URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Aprilie 2019, 08:06

În pat cu episcopul: În plină sărbătoare a Paştelui, episcopul reformat Csűry István e implicat într-un scandal sexual cu acuzaţii de adulter, hărţuire şi şantaj (FOTO)

În pat cu episcopul: În plină sărbătoare a Paştelui, episcopul reformat Csűry István e implicat într-un scandal sexual cu acuzaţii de adulter, hărţuire şi şantaj (FOTO) VIRGINICA MEA. După câteva săptămâni de amor, Denisa Krisztina Chilba (foto) reclamă că a ajuns batjocorită de bărbatul căruia i s-a dăruit „din iubire”, nimeni altul decât episcopul reformat Csűry István (medalion). În schimb, acesta i-a scris că a lăsat-o gravidă doar în... visele ei erotice, astfel că femeia ar fi rămas în continuare virgină, la cei 36 de ani ai ei. „Va răspunde pentru tot”, făgăduieşte femeia, rănită în sentimente
În pat cu episcopul: În plină sărbătoare a Paştelui, episcopul reformat Csűry István e implicat într-un scandal sexual cu acuzaţii de adulter, hărţuire şi şantaj (FOTO) DIN SCANDAL ÎN SCANDAL! Ales episcop în 2009, succesor al lui Tőkés László, Csűry István (foto) nu e la primul scandal. În 2016, a fost acuzat chiar de fostul episcop că a colaborat cu Securitatea, turnându-şi colegii preoţi sub numele conspirativ „Kiss” şi „Roşescu”. Csűry a prezentat, în replică, o adeverinţă eliberată de CNSAS, care arăta că „nu există date sau documente care să ateste calitatea de lucrător sau colaborator” în ce-l priveşte. Acum, episcopul a intrat într-o nouă belea, tot din pricina unor „mesaje”, de astă dată pornite din inima zburdalnică
În pat cu episcopul: În plină sărbătoare a Paştelui, episcopul reformat Csűry István e implicat într-un scandal sexual cu acuzaţii de adulter, hărţuire şi şantaj (FOTO) FUM FĂRĂ FOC! Episcopul Csűry István pretinde că ar fi victima unei femei obsedate de persoana sa, dar mesajele pe care i le-a trimis (coloana din stânga) dovedesc şi faptul că „nebuna” i-a cam picat cu tronc...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În plină sărbătoare a Învierii, episcopul reformat de Oradea, Csűry István, a devenit eroul unui scandal sexual! Preasfinţitul a ajuns în gura unei orădence, Denisa Krisztina Chilba, pe care a cunoscut-o pe Facebook şi care pretinde că i-a fost amantă pentru câteva săptămâni, timp în care omul bisericii a şi lăsat-o însărcinată.

Dovada? Sute de mesaje în care episcopul îi cere randevu, o întreabă unde locuieşte, îi trimite inimioare, săruturi şi cuvinte dulci, ba chiar îi cere poze cu nurii femeii ce i-ar putea fi fiică. „Nu-i nimic adevărat”, se jură episcopul, spunând că orădeanca e doar „o doamnă” care îl urmăreşte de câteva luni, chiar şi la biserică, hărţuindu-l cu mii de apeluri şi SMS-uri. Fără a sufla o vorbă despre răspunsurile deocheate pe care acesta i le-a dat...

Întâlnire pe Facebook

Incredibila poveste care îl are ca protagonist pe episcopul reformat în vârstă de 63 de ani a fost dezvăluită BIHOREANULUI săptămâna trecută chiar de tânăra orădeancă.

Denisa ChilbaDenisa Krisztina Chilba (foto) a intrat agitată, miercuri, în sediul redacţiei. Venea direct de la Eparhia Reformată unde, spunea ea, a vrut să depună o sesizare împotriva prelatului, pentru comportament nepotrivit, dar a fost alungată sub ameninţarea Poliţiei. „Am lăsat reclamaţia acolo, era pe trei pagini, dar nu mi-au înregistrat-o”.

Femeia de 36 de ani e singură. Părinţii i-au murit, iar ea se întreţine lucrând ca îngrijitoare pentru bătrâni în Austria şi în Germania. Pe episcop l-a cunoscut, zice ea, la sfârşitul anului trecut, pe Facebook, iar din vorbă în vorbă au ajuns să se iubească.

