facă economii (FOTO)

În paza Domnului: Parcurile din Oradea sunt vandalizate constant din cauză că Primăria vrea să facă economii (FOTO) CHEF DE SPART. Lăsate fără pază, parcurile au ajuns la cheremul huliganilor. În Salca, derbedeii au distrus panourile de informare, în şanţul Cetăţii au doborât lămpile de iluminat, iar în Brătianu au spart coşurile de gunoi. „În urmă cu două săptămâni am prins un grup de şase tineri care au spart toate coşurile de gunoi din Parcul 1 Decembrie. Au spus că au vrut să se distreze”, zice directorul Poliţiei Locale, Cristian Beltechi
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-un parc coşurile de gunoi, în altul corpurile de iluminat, într-altul băncile. „De când a dat căldura, în Parcul Olosig a apărut o gaşcă de ţigănuşi. Stau toată ziua la ţigară, beau alcool, se înjură, se împing şi se bat în faţa copiilor. Ţi-e şi frică să mergi cu ei la joacă”, reclamă o orădeancă. Parcurile Oradiei au ajuns la mâna vandalilor după ce contractul încheiat de municipalitate cu firma de pază a expirat.

„Ţi-e frică să ieşi cu copilul”

Huliganii lovesc şi dispar. De la încălzirea vremii aproape că nu este parc care să nu fi fost atacat. La începutul lunii aprilie în Parcul Brătianu au fost sparte toate coşurile de gunoi, iar după câteva săptămâni au urmat cele din 1 Decembrie. În Parcul Ion Bogdan din Episcopia şi în Salca au avut timp să distrugă pe îndelete. Au rupt majoritatea panourilor de informare, au stricat leagăne şi au mutat băncile ca să stea în gaşcă. La fel, în şanţul Cetăţii au rupt şezutul din lemn al băncilor şi au doborât mai multe corpuri de iluminat.

Reabilitat de curând, Parcul Olosig a intrat şi el în degradare. Clădirea toaletei a fost mânjită cu grafitti, băncile au fost scrijelite sau de-a dreptul sparte, iar plasa care acoperă terenul de fotbal dislocată. Mai mult, în urmă cu două săptămâni pompierii au fost chemaţi să stingă un foc pus în beciul uneia dintre capele (foto), devenite adăpost pentru boschetari.

„Ţi-e şi frică să ieşi cu copilul în parc. Grupuri de ţigănuşi stau lângă locurile de joacă şi fumează sau se urcă pe aparate să le scuipe oamenilor în cap. Înainte se mai abţineau, că era un paznic, acum nu-i mai reţine nimic”, reclamă o femeie.

120 de coşuri sparte

Ce nu ştiu orădenii e că parcurile au rămas nepăzite de la jumătatea lunii martie, când contractul Primăriei cu firma de pază Rodac Security a expirat. Municipalitatea şi-a pus angajaţii să păzească parcarea din curtea Primăriei, parcarea stadionului Voinţa şi centrele de cazare temporară, iar două săptămâni mai târziu a încheiat cu o firmă un contract de pază pentru o lună, în care a inclus însă doar obiectivele importante, de la Orăşelul Copiilor la Azilul de noapte.

Parcurile au rămas tot fără paznici. Până la finalizarea licitaţiei pentru atribuirea serviciilor de pază pentru următorul an, în care concurează 9 firme, oraşul e bun de plată. Numai în primele trei luni ale anului au fost distruse peste 120 coşuri de gunoi, pentru înlocuirea cărora Primăria va cheltui 18.000 lei. „Lipsa pazei îi încurajează pe unii indivizi să distrugă. Lucrăm împreună cu Poliţia şi Jandarmeria, pe care îi prindem îi amendăm, dar nu putem fi peste tot”, spune directorului Poliţiei Locale, Cristian Beltechi.

„Ne costă mult”

Culmea, criza paznicilor a declanşat-o chiar Primăria, care a amânat licitaţia ca să economisească bani. „Serviciile de pază ne costă mult mai mult decât înlocuirea obiectelor distruse”, explică viceprimarul Florin Birta.

La fel spune şi şeful Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, Lucian Popa (foto), care a scos la licitaţie achiziţia serviciilor de pază pentru 18 obiective, la un preţ estimat de 2,5 milioane lei pe an. „Paza ne costă cam 600.000 euro pe an, în vreme ce pagubele sunt de circa 30.000 euro pe an. Diferenţa e prea mare şi nu se vede nicăieri în calitatea serviciilor”, afirmă Popa, adăugând că paznicii, majoritatea vârstnici care îşi întregesc pensiile cu un salariu minim, oricum nu îi impresionează pe vandali. „Dacă izbucneşte un scandal, tot Poliţia intervine. Paznicul poate eventual să le atragă atenţia derbedeilor sau să sune la Poliţie, ceea ce poate face orice alt trecător”, spune directorul.

Diferenţa e, însă, că un paznic cere rapid intervenţia oamenilor legii, pe când un trecător ar putea întoarce capul indiferent. Iar miza poate fi nu doar vandalizarea unui coş de gunoi sau incendierea unei capele, ci şi agresarea unei mame cu copil. Asta, oare, câţi bani valorează?

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
1234
"Serviciile de pază ne costă mult mai mult decât înlocuirea obiectelor distruse" - va costa mai mult fiindca nu inlocuiti obiectele distruse pe loc ci dupa cateva luni (daca le inlocuiti). normal ca daca intr-un parca ai 20 de lampi, si intr-un interval de 3 luni se sparg toate, iesi mai ieftin daca le inlocuiesti toate la 3 luni. fiindca daca le-ai inlocui a doua zi pe cele sparte atunci ai avea mai multe de inlocuit fiindca si cele inlocuite vor fi sparte in continuare. deci intr-un interval de 3 luni poate ai inlocui 40-60 de lampi. asta inseamna ca unele parcuri raman fara lumina cu lunile fiindca "costa mai mult".
Postat 17 Mai 2019, 12:38 de leclick
RE: 1234
Bună observaţie!
Postat 18 Mai 2019, 01:50 de Moderator
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON