URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 23 FEBRUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Umblă pe la casele oamenilor o doamnă cu o sacoșă plină cu bani. Bate la ușă și întreabă: „Câți locuiți aici? Cinci persoane? Poftim 15.000 de euro”. Merge din casă în casă și dă fiecărui orădean câte 3.000 de euro. Doamna de care vorbim este Coana Europa. Ea ne dă bani, dar are și pretenții...
Zic şi eu
Adrian Cris
Miercurea trecută, eurodeputatul Emilian Pavel, de la PSD Bihor, a strălucit în efortul de a merita un nou mandat, la concurenţă cu mulţi alţi colegi, de la multilateral dezvoltata Rovana Plumb (atoate-ministră, la Mediu, Fonduri Europene, Educaţie, Transporturi) până la Gabriela Zoană (o antieuropeană aproape declarată). Miluţ a încercat, în sincron cu tot Partidul, cu Guvernul, cu ministrul (in)Justiţiei şi cu trompeţii din presa arondată, să blocheze candidatura fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi la conducerea viitorului Parchet European.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E frustrant, enervant și, în final, chiar amuzant să vezi cum omul obișnuit se implică trup și suflet în orice de pe lumea asta (fotbal, tenis, religie, medicină, finanțe și bănci, cinematografie, rețete de zacuscă, vaccinuri naturiste și adevărul despre daci etc.), dar întoarce capul cu dezgust de la singurul domeniu care îi influențează viața de zi cu zi și viitorul pe termen lung, cel mai blamat, dar și cel mai important dintre toate - politica.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Printr-o decizie din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că procesele verbale încheiate de ANAF la solicitarea procurorilor, care erau utilizate pe scară largă în dosarele de evaziune fiscală, nu mai pot constitui probe în procesele penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic). 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Statistic vorbind, milenialii stau mai puţin într-un loc decât generaţiile precedente. Nu petrec mai mult de doi ani într-o companie şi nu ezită să sară la oportunităţi mai bune de muncă atunci când acestea se ivesc. Pun mare preţ pe libertate şi mobilitate aşa că mulţi dintre ei sunt fie freelanceri, fie nomazi digitali.
08 Februarie 2019, 10:48

Ia banii şi fugi! Patronul unei firme de sticlă securizată din Nojorid încasează avansuri pentru lucrări pe care nu le mai execută

Ia banii şi fugi! Patronul unei firme de sticlă securizată din Nojorid încasează avansuri pentru lucrări pe care nu le mai execută WANTED! Ca să scape de păgubiţi, Răzvan Baba a ajuns să măsluiască acte bancare. "Pe 21 noiembrie mi-a trimis un ordin de plată, susţinând că mi-a returnat banii. Era fals, nici până azi n-a plătit nimic", spune Rodica Inăşel, una dintre victime
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înşelaţi de Baba Răzvan. Aşa se numeşte un grup de pe Facebook la care au aderat până acum cel puţin 14 bihoreni, toţi escrocaţi de patronul unei firme de prelucrare a sticlei securizate din Nojorid. 

Fiu al unui funcţionar din Consiliul Judeţean Bihor, Dumitru Baba, şi nepot al primarului comunei Nojorid, Petru Teodor Baba, afaceristul a fost reclamat la Poliţie, la Protecţia Consumatorului, şi la Finanţe, victimele aşteptând ca autorităţile să le facă dreptate. Deocamdată, degeaba.

SOS pe Facebook

"Aş dori să mă ajutaţi în legătură cu o firmă, Apexmedia, din Nojorid. Se ocupă de sticlă securizată. Am comandat o cabină de duş, am plătit avans, că mi s-a cerut, iar acum nu mai răspunde nimeni la telefon. Aş dori să ştiu dacă cineva a mai avut de-a face cu ei. Mulţumesc!". Aşa sună rugămintea pe care orădeanca Georgeta Ana Anca a adresat-o, în urmă cu două săptămâni, internauţilor înscrişi în grupul de Facebook "Oradea suntem noi", unde a postat chitanţa şi factura prin care achitase patronului firmei, Răzvan Baba, un avans de 1.400 lei.

În câteva ore, postarea a strâns zeci de reacţii, majoritatea din partea unor persoane aflate în aceeaşi situaţie. Urmarea? Ca să poată discuta în linişte, Anca a format un alt grup, pentru discuţii private, denumit "Înşelaţi de Baba Răzvan", unde oamenii şi-au spus propriile păţanii, în final hotărând să apeleze la un avocat, pentru a depune plângeri împotriva escrocului.

"Vă  ajut"

Între cei înşelaţi se numără manageri, medici, ba chiar şi un poliţist şi o angajată de la Oficiul Registrului Comerţului Bihor. Păgubit a fost şi un profesor care la sfârşitul anului trecut a încheiat cu firma lui Baba un contract pentru o cabină de duş.

"L-am sunat, a venit la noi acasă, a făcut măsurătorile. Mă cunoştea, doar mi-a fost elev: «Dom’ profesor, dar eu vă ştiu, vă ajut». Mi-a făcut un preţ bun, mi-a dat termen de montaj până la Crăciun. Apoi ne-am mai întâlnit să încheiem un contract, i-am dat 2.550 lei, a spus că are nevoie de avans. Apoi n-am mai auzit de el. N-a mai răspuns la telefon. M-a sunat de pe un alt număr, la un moment dat, că vine să monteze. N-a venit", spune dascălul, care a încercat să se lămurească abordându-l pe tatăl afaceristului şi pe unchiul acestuia, primarul din Nojorid. "Taică-său m-a tot liniştit, că vine şi face. Primarul mi-a spus că n-are ce-i face. Că-i nepotul lui, dar îi e ruşine cu el, că-l face de râs, dar nu-l poate controla".

Asemenea celorlalţi păgubiţi, profesorul a încheiat un contract cu firma Apexmedia SRL, care, după cum a descoperit BIHOREANUL, este inactivă din 18 octombrie 2018 şi, prin urmare, potrivit legii, nu mai putea activa şi emite facturi. Tot inactivă este şi societatea Dermata Vest, cu acelaşi obiect de activitate, în care Baba este asociat cu mama sa. Asta nu l-a oprit, însă, să-şi promoveze în continuare serviciile prin anunţuri postate pe site-urile de mică publicitate, să ia comenzi şi să încaseze avansuri în numele ambelor firme.

Un escroc inteligent

Contactat de păgubiţi pentru a-i ajuta cu întocmirea plângerilor penale împotriva lui Răzvan Baba, avocatul Laviniu Domocoş afirmă că până în prezent paguba reclamată depăşeşte 50.000 lei. "Din ceea ce ştiu, aceste practici durează de mai multă vreme, încă din 2016, şi există persoane vătămate care nu au făcut demersuri împotriva acestei persoane", spune avocatul.

Baba a acţionat inteligent, consideră el, încheind contracte în numele firmelor pe care le deţine, iar în acest caz victimele înşelăciunilor se pot adresa instanţelor civile. Pe de altă parte, însă, numărul păgubiţilor este mare, iar modul de operare mereu acelaşi. "Acest domnişor a perceput avans în sumă mare de la clienţi, iar după aceea nu a mai prestat serviciile la care s-a obligat. Sunt bani încasaţi în numerar, pentru care a dat o bucată de hârtie, mă îndoiesc că acele sume au fost înregistrate legal. Mai mult, în două sau trei situaţii, le-a trimis clienţilor ordine de plată generate electronic, cum că le-ar fi restituit banii de avans, dar tranzacţiile nu au avut loc. Cum a făcut acest lucru vom afla în cursul cercetărilor", explică avocatul.

"Vom rezolva"

Căutat de BIHOREANUL, Răzvan Baba nu a răspuns la apelurile telefonice şi la SMS-uri. Nici unchiul său, primarul comunei Nojorid, Petru Teodor Baba, n-a dorit să discute pe marginea subiectului, iar tatăl tânărului, Dumitru Baba, i-a luat apărarea. "Nu a lucrat pentru că a fost frig, iar sticla se crapă. Când se îmblânzeşte vremea se va apuca de treabă, va onora toate comenzile", a promis acesta la sfârşitul săptămânii trecute, garantând pentru fiul său.

Întrebat de ce fiul său se ascunde de clienţi, bărbatul susţine că acesta a fost plecat din localitate. "Va reveni luni, până atunci nu e de găsit. Dar luni vă sună. Vă sun şi eu", a mai făgăduit funcţionarul, la fel cum a făcut-o, clienţilor înşelaţi, fiul său. Că doar nu-l durea gura s-o facă...