„Mi-a spus să-i zic Ştefan şi să ne tutuim, să nu ne formalizăm”, povesteşte Denisa Krisztina. Au discutat mult pe aplicaţia de mesaje a Facebook, în scurt timp poveştile devenind tot mai personale.

Ştefan... fără sutană

Discuţiile le purtau în limba română, spune femeia, care, deşi provine dintr-o familie mixtă, având mama maghiară, a urmat toate şcolile în limba română şi nu ştie scrie corect în limba maternă. „Decât să pocesc, mai bine scriu în româneşte. I-am spus şi lui, că ar trebui să înveţe româna, că locuieşte în România. Se exprima oribil”, spune ea.  

După aproximativ 2-3 săptămâni, bărbatul îi făcea deja prima vizită, acasă la ea, cu o cutie de ciocolată în mână. „Zicea că nu e bine să fim văzuţi împreună şi nici să-mi aducă flori, că nu vrea să dea de bănuit”.

Între cei patru pereţi ai apartamentului situat în centrul Oradiei, unde femeia stă cu chirie, episcopul s-ar fi dezbrăcat nu doar de haine, ci şi de orice inhibiţii, uitând cu totul în patul Denisei şi de familie, şi de jurăminte, şi de poruncile bisericeşti.

„Am fost cam fâstâciţi şi am ieşit în bucătărie să fac un ceai. Când m-am întors, l-am găsit în pielea goală. Am fost un pic şocată, era să scap tava din mână. Mă aşteptam să fie mai reţinut, că doar e preot”, povesteşte Denisa. Asta nu a oprit-o, însă, să-i cadă în braţe. Pentru ea ar fi fost, pretinde, prima dată. „Eu n-am mai fost până la el cu alt bărbat. Am fost virgină”, zice femeia.

Printre predici

În total, zice femeia, episcopul ar fi poposit de cinci sau şase ori în aşternuturile sale, vizitele fiind dublate de numeroase convorbiri telefonice şi mesaje purtate pe Facebook şi apoi pe Whatsapp, Preasfinţitul trimiţându-i inimioare, săruturi şi cuvinte dulci, cu alinturi precum „iubi”, „zmeurica”, „ţunica” ori „îngeraşa mea scumpă”.

Rănită între timp în amor, femeia le-a arătat BIHOREANULUI, care a constatat că episcopul n-a pregetat să utilizeze în conversaţii contul său personal de Facebook, cu poza sa în clar şi cuprinzând, în partea vizibilă, multe postări serioase, cu articole, pilde şi predici evlavioase. În privat, însă, Preasfinţitul s-a dezlănţuit, asemenea unui bărbat nestăpânit, lăsându-se pradă mai tinerei ispite, cu care s-a angrenat în discuţii pe alocuri de-a dreptul vulgare, purtate într-o limbă română stâlcită şi, câteodată, în germană.

„Eşti tare sexi, şi jos, şi sus!”

„Am ameţit... de frumuseţe”, „simţi mâna mea pe tine?”, „aş vrea să sărut gemenele”, „te laşi pe mine să te mângâi”, „îngeraşa mea, profesoara mea scumpă, ţunicam, cu ţiţi frumoşi, trebuie să dormi puţin, cu tine în gând”, „te mănânc, zmeura mea, sunt fericit lângă tine şi vreau să fii şi tu”,  „iubi, te mângâiesc de la degetul mic până la capul şi te îmbrăţişez” - sunt doar câteva dintre multele mesaje prin care episcopul Csűry o aţâţa pe femeie, cerându-i întâlniri, dar şi poze multe şi cât mai intime, dacă se poate fără „kombine” (combinezon), cu „poarta fericirii”, unde să se vadă „blăniţa”, ori cu „gemenele” - adică sânii, de care era obsedat.

„Mă culc cu gândul că mângăi, mai iai în gură... nu las pe tine, să te duci de lângă mine”, sună un mesaj, în timp ce altul zice: „Mai bine dacă trimiţi poze frumoase decât discuţii nefolositoare, ţunica dulce, titi supere, gemenele mele iubi!!!”.

O dată, când femeia l-a întrebat „ce doreşti să mai vezi, iubirea lu Deni?”, episcopul i-a răspuns că „totul, pentru că eşti tare sexi, şi jos, şi sus!!! Shmeckt gut!!!”. Ceea ce, în traducere, ar putea însemna „are gust bun”, „se simte bine” sau „miroase bine”, dar numai Preasfinţitul ştie adevăratul sens!

„Nu-i respect”

„Lanţul de iubire” s-a rupt, însă, după doar câteva săptămâni. Motivul? Bărbatului nu i-a convenit că „zmeurica” lui devenise prea insistentă, apelurile şi mesajele ei înmulţindu-se aşa încât risca să fie „deconspirat” în faţa familiei şi a reprezentanţilor Eparhiei.

„Ai sunat ca o nebună azi seara şi mai  multe ori”, „nu-i respect la tine”, „termină”, „te blochez dacă nu termini”, „eşti agresivă” - a început s-o admonesteze Csűry, fapt care pe femeie a început s-o enerveze, mai ales că, brusc, bărbatul evita să mai vină la întâlniri. Ca atare, a început să-l hărţuiască cu mesaje şi apeluri, prin unele încercând să-l îmbuneze, prin altele aducându-i reproşuri şi acuze, asemenea unei iubite supărate.

Apoi, în martie, Denisa s-a întors la muncă în Germania, unde a început să se simtă rău. „Am crezut că am probleme cu fierea, dar de fapt sunt însărcinată”, spune femeia, susţinând că episcopul nu a crezut-o şi i-a cerut să meargă la un medic pe care i l-a recomandat. A refuzat. „Nu mă duc, sunt oamenii lui. Ajunge să-mi dea o injecţie şi pierd sarcina”, motivează femeia refuzul.

Gravidă, fără acte

În schimb, săptămâna trecută, s-a înfăţişat acasă la episcop, unde spune că l-ar fi dat în vileag în faţa nevestei. „A vrut să mă lovească, a venit soţia lui, m-a întrebat dacă soţul ei m-a şi plătit. I-am zis că n-a plătit nimic până acum, dar va plăti de acum înainte, că va da pentru copilul lui”, spune Denisa.

Joia trecută, a ajuns şi la sediul Episcopiei, ca să depună o reclamaţie împotriva lui Csűry, dar acesta ar fi cerut să fie scoasă afară, ba ar fi chemat şi Poliţia. „Voi deschide proces de paternitate”, ameninţă ea acum. Cât despre dovada sarcinii, a promis că va trimite online BIHOREANULUI acte medicale care să o ateste, fiindcă le are, dar ulterior singurul mesaj a fost că a trebuit să se întoarcă urgent în Germania. Aşa că a cerut răbdare, deşi atitudinea ei stârneşte multe semne de întrebare.

Ameninţare, denigrare, şantaj...

Căutat de BIHOREANUL, episcopul Csűry István (foto) a evitat iniţial orice discuţie. Prima oară nu a răspuns la apelurile telefonice, apoi la SMS a replicat printr-un altul, pe care l-a trimis aproape de miezul nopţii, promiţând că „după Paşti vă stau la dispoziţia dumneavoastră!” şi urând „Cristos a înviat”.

Ulterior, episcopul şi-a luat inima în dinţi şi l-a sunat pe reporter. Avea deja pregătit un punct de vedere, aşternut în scris, cum că povestea ar fi cu totul altfel decât o prezentase femeia. „Această doamnă mă hărţuieşte din decembrie anul trecut, să mă ameninţe cu denigrare”, a explicat Csűry, recitând de pe hârtia pe care ulterior a şi trimis-o reporterului.

Potrivit lui Csűry, femeia i-a obţinut numărul de telefon de pe internet, l-a urmărit inclusiv în biserică, la slujbe, iar de la finele anului trecut i-ar fi făcut peste 2.000 de apeluri şi i-a trimis aproximativ 1.000 de SMS-uri prin care i-a cerut bani „în cuantum de 30.000 euro”.

Poliţia pe fir

Episcopul a confirmat că femeia l-a căutat săptămâna trecută acasă şi la Episcopie, unde „a dorit să facă scandal, dar la venirea echipajelor de Poliţie a luat-o la fugă”. Oricum, susţine Csűry, a înregistrat împotriva ei o plângere penală pentru hărţuire, punând la dispoziţia poliţiştilor telefonul său personal, „care conţine nenumărate SMS-uri de ameninţare, inclusiv cu moartea şi şantajare trimise şi care continuă şi în prezent”.

„Astăzi, 19 aprilie, m-a apelat de aproximativ 116 ori din străinătate. Sper ca organele de cercetare penală să soluţioneze cât mai repede această plângere”, zice episcopul. Întrebat despre mesajele „fierbinţi” pe care anterior le-a trimis „hărţuitoarei”, Csűry István a zis, însă, pas. „Nu-i nimic adevărat. Alte comentarii nu am de făcut”, a încheiat el discuţia.

La judecată

Este sau nu demn Csűry István să mai fie episcop după o astfel de escapadă? După spusele Denisei, nu. Şi tot ea zice că prelatul ştia prea bine asta pentru că, în timpul discuţiilor, i-a povestit că e la a doua căsătorie şi că, dacă e prins că va călca strâmb, va pierde funcţia.

„Mi-a spus că are copii şi cu prima soţie şi cu cea de-a doua. Cu aceasta are două fete. A zis că a semnat ceva, o hârtie când a fost numit episcop, şi trebuie să fim discreţi, «să facem diplomatic şi cu bun simţ», ca să-l citez, pentru că altfel va fi demis. Pe mine nu mă interesează. Eu n-am vrut să fac scandal, dar nici nu mă las călcată în picioare”, povesteşte ea.

Potrivit rânduielilor bisericeşti, cercetarea şi judecarea acuzelor aduse unui episcop intră în competenţa Comisiei de Disciplină a Sinodului Bisericii Reformate, fiind considerată abatere disciplinară orice încălcare a bunelor moravuri, a obligaţiilor stabilite prin canoanele, regulamentele şi legămintele bisericeşti, a jurământului făgăduinţei nupţiale, dar şi instigarea la vreunul din păcate, cum ar fi şi cele presupuse a fi fost săvârşite de Csűry, după ce i s-au aprins călcâiele după „ţunica” cu „ţiţi frumoşi”...


TRADIŢIE DE EPISCOPI
Tőkés László, părăsit de soţie

Csűry István nu e primul episcop reformat de Piatra Craiului bănuit că încalcă legământul căsătoriei. Predecesorul său, Tőkés László, a fost acuzat şi el de numeroase infidelităţi chiar de către fosta sa soţie, Edith, care în 2010 a şi cerut divorţul după 25 de ani de căsnicie. Femeia împreună cu care Tőkés are trei copii mari cerea desfacerea căsătoriei „din vina exclusivă a acestuia”, reproşându-i că ar fi înşelat-o şi abuzat-o de mai multe ori de-a lungul anilor. În cererea de divorţ, dezvăluită în exclusivitate de BIHOREANUL, Jóo Edith ameninţa  că, „dacă se impune”, va dovedi aceste lucruri „cu martori sau înscrisuri: scrisori de dragoste, SMS-uri, notiţe”.

Despre Tőkés s-a spus de-a lungul timpului că ar fi avut legături nepotrivite inclusiv cu fotomodelul Fanny Kovács, fosta soţie a renumitului scriitor maghiar Faludy György.

El n-a ajuns, însă, niciodată în faţa Comisiei de Disciplină a Sinodului Bisericii Reformate, cea care anchetează „păcatele” episcopilor. Parlamentar european independent din 2007, reales în 2009, Tőkés a renunţat la scaunul episcopal în favoarea rangului politic.

Pe 28 decembrie 2013, imediat după pronunţarea divorţului, s-a căsătorit cu profesoara de muzică Lévay Tünde (foto), cu care locuieşte în Oradea şi împreună cu care are doi copii mici.


SUSPENDAT
Iubăreţ în sutană

Un alt scandal sexual care a zgâlţâit comunitatea reformată din Bihor l-a avut protagonist pe un tânăr paroh din satul Ciocaia, Forró Csaba (foto). În 2017, bărbatul a fost reclamat de un enoriaş că ar fi îndemnat-o la păcat pe fiica sa de 15 ani, aducând ca dovadă telefonul fetei, în care existau urmele apelurilor din partea preotului, SMS-uri trimise de acesta cu mesaje de iubire, unele deocheate.

Tatăl fetei susţinea că Forró, la vremea respectivă în vârstă de 34 ani, căsătorit, tată şi cu soţia însărcinată, i-ar fi curtat fata asiduu, mai multe luni, solicitând dezbrăcarea lui de sutană. Pastorul a şi ajuns în faţa Comisiei de disciplină, care l-a suspendat de la slujire pentru un an. Deşi perioada suspendării a expirat anul trecut, numele lui Forró Csaba nu apare în prezent în rândul pastorilor reformaţi din Eparhia Reformată de Piatra Craiului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Urmașii precu()viosului episcop Tőkés,
I. Porunca 7: ”Să nu fii desfrânat!” - Bunul Dumnezeu (Ies. 20, 14); 1. Nu știu câte porunci sfinte o mai fi uitat să respecte bravul episcop reformat Csűry István, dar, se pare că Porunca a șaptea, este una încălcată, cu precădere, de unii preacu()vioşi păstori(-şefi) ai Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului; 2. Și Suleyman Magnificul și-ar face cruce. De invidie! 3. Oare cum se traduce în maghiară: ”Fă ce spune popa, nu ce face popa!” II. ”Femeia de 36 de ani e singură. Părinții i-au murit, iar ea se întreține lucrând ca îngrijitoare pentru bătrâni în Austria și în Germania. Pe episcop l-a cunoscut, zice ea, la sfârșitul anului trecut, pe Facebook, iar din vorbă în vorbă au ajuns să se iubească.” 1. Încă o dramă umană, din prea multe altele, după asasinarea lui Nea Nicu. Unii(?) din foştii subordonați/colaboratori ai tov. Iulian Vlad știu de ce. Inclusiv tatăl ”pozarului” actualului prefect de Bihor! III. ”Discuțiile le purtau în limba română, spune femeia, care, deși provine dintr-o familie mixtă, având mama maghiară, a urmat toate școlile în limba română și nu știe scrie corect în limba maternă. „Decât să pocesc, mai bine scriu în românește. I-am spus şi lui, că ar trebui să învețe româna, că locuiește în România. Se exprima oribil”, spune ea.” 1. Oare cum ar fi tratat preacu()viosul episcop István, C. în Ungaria, dacă ar cunoaște limba oficială a acelei țări, la fel de bine ca cea a țării sale natale, în care își are domiciliul de reședință/rezidență şi în care își desfășoară ...activitatea? IV. ”Potrivit rânduielilor bisericești, cercetarea şi judecarea acuzelor aduse unui episcop intră în competența Comisiei de Disciplină a Sinodului Bisericii Reformate, fiind considerată abatere disciplinară orice încălcare a bunelor moravuri, a obligațiilor stabilite prin canoanele, regulamentele și legămintele bisericești, a jurământului făgăduinţei nupțiale, dar şi instigarea la vreunul din păcate, cum ar fi și cele presupuse a fi fost săvârșite de Csűry, după ce i s-au aprins călcâiele după „ţunica” cu „ţiţi frumoşi”...” 1. Mare păcat pentru credincioșii reformați, de bună credință, că Comisia de Disciplină a Sinodului Bisericii Reformate nu este condusă de Bunul Dumnezeu, care să fie secondat de Papa Francisc! P.S. ”Doar adevărul ne poate vindeca!” - Oana Zamfir, Antena 3 TV. Cu ajutorul şi a Bunului Dumnezeu şi de preacu()vioşii ”păstori(-şefi)” de la altar. Şi de preacu()vioşii şi preacu()vioasele la catedră!
Postat 25 Aprilie 2019, 02:01 de stefan
35
mii de vizualizări. Felicitări!!! Ce bine că am aflat adevărul! Răsplata: 35 monede de argint!
Postat 24 Aprilie 2019, 15:28 de Informat
Fabulos !!!
No, am trăit s-o văd și p'asta! Nu poți cumpăra o legătură de pătrunjel, în piața, fără să nu fii ademenit prima dată cu binecunoscutul "tessék". In schimb, ăștia "ungure", Krisztina și Csűry amorezatu-s-au numai în limba română.
Postat 23 Aprilie 2019, 08:57 de FaBULA
Preacurvie... preacurvie..
E circ mare la Eparhia reformata. S-a lasat si cu perversiuni ? In orice caz, femeia e foarte revoltata. Mai sunt si altii. Bun articol. Se potriveste: "Sa faci ce zice popa, nu ce face el". :))))
Postat 23 Aprilie 2019, 08:43 de Alcor
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON

Atenție, conținut explicit, interzis minorilor. Prin continuarea navigării, vă asumați că aveți peste 18 ani.