UPDATE:

Promite că rezolvă

După apariția articolului în ediţia tipărită a ziarului, luni, Răzvan Baba s-a prezentat la redacţia BIHOREANULUI susţinând că acuzaţiile de înşelăciune care i se aduc de către clienţi nu au fundament. "Eu nu sunt escroc. Am contracte serioase, am livrat sticlă securizată chiar şi BCR. Sunt, într-adevăr, persoane nemulţumite, dar eu sunt pe piaţă din 2010, nu de un an, doi. Dacă eram escroc, aş fi rezistat? ", a declarat Baba, pretinzând că nu a răspuns la apelurile reporterului pentru că nu a fost în localitate. "Am fost plecat. L-aţi sunat pe unchiul meu (primarul comunei Nojorid, Petru Teodor Baba, n.r.), dar el nu are nicio implicare. Tatăl meu v-a spus că luni voi fi acasă şi vă voi căuta. Sunt aici", a spus afaceristul, afirmând că poate fi contactat de clienţii nemulţumiţi pe adresa de mail ori numărul de telefon al firmei pentru a rezolva diferendele în mod amiabil. "Au fost întârzieri la unele contracte, sunt diverse motive. A fost frig, nu s-a putut lucra o perioadă. Dar unii nu înţeleg", chit că are reclamaţii chiar şi de doi ani.

Legat de acuza că a încasat sume de bani, a preluat comenzi şi a emis facturi în numele unor firme inactive, Baba a declarat că nu a fost informat despre această problemă decât târziu. "Este vina contabilelor, care nu au depus documentele la timp. Eu am aflat în decembrie că firmele au fost suspendate în octombrie. Asta nu înseamnă că nu voi onora comenzile. Am mai avut această problemă, în 2016, şi s-a rezolvat”, a pretins afaceristul. 

Rămâne de văzut cât valorează promisiunea lui...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
UPDATE:
Cuvintul lui valoreaza putin spre deloc. Normal ca nu stia ca firmele sint inactive daca nu lucra pe ele de fapt. Daca ar fi lucrat pe firme ar fi efectuat si plati pentru materiale, pentru muncitorii care ar fi executat lucrarile (probabil ar fi platit si contabilele si atunci nu ar fi ajuns inactiv). El incasa avansurile pentru lucrari pe care nu avea de gind din start sa le execute. Banii astfel obtinuti din aceste inselatorii folosindu-i pe persoana fizica.
Postat 08 Februarie 2019, 19:22 de point-P-I
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Revoltă tăcută în spatele uşilor închise: Judecătorii şi procurorii din Oradea au protestat împotriva ordonanţei care a modificat peste noapte legile Justiţiei (FOTO)
  • Accident pe DN 79, la ieşire din Leş: O maşină s-a răsturnat în şanţ, iar o tânără de 27 de ani a fost încarcerată (FOTO)
  • Aproape 200 de turişti au fost recuperaţi de salvamontiştii bihoreni în anul 2018 (FOTO)
  • „Eu cu cine votez?” – Lansarea celei mai recente cărţi a conferenţiarului Cristina Matiuţa, despre dinamica partidelor, prilej de dialog cu publicul (FOTO)
  • Mii de turişti la Sărbătorile Zăpezii de la Vârtop. IMAGINI SPECTACULOASE
  • Lăzăriștii au avut o zi dulce: Carnavalul prăjiturilor, scenete și spectacole cu ocazia zilei școlii (FOTO)
  • Musicalul Mamma Mia în Oradea: Aproximativ 1000 de persoane au cântat împreună, cucerite de povestea de dragoste dintre Loredana și Cornel Ilie (FOTO / VIDEO)
  • Protest inedit la sediul PSD Bihor: Învăţământul este subfinanţat, dar partidele devin milionare pe banii noştri! (FOTO / VIDEO)
  • Primare, vrem parcare! Un loc la trei mașini: Criza locurilor de parcare din centrul Oradiei, fără soluţii până anul viitor (FOTO)
  • Incendiu la Baroul Bihor! Mai multe documente au luat foc în biroul unor avocați (FOTO / VIDEO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